17,529 matches
-
a căror asociere se bazează pe continuitatea lor materială într-un obiect al lumii, și nu pe un decupaj propriu-zis semantic. Astfel, ansamblul format de firmă + ușă + tejghea etc. se concretizează din faptul că termenii sunt atât părți ale aceluiași referent concret, cât și tot atâtea sub-teme ale temei-titlu "Crâșma lui nea Colombe". Am putea spune același lucru despre secvența șiruri de pahare + țuțuroi de apă + măsuri de cositor, ale cărei elemente sunt asociate în virtutea faptului că toate coexistă material pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fenomen de mențiune, trimițând astfel la diferența clasică din logică între mențiunea unui termen și întrebuințarea sa. Un termen luat "în mențiune" (numită, de asemenea, folosire autonimică) se desemnează singur, în timp ce luat "în întrebuințare" (sau în folosire standard) vizează un referent dincolo de el: Libertate este un substantiv (mențiune). Mă bat pentru libertate (întrebuințare). A spune că ironia este o "mențiune", înseamnă a considera că ea nu este o antifrază în care s-ar afirma "contrariul" sensului literal, ci mențiunea opiniei unui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din Combray sau persoanelor mondene, pe care naratorul refuză să și-l asume, un motiv care lasă de dorit. În exemplul (b), enunțătorul pare a pune "femeie șic" între ghilimele, atât deoarece acest cuvânt este prezentat ca fiind necorespunzător pentru referentul său (ea nu este șic în viziunea naratorului) și/ sau deoarece responsabilitatea folosirii lui este atribuită opiniei oamenilor din orășelul în care se derulează povestirea: două interpretări perfect compatibile. Adesea, a pune o unitate între ghilimele înseamnă a o trece
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe care le-am subliniat pune probleme dacă vrem să redăm în discurs indirect enunțarea exactă făcută de servitor. Acesta a folosit expresiile nominale "socrul dumnea-voastră" și "soția dumneavoastră" (interpretare numită de dicto) sau a folosit altele care desemnează același referent și pe care Arlequin le-ar fi tradus prin "socrul meu" și "soția mea" (interpretare numită de re)? Impolitețea lui Arlequin (o consideră drept soția lui pe cea care nu-i este decât logodnică) o repetă pe cea a servitorului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mea" (interpretare numită de re)? Impolitețea lui Arlequin (o consideră drept soția lui pe cea care nu-i este decât logodnică) o repetă pe cea a servitorului sau i se impută în totalitate? Suntem confruntați cu o dificultate ireductibilă: același referent poate fi descris printr-o infinitate de moduri diferite (socrul meu = Domnul Orgon = tatăl Silviei = prietenul tatălui meu etc.) și este exclusă trecerea de la discursul indirect la enunțul original. 5.2. Discursul direct Se spune adesea că discursul direct este
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
TU-ul, reperele deictice, propriile mărci de subiectivitate. În scris, ghilimelele sau liniuța de unire delimitează două domenii enunțiative. Cu toate acestea, deicticele nu sunt neapărat distincte de la un domeniu la altul, însă poate fi vorba de o coincidență între referenți. Astfel, în: "Eu plec", i-am strigat eu, cei doi eu desemnează același individ și au același "locutor" doar pentru că se găsesc în discursul care citează și în cel citat. Dacă deicticele din discursul care citează sunt direct interpretabile datorită
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
află micuțul... Adineauri l-am adus.185 În lipsa datelor complementare furnizate de cotext, acest enunț din discursul direct are deictice care sunt opace pentru cititor. Eventual, doar prin discursul care citează, naratorul îi va permite să identifice persoane, locuri, momente. Referentul deicticelor nu este singurul aspect din discursul citat care trebuie redat prin interpretarea discursului care citează: debitul, intonația, accentul, mimica... sunt supuse aceleiași constrângeri. Fragmentul citat din Zola nu oferă informații de asemenea natură; în schimb, același personaj, câteva rânduri
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a mă privi, mai ales că dacă mă privesc mă văd dublu. A fi. În întuneric, pe dibuite. A fi pederast ca un fag e un fag.225 Cât privește enunțurile fără verb, ele servesc mai ales introducerii de noi referenți ("O casă.", "Noaptea.") sau prezicerii (" Imposibil de înțeles", "Tristețe pretutindeni"...). Foarte adesea, substantivele sunt nearticulate. Trebuie să amintim câte ceva despre opera lui Nathalie Sarraute despre care se spune că este construită pe monolog interior. Această afirmație este discutabilă, căci studiul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
vorbi, la fel ca J.-C. Milner 233, de clasificare și non-clasificare, termeni al căror sens este mai controlabil. Prin folosirea unui adjectiv care clasifică (deoarece există adjective mixte și cazuri aparte, recomandăm între-buințări și nu adjective clasificatoare) se introduc referenți în clase delimitabile, purtătoare de informație. Prin folosirea unui adjectiv non-clasificator se trimite la o evaluare. 6.3. "Biet" În materie de non-clasificare, grupul restrâns de adjective evaluative alcătuit din biet, nefericit, ghinionist reprezintă un caz interesant, care le apropie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
munți, platouri... Vom spune cu greu El văzu nisipurile unei dune, însă un enunț ca Am observat nisipul dunei nu pune probleme: dacă spunem nisipul, nu facem altceva decât să insistăm asupra materiei nisipoase. În schimb, găsim substantive al căror referent impune un plural, dar care, asociate cu un, își pierd capacitatea de a clasifica. Este cazul, mai ales, pentru degete, ochi, mâini... care, în afara contextelor speciale (de exemplu, mâna lui stângă sângera) apar, în general, la plural. Or, dacă citim
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
valori (funebre, misterioase...), tot ce putem asocia personajului Carmen. Există și situația simetrică pentru întrebuințarea substantivelor ochi, buze... la singular, substantive care, de regulă, sunt la singular, deoarece se referă la un singur obiect. Substantive precum cer, lună... au un referent unic și definit; *un cer sau *o lună sunt excluse din punct de vedere logic. Folosirea articolului nehotărât devine posibilă în expresii nominale precum o lună înghețată sau un cer de piatră, în care modificatorii substantivului sunt non-clasificatori: nu se
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
poziționare apare frecvent în literatură: negrii cai din Ereba, dulcea briză, înverzita câmpie... Nu este nimic surprinzător dacă ne gândim la raportul dintre discursul literar și cultură: dacă scriem înverzita natură sau rusticele colibe înseamnă că abandonăm un univers de referenți delimitabili în favoarea unui univers de noțiuni codate în cultură, un univers de stereotipuri în care este sedimentat un anumit număr de valori. În cazul de față, limba nu urmărește să manipuleze obiectele din lume, ci să alunge clișeele din spațiul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
le pună în slujba propriilor interese. "Hazardul" limbii face ca, în domeniul determinării nominale, să fie excluse anumite combinări, anumite "spații" goale sau marginale: pluralul cu un substantiv ne-numărabil, antepunerea unui adjectiv care clasifică, singularul cu substantive având un referent plural etc. Acestor poziții libere li se acordă alte valori semantice în literatură. Lecturi recomandate NOALLY M., 1999 L'Adjectif en français, Ophrys, Paris-Gap. (Carte de sinteză despre adjectiv.) KERBRAT-ORECCHIONI C., 1980 L'Énonciation. De la subjectivité dans le langage, Armand
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
datorită unei trimiteri la "un mort". În schimb, expresiile nominale "un preot" și "jupânul Jean Chouart" trimit la aceeași persoană, fără ca "jupânul Jean Chouart" să fie anaforă pentru "un preot". Orice persoană care știe ce desemnează "Jean Chouart" accede la referent fără să treacă prin "un preot". Acest nume de preot inventat de Rabelais a trecut în proverbe și La Fontaine îl folosește aici ca nume prototipic de ecleziast, devenind complicele cititorului. De fapt, cititorul model definit de text este cel
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pot baza pe dinamica povestirii pentru a ghici ce înseamnă acest nume de preot. În acest caz, ei pleacă de la ipoteza că naratorul respectă regulile narațiunii clasice. Anafora sau catafora pot relua un termen în trei dimensiuni distincte: având același referent ca ea: Julien nu a sosit. El a întârziat din pricina tatălui său; având același semnificat: Cartea preferată a lui Julien este viața lui Napoleon. A mea este "Roșu și Negru". Aici sensul de "carte preferată" este anaforizat, nu referentul (nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
același referent ca ea: Julien nu a sosit. El a întârziat din pricina tatălui său; având același semnificat: Cartea preferată a lui Julien este viața lui Napoleon. A mea este "Roșu și Negru". Aici sensul de "carte preferată" este anaforizat, nu referentul (nu este vorba de aceeași carte); având același semnificant: dacă vom spune: "Floare" este un cuvânt frumos; el are șase litere, pronumele el nu reia nici referentul, nici sensul cuvântului floare, ci cuvântul în sine. Anafora sau catafora pe care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mea este "Roșu și Negru". Aici sensul de "carte preferată" este anaforizat, nu referentul (nu este vorba de aceeași carte); având același semnificant: dacă vom spune: "Floare" este un cuvânt frumos; el are șase litere, pronumele el nu reia nici referentul, nici sensul cuvântului floare, ci cuvântul în sine. Anafora sau catafora pe care le numim segmentale reiau o unitate inferioară frazei (de exemplu, un GN sau un GA). Anafora pe care o numim rezumptivă (sau conceptuală) condensează un fragment de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
el este cel care le consideră "introducere". Ar fi putut la fel de bine să spună "aceste maxime", "acest crez", "această prejudecată" etc. După cum se vede, alegerea anaforei rezumptive orientează, în mod decisiv, restul textului. Pe lângă aceste cazuri de reluare totală a referentului grupului nominal, vom numi și fenomenele de reluare parțială: cu anumiți, mai mulți sau unii, de exemplu, se face trimitere doar la un subansamblu (Julien nu-i putea suferi pe ceilalți seminariști. Unii i se păreau chiar respingători). În paginile
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
apropierii, nu "fata" este antecedentul pentru "ea", ci "odioasa creatură", elementul evidențiat prin dinamica textului. 7.10. Anafora lexicală fidelă În relațiile anaforice lexicale numite fidele, se reia aceeași unitate lexicală, trecând de la determinantul nehotărât la determinantul hotărât sau demonstrativ. Referentul grupului nominal nehotărât, prin simplul fapt că a fost introdus în text, este considerat identificat și trebuie să facă obiectul unei reluări prin articol hotărât + S sau prin demonstrativ + S: În vorbele contesei de Marana era un tablou în stilul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Ea folosește doar determinantul hotărât și se bazează pe o relație de la întreg la parte, în cel mai larg sens. Astfel, în fragmentul următor, "coloanele" este o anaforă asociativă a "bisericii", cu toate că cei doi termeni nu au decât parțial același referent (coloanele nu sunt decât o parte a bisericii): În misterul umbrei făcute de aburii ploilor, ea (= uimitoarea biserică) urca din ce în ce mai clar pe cerul alb pe care-și ridica naosul, urcând ca un suflet care se curăță de păcate, până s-
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prin acceptarea faptului că textul este coerent. Adesea, acest gen de acceptare a coerenței îmbogățește indirect cunoștințele cititorului. În schimb, anaforizarea lexicală a "coloanelor" prin "aceste paie" nu se bazează pe o asociere, ci pe o anaforă infidelă care plasează referentul într-o altă categorie: aveam de-a face cu o metaforă pe care cititorul o deduce dintr-un anumit număr de seme comune coloanei și paiului. 7.12. Un început de povestire Începuturile povestirilor sunt interesante în ceea ce privește anafora. Pentru a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
i-l alege. Ultimul grup nominal definit "minunatul portret al lui Henric al IV-lea" nu este o descriere care să permită identificarea tabloului în discuție: minunat nu este o proprietate care clasifică prin care s-ar putea selecta un referent și un unicat (ne imaginăm că nu există doar un singur portret al lui Henric al IV-lea). Nici de anaforă nu este vorba, de vreme ce portretul nu a fost introdus în rândurile anterioare; mai degrabă este vorba de o înțelegere
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de o înțelegere: ca și cum cititorul, cam incert lucru, s-ar fi gândit la același obiect ca si naratorul. Prezența articolului hotărât nu este surprinzătoare: nu este nevoie ca tabloul să fie unic, cititorul este chemat doar să observe un singur referent, portretul asupra căruia romancierul atrage atenția. În mod imaginar, romancierul îl plasează pe cititor în sfera amatorilor cultivați (cf. "datorăm" care materializează comunitatea construită prin text). Prezența adjectivului afectiv minunat întărește această înțelegere: cititorul ideal este un amator, erudit, dar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe lingviști, care s-au întrebat pe ce principii se poate baza ocurența dintre cele două forme. S-a observat adesea dificultatea cu care se folosește articolul hotărât la substantiv, dacă grupul nominal este plasat chiar după introducerea unui nou referent în universul discursiv: (1) Un călător își făcu apariția. Acest călător (*ul) îi atrase atenția eroului nostru. La începutul Scufiței Roșii de C. Perrault, "această femeie bună" reia "bunica ei", plasată chiar înainte; folosirea sintagmei "această femeie bună" ar fi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
individualizare. Prin adăugarea de relative la "un om", textul lui Perrault îi conferă proprietăți care permit înțelegerea lui indirectă și care plasează cea de-a doua frază în continuarea celei dintâi. Prin folosirea lui acest, textul lui Perrault desemnează direct referentul lui un om, independent de orice altă opinie. Prin folosirea lui omul, ar fi prezentat referentul așa cum este produs prin prima frază, subliniind astfel mai mult înlănțuirea dintre cele două părți de la începutul poveștii. Prin urmare, demonstrativul este de preferat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]