3,550 matches
-
și nu ajungeam nicăieri. De câteva ori voiam, efectiv, să arunc bicicleta, numai să sfârșesc cazna. Dacă aș fi avut certitudinea că eram pe drumul bun, ar fi fost altfel, dar așa era greu, fiindcă trecusem de câteva intersecții de poteci, orientându-mă doar după instinct. Singur, n-aveam ochi pentru pădurea frumoasă, cu copaci bătrâni, cu poienițe și luminișuri, după care în mod obișnuit tânjesc. Când, în sfârșit zării fântâna despre care știam că trebuia să fie la marginea pădurii
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
în mijlocul apei dacă nu dădeam o anumită sumă, sau aparatul. Odată ajunși dincolo, bucuroși ne- am încălțat, ne-am tras sufletele un timp și iar am pornit. Mai aveam de mers încă vreo 30 de kilometri, dintre care 8 pe poteci sau drum neasfaltat. Lângă o stână cu capre era o fântână cu cumpănă, la care ne-am spălat și ne-am răcorit cât de cât. Prin lanuri de porumb, încurcându-ne în mărăcini și împiedicându-ne în buruienile crescute în
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
să revedeți? (mă refer la cei plecați în lumea dedincolo) ce le-ați spune acum? Ce amintiri vă vin acum în minte? Mi-e dor de prietenul din copilărie Ioan Micaș, cu el am bătut cărările din lunca Homorodului și potecile pădurilor. El a devenit zețar, la "Someșul", singura tipografie atunci în oraș. Culegea literele de plumb una câte una din căsuțele de pe mesele zețăriei. Bea lapte ca să se apere de atacul plumbului iar cu prietenii votcă, ca să uite de necazuri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
În revistă s-au înfățișat cititorilor personalități ale culturii române: Gheorghe Asachi, Ion Creangă, Vasile Conta, Vasile Gherasim, Ion Găvănescul, Nicolae Iorga, Claudiu Iosipescu, Dimitrie Gusti, Gheorghe Lazăr, Titu Maiorescu, Ion Petrovici, C. Rădulescu, Mitropolitul Silvestru - Morariu, Isidor Onciul, Eufrom Poteca, Ilinca Hurmuzachi, dar și personalități străine, figuri proeminente ale culturii și științei: Sigmund Freud, Antonio Bamfi, J. Brunschwicg, Basedow, Erasmus, Bergson, Augusto Guzzo, Immanuel Kant, Herbart, Heder, John Kocke, J. Huizinga, Tomas Massaryk, Jean Paul, Gaston Richard, Carol Siegal ș.a.
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
de mesteacăn Răsărită printre creste, Cine te cunoaște-n lume, Cruce fără de poveste ? (...) Sfântul îngropat sub tine Cine-l va mai ști de acum ? Cruce albă rătăcită Lângă margine de drum Brațele-ți de vânturi smulse Se vor pierde pe poteci, Numai brazda de țărână Nu-l va părăsi pe veci. Un concert al legendelor interbelicului, pe care nu l-au mai repetat niciodată și n-au îndrăznit să-l înregistreze, spunând că a fost exact ca viața celui căruia îi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
umanul, aflat nu rareori În impasurile sale majore, fie că ele se numesc raționale sau istorice, moștenite sau câștigate. Dansul este și acuplarea a două trupuri, dar și o materializare a muzicii, este o Înaintare precaută și curioasă pe acele poteci nevăzute ale basmului, cele care ne pot duce În luminișuri unde se răsfață trupuri de naiade și nimfe, driade și sânziene, Înconjurînd vesel vreo zeiță ce-și despletește părul, aprinzând frunzele din preajmă! Dar... Beția și Desfrânarea pot și trebuie
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se apropia. Prin difuzoare fixate în exterior se auzea zornăit de lanțuri, ca de altfel și gemete și râsete foarte autentice ale celor morți. Stafii din hârtie albă creponată unduiau prin copaci, iar dovlecii complicat sculptați și viu iluminați punctau poteca pietruită ce ducea spre casă. Și cu toate că era vorba de o petrecere absolut pentru adulți, nu se petrecea absolut nimic înfricoșător la 307 Elsinore Lane - doar un aranjament ludic și inocent menit să-i amuze pe invitați. Ca măsură de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urmă m-am zgâit la altă cadă îngropată în pardoseală, apoi am privit printr-un mic hublou cum Elsinore Lane începea să se trezească la viață și l-am văzut pe băiatul care stătuse peste noapte la noi trecând pe poteca dinspre casa noastră - bostanii încă mai erau acolo - spre cea a vecinilor și mi-am dat seama că era Ashton Allen; pe moment era atât de aproape de fereastră încât puteam citi inscripția de pe tricoul lui - Uită-te bine, s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ellis, ce vreți să spuneți? întrebă Wendy. Să scot copiii afară din casă? Ce s-a întâmplat? În momentul acela, de parcă ar fi auzit, silueta se întoarse de la fereastră și dispăru. Am înghețat, incapabil să scot un cuvânt, înaintând pe poteca pietruită, spre intrare. - Wendy, sunt la ușa din față, am zis calm. Scoate-i pe copii. Acum. Victor continua să latre, undeva în spate, apoi lăstratul se transformă în urlet. Am început să bat rapid la ușă, apoi am izbit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Aș putea zice, aceste sunt zile care seamănă a primăvară. Când În suflet trăiește un complex de senin și de relativă mulțumire, omul adaogă surâsul primăverii peste ele și trăiește Înainte pe drumul unui apus de viață, sau chiar pe poteca vieții În plinul ei, pentru că nu este timp să te mai uiți Înapoi. Poate că la ora aceasta când scriu, mata ești Într-o odaie, Închisă, privind doar soarele pe geam, sau poate chiar din cauza vreunei colege de slujbă cu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
din Asia, care au atacat Castelul Teutonilor. Mărturia unei alte civilizații - îndepărtate, exotice - sub cerul baltic, plumburiu. Părăsesc sala cu arme și, la primul nivel al culoarului ce împrejmuiește curtea citadelei, îmi găsesc în sfârșit grupul, care umblase pe alte poteci. De-acum mă țin de ei, ca să mai prind din poveștile ghidului și să mai schimb impresii pe viu. Vizităm vechile bucătării situate la parter: mese de stejar, grele, scule de gătit butucănoase. Ce muncă, ce forfotă domnea la aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de drum, acostăm într-un fel de arhipelag situat în estuarul râului, înțesat cu hangare vechi și epave abandonate. VITALIE CIOBANU: Vesela și efervescenta noastră adunătură se sparge în grupuri, de îndată ce simțim teren tare sub picioare. Traversăm o zonă de poteci împădurite și ajungem într-o poiană largă, mărginită spre nord de o pantă abruptă. Încerc să înțeleg scopul pentru care am fost aduși aici. Fac ochii roată. Niște ospătari frig carne pentru un picnic în onoarea oaspeților, la o bucătărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sau un album cu poze al acestui cătun de basm cu nume poetic - Vyazynka -, nu ai crede niciodată că e vorba de actualul Belarus. Mulți turiști; de fapt, singurii „turiști”, propriu-zis suntem noi, scriitorii din Tren, care ne risipim pe potecile îmbietoare, ceilalți sunt localnicii bucuroși de distracție. Burnițează mărunt, dar sărbătoarea nu slăbește. Meșteri populari, coruri de femei și copii în haine naționale, frigărui și bere. Pe o scenă improvizată, se succed diverși cântăreți și scamatori, aplaudați frenetic. Casa părintească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
traversează Marea și deschide drumul. Lucrare de artă israeliană: omagiul regelui din zilele noastre adus profetului de odinioară și performanță industrială închinată sursei spirituale. Impunându-și liniile lor drepte unui sol ingrat și străbătut inițial doar de piste pentru animale, poteci, cărări, și drumuri de pământ bătătorit, aceste panglici negre suple, elastice sub roțile mașinilor, afirmă cu un fel de insolență ingenuă că înalta tehnologie poate duce arhaicul înspre o reușită deplină. Drumul asumat, desăvârșit, etalat în impasurile și în măreția
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Brazi nalți, ca ziduri negre înconjură Agapia veche din deal. Simt puternic mirosul rășinei brazilor. În liniștea zilei, coborâm spre Agapia din vale. Se aude sunetul ascuțit, nou, sălbatec al fierăstrăului cu abur care despoae munții. La un cot al potecii, într-o stâncă mare, piatra lui Aron Vodă, e săpată o legendă: Aron Vodă pe când învăța ca băiat carte la moșu-său la Agapia Veche, într-o noapte, pe când se întorcea pe furiș acasă, a fost prins de moșu-său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
înainte. Dați-mi măcar o cofă de apă, ca să-mi astâmpăr setea, a cerșit bătrânul călător. Nu se poate; du-te în drumul tău, străine. Astfel l-au alungat pe acel bătrân și el s-a urcat mai sus pe poteca muntelui, ș-acolo i-a ieșit înainte o copilă. Un strop de apă... s-a rugat bătrânul. Da, a răspuns copila. Vii de departe, uncheșule? De departe, și localnicii de aici m-au alungat. Din puținul ce am, bea și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din latura Pocrovului, câteva oițe, două văcuțe și Golovici măgărușul. E un măgăruș înțelept, cu ochii veseli, care se bucură de câte ori coboară la sfânta mănăstire Neamțu. Bunăvoia lui rămâne statornică și cînd suie la deal cu merinde pentru schit, pe poteca destul de priporoasă după ce treci Izvorul Maicii-Domnului. Înțelepciunea lui s-a dovedit în diferite chipuri. Într-un rând pe lângă povara de mere, prune și hribi ce i-au pus călugării Pocrovului în spinare, s-a aburcat pe samar și Gherman monah
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe unde venise, pe valea Siretului și prin pasul Oituzului. Fiind el însuși rănit și transportat pe o targă, este evident că în situația sa și a multor oșteni de-ai săi, numai disperarea i-a făcut să apuce pe poteci de munte, deplasarea fiind mult îngreunată din cauza zăpezii. N-a putut să pornească spre Valea Oituzului deoarece tabăra lui Ștefan îi închidea calea. Greu de crezut că a fost informat că moldovenii ocupaseră valea Oituzului și o făcuseră greu de
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
în Moldova, în anul 1538, scria că Țările Române sunt apărate foarte bine de “munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut, de cele mai mari prăpăstii, de râuri repezi și de torente primejdioase, cu căi și poteci nespus de strâmte...”. Românii au avut un aliat prețios în natura înconjurătoare și au știut să profite la maximum de acest lucru. Același Verancsics arăta că Moldova avea “o cavalerie uimitor de numeroasă și o armată țărănească atât de pricepută
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
este greu de crezut - prin forță deoarece sunt foarte bine apărate de munții cei mai abrupți, de pădurile cele mai grele de străbătut, de cele mai mari prăpăstii, de râuri repezi și de torente primejdioase, cu căi, cu căi și poteci nespus de strâmte, cu o cavalerie uimitor de numeroasă și o armată țărănească atât de pricepută și atât de dârză în atacarea dușmanului...” despre a cărei valoare s-a pomenit mai înainte. Puterea militară a celor trei Țări Române a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
fi meșteri cojocari sau orice fel de meșteri.” Locuitorii țării erau datori cu munci față de domnie, la posadă, la podvoadă, la moară, la cetate, la căratul vinului, la tăiatul lemnelor și căratul acetora, la cositul fânului și la jold, la poteci, la vii, la talpe și la poduri (pază și îngrijirea acestora). Pentru supravegherea acestor munci și pentru perceperea dărilor erau mici dregători care răspundeau de ele: posadari, ilișari, pererubți, pripășari, joldunari, osluhari. Pentru diferite infracțiuni, se percepea o amendă (gloabă
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
el fiind deposedat de orice plantă utilă social, simbol al civilizației omului. Orb și rănit, asemenea multor eroi de basm, Mistricean va avea epifania așteptată în zori și va purcede pe drumul solar, care îl va uni cu strămoșul său. Poteca poate fi și o axă între lumi pe orizontală, corespondentă celei verticale a Arborelui Cosmic, diferența fiind că aceasta din urmă face legătura și cu sfera sacră a zeilor, în timp ce drumul unește doar profanul cu increatul, monstruosul. Dimensiunea redusă, în comparație cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Cărăruia cam sub soare,/ Ca să meargă-n vad la mare” (Dobrogea). Tot pe un drum, ceva mai mic, li se revelau și neofiților din triburile Zuin, Wiradjuri, Kamilaroi, Queensland în Australia datele secrete: între două construcții rituale se află o „potecă de-a lungul căreia bărbații tribuluigazdă (inițierile se practicau între două grupuri cu titlul de intermarrying classes) plasează diferite imagini și embleme sacre. Pe măsură ce sosesc contingentele tribale, bărbații sunt conduși pe potecă și li se arată imaginile”. Pătrunderea în atmosfera
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
secrete: între două construcții rituale se află o „potecă de-a lungul căreia bărbații tribuluigazdă (inițierile se practicau între două grupuri cu titlul de intermarrying classes) plasează diferite imagini și embleme sacre. Pe măsură ce sosesc contingentele tribale, bărbații sunt conduși pe potecă și li se arată imaginile”. Pătrunderea în atmosfera inițiatică și asimilarea datelor culturale este, în scenariul românesc, mult mai dramatică și „interactivă”. Eroul nu învață despre Strămoșul mitic, ci devine el însuși protagonistul acțiunii temerare. În Mistricean I (7), drumul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
numai din ipostaza depășită a copilului înscris în profan, cât și mortul care merge către cealaltă jumătate a neamului. „Rupere de nivel prin excelență”, inițierea se aplică în cele două stadii ale ființei prin aceleași reprezentări, riturile funerare utilizând drumul, poteca, scările, arborele pentru a marca desprinderea de lume. Similitudinea se păstrează și la nivelul construcției poetice, atât în cântecele ritual ceremoniale, cât și în balade și descântece, apărând grupul de versuri ce zugrăvește atmosfera magică a incursiunii: „Pe roo, pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]