3,052 matches
-
Să poată sufletul lui Panammuwa să mănânce Împreună cu tine, să poată sufletul lui Panammuwa să bea Împreună cu tine”. Pe lângă faptul că putem presupune existența voinței de a Îmbuna spiritul celui mort, ritul arată, de asemenea, afinități cu ceremonia kispu (banchetul ritual cu evocarea/invocarea morților) din tradiția mesopotamiană și mariotă, care prezintă paralele atât În Ugarit, cât și În Vechiul Testament. Despre câteva divinități din panteonul din Hama ne informează stela regelui local Zakkur, dedicată lui Elwerxe "Elwer" (El-Merxe "El-Mer", adică „Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Regi 16,3) poate fi pusă În legătură cu o practică obișnuită la arameii din Sefarwaim, exilați din Samaria. Iar În cultul lui Adrammelek (2 Regi 17,31) Îl putem vedea cu o oarecare certitudine pe Hadad-rege. Instituirea marz¶a¡-ului, banchetul ritual cu conotații funerare organizat de asociații religioase devotate uneia sau mai multor divinități, este atestată În Biblie În Amos 6, 4-7 și Ieremia 16,5. În orice caz, În izvoarele aramee practica este atestată clar În colonia iudaică de la Elephantina
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitul lui Derketo și al Semiramidei, răspândit În toată Siria elenistico-romană, dar ale cărui legături cu religia filisteană par destul de Îndoielnice. Filistenii nu practicau circumcizia (Judecători, 14,3; 15,18; 1, Samuel, 17, 26; 18,25) și aveau propriile tradiții rituale și funerare, evidențiate de folosirea unor sarcofage antropoide tipice, de origine egipteană, găsite În acest loc. Absența aproape totală a izvoarelor scrise poate fi suplinită Într-un mod profitabil de ultimele descoperiri arheologice care pot fi legate de cult. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
templi paleosiriani di Ebla”, În Contributi e Materiali di Archeologia Orientale, nr. 1, pp. 335-362. Pettinato, G. (1979), „Culto ufficiale a Ebla durante il regno di Ibbi-Sipis”, În OA, nr. 18, pp. 85 sqq. Pettinato, G. et al. (1992), Il rituale per la successione al trono ad Ebla, Roma. Pettinato, G. și Waetzoldt, H. (1985), „Dagan in Ebla und Mesopotamien nach den Texten aus dem 3. Jahrtausend”, În Orientalia, nr. 51, pp. 234-255. Pomponio, F. (1983), „I nomi divini nei testi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Münster. Gibson, J.Cl. (1978), Canaanite Myths and Legends, Edinburgh. Pardee, D. (1988), Les textes para-mythologiques de la 24e campagne (1961), Paris. Spronk, K. (19869, Beatific Afterlife in Ancient Israel and in the Ancient Near East, Neukirchen-Vluyn. Xella, P. (1981), I testi rituali di Ugariti Roma. Xella, P. (1982), Gli antenati di Dio. Divinità e miti della tradizione di Canaan, Verona. Xella, P. (1982), „Il re, la morte e gli antenati nella Siria antica”, În U. Bianchi și M.J. Vermaseren (coord.), The Soteriology
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
minoice, pot reprezenta atât o divinitate, cât și adoratori sau preoți. 3. Formele cultuluitc "3. Formele cultului" Descoperirea unor ofrande și daruri votive a permis individualizarea și identificarea principalelor locuri de cult și conturarea, Într-o anumită măsură, a practicilor rituale. Reproducerile În miniatură, cel mai adesea În material de lut, sau inciziile pe sigilii arată, la rândul lor, edificii cultuale sau altare. Un altar apare pe unul dintre fragmentele de frescă descoperite la Phaistos, În timp ce pe părțile laterale ale unui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
apare pe unul dintre fragmentele de frescă descoperite la Phaistos, În timp ce pe părțile laterale ale unui sarcofag provenind de la Hagia Triada sunt reproduse fazele sacrificării unui taur (vezi subcapitolul 2.3b). Din documentația iconografică reiese fără discuție importanța simbolică și rituală a acestui animal, cu toate că rolul și funcția lui apar limitate la spațiul sacrificial. Rămân Încă problematice „coarnele rituale” sau „coarnele de consacrare” care Împodobesc construcțiile și care ocupă obsesiv iconografia, ornamentațiile vaselor de lut, pietrele prețioase și sigiliile, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la Hagia Triada sunt reproduse fazele sacrificării unui taur (vezi subcapitolul 2.3b). Din documentația iconografică reiese fără discuție importanța simbolică și rituală a acestui animal, cu toate că rolul și funcția lui apar limitate la spațiul sacrificial. Rămân Încă problematice „coarnele rituale” sau „coarnele de consacrare” care Împodobesc construcțiile și care ocupă obsesiv iconografia, ornamentațiile vaselor de lut, pietrele prețioase și sigiliile, fără să găsim un răspuns exhaustiv care să nu fie o, pe cât de insistentă, pe atât de vagă, chemare la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui dapurito cu o potinija, gr. pòtnia, „stăpână”, destinatara unei ofrande de miere i-a făcut apoi pe cercetători să se gândească la un edificiu cultual, fără ca, de altfel, să fie Încă posibil ca acestuia să i se precizeze funcția rituală efectivă. În timp ce formele cultului destinat defuncților rămân pur ipotetice, sunt cunoscute, În schimb, caracteristicile mormintelor, constituite din nișe săpate În stâncă sau din morminte circulare ori mari pythoi din argilă. Poate că marele „mormânt-templu” găsit de Evans la Cnossos era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Cnossos a unei grămezi de oase de băieți Între zece și cincisprezece ani, cu urme evidente de cuțit, comparabile cu semnele lăsate de cuțitele măcelarilor pe oasele animalelor, face să se ridice concreta bănuială a unui act de canibalism ritual care nu mai este, oricum, Întâlnit În restul insulei 1 și evocă, În același timp, spectrul Minotaurului devorator al adolescenților atenieni, situat de mitologia chiar greacă În „labirintul” cretan. Libațiile completau sacrificiile, dar, cu siguranță, puteau exista și independent de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și din Pakijana, numele unuia dintre cele mai importante locuri de cult și, poate, totodată, al unei divinități. Și tereta din Pilos corespund, din punct de vedere lingvistic, ulterioarelor telestài grecești, dar pentru moment nu putem ști dacă erau operatori rituali sau, mai simplu, posesori de pământuri. Învăluită În mister rămâne și karawiporo, „purtătoarea de cheie”. O descriere exactă a formelor celebrării nu este Încă posibilă, dar iconografia pare să conducă, În cea mai mare parte, la modelul minoic. Tăblițele vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cinstea Demetrei și a Persefonei În timpul thesmophoriilor. Descoperirea de oase omenești În afara incintelor funerare a făcut să se nască bănuiala că, ocazional, era practicat, și sacrificiul uman. În măsura În care a fost un obicei legat de circumstanțe ieșite din comun, uciderea rituală a victimelor umane a cunoscut o răspândire moderată În tot bazinul mediteranean și chiar În Creta minoică (subcapitolul 2.3b), păstrându-se până și În Grecia clasică, uneori aluziv, uneori fățiș, În tradiția lui pharmakos, care avea scopul purificării cetăților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
arsă. De aici a izvorât o sinteză care a fost Încredințată tradiției grecești succesive. În acest timp, pe continent s-au instalat alte populații, În grupuri mici, poate misterioșii dorieni (subcapitolul 3.1a). Dacă apoi nimic nu dovedește că practicile rituale au rămas, În ansamblu, neschimbate timp de veacuri, multe locuri de cult, cum ar fi grotele, dovedesc o frecventare ce a durat din epoca minoică până În cea greacă și dincolo de ea. Dar cazul Ilitiei la Amnisos și cel al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o altă figură care, din punct de vedere morfologic, poate fi Înscrisă În tipul „Pământului-Mamă” generator, Demetraxe "Demetra", al cărei nume conține termenul „mamă” (meter, mamă În greacă), zeiță din a doua generație, caracterizată de o activitate importantă pe plan ritual (subcapitolul 3-4a). La rândul lui, Zeusxe "Zeus", după ce noua ordine a fost instaurată În cosmos, se Îngrijește să o Întărească, mai Întâi căsătorindu-se cu Metisxe "Metis", Înțelepciunea, apoi Înghițind-o când era Însărcinată (Hesiod, Teogonia, 881-891) pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unele culte locale s-au păstrat și urme ale unei morfologii eroice. Odată cu ei, În imaginarul grec se Încheie timpul mitului, În care „bărbații eroi” se Întâlneau cu zeii, și Începe prezentul oamenilor, fără alte contacte, cu zeitățile În afară de cele rituale. 4. Formele mitului și „vremea dinainte”tc "4. Formele mitului și „vremea dinainte”" Zeii, dar mai ales eroii sunt protagoniștii mitului, mythos, povestirea, termen ce a fost adoptat de istoria religiilor și extins la expresiile unor populații cu tradiție orală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu gelozie autonomia și se distingea printr-o zeitate ocrotitoare proprie, prin sărbători și calendar propriu, În funcție de care Își organiza În libertate deplină culturile publice. Însă zeii panteonului erau mereu aceiași și comune erau și povestirile mitice, ca și formele rituale. Nu puține sărbători purtau același nume În cetăți diferite, În timp ce cultele panelenice, celebrate periodic de către toți grecii, contribuiau la depășirea fragmentării politice și la Întărirea identității etnice. Este o identitate de sânge patronată de zei, așa cum afirmă Herodot (V, 49
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și celebrarea corectă a ceremoniilor cultului puteau Îndepărta intervenția divină din viața oamenilor. Pausanias (VIII, 42, 6) povestește că atunci când ținutul Figaliei a fost lovit de o foamete cumplită, oracolul delfic i-a Îndemnat pe toți locuitorii să respecte normele rituale și să Îi aducă Zeiței Demetra onorurile străvechi datorate, pentru a o Îmblânzi. Așadar, odată scurs definitiv timpul În care oamenii se aflau În legătură cu zeii, chiar dacă le invocă ocrotirea, cultul adus În epoca polisului pare aproape să aibă scopul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Celebrat În jurul mormântului, heròon, el se Întemeiază pe memoria unui trecut cu neputință de repetat, din care a izvorât realitatea actuală. Acel trecut este timpul mitului, al originilor ambigue dominate de dezordine, pe care cultul, prin repetarea periodică a actelor rituale, se Îngrijește să-l exorcizeze pentru a lăsa spațiu acțiunilor omenești din cetăți. Scopul ceremoniilor de cult este, așadar, păstrarea și apărarea ordinii instituționale, a cărei funcție pentru supraviețuirea cetății o exaltă și prin intermediul căreia se stabilește un raport dialectic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață parcă acțiunea divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care a așezat-o Într-o oarecare măsură sub controlul său după ce și-a integrat-o. Exercitându-și jurisdicția absolută asupra celebrării cultelor și asupra deformării riturilor, cetatea pretinde să fie singura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a recurentelor și periodicelor crize ce puteau amenința comunitatea cetății. Apoi ritul delimita câmpul de acțiune al zeilor și al eroilor, În măsura În care le Îndepărta sau le orienta intervenția. În diverșii termeni care Îl desemnau, òrgia, hierougìa, dròmena și drama, actul ritual se califica drept o acțiune specific omenească ce avea scopul de a confirma și În același timp de a construi colectivitatea civică. Însă În acest mod el se epuiza În spațiul și În timpul efectuării sale, disociindu-se de mitul care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
civică. Însă În acest mod el se epuiza În spațiul și În timpul efectuării sale, disociindu-se de mitul care, orientat spre consolidarea imutabilității unui trecut irepetabil, devenea din ce În ce mai autonom. 3. Ambiguitățile sacrificiului În Grecia, ca și În alte părți, actul ritual Își are momentul culminant În sacrificiul sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate frecvent și alte animale, ca porci, capre și oi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ordinea cosmosului lor. Mâncarea cărnii În afara ocaziilor prevăzute de rit constituia o infracțiune a codului comportamental și o amenințare pentru ordinea instituită. Poate că această limitare a consumului de carne, ca și consimțământul animalului la propria jertfă - cerut În mod ritual și obținut artificial prin stropirea animalului cu apă În timpul spălării colective a mâinilor sau prin așezarea unor semințe de cereale pe altar pentru a-l Îmbia să-și aplece capul - ascundeau un sentiment de vină În fața uciderii prin violență, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
termenul mystèria, misterii, dar și de teletè, inițiere, care Îngăduiau o evadare temporară din sistem, Însă fără să reprezinte o instanță revoluționară pentru cetate; nu se opuneau și nici nu intrau În competiție cu cultul olimpian, dar prevedeau aceleași operații rituale, fiind inclusă aici și agonistica. Olimpian și misteric, la urma urmelor, nu reprezentau două sisteme cultuale alternative și opuse, ci erau mai curând două orientări ale acțiunii rituale, amândouă funcționale În cetate. Cultul olimpian avea totuși ca obiect pe zeii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nici nu intrau În competiție cu cultul olimpian, dar prevedeau aceleași operații rituale, fiind inclusă aici și agonistica. Olimpian și misteric, la urma urmelor, nu reprezentau două sisteme cultuale alternative și opuse, ci erau mai curând două orientări ale acțiunii rituale, amândouă funcționale În cetate. Cultul olimpian avea totuși ca obiect pe zeii Olimpului și organizarea imutabilă a cosmosului; cultul misteric dovedea, În schimb, o atenție deosebită pentru destinul omului și pentru integrarea lui În realitatea culturală a cetății; adică Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
chasseur noir. Formes de pensée et formes de société dans le monde grec, Paris ștrad. it., Il cacciatore nero, Roma, 1988ț. Mit și mitologie Burkert, W. (1979), Structure and History in Greek Mythology and Ritual, Berkeley ștrad. it., Mito e rituale in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Détienne, M. (1989), L’invention de la mythologie, Paris ștrad. it., L’invenzione della mitologia, Torino, 1983ț. Graf, F. (1985), Griechische Mythologie, München, Zürich ștrad. it., II mito in Grecia, Roma, Bari, 1987ț. Kirk, G.S. (1974
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]