5,132 matches
-
alături, tăcuți și modești. Nu se tocmeau niciodată la preț, nici n-aveai de ce te tocmi, prețurile erau și așa foarte mici. Din piața de pește, mirosul se revărsa peste cartierul din jur, iar din piața de legume și carne răsunau sâmbăta chemările măcelarilor și ale precupeților ce vindeau legume. Meșteri de tot felul mergeau agale pe străzi, oferindu-și în gura mare serviciile: instalatori, spălătorese, geamgii, zugravi. Dacă părăseai străzile principale și intrai în adâncul cartierelor, te aflai cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Mi-am acoperit ochii cu palmele, închipuindu-mi că umezeala era de la cascada Niagara și eu trebuia să mă gândesc foarte bine dacă vreau ori nu vreau să sar. Vârfurile picioarelor mele atingeau deja marginea stâncii, când din spate a răsunat strigătul lui Marilyn Monroe, care m-a salvat. Cu o seară înainte, dăduseră filmul la televizor, tata și Toni încă nu ajunseseră acasă. La Washington am vizitat Casa Albă. O casă unde locuia tovarășul tuturor americanilor, unul cam ca al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
subsol umed, ca o gaură în pământ, drept adăpost provizoriu, dar continuau să locuiască aici, după atîția ani. Câteodată, la noi nu e posibil să procuri o locuință, nici chiar cu relații. Subsolul avea tavanul boltit și, când vorbeam, vocile răsunau cu un mic ecou. Câteva trepte duceau spre subsol, în adânc, acolo era intrarea - o ușă de lemn cu ochiuri de geam - pe care mătușa o căptușise cu draperii, covoare și pături, ca măsură de prevedere contra curentului. În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
muzica nu mai înainta. Pe urmă a apărut dintr-o dată acolo în spate, la gară. Toată lumea a încremenit. Câțiva bărbați și-au scos pălăriile, iar șoferii erau neobișnuit de răbdători. De la gară, cortegiul a cotit, intrând pe strada noastră. Muzica răsuna tare și era tristă, într-altfel tristă decât în filmul Hoții de biciclete. La urma urmei, acolo bărbatul își pierduse doar bicicleta, nu viața. Convoiul a trecut foarte încet pe lângă blocul vecin. Pe balcoane ieșiseră oameni, unii își făceau cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Pe urmă nu le găseai un an întreg și, dacă voiam să-i dăruiesc câteva mamei, de Ziua Femeii, era o mare problemă. Aici, chiar în dreptul meu, toți vor întoarce privirile spre tribună, vor flutura stegulețe și flori, uralele vor răsuna mai puternic, ei vor mărșălui mai departe, curând fluturatul va înceta, apoi și uralele, iar la sfârșit mulțimea se va împrăștia, bărbații vor face un popas în grădinile restaurant, la o bere, femeile vor dispărea nu se știe pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sector, gândi moartea, suntem cele care realmente muncim serios, curățind terenul de excrescențe, și, de fapt, dacă cosmosul o să dispară, nu m-ar surprinde deloc dacă asta nu o să se Întâmple ca urmare a unei proclamații solemne a morții universale, răsunând printre galaxii și găuri negre, ci ca un ultim efect al acumulării micilor morți particulare și personale care intră În responsabilitatea noastră, una câte una, ca și cum găina din proverb 7, În loc să-și umple gușa bob cu bob, ar goli-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
bune ce s-a sfârșit prost. Așa stăteam întinși, nemișcați în patul meu îngust pentru copii, brațele lui de băiat caută comori în trupul meu, iar eu aud pașii tatei în papucii lui de cauciuc, înainte și înapoi, singurătatea lui răsuna în toată casa, un val de ezitări mă sufocă, până ce aproape că vomit. Mă ridic în șezut, îi strâng degetele, cum este posibil, Udi, cum pot să mă simt eu bine în vreme ce el este atât de nefericit, dar Udi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
așa nu se simte prea bine, și Udi vine să mă viziteze după școală, se întinde pe patul înfierbântat, iar eu murmur, lasă-mă acum, sunt bolnavă, el pleacă jignit fără să spună o vorbă, aud apoi hârșâitul tălpilor ce răsună în toată casa și iar mă chinuie gândurile, asta îți dorești, să trăiești într-o astfel de singurătate, asta ți se va întâmpla dacă îl părăsești. Aburi acri de alcool suflă către mine gura lui deschisă, iar eu mă strâng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
efort, cum merge tricotatul, iar ea flutură mândră o mână, dând la o parte un norișor roz, termin în câteva zile, nu am voie să nasc înainte, iar eu spun, minunat, apoi îi mângâi umărul cu sufletul țăndări. Din depărtare răsună vocea lui Anat grăbindu-le pe fete, nu îmi spune că ai uitat, se apropie de mine, astăzi mergem la maternitate, iar eu, desigur, uitasem, de mai multe ori le luam și pe fete să vadă sălile de naștere, pruncii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
se va mai face simțită pe aici nu peste multă vreme, asemenea urmelor unui animal pe cale de dispariție, cine își amintește de pașii dinozaurilor pe planeta înghețată și pustie, este atât de neinteresant pentru mine, peste puțin timp aici vor răsuna doar pașii mei și ai ei, simt nevoia să îl fac părtaș la uimirea mea, îmi ridic bărbia și șoptesc, Udi, însă el îmi răspunde printr-un scârțâit al ușii, sar din pat ținându-mi respirația, nu poate pleca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îi șoptesc eu cu gura plină de nisip, pentru că tocmai visasem că ai încetat să mă mai iubești, nici nu ai idee cât am plâns, marea era mândră de lacrimile mele, dar el râde înlăturând temerile mele, hohotele sale îmi răsună în urechi. Nu mai râde, nu este chiar atât de amuzant, îi spun eu, dar el nu încetează, cineva sună îndărătul ușii închise, mă ridic dintr-o mișcare, deja este ora douăsprezece, iar telefonul sună încontinuu, uitasem să anunț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
rămâi cu noi, iată mâinile ei pe părul meu, trebuie, nu am de ales, spune ea, va fi bine, va fi mai bine pentru toată lumea, dar nimănui nu i-a fost mai bine, ei sigur nu, și în urechile ei răsunase atunci o profeție mincinoasă și răutăcioasă, o voce îi poruncise să se ridice și să plece, iar acum vocea ei îngroșată din pricina fumatului, mâinile care se încâlcesc în părul meu, trebuie să începi să te vopsești, spune ea, uite câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mi-aș fi recunoscut propria voce, iar el spune, m-am întors, și imediat completează, m-am întors din călătorie, ca nu cumva să cred că se întorsese în brațele mele, dar eu nu dau importanță nuanței, în urechile mele răsună profeția aceea pe care o repetasem lângă patul lui Noga, soarele tău nu va mai asfinți și luna ta nu se va mai retrage; căci Domnul va fi lumina ta pe vecie și zilele suferinței tale se vor sfârși, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
însă, imaginea e ca un bobârnac: „Hei, trezește-te! Eu sunt aici! Trezește-te și gândește! Gândește și înțelege o dată de ce sunt aici!“ Nu mai simt nici o durere. Nu mă mai apasă nimic. Mi se pare doar că fiecare bobârnac răsună sepulcral. Probabil că și sunetul acela o să dispară într-o bună zi. În avionul companiei Lufthansa, pe aeroportul din Hamburg, bobârnacele mi s-au părut însă mai lungi și mai puternice decât de obicei. „Trezește-te! Înțelege!“ De aceea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
rugam să-mi răspundă, să-mi scrie orice, numai să știu de ea. Nu am primit nici un răspuns. Ceva se rupsese în mine și nimic nu a mai putut umple golul. Mă simțeam ciudat de ușor, iar sunetele din jur răsunau ca niște ecouri sparte. Am început să merg cu regularitate la școală și să particip la toate cursurile. Acestea erau plictisitoare, cu colegii nu vorbeam, dar nu aveam altă soluție. M-am așezat de bună voie în primul rând, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nici o adiere de vânt, așa că Hinomaru atârna parcă fără vlagă de catarg. Am îmbrăcat o cămașă proaspăt călcată și am ieșit în stație. Duminica dimineața, străzile din preajma căminului păreau moarte. Erau practic pustii și aproape toate magazinele închise. Diversele zgomote răsunau într-o asemenea zi cu o claritate de nedescris. O fată încălțată cu saboți a traversat strada lăsând în urma ei ecoul fiecărui pas, iar patru-cinci băieți aruncau cu pietre în niște cutii de conserve goale pe care le aliniaseră chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se vedeau urme de roți. Din când în când, auzeam fâlfâit de aripi și-l auzeam atât de clar, de parcă sunetul ar fi fost trecut printr-un amplificator. La un moment dat, am distins un zgomot de armă, dar a răsunat înăbușit, ca și când ar fi str\b\tut mai multe filtre. Când am ieșit din crâng, am văzut un zid alb, din piatră. Nu depășea înălțimea mea și pentru că nu era împrejmuit cu sârmă ghimpată, mi-ar fi fost ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
excursie pe care am făcut-o cu Kizuki, cu motocicleta. Mi-am dat seama că și atunci era toamnă. Oare câți ani trecuser\? Da, patru ani. Mai persista parcă și acum mirosul jachetei din piele a lui Kizuki și îmi răsuna în urechi zgomotul infernal făcut de Yamaha cea roșie de 125 CP. Ne-am dus undeva pe malul mării, departe, și ne-am întors în aceeași seară, epuizați. Nu se întâmplase nimic deosebit în excursia aceea, dar mi-o aminteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
era în capul ei. Cred că nu trebuie să-ți spun că lumea e plină de copii care cântă Bach, mult mai bine decât ea, poate de douăzeci de ori mai bine, dar majoritatea nu aduc nimic personal, interpretările lor răsunând în gol. Fata asta cânta prost, dar era ceva în interpretarea ei care atrăgea... sau cel puțin pe mine mă atrăgea. De aceea, m-am gândit că poate merita să o ajut să învețe sistematic. Bine, nu se punea problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Datorită ei, buzele se conturau chiar exagerat. Părea o umbră vulnerabilă ce vibra cu fiecare bătaie a inimii, de parcă voia să șoptească întunericului cuvinte mute. Îmi înghițeam saliva în speranța că-mi domolesc setea, dar sunetele pe care le scoteam răsunau incredibil de tare în tăcerea desăvârșită a nopții. Ca și când sunetele ar fi constituit semnalul, Naoko s-a ridicat și a venit la capul patului. Halatul ei a foșnit ușor. A îngenuncheat lângă perna mea, fixându-mă cu privirile. Am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să-ți spun tocmai ție că am transpirat, că am juisat... zise Reiko, zâmbind. Dar nici descărcarea aceea nu mi-a fost de vreun ajutor. După două sau trei zile mai simțeam încă degetele fetei, iar ultimele ei cuvinte îmi răsunau în urechi ca un ecou de care nu puteam scăpa. N-a venit la lecție sâmbăta următoare. În timp ce o așteptam, inima îmi bătea nebunește și mă întrebam ce aveam de făcut dacă apărea totuși. Nu mă puteam concentra și eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Kinokuniya. Am început amândoi cu două pahare de vodcă și apă tonică. — Vin aici din când în când, spuse ea. Nu se sinchisește nimeni că bei ziua-n amiaza mare. — Obișnuiești să bei peste zi? — Câteodată, spuse ea, făcând să răsune cuburile de gheață din pahar. Uneori, când mi se pare grea viața... vin aici și beau vodcă și apă tonică. — Ți se pare grea viața? — Da, uneori, spuse Midori. Am și eu problemele mele. — Ca de exemplu? — Familia, prietenii, cicluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tata... exact la fel. Fiind duminică, culoarele spitalului universitar erau înțesate de vizitatori, precum și de pacienți deplasabili. În aer plutea un miros specific - dezinfectant, miros de urină și așternut îmbâcsit, amestecat cu parfumul florilor. Asistentele alergau de colo-colo, tocurile lor răsunând sec. Tatăl lui Midori se afla într-o rezervă cu două paturi, al lui fiind lângă ușă. Lăsa impresia unui animal mic, neputincios. Zăcea pe o parte, fără vlagă, cu brațul stâng atârnând inert la marginea patului, din pricina perfuziei. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mănânc. Bufetul cu autoservire era plin de doctori, asistente și vizitatori. Holul din subsol care servea drept bufet, fără nici o fereastră, era încărcat de scaune și mese și toată lumea vorbea în timp ce mânca - probabil despre boli și bolnavi - iar ecoul vocilor răsuna ca într-un tunel. Din când în când, ecoul era înăbușit de microfonul la care se solicita prezența în spital a vreunui doctor sau a vreunei asistente. În timp ce încercam să fac rost de o masă, Midori s-a dus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
soia și l-am mâncat. — E delicios! am zis. Simplu, proaspăt, miroase a viață. Sunt chiar buni castraveții aceștia... mult mai gustoși decât kivi. După ce am terminat primul castravete, l-am atacat pe al doilea. Ronțăiam cu poftă și ecoul răsuna ciudat în încăperea aceea mică. După ce l-am terminat și pe al doilea, am decis să fac o pauză. Am fiert niște apă pe aragazul din hol și mi-am făcut un ceai. — Doriți să beți ceva? l-am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]