KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...118 119 120 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

înțeleg - făcu Metodiu și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac copt. Cât mai mult dovleac, mai ales seara - zise Metodiu. E foarte liniștitor. Azi un pic, mâine un pic, până te liniștești de tot. Serafica femeie se ridică având lacrimi de mulțumire în ochi. Și acum du-te - îi spuse încet Metodiu. După ce Laura ieși, Iovănuț se întoarse spre Metodiu. Se vedea că e tulburat. — Preacuvioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac copt. Cât mai mult dovleac, mai ales seara - zise Metodiu. E foarte liniștitor. Azi un pic, mâine un pic, până te liniștești de tot. Serafica femeie se ridică având lacrimi de mulțumire în ochi. Și acum du-te - îi spuse încet Metodiu. După ce Laura ieși, Iovănuț se întoarse spre Metodiu. Se vedea că e tulburat. — Preacuvioase - zise el - asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
zise Sfântul. „Nu m-a trimis nime, Sfinte Petre, m-a luat Domnul”, răspunse sfios tânărul. „Te-a luat cam devreme, făcu Sfântul, uitându-se compătimitor la el. Și de unde vii?”. „Din Moldova”, zise Iovănuț. Fața preacuratului se încreți un pic: „Din Moldova? Din care Moldovă?” „Din toată Moldova”, răspunse cu nedumerire feciorul. „Păi în ce an suntem?”, întrebă Sfântul Petru. Iovănuț îi spuse. „Atunci intră”, zise Sfântul și Iovănuț auzi cum zornăie cheile, o caută pe cea potrivită, o răsucește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
tot nu-ți folosește, de ce s-o mai ții lipită de cap? Eu aș tăia-o. — în schimb, cu astălaltă aud mai dihai ca un iepure - zise Metodiu - și dacă dumneavoastră, de la o sută de pași, doar ați șoptit un pic mai tare „Să trăiască Imperiul Otoman”, cum ați spus înainte, fiți convins că eu aș auzi și aș răspunde că nu numai să trăiască, dar să și înflorească. — Frumos zis - spuse turcul. Nu iei un gât? — Poftim? - făcând Metodiu, ducând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

i se spune Marc n-o să se prezinte aici, acești șase oameni vor fi ostaticii familiei mele... Ai înțeles? — Perfect. — Ai vreo nelămurire? — Doar una. Ai de gând să-i omori? Dacă n-am încotro, o voi face. — Pentru un pic de apă? — Ți-e sete? — Foarte tare. — Păi, dacă te-aș lăsa aici și nimeni n-ar veni după tine, mâine ai omorî-o pe maică-ta pentru o picătură de apă... Scoase din teacă hangerul pe care-l purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-i facă să înțeleagă că nu pot umbla prin lume, omorând atâția nefericiți, fără să-și primească pedeapsa. Majoritatea participanților o fac cu bună-credință, îndrăzni să intervină, cu oarecare timiditate, pilotul elicopterului. De obicei sunt tineri care caută doar un pic de emoție și aventură. — Emoție și aventură? repetă tuaregul cu un gest ușor ironic. De acord! Acum ăștia șase or să vadă ce înseamnă adevăratele emoții și aventuri. Or să vadă ce-nseamnă setea, foamea, frica, oboseala și nesiguranța, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
de gunoi, bun doar să-l transformați în pistă de curse o dată pe an. Destulă vreme am răbdat, crezând că într-o zi vă veți da seama că noi, cei ce trăim în acest colț pierdut al lumii, merităm un pic de respect... Dar n-a fost așa - clătină trist din cap. De fiecare dată v-ați înțeles cu cei ce ne disprețuiesc, ne urăsc și ne exploatează, fără să țineți cont că pământul pe care-l străbateți este al nostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
pe care vor uita, spuse Nené Dupré, încercând să nu se angajeze prea mult. — Și vrei să le duci cu elicopterul până în Libia? întrebă celălalt, vădit ironic. E un zbor destul de lung pentru un asemenea aparat, nu crezi? — Da, un pic cam lung, sigur, dar eu fac ceea ce mi se cere. Ziaristul zâmbi ușor, aprobă de câteva ori din cap și apoi spuse: — Și ieri ți-au cerut să încarci în rabla asta apă, alimente, îmbrăcăminte și medicamente și să decolezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
l dea tuaregului ca să-l biciuiască și să-i taie o mână? Pentru Dumnezeu!... Partea proastă a acestei blestemate încurcături e că nu există o soluție care să-i mulțumească pe toți, pentru că în cazul ăsta împuțit fiecare are un pic de dreptate, dar nici unul întru totul. De trei zile n-am închis un ochi, dar oricât aș întoarce problema asta pe toate părțile, nu-i găsesc o rezolvare logică. — Poate că eu, fiind o persoană neutră, dac-aș vorbi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
de „surprize“ te referi? Dacă aș ști, n-ar mai fi surpriză, imbecilule!... Dar poți fi sigur că tuaregii născocesc întotdeauna ceva ca să ți-o tragă pe la spate când te aștepți mai puțin. Era clar că Bruno Serafian nu avea pic de încredere în tuaregi sau în modul lor foarte special de a înțelege înfruntarea armată; și era la fel de clar că avea destule motive să n-o facă, deoarece chiar în momentul în care îi avertiza insistent despre asta pe subalternii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
îl asasinară. Doamne ajută! murmură din nou. Luna întârzia să capete strălucire. Nervii și nerăbdarea îl măcinau pe dinăuntru și își dădu seama că simțea nevoia să meargă, deoarece însuși faptul că vedea cum fiecare pas îl apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că i se adunase în capul pieptului. Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
lege la ochi era noapte. — Păcat! Cel puțin ai idee pe unde se află? — Într-o zonă abruptă și unde se ajunge foarte greu, în inima celei mai stâncoase regiuni. — Era de presupus, dar nu-ți face probleme. Cu un pic de răbdare o să-i găsim. - Mecanicul zâmbi din nou și murmură: Și acum încearcă să te odihnești. Ai nevoie. Se ridică și făcu câțiva pași fără nici o țintă, dar, după câteva clipe, scoase din toc un pistol mare și, răsucindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
nu s-ar mai fi ridicat niciodată. — Ce ai? — S-a terminat. — Ce...? — S-a termi... A fost ultimul cuvânt de care-și amintea și, când se trezi, simți cum o mână se străduia să-l facă să înghită un pic de apă, cu care era cât pe ce să se înece. Căzu din nou într-o stare de inconștiență și când, după câteva ore, își veni în simțiri, îl văzu, în sfârșit, în fața sa pe bărbatul pe care venise să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

spațiu ar trebui să ne Îngroape În picioare șiruri Întregi ca rîndul ăsta și-ar crea terenuri agricole atît ar mai lipsi să le dau ideea ce pămînt gras numai carne numai oase osînză și măduvă) — Scroafă bătrînă și fără pic de rușine! Scoateți-o de-acolo, scoateți-o imediat c-a mai luat o dată — Păi, tot pensionarii care nu să mai mișcă d-acilea că nu le mai ajunge și cară tot și io cînd viu dă la muncă ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448

luat cu grijă cărămizile, mai întâi de pe o aripă, apoi de pe cealaltă. Curios. Stătea întinsă pe spate. I-am ridicat capul apucând-o cu două degete de cioc. A rămas tot culcată. Nu m-am speriat. Am mai așteptat un pic, apoi am băgat totul la loc, în deschizătura aceea întunecată. Am strâns rana, penele și am așteptat din nou. Nimic. Nu s-a mișcat ore întregi. Atunci am apucat puiul mort, am dat cu el de pământ și am ieșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
încălzea la soare. — Dați-i sfântul botez, dar îndurați-vă de noi, că ne grăbim. Nu avem timp de pierdut. — Bine, hai cu mine - a spus părintele zâmbind și a luat-o înainte, către altar. Acum o să-ți ud un pic părul, dar afară o să ți se usuce cât ai zice pește. Nu ne-am mai oprit până la institut, dar sora îmi tot vorbea despre pace, de parcă ar fi vrut să sădească o sămânță în mine. Îmi arăta orașul prin geamul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
foarte ușor să nu fi reușit - a spus însoțitoarea mea când m-a predat educatorilor. Dar atunci s-a apropiat de mine cea mai frumoasă dintre surori și m-a liniștit de față cu toată lumea, spunând că nu voi simți pic de violență în educația care mi se va da. M-au trimis afară și a trebuit să aștept în fața ușii. Când a venit să mă ia, era fericită. M-a condus zâmbind pe treptele lungi de marmură ce duceau la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
contrarevoluționari și simpatizanți, au încercat să ducă revoluția pe un drum greșit. Apoi una bună: cum că planul nu le-a reușit și, drept urmare, vor fi împușcați în curând ca niște câini, stimații ascultători fiind rugați să mai aibă un pic de răbdare, până ce va fi creat cadrul juridic pentru asta. Alte știri nu mai avea, așa că urează, încă înainte de miezul nopții, noapte bună bravului popor și vise amarnice răufăcătorilor ascunși. Apoi au încercat să asculte posturile străine bruiate și așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
ai încredere în mine. Rujul îi însângera colțurile buzelor. Cum stătea în colivia ei, în dosul sticlei, nu mi-era teamă de ea. Îmi trezea doar milă. — Bine, atunci imaginează-ți că eu sunt mama ta. — Nu pot. Numai un pic, bine?! a țipat ea brusc. — Îmi imaginez. — Nu așa! Cu „m“ mare, cum zice poetul: Mama. — Bine, îmi imaginez, cu „m“ mare - i-am spus eu, iar între timp plângeam, dar în sinea mea, să nu se vadă. Lacrimile mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
dus în baie și m-a spălat ca un tată pe copilul lui și mie mi-a plăcut. Apoi m-a condus până la gară, mi-a spus că în seara aceea are spectacol și mie mi-ar prinde bine un pic de odihnă, dar că luni vine să mă ia și va veni în fiecare zi, până la sfârșitul vieții, cu excepția duminicilor. M-am apărat, spunând c-ar fi prea mult și că am îmbătrânit, la care el a protestat, dar până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
comentat la pâinea ei, n-are decât să i-o spună frumos în față, nu să facă aluzii la răposatul brutar. Iar atunci ea își face bagajele. Mama ei mai trăiește, poate să i-o coacă și ei. Aștepta un pic să o reținem și, dacă nu o rețineam, din glumă, făcea o pâine și mai bună, dar mormăia apoi toată ziua, așa că nu merita. Uneori simțeam că eram ca niște paraziți pentru ea. Dar dacă n-am fi fost paraziții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
albă, cu pene rare, un uliu, dar unul care nu vânează niciodată. Un uliu pasiv. Care trăiește făcând cercuri pe cer, păzind norii, minunându-se de ei, uitându-se cu ochi de uliu, dar fără să se vadă decât un pic. Era un om bun, dar foarte bogat, și făcea eforturi mari să-și coreleze cele două calități, totuși, în afară de noi, nu-l suporta nimeni. Preotul pentru că dădea bani la biserică, Amália pentru că știa totul despre alde ăștia, țăranii pentru că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
niște piese de un compozitor necunoscut, toate partiturile erau de la el și se pare că și clavecinul fusese al lui. — Cel mai frumos în toată povestea - a spus el - e că ați ascultat un compozitor mediocru. Am cântat înainte un pic de Sebastian Bach numai de dragul comparației. Dar modul în care acest maestru mediocru a dispărut e o raritate. Partiturile lui sunt nesemnate și doar bănuim cum se numea. Din partea unui geniu, ar fi fost ceva normal. Dar aceste mediocrități își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
e teamă?“ îl întreb eu. Cade pe gânduri. „Știți, mie cel mai mult la viață îmi place că din ea pornesc două drumuri. Peste primul domnește Dumnezeu, dar peste al doilea domnesc eu.“ Zâmbește amar, dar răspunsul e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp am crescut? Mi s-a cuibărit în piept o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
practică a visului său. În comparație cu tatăl lui, tânărul Hárász Árpád, care fusese de mai multe ori la cinematograf și mai aștepta ceva de la viață, a văzut în această comandă posibilitatea unui câștig mai consistent ca de obicei. A tras un pic cu urechea, apoi cu ochiul și, în toiul nopții, când Igor Gherasimov tocmai agăța a patra tăbliță cu numele străzii, i-a luminat fața puternic cu un bliț. Igor s-a aruncat din vârful scării după el și după câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]