3,245 matches
-
atâtea ori impresia că nu sunt un singur om, ci sunt în fiecare clipă altul.” Sandu, ca toate personajele problematice holbaniene, are mereu impresia că trece pe lângă fericire, că adevărata viață se desfășoară mereu în afara lui și de aici dorința perpetuă a fugii, a încercării disperate de dedublare continuă: „Niciodată n-o să pricep exact ce se numește fericire, așa aspectul ei variază după om și după clipă.[...] Pot numi fericire aceste extaze și torturi ce se succed mereu și aceste potoliri
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
concurente care își exersează la maximum voința de dominație, plăcerea tiraniei și orgoliul exacerbat. „Ioana este o carte a mișcării absurde pe loc.” . Efortul continuu de a se defini pe sine este dublat, în cazul lui Sandu de un eșec perpetuu ce vine mai ales din subiectivitatea care este o uriașă oglindă deformatoare ce mărește disperarea personajului. Naratorul nu relatează evenimente trăite, ci, așa cum spune singur, le „transfigurează” și de aceea suferă mai intens. Moartea este o altă temă care l-
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
ale literaturii secolului al XX-lea. Adoptând, doar în aparență, schema romanului tradițional, Fowles reușește să captiveze într-un mod inedit cititorul, să-l țină până la ultima pagină cu mintea încordată, pregătită pentru iluzia unei noi provocări și cu dorința perpetuă de a participa la nesfârșit la construcția și la deconstrucția unei ficțiuni. Persoana a II-a (prezentă în text ca suport gramatical al unei posibile comunicări cu cititorul) este, în cazul de față, o modalitate abilă a creatorului de a
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și la deconstrucția unei ficțiuni. Persoana a II-a (prezentă în text ca suport gramatical al unei posibile comunicări cu cititorul) este, în cazul de față, o modalitate abilă a creatorului de a deveni regizorul propriei piese născută din modelarea perpetuă a materiei epice a romanului, omul din umbră, a cărui prezență se simte însă peste tot, respiră în fiecare pagină și care, nici în final, nu se hotărăște dacă să iasă sau nu la rampă pentru a și primi aplauzele
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
încercarea continuă a romancierului de a-și autenticiza scriitura. Având drept moto un fragment din Tennyson („Căci învăluite în beznă sunt căile Făcătorului, precum Isis ascunsă sub văl”), capitolul, poate nu întâmplător al treisprezecelea, stă sub semnul ludicului, al mișcării perpetue între aparență și esență. Acesta debutează cu răspunsul la o întrebare lansată în finalul capitolului anterior: „Cine e Sarah? Din miezul căror tenebre vine ea?” Răspunsul nu este cu siguranță cel așteptat de tipul de lector cuminte, obișnuit să guste
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
puternic sentiment al tradiției. Cel dintâi volum o și conturează în datele ei caracteristice: „Nordul” bucovinean, cu istoria și geografia lui arhaică, cu o umanitate viețuind eminescian, înfrățită cu arborii și izbucnind în sângele poetului sau mocnind într-un prezent perpetuu, dătător de identitate și energie existențială („Străbunii vin și ne ocupă gândul”). D. e un cântăreț al armoniei cosmice, pe care o preia de la spiritul locului. În al doilea volum, Pădurea românească (1976), strămoșii îi apar ca „un fel de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286662_a_287991]
-
a individului. La nivel social poate genera descoperiri științifice, curente artistice, invenții și programe sociale inovatoare. Din punct de vedere economic, creativitatea e evidențiată prin faptul că noile produse ori servicii înseamnă noi locuri de muncă, iar cerințele activităților în perpetuă schimbare cer competitivitate indivizilor, organizațiilor și societății. (R.J. Sternerg, T. I. Lubart, 2005, p.13) Termenul de creativitate, a fost introdus în psihologie de G. Allport, în 1938, în urma înțelegerii faptului că substratul psihic al creației presupune o dispoziție generală
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
este o structură laică nedestinată exploatării, în timp ce "viața religioasă e o necesitate aspră pentru spiritualitatea românească; și, în măsura în care spiritualitatea aceasta va fi românească, religiozitatea va lua formele Ortodoxiei. Sigur. Dar statul nu poate înființa un monopol, asigurând clerului ortodox concesiunea perpetuuă. Orice Biserică trăiește prin sâmburele ei de adevăr vecinic și prin râvna duhovnicească a slujitorilor ei. Adevăr închide Ortodoxia mai mult decât oricare altă Biserică. Ea e adevărul pur și simplu"26. Pornind de la principiul identificării statului cu Biserica Ortodoxă
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
refuzăm materiei proprietatea de a fi fundamental autonomă în toate manifestările ei. Pentru George Manu, lumea a fost creată cu legi imuabile pe care nici o ființă nu le calcă. Ordinea universală nu se modifică, deși totul este într-o mișcare perpetuuă. Singura creatură care are vocația luciferică de a schimba ceea ce a zidit sau a hotărât Dumnezeu, este omul. Având liberul arbitru, omul poate greși sau nu, adică se poate supune normelor prestabilite sau le poate încălca, așa cum a făcut-o
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
un anumit profil al familiei, iar acesta, la rândul lui, acționează continuu asupra personalității indivizilor (mai ales asupra celor în formare). Conceptele fundamentale ale acestei orientări sunt cele de interacțiune, imagine și temă familială (Hess, Handel, 1974). Membrii familiei interacționează perpetuu între ei, dar prin intermediul imaginilor, al percepțiilor reciproce, al felului în care se definesc unul pe altul. Viața de familie este rezultatul acestei mereu construite-reconstruite realități simbolice. Suntem astfel, de fapt, în paradigma interacționalismului simbolic, cu varianta lui mai elaborată
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
personaje care refuză un sistem absurd - dar acest refuz este absurd la rândul lui, pentru că nu există ieșire din universul concentraționar. Spre exemplu, pușcăriașul nevinovat din A doua zi sparge în fiecare zi o cană, chiar dacă aceasta înseamnă o condamnare perpetuă, dar e singura lui formă de protest. Pe de altă parte, personajul lui P. este un abulic, un neputincios care găsește în sistem acea rațiune superioară de a fi care îi lipsește. Parabola este valorificată în nuvela Fisura, unde esențială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288906_a_290235]
-
de licențiați nu poate fi decât o administrație colonizată și recolonizată politic, odată cu fiecare alegere generală și locală. Acestei presiuni continue statul nu îi poate rezista. Primatul politicii se traduce în această instabilitate cronică a administrației și justiției, în această perpetuă încercare de a satisface un apetit pentru funcții și remunerații. Influ entă, critica junimistă se află la originea unei linii intelectuale ce duce, simultan, către Eminescu, Caragiale și Iorga. Apoi dacă de la 1864 până la 1876 am crescut această tinerime astfel încât
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri nu e progres, ci devastare. Precum creșterea unui organism se face încet, prin superpunerea continuă și perpetuă de nouă materii organice, precum inteligența nu crește și nu sentărește decât prin asimilarea lentă a muncii intelectuale din secolii trecuți și prin întărirea principiului înnăscut al judecății, precum orice moment al creșterii e o conservare a celor câștigate în
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
sfârșit, și mă bucur împreună cu tine pentru că mergi spre adevărata viață. O spun public și mă bucur că devin soția un martir. Fii curajos, domnul meu, și oferă martiriul tău lui Dumnezeu, ca să mă elibereze și pe mine de moartea perpetuă“. Apoi călăul le-a legat ochii și, coborând sabia, i-a făcut martiri. Martirii lui Cristos, Nicandros și Marcianus, au murit pe 27 iunie, în timpul stăpânirii Domnului nostru Isus Cristos, căruia să-i fie cinstea și preamărire în vecii vecilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
zei, ce dispuneau de oameni într-un mod analog celui în care stăpănul dispune de sclavul său : acesta poate încălca poruncile primite, dar va fi pedepsit pentru aceasta. Cu timpul, însă, într-o lume în care totul este într-o perpetuă schimbare, aceștia au fost înlocuiți de autoritatea supranaturală pe care o numim Dumnezeu. Zilnic descoperim adevăruri care se anulează reciproc și înaintăm inexorabil în obscuritatea universului. Suntem, fără îndoială, sclavii cunoașterii. Setea de a poseda secretul ce stă la baza
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Eglantina Becheru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2310]
-
liberul schimb față de autarhie. În această secțiune, vom analiza pe rând aceste argumente și măsura în care ele influențează gândirea liberală contemporană. Perspective de pace Pentru liberali, pacea este starea normală a lucrurilor: în cuvintele lui Kant, pacea poate fi perpetuă. Legile naturii dictează armonia și cooperarea dintre popoare. Războiul este așadar contrar naturii și irațional, o invenție artificială și nu un produs al naturii umane. Liberalii cred în progres și în perfectibilitatea condiției umane. Prin credința lor în puterea rațiunii
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
scurt, membrii Școlii Engleze susțin că sistemul politic internațional este mai civilizat și mai ordonat decât sugerează realiștii și neorealiștii. Totuși, faptul că în viziunea lor violența nu poate fi eradicată, îi ridică deasupra utopiștilor care cred în posibilitatea păcii perpetue. Membrii Școlii Engleze nu se așteaptă ca sistemul politic internațional să atingă niveluri de strânsă cooperare și un grad relativ înalt de securitate, ca acela din societățile naționale stabile ale lumii. Ei spun că politica internațională înseamnă mai mult decât
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
erau în ultimă instanță inutile, pentru că ele puteau fi cu repeziciune distruse din cauza șocului brusc al evenimentelor din exterior. Pentru Kant, războiul era amenințarea principală la adresa creării societății perfecte; de unde și credința sa în prioritatea de a munci pentru pacea perpetuă. Pentru Marx, pericolul recurent era constituit de criza capitalistă globală. În consecință, ideea de "socialism într-o singură țară" era irelevantă din punctul său de vedere, în contextul globalizării capitaliste. Libertatea umană nu putea fi atinsă decât prin intermediul solidarității universale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
asupra anarhiei și efectele ei teoretice și practice. Problematica anarhiei este numele dat de Ashley momentului definitoriu al celor mai multe investigații din Relațiile Internaționale. Acest fapt este ilustrat de afirmația lui Oye (1985: 1) conform căreia: "Națiunile trăiesc într-o anarhie perpetuă, deoarece nicio autoritate centrală nu impune limite urmăririi intereselor suverane." Cel mai important este că problematica anarhiei derivă din absența autorității globale centrale nu doar un concept gol de anarhie, ci și o descriere a relațiilor internaționale în termeni de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
anume text vs carte și text vs structură: "Trebuie, însă, specificat faptul că, practic, Derrida pune, permanent, în opoziție limba (ca logos) cu textul"45. Conform lui Derrida, textul înțeles ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere" etc., adică înțeles ca termenul unei perpetue puneri în relație, se opune limbajului ca logos, ca sistem de cuvinte clar definite, de cuvinte-concept, purtătoare ale unor sensuri inteligibile și stabile. Statutul logic al conceptului e anulat în momentul în care cuvântul, devenit "termen" își dizolvă fixitatea determinată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cuvinte-concept, purtătoare ale unor sensuri inteligibile și stabile. Statutul logic al conceptului e anulat în momentul în care cuvântul, devenit "termen" își dizolvă fixitatea determinată de raportarea lui la un sens transcendent și se lasă "țesut", "marcat" de alți termeni, perpetuu redefinit prin introducerea sa într-un sistem de relații: în textul înțeles ca "o rețea de referințe textuale, (...) fiecare așa-zis "termen simplu" e marcat de urma altui termen"46. Păstrând această definiție pe care Ioana Em. Petrescu o preia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ci dinamitează structurile de suprafață ale acestuia din urmă, pentru a reconstitui textul general. E adevărat că textul general, autoreferențial prin definiție, nu se rostește decât pe sine însuși; e adevărat deci că, în ultimă analiză, lectura deconstructivistă va identifica perpetuu motivul ne varietur al autoreferențialității în dosul oricărui text"52. 1.2.2. Deconstrucție și deconstructivism Pentru deconstructivism, Dicționarul enciclopedic ilustrat 53 propune următoarea definiție: "Deconstructivism s.n. (cf. engl. deconstructive [analysis], după constructivism) Școală (teoretică și practică) în critica filozofică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în "sfârșitul" sau în "moartea" filosofiei, după cum nu crede nici în posibilitatea de a descoperi "începutul", "originea" absolută a vreunui fenomen, "originea" și "sfârșitul" fiind iluzii metafizice, într-un univers al devenirii pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
moartea" filosofiei, după cum nu crede nici în posibilitatea de a descoperi "începutul", "originea" absolută a vreunui fenomen, "originea" și "sfârșitul" fiind iluzii metafizice, într-un univers al devenirii pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în posibilitatea de a descoperi "începutul", "originea" absolută a vreunui fenomen, "originea" și "sfârșitul" fiind iluzii metafizice, într-un univers al devenirii pure; căci lumea lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]