6,394 matches
-
ochii; atingerea maestrului avea ceva vrăjit. Și-o aminti pe Velunda așa cum o văzuse prima oară, cu ani în urmă, când ajunsese în satul lui Julius Civilis. Ea stătea lângă foc, ca și cum l-ar fi așteptat, și îi zâmbise. O revăzu apoi sub frasin, pe moarte. Auzi limpede ultimele ei cuvinte, pe care până atunci nu reușise să și le amintească... Trebuia să mor. Acum începe drumul tău, misiunea ta. Să nu-ți fie teamă să lupți. Tu vei fi Orpheus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Salix. Oare nu fusese îngrozit când gărzile lui Vitellius începuseră să-l bată sau în timpul antrenamentelor cu Hyrpus, când îl chinuiseră loviturile de bici și cleștii? — Povestește-mi despre moarte. Încerc să înving moartea îngrijind bolnavii. E un adversar puternic. Revăzu chipul palid al Velundei pe când o ținea în brațe, moartă. — Moartea... Ce pot eu să-ți spun despre această imensă taină care ne unește cu lumea zeilor? Cui nu-i e teamă de ea? Valerius își lipi obrazul de sac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știi s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește cu hotărâre. Ești gladiator, Valerius. Valerius tresări. Într-o clipă, revăzu coliba în care îl îngrijise pe Titus și auzi cuvintele acestuia: „Tu, gladiator“... Revolta pe care o deșteptaseră în el cuvintele acelea nu anticipa oare situația în care se afla acum? Oftă. — Dar punctul tău slab care e? îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
obicei atât de mândră, i se îndulci. Curierii numizi îmi vor spune ce faci. Le vei putea încredința mesaje. Ei ți le vor aduce pe ale mele. — Îți sunt recunoscător. Antonius o luă de după umeri. Era foarte fragilă. — Ne vom revedea. Calvia zâmbi ironic. — Dacă femeile ar fi primite în cultul mithraic, cred că aș fi o adeptă ferventă a zeului tău. Deocamdată, mă încredințez zeului meu. Deveni brusc serioasă. — O să-l rog pe zeul meu să te apere. La idele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atunci - o forță divină părea să-i țină departe unul de altul -, cu toate că de la Cremona merseseră împreună de la un Ludus la altul, până la Roma. Când Valerius îl zărea pe Skorpius printre gladiatori, inima începea să-i bată cu putere, fiindcă revedea trupul lui Salix în arena de la Augusta. Skorpius, la rândul lui, păstra distanța, invidios, ziceau unii, pe Valerius, care era faimos atât pentru că-l atacase pe împărat, cât și pentru că nu-și ucidea adversarii în arenă. — Ce zici? întrebă Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum arată. — Ca niște pari ascuțiți... Valerius se văzu din nou în Pannonia, în vârful dealului de unde privise împreună cu Titus lupta împotriva quazilor. Revăzu capcana făcută de fratele său... — Vorbești despre castrapila? — Da... asta e. — În ce parte sunt îndreptate vârfurile lor? Încearcă să-ți amintești. — Spre vârful colinei. — Prin urmare, cei care încearcă să coboare se înfig în ele, pe când cei care urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii închiși, horcăind, strigă niște ordine, încercând să-și încurajeze soldații înainte de lupta cu vitellienii... Opt legiuni împotriva celor cinci ale lor... Revăzu mașinile de război pe care vitellienii le aduseseră la marginea drumului, bolovanii zburând prin aer, negri pe cerul înstelat. Auzi strigătele oamenilor zdrobiți... Masacrul... Catapulta ucigașă așezată de vitellieni pe marginea Viei Postumia făcea ravagii în rândul oamenilor lui Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
șopti. Mâine intru în Roma. Toate celelalte nu mai au nici o însemnătate. Martialis făcu sul pergamentul. — Am scris o poezie pentru tine. — Vreau s-o citesc. Martialis se ridică. — Nu acum. Îi strânse mâna lui Antonius. — Nu acum... Ne vom revedea la Roma, prietene. Antonius Primus își diviză armata în trei părți. Coloana centrală înaintă pe Via Flaminia, aripa dreaptă pe malul Tibrului, iar aripa stângă pe Via Salaria. Vitellienii, împărțiți tot în trei corpuri de armată, încercară să opună rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ținta mea“, se gândi. Zeii îi dezvăluiau acum înțelesul drumului pe care-l începuse cu un an în urmă, într-o casă dintr-un sat pierdut în pădurile renane, alături de un gladiator rănit care fugise de la Ludi. Într-o clipă, revăzu tot ce se întâmplase în acel an plin de suferință. Întâmplările se înlănțuiau potrivit logicii divine care voise ca el, Valerius, să fie omul ales de Destin pentru a-l pedepsi pe tiran. Așteptau să se facă dreptate toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
protagonistului tot ce are, și chiar mai mult. Eroul e un zeu, sau are puteri și virtuți de zeu. În cele tragice... Ai pățit ceva? — Hă? am repetat eu. Tocmai îmi înfipsesem un covrigel în măseaua mea suspectă de sus. Revăzând cu ochii minții acest mărunt ghinion, cred că mai întâi am tresărit cât se poate de elocvent, după care a urmat un spasm mic și obosit. Mi-am consultat măseaua cu vârful limbii. Martin îi dădea înainte cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
strategie: voi aștepta până ce Martina va da primele semne de depresie sau neliniște - după care o voi izbi cu știrea în posesia căreia eram. După care știi ce urmează, se va topi toată în brațele mele, romantică și înlăcrămată. Dar revăzând-o în carne și oase, cu gura, cu ochii ei atât de umani, am început să mă îndoiesc de viabilitatea planului meu. Hei, voi, voi, fătuțelor. Cum să fac? Ajutați-mă. Să-i spun adevărul, ca de la bărbat la femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
crescuse, crescuse și prosperase. În timp ce vorbea, Selina își scărpina coapsa cu un deget leneș, își încrucișă încet picioarele și își întoarse capul într-o parte ca să se încrunte la un defect de pe mâneca bluzei. Am profitat de ocazie pentru a revedea perspectiva oferită de picioarele ei și chiloții albi, umflați ca pânza unei corăbii la capătul culoarului. — Știi, e ciudat cât poate să-mi fie dor de tine. Se aplecă în față. Ochii ei îmi măsurară încet fața. Noaptea trecută m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dat a avut banii în mâna lui. A putut să facă bani. Dar lui nu i-a păsat de bani. Nu i-a păsat de bani ca bani. Dublă. Nici tipului ăstuia nu-i păsa. Îmi scapă mie ceva? Am revăzut la repezeală așezarea pieselor lui și căile lor de atac. Zero - nici vorbă de vreun sacrificiu savant, sau vreo combinație sofisticată, n-am descoperit nimic măreț acolo. Pionii avansați din fața reginei ar putea să-mi dea niște bătăi de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a arătat ceva, întinzând brațul drept. — Locuiesc acolo, i-a spus. Casa cea neagră era așezată pe o stâncă ițită abrupt deasupra orașului și sub peretele de nori, neagră precum veșmintele ce o învăluiau pe posesoarea lor. — Sper să te revăd în curând, a spus ea și, dând un ghiont măgarului, a pornit-o la drum. — Cum te cheamă? a întrebat Vultur-în-Zbor. Măgarul se îndepărta încet. — Doamna Virgil Jones, i-a răspuns Liv, iar veselia disprețuitoare a înlocuit iarăși monotonia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vină pe insula Calf simțise un impuls sinucigaș născut din disperare. Acum nu era disperat. Pur și simplu nu vedea ce rost ar mai avea să rămână în viață. — Ei bine, spuse Virgil Jones, va fi, hmm, plăcut s-o revăd pe Liv. CINCIZECI ȘI UNU — Neapărat, spuse Iocasta. Du-te neapărat. Virgil stătea în fața ei ca un școlar chiulangiu, își freca mâinile și tot închidea și deschidea gura, ca și când ar fi fost veșnic pe punctul de a oferi o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se împotrivească. Se cam precipită treaba, nu, David? spuse Sebastian cu o îndrăzneală de lăudat. Ți-ai luat lucrurile, Sam? Da, mulțumesc. Mi-am încheiat nasturii de la jachetă și i-am întins mâna lui David. Mă bucur că te-am revăzut. Mă gândeam dacă să îi spun că mai luăm legătura în ceea ce privește cecul. Dar m-am uitat la expresia nefericită și deconcertată a lui David Stronge și mi-am zis că nu e chiar momentul ideal. —Nu trebuie neapărat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cm, o rochie neagră dreaptă care mă făcea să par mai înaltă, aveam tot părul prins într-un coc, nu doar câteva șuvițe la întâmplare (zău) și un colier de perle care sper că susținea asemănarea cu Audrey Hepburn (tocmai revăzusem Breakfast at Tiffany’s și eram încă obsedată de ea). Cu regret, am renunțat la mănușile negre până la cot, fiind exagerate pentru prima întâlnire. —Arăți minunat, a spus el pe un ton flatant. Dorești ceva de băut? — Da, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Sebastian în timp ce chelnerul debarasa masa, nu l-am mai văzut din liceu, dar ne-am înțeles mereu foarte bine. Am jucat împreună cricket, a adăugat el cu modestia care arăta că fusese căpitanul echipei. Mi-a făcut plăcere să îl revăd. Era acolo de un an și el a fost cel care m-a inițiat. — Și apoi le-ai cunoscut pe Suki și Belinda? Tot pachetul, firește. Simon le cunoaște pe fete de ani de zile. Asta e gașca cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
era un tânăr cu un aer răutăcios, purtând un costum imaculat și o cravatăîn dungi, ale cărei culori erau atât de stridente, încât trebuie că erau emblema unui club exclusivist. —Sebastian, zbieră Sir Richard, și Sam! Mă bucur că te revăd, draga mea. A dat mâna cu Sebastian într-un stil foarte masculin, iar pe a mea a bătut-o ușor, în timp ce m-a sărutat - un amestec de salut englezesc și continental. —Permite-mi să te prezint adunării, continuă el. În dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mai scoată din necazul ei. Îmi tot repetase să am grijă de ea, mai ales după ce am întrebat-o de câteva ori cine-i și ce-i cu ea. N-am vrut să-i spun Veturiei de surpriza de a revedea acea femeie acolo, după amar de ani. Mai ales că eram conștient de aiureala întâmplării și mă înfuriase constatarea că, doar văzând-o, am putut să tresar de parcă m-ar fi străbătut dintr-odată bucurii nemaiîncercate. Nu mai voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trecând pe lângă mine, sprijinindu-se uneori de umărul meu, dar ea nu mai era. Era doar o femeie ca toate celelalte, iar faptul că o dorisem într-un an de studenție nu mai însemna nimic. Nici măcar surpriza de a o revedea aici, de a o ști în dreapta mea. Continuam să o privesc. Știam că, oricât m-aș chinui să zâmbesc, nu mi-ar fi ieșit decât o grimasă acră, cel mult caraghioasă. Știam că ea putea vedea în ochii mei încordarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dat și la Europa Liberă“, îmi spusese într-o noapte, când mă chinuiam să prind și eu postul acela. Din cauza fugitului avusese necazuri cu Securitatea, divorțase și se aciuase pe lângă o actriță în vârstă căreia-i făcea menajul. Când am revăzut-o tocmai termina divorțul. Apoi, după vreun an, mi-a spus să nu o mai sun. Actrița îi trecuse casa pe numele ei. Mai apoi s-a măritat cu un strănepot al acelei actrițe, mai tânăr decât ea. O cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am sărit pe trotuarul vecin și când să intrăm în local a apărut milițianul. „Scoate banii“, i-am spus, ridicând din umeri, ușor mulțumit că puteam fi necioplit. A plătit cei cinci lei. Adeseori, în golul clipelor de mai târziu, revedeam scena. Nu atât derularea ei mă fascina, cât uimirea că parcă timpul încremenise în secvența aceea din urmă cu mulți ani, adolescentul de odinioară alergând, tot alergând, ținut de o fată de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tu cât mă costă, la lună, medicamentele astea pe care le tot bag în mine?!“ „De la I.T.B. am început să scriu. Dintr-o dimineață când mi-am pierdut servieta... Făcusem o beție la un amic... O femeie pe care am revăzut-o după aproape douăzeci de ani... O chestie de-asta, cu rătăcitul în noapte, cu spaima că m-am pierdut chiar pe mine, că am rămas undeva în acea noapte și nu mă mai pot regăsi, aduna... Că încă stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scufundare. Când s-a decis s-o ia, bărbătește, direct prin inima soclului, dând să se apere cu servieta diplomat de un val năprasnic, de un aisberg poate, am intervenit salvator, strigând cu tot entuziasmul studentului de demult care își revede profesorul iubit mai beat decât el: „Dom’ profesor! Ce mai faceți?“. A recepționat mesajul. Nu știa însă din care parte a agitatei mări vine chemarea. Și-a reluat scrutarea circulară a orizontului, mai curios decât Ulise ascultând cântecele sirenelor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]