3,162 matches
-
un sens mai general); d) noțiunile superioare, numite, de medievali, transcendentalia: Ființa, Unul, Adevărul, Binele etc.; e) noțiunile obișnuite, corespunzătoare cunoașterii "naturale", întemeiate în experiență sau constituite inductiv. Predicamentele, predicabilele, postpredicamentele și transcendentalia, spre deosebire de noțiunile obișnuite, alcătuiesc direct resursa gândirii, rostirii și făptuirii umane în sensul logos-ului formal, având, fiecare în ciuda înțelesurilor diverse prin care au fost reconstruite în fel de fel de filosofii un nucleu semantic, o structură originară de sens, valabilă, cumva, necondiționat; de fapt, aceasta este condiționantă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ar fi reformulată această problemă respectând în mai mare sau în mai mică măsură convențiile judicativului constitutiv -, recursul la logos este necesar: pentru că acesta reprezintă faptul originar nu doar al dictaturii judicativului, ci și al altor căi posibile pentru gândirea, rostirea și făptuirea omenească (deși, deocamdată, numai ipotetic). În plus, el ne-a apărut ca fiind orizontul în care devine cu putință sinteza onticului și lingvisticul și, în urmare, instituirea logicului. Termenul logos, în accepțiunea sa comună, rostire, a suportat, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibile pentru gândirea, rostirea și făptuirea omenească (deși, deocamdată, numai ipotetic). În plus, el ne-a apărut ca fiind orizontul în care devine cu putință sinteza onticului și lingvisticul și, în urmare, instituirea logicului. Termenul logos, în accepțiunea sa comună, rostire, a suportat, în timp, o mișcare semantică, al cărei sens principal, din perspectiva celor tocmai precizate, este: de la lingvistic (cuvânt) la logic (formă logică, în genere, sau doar noțiune). Mișcarea aceasta a fost posibilă, paradoxal, în contextul tehnicizării limbajului filosofiei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiectiv"). Discuția contemporană despre enunțurile de protocol sau despre imposibilitatea faptelor brute ale experienței reprezintă un simptom al neputinței judicativului neputinței logicii, științelor, chiar filosofiei de a reface logos-ul, de a prinde (de a ajunge la) "lucrurile însele", devenind rostire esențială: tăcere judicativă și esență a lucrului, așa cum, pe baze non-judicative, totuși, "noetice", reușește, uneori, filosofia.40 Un exemplu potrivit pentru ideea ultimă, dovadă, totuși, de încercare de forțare a limitelor judicativului constitutiv, este "maxima" fenomenologică "La lucrurile însele", susținută
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta este preluat (și, cred, prelucrat), constituit, adică. Dar judecata, odată autonomizată, constituie ea însăși "obiecte": cel puțin pe cele corespunzătoare celor două "poziții", S și P, din sinteza sa; de aici predeterminarea judicativă a oricărei obiectualități, legate de gândire, rostire sau făptuire. Trecerea logos-ului în logică are printre urmările deja constatate: îngustarea căii cunoașterii în genere și în fiecare specie a sa prin operații de stabilire a valabilității judicative, blocarea exercițiului cognitiv în spațiul lucrului exprimat după canoane judicative
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativă fundamentală, în sensul că tocmai operarea ei ordonează spațiul cunoașterii, stabilind competențe, funcții, poziții, tipuri de legături între componentele acesteia etc. Contextul "existențial" omenesc în care enunțul S este P devine temeiul întregii cunoașteri și, în genere, al gândirii, rostirii și făptuirii, delimitându-se astfel spațiul judicativului omnipotent, poate fi interpretat, așa cum s-a apus mai sus, ca rezultat al unei "opțiuni". Deoarece, ca început al cunoașterii nu se poate afla o formă vidă, dar nici un conținut de cunoaștere ne-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
identității în tărâmul formalului pur, iar enunțul S este P a devenit, pentru un timp nedefinit (căci nici astăzi nu știm care îi va fi soarta), temeiul însuși al cunoașterii, de fapt, al celor trei "acte" ce corespund modului-uman-de-a-fi: gândirea, rostirea și făptuirea. Cu titlu de simplă observație am putea accepta ideea că începutul cunoașterii, ca unitate sintetică, așa cum precizam mai sus, ar fi putut fi: ori experiență (observație ordonată etc.) și rațiune (categorialitate ordonatoare etc.), ori gând și ființă. Adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
identic cu sine și ceea ce nu are niciodată ființă cu adevărat. Cu toate acestea, opțiunea "ontologică" pentru începutul cunoașterii (identitatea gândului cu ființa, ca început sintetic-originar al cunoașterii, ca "origine originară" a acesteia și ca prim fapt, așadar, pentru gândire, rostire și făptuire) nu va căpăta forța necesară predeterminării unui drum filosofic diferit de cel judicativ. Înțelegem că discursul de tip ontologic, cel veritabil, are ca "obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deja am văzut în teoria conceptului-funcție a lui Frege. Desigur, într-un astfel de moment nu putea fi ocolită problema predicativității (predicației); ceea ce înseamnă că o cercetare, fie și grabită, a acestui moment din istoria logicii, semnificativ pentru istoria gândirii, rostirii și făptuirii umane, trebuie să socotească împreună cuplul heterogen cu faptul predicativității. Opțiunea pentru unul sau altul dintre cupluri nu este cu totul vizibilă; cert, însă, ea este legată de rezultatul unei evaluări la nivelul aspectului alethic: care dintre cei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contribuit, cum bine se știe și cum a fost ilustrat într-un capitol anterior, mai multe generații de filosofi aristotelicieni). Faptul din urmă apare, dintr-o anumită perspectivă, cum am precizat deja, drept concentrare a logos-ului (însemnând gândire și rostire, într-o unitate ea însăși de sine stătătoare 48) în aspectul său formal. Numai astfel concentrat și de-naturat, logos-ul a făcut cu putință constituirea unui instrument al ordinii (corectitudinii) gândirii care privilegiază doar o parte a acesteia, anume partea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-ul a făcut cu putință constituirea unui instrument al ordinii (corectitudinii) gândirii care privilegiază doar o parte a acesteia, anume partea formală; în ultimă instanță, a devenit posibilă instituirea planului de întemeiere a unei științe normative (logica) privind modalitățile de rostire a gândurilor și de acreditare strict formală a celor corecte și de discreditare, tot strict formală, a celor incorecte. Logos-ul, conceput de unii filosofi prearistotelici drept principiu al tuturor lucrurilor, realitate originară, rațiune de a fi a celor ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
funcții formale, de susținere a corectitudinii unor produse ale actelor gândirii noastre (în Organon: concept, noțiune, definiție, formă, frază, sentință, enunț, argument etc.49, sensuri amintite, de fapt, și mai devreme). Analitica și dialectica pot fi socotite drept modele ale rostirii filosofice din perspectiva acestei redimensionări a logos-ului, pentru că tocmai ele adăpostesc normele de corectitudine stipulate de logică, fiind și rezultate ale multiplicării formei S P și ale asocierii aspectului alethic de această formă, pentru a căpăta semnificație toate elementele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
iveală printr-un demers potrivit: acela al reducției judicative. Prescripțiile logice pe care le cuprind analitica și dialectica, toate condiționate, așadar, de logica-organon, alcătuiesc un scenariu normativ o structură regulativă ce capătă funcții constitutive pentru aceste modele la care participă rostirea filosofică -, pe care l-am numit deja judicativ constitutiv sau dictatură a judicativului. L-am numit astfel, dată fiind norma pe care se întemeiază toate aceste prescripții, principiul care susține toate regulile funcționale în topos-ul discursivității, decisive în privința acceptării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principiile care pun în regulă tot ce se află în orizontul discursivității, pe temeiul cărora sunt formulate problemele "logice" semnificative, apar structurate dihotomic, adică pe structura diferenței speciilor contradictorii, dar ele conțin un sens predeterminat care devine evidență pentru gândire, rostire, făptuire; iată astfel de structuri "arhetipale": a) raționament corect sofism; b) cunoaștere veritabilă cunoaștere părelnică; c) formă logică obiect real; d) real aparent; este admis însă un "prim principiu": noncontradicția. Toate aceste opoziții contradictorii vor fi ilustrate în partea următoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scenariu normativ este încă funcțional și dominant în filosofia actuală, cum am putea căpăta o perspectivă de fapt, o minimă distanță față de însăși modalitatea noastră de a gândi pentru a-i evalua semnificația și a dobândi o șansă în proiectarea rostirii filosofice după alte canoane, poate după unele corespunzătoare logos-ului întreg, neredus la aspectul său formal? Dar ce șanse mai are logos-ul de a reveni la sine chiar în orizontul cunoașterii omenești, acolo unde el a fost "formalizat", de-naturat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a reveni la sine chiar în orizontul cunoașterii omenești, acolo unde el a fost "formalizat", de-naturat? Dar, dată fiind "tradiția eficace" a dictaturii judicativului și, în urmare, "necesitatea" raportării la aceasta atunci când este deschisă o problemă care vizează gândirea, rostirea, făptuirea -, interpretarea unor construcții logice, a unor reconstrucții filosofice, a unor teorii științifice, chiar a unor doctrine ideologice, este ea însăși probă pentru prezența "funcțională" a dictaturii judicativului? Și dacă da, în ce fel: indicând elementele și modelele acesteia în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectică". Apoi, prin operarea unei reducții judicative a dictaturii judicativului, vor fi reconstruite sistematic înseși "condițiile de constituire" ale analiticii (și raționamentului) și ale dialecticii (și argumentării). Structurarea și restructurarea discursului (oricărui tip de discurs) prin generarea unor unități de rostire din structura logică originară S P vor fi ilustrate prin aplicațiile anunțate; interpretarea lor aceste două operații fiind răspunzătoare pentru intrarea în formă a raționamentului și argumentului și pentru dispunerea lor, datorită interpretării elementelor lor formale, în analitică și dialectică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este vorba despre raționament, în genere, și despre una dintre speciile acestuia, argumentarea (ca raționament dialectic, în înțeles aristotelic). Mai departe încerc să răspund la aceeași întrebare, cercetând locul în care se petrece evenimentul corespunzător intrării în regim constitutiv (pentru rostire, gândire, făptuire) a formei S P: Organon-ul aristotelic, în structura căruia se află și analitica și dialectica. Vor fi avute în vedere îndeosebi locurile în care fenomenul multiplicității călăuzește constituirea "formelor logice" amintite; este vorba despre locuri din tratatul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logice) originare va avea două părți principale: în prima trebuie scos în evidență "primul principiu" al sistemului de reguli al judicativului constitutiv: noncontradicția, dar nu prin sine, ci prin opozițiile contradictorii care se instalează în zona de fundamente ale gândirii, rostirii, făptuirii, dintre care cea mai importantă, în perspectivă judicativă, este aceea dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa); în cea de-a doua parte, va fi evidențiată însăși mișcarea constitutivă a structurii logice originare, S P, întâi în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spațiul topicii (dialecticii) este faptul că regulile privind temeiurile oricărei științe (desigur, și ale filosofiei) sunt constitutive discursului, așadar că ele nu sunt doar regulative. Ele devin elemente formale, totodată "temeinice" (cumva, a priori, apoi "transcendentale", în înțeles kantian), ale rostirii filosofice. Am folosit termenii "dialectică" și "topică", în acest context, ca și cum ar fi sinonimi; așa vor fi folosiți și mai departe, acest mod fiind cel mai acceptabil, potrivit lui Aristotel și comentatorilor lucrărilor sale de logică; dar o anumită diferență trebuie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o atitudine propriu-zis filosofică, interesată de "rațiunile" proiectării discursului în aceste două forme. De asemenea, constatând că analitica și dialectica sunt atotprezente în spațiul logicului, al discursului, în genere, acolo unde prind sens toate regulile gândirii discursive, dar și ale rostirii și făptuirii, conștiința întrebătoare lasă la o parte istoria logicii, pentru a încerca dezvăluirea temeiului însuși al prezenței analiticii și dialecticii în orizontul logic ca atare, cel care se regenerează cu fiecare rostire a unui gând și cu fiecare făptuire
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate regulile gândirii discursive, dar și ale rostirii și făptuirii, conștiința întrebătoare lasă la o parte istoria logicii, pentru a încerca dezvăluirea temeiului însuși al prezenței analiticii și dialecticii în orizontul logic ca atare, cel care se regenerează cu fiecare rostire a unui gând și cu fiecare făptuire. Face aceasta, însă, fără a nesocoti contextul-origine al acestui fenomen de instituire formală a unui model discursiv atât de puternic, așa cum a fost arătată până aici dictatura judicativului și cum a fost ea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai aceasta este exigența primară pe care judicativul constitutiv o transferă, odată cu sensul de legitimitate, analiticii și dialecticii: corespondența între un enunț (propoziție enunțiativă, judecată) și faptul ("real") la care el se referă este condiția de constituire a oricărui gând, rostire, făptuire "bine formate". Cum ne va arăta reducția judicativă a dictaturii judicativului, acest principiu cu sens de element originar pentru orice tip de discurs este, în primul rând, un aspect al judecății, alături de structura judicativă originară S P; el este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este, în fapt, aspectul alethic al judecății, adică al "formei" logice originare. De fapt, tocmai de la acest sens pornesc toate liniile de condiționări constitutive pentru analitică și dialectică, apoi, mai departe, pentru orice tip de discurs, adică pentru orice gând, rostire, făptuire. Și tot în acesta avem și motivul pentru care relația de corespondență este constitutivă și diferenței dintre cunoștința veritabilă și cea părelnică. Din cele susținute aici, decurge faptul că ambele aspecte ale judecății formal și alethic nu doar structurează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
limitele judicativului constitutiv; din fapte condiționate (șirul de condiționări a fost ilustrat mai sus), ele devin condiții ale oricărui tip de demers teoretic (contemplativ), speculativ, aporetic. Din această poziție a modelelor reglatorii în orizontul judicativului constitutiv, ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni le înfățișează ca instanțe absolute în zona de întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]