3,304 matches
-
fost decapitat de polonezi. Bogdan Lăpușneanu a încheiat tratate de supunere cu polonezii. Ioan Vodă cel Viteaz s-a confruntat cu boierimea. Aliat cu cazacii zaporojeni, îi învinge pe turci la Jiliștea. Este ucis de turci în luptele ulterioare. Iancu Sasul a dus o politică fiscală grea, lapusnenii revoltandu-se. Este ulterior ucis la Liov în 1582. După ce turcii au cucerit Belgradul în 1521, aceștia aveau o largă deschidere spre Europa. După Bătălia de la Mohacs din 1526, Ungaria nu a fost
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
ca stăpân. Sultanul, provocat, a trimis o armata turcească să readucă țară sub ascultarea Porții. Au ocupat regiunea Banatului până la Lipova. Dar distrași de războiul cu Persia, s-au retras din Transilvania. S-au format două partide, una formată din sași îi sprijinea pe habsburg, cealaltă formată din nobili doreau revenirea reginei Isabela. A urmat o altă lupta pentru Transilvania, iar habsburgii erau dispuși să plătească tribut anual pentru Transilvania. Turcii au refuzat. Reîntors din Persia, sultanul a ordonat domnitorilor Țării
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
de voievod dintre nobilii apropiați. Era locțiitorul acestuia și exrcita toate atribuțiile în lipsa voievodului. Prezida scaunul judecătoresc, dar nu putea da sentința finală. Își numea funcționarii în subordine precum administratorii, strângătorii de gloabe și dări, notari. Participau nobilii transilvăneni, reprezentanții sașilor și secuilor, în funcție de avere (după 1355, nobilii români au fost asimilați clasei nobiliare maghiare). Adunarea sau congregația era convocată din ordinul regelui și era prezidată de delegații acestuia, alături de voievod. Din secolul XV nu mai era nevoie de ordinul regelui
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
sarcini în prezența unui om de mărturie sau capitlu-notar. Comitele secuilor era numit de rege peste cele șapte scaune secuiești, având rol administrativ, juridic, militar. Judele regal era numit de rege peste scaunele săsești, având atribuții juridice limitate de judele sas. Țărănimea era predominantă și era împărțită în două categorii: liberă și dependență. Taradii dependenți erau obligați să plătească dări și să presteze slujbe. Aduceau dări în natură-a zecea parte din produse-dijma. Prestau muncă gratuită pe lotul de pământ oferit
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
moșiile intrau în proprietatea domnitorului. În Transilvania, nobilii erau proprietari de moșii, recunoscuți prin diplome regale, dreptul asupra moșiei fiind exercitat de familie sau clan nobiliar, fiind toți descendenții unui strămoș comun. Unii obțineau noi moșii prin donație. Elitele de sași și secui au dobândit moșii prin danie regală sau achiziții și s-au integrat nobilimii. Mulți cnezi și voievoizi au urcat la rangul nobiliar. Țăranii erau în mare parte iobagi, indiferent că erau români sau unguri. Obligațiile iobagilor erau însă
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
față de stăpân, se mutau în altă parte. Sesiile puteau fi moștenite. Jelerii nu aveau un lot de pământ care să fie moștenit, dar se puteau mută de pe un domeniu pe altul, însă erau mai săraci că iobagii. Țăranii liberi, predominant sași și secui, plăteau fiscul și ofereau câte un boi la încoronarea, căsătoria sau nașterea primului fiu al regelui. Din cauza obligațiilor prea mari, țăranii au fost nevoiți să se răscoale, cele mai mari fiind la Bobâlna în 1437 și în 1514
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
marile trasee comerciale care legau Orientul de centrul Europei. Negustorii din Brașov și Sibiu beneficiau de privilegii vamale până în perioada fanariotă. Negustorii români aduceau marfurle și le expuneau în orașele de granița cu Transilvania , pentru a fi preluate de negustorii sași. Orașele genoveze de la Marea Neagră erau legate de un drum comercial de centrul Europei-de la Chilia pe Dunăre și valea Ialomiței către Brașov, Cluj, Oradea, Buda și Viena. Mărfurile aduse din Balcani erau transportate pe Dunăre de la Girgiu la Brașov sau
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
dezvoltat ca urmare a faptului că în regiunea din colțul de nord-est a Transilvaniei, intrată la începutul evului mediu între posesiunile regale, fundus regius, au fost instalați flămânzi, valoni, saxoni, bavarezi, care vor fi cunoscuți ulterior sub numele generic de sași, înzestrați cu o serie de drepturi și libertăți care le-au conferit un statut social și economic privilegiat, proces care s-a petrecut după mijlocul secolului al XII-lea. Prima mențiune a localității datează din anul 1241 când codicele mănăstirii
Bistrița () [Corola-website/Science/296934_a_298263]
-
de către mongoli și „oppidum Nosa” numele dat de către coloniști așezării întemeiate pe malul râului Bistrița. Ulterior s-a generalizat numele preluat de la localnici, Bistrița (Bistritz, Bezterce, Bystriche). Invazia mongola din 1241 - 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deși sașii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe așezări ale lor au fost distruse. Înaintea invaziei multe orașe transilvănene au fost fortificate și erau dezvoltate economic. Multe erau aparate de către Kirchenburgen - biserici fortificate cu ziduri masive. Expanisunea rapidă
Bistrița () [Corola-website/Science/296934_a_298263]
-
au putut pentru a rezista, multe așezări ale lor au fost distruse. Înaintea invaziei multe orașe transilvănene au fost fortificate și erau dezvoltate economic. Multe erau aparate de către Kirchenburgen - biserici fortificate cu ziduri masive. Expanisunea rapidă a orașelor populate de sași a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen și Septem Castra în latină, făcându-se referire la șapte din orașele fortificate:Bistrița, Sibiu, Cluj, Brașov, Mediaș, Sebeș, Sighișoara. Nu se știe cu exactitate care din cele șapte localități săsești a stat
Bistrița () [Corola-website/Science/296934_a_298263]
-
știe cu exactitate care din cele șapte localități săsești a stat la originea denumirii Siebenbürgen, ("Șapte Cetăți"), existând azi opinii diferite asupra statutului pe care l-au ocupat așezările săsești care au alcătuit inițial numele. Între anii 1325-1329, în urma presiunii sașilor, regele Carol Robert a acceptat o reformă administrativă, în locul comitatelor formându-se scaune și districte, entități juridice și administrative tipice în regatul ungar pentru grupuri privilegiate cu drepturi de autonomie. Prin poziția sa geografică Bistriței îi este consacrat statutul de
Bistrița () [Corola-website/Science/296934_a_298263]
-
români, bulgari și găgăuzi. În 1865 britanicii termină calea ferată Cernavodă-Constanța pentru exportul grânelor din Țările Române ; Marea-Britanie avea în oraș un consulat care, în 1861, îi ajutase pe exploratorul englez Samuel White Baker și pe consoarta acestuia, Florica Maria Sas, să obțină acte (sub numele de Florence Finnian pentru F.M. Sas) în scopul de a părăsi Imperiul Otoman (ulterior, respectivii devin celebri explorând împreună izvoarele Nilului). Dominația otomană ia sfârșit după Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, când, prin decizia Congresului de la
Constanța () [Corola-website/Science/296917_a_298246]
-
pentru exportul grânelor din Țările Române ; Marea-Britanie avea în oraș un consulat care, în 1861, îi ajutase pe exploratorul englez Samuel White Baker și pe consoarta acestuia, Florica Maria Sas, să obțină acte (sub numele de Florence Finnian pentru F.M. Sas) în scopul de a părăsi Imperiul Otoman (ulterior, respectivii devin celebri explorând împreună izvoarele Nilului). Dominația otomană ia sfârșit după Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, când, prin decizia Congresului de la Berlin de la 1878, Dobrogea devine o provincie a statului român. După
Constanța () [Corola-website/Science/296917_a_298246]
-
s-a stins treptat. În evul mediu orașul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (după Iula, un conducător local din secolul X), centru al administrației Regatul Ungariei din Transilvania, colonizat cu sași și devenit reședință a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. În documentele medievale redactate în limba slavonă orașul apare sub numele "Bălgrad" (Cetatea Albă). Mihai Viteazul și-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia
Alba Iulia () [Corola-website/Science/296930_a_298259]
-
romani ca Volcae (în scrierile lui Iulius Cezar), iar de greci ca "Ouólkai" (Strabon și Ptolemeu). Această folosire este încă păstrată în limba engleză - Welsh. Originea numelui tribului pare să fie aceeași cu nemțescul "volk" sau englezescul "folk". În Transilvania, sașii îi numeau în trecut pe români: "Blochen" sau "Blechen". (sg. "Bloch" sau "Bloche" sau "Bleche"). Cum celții (galii) au fost romanizați, cuvântul și-a schimbat înțelesul în acela de "popor romanic", așa cum este el păstrat azi în numele valon în Belgia
Etimologia cuvântului vlah () [Corola-website/Science/298369_a_299698]
-
trăiesc și descendenți ai familiilor de boieri si domnitori ai Moldovei. Descendenți din familia Joldea poartă astăzi numele de Șoldea, Șioldea și Sălvan sau Salvan, prin alianță. În 1850 erau 1359 de locuitori dintre care 1236 erau români, 87 germani (sași) și 30 maghiari (1233 greco-catolici, 100 romano-catolici și 25 evanghelici-luterani. În 1900 erau 3142 de locuitori, dintre care 2367 erau români, 565 maghiari și 197 germani (2290 greco-catolici, 463 mozaici, 152 romano-catolici, 127 reformați-calvini, 63 evanghelici-luterani și 38 de ortodocși
Năsăud () [Corola-website/Science/297069_a_298398]
-
dealul din vestul localității, în apropierea șoselei Sibiu - Râmnicu Vâlcea. Conform "Dicționarului Transilvaniei, Banatului și al Tinuturilor Alipite" (1921), suprafața localității era de 13.557 iugăre cadastrale. Numărul locuitorilor în 1910: 1284; în 1920: 1269, dintre care 159 români, 301 sași și șvabi, 738 germani, 7 evrei, 64 de alte etnii; numărul caselor: 193. Localitatea Tălmaciu beneficia în acea perioadă de: secretariat comunal, judecătorie cercuală (de ocol), preceptorat al tribunalului Sibiu, post de jandarmi, filială locală de poștă și telegrafie (PTTR
Tălmaciu () [Corola-website/Science/297088_a_298417]
-
tribunalului Sibiu, post de jandarmi, filială locală de poștă și telegrafie (PTTR), gară CFR și o circumscripție sanitară rurală. Este atestat documentar în 1265: Tholmach. Potrivit mai multor istorici, numele localității este amintirea numelui unui trib peceneg, "Talmaci". După colonizarea sașilor, Tălmaciu devine centrul scaunului românesc cu același nume, cuprinzând localitățile Tălmăcel, Boița, Turnu Roșu, Racovița, Sebeșu de Jos și Plopi (astăzi dispărut). Din 1453, Scaunul Tălmaciului și cel al Săliștei au fost încorporate Scaunului Sibiului, ca subunități administrativ-teritoriale subordonate acestuia
Tălmaciu () [Corola-website/Science/297088_a_298417]
-
În 1351 regele Ungariei Ludovic de Anjou încheie la Siret un tratat cu ducele Lituaniei. Prin acest tratat sunt definite granițele principatului Moldova, granițe care se vor păstra sute de ani. Între 1354-1358 Siret este capitala Moldovei, în timpul domniei principelui Sas Vodă. În 1358 este finalizată construcția Bisericii Sfântă Treime care a servit că biserică a curții princiare. Această biserică s-a păstrat în forma ei inițială până în zilele noastre și este și în prezent funcțională, deservind o parohie ortodoxă din
Siret () [Corola-website/Science/297082_a_298411]
-
i sau sașii transilvăneni (în , colocvial "Sachsen", în dialectul săsesc "Soxen") sunt o populație de origine etnică germană, stabilită în sudul și în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea. Colonizarea sașilor în Transilvania a fost inițiată de regele Géza al
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
i sau sașii transilvăneni (în , colocvial "Sachsen", în dialectul săsesc "Soxen") sunt o populație de origine etnică germană, stabilită în sudul și în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea. Colonizarea sașilor în Transilvania a fost inițiată de regele Géza al II-lea (1141-1162) al Ungariei, fiind justificată, în esență, prin rațiuni de ordin economic și militar. Timp de câteva decenii, sarcina principală a coloniștilor germani a fost apărarea graniței Regatului Ungar
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
de câteva decenii, sarcina principală a coloniștilor germani a fost apărarea graniței Regatului Ungar din sudul Transilvaniei. Procesul colonizării germane în Transilvania a continuat până spre sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul veacului următor. În cartea sa despre colonizarea sașilor în Transilvania, publicată în 2001, cercetătorul Horst Klusch a lansat ipoteza că primii coloniști germani stabiliți în Transilvania nu au fost cei chemați de regele Ungariei ci, ceva mai devreme, unii din germanii care, din aprilie până în octombrie 1096, participaseră
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
-o regiunea Renania, este controversată și încă nelămurită în rândul cercetătorilor. Deoarece un numar relativ mic al coloniștilor erau de origine saxonă, așa cum rezultă și din studiul dialectului săsesc, se constată într-un mod surprinzător și paradoxal, că numele de "sași" a fost preluat de ei înșiși începând cu secolul al XIV-lea. Primele mențiuni documentare din secolul al XII-lea și începutul secolului al XII-lea fac referire la „"Flandrenses"”, „"Saxones"” și „"Theutonici"”. Documentele din arhivele papale din aceeași perioadă
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
aceeași perioadă preferă denumirea de „"Theutonici"”, iar documentele arpadiene îi numește „"Saxones"”. Mult mai rar, documentele papale fac referire la „"Flandrenses"” sau „"Saxones"”. Wilfried Loth consideră ca și majoritatea cercetătorilor că numele folosite se referă la aceeași populație. Denumirea de "sași" (Saxones) dată coloniștilor este atestată documentar doar în 1206, cînd regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) a conferit privilegii sașilor (în ) din Cricău ("Krakau"), Ighiu ("Krapundorf") și Romos ("Rumes") și le-a asigurat un statut juridic propriu. Deoarece
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
Saxones"”. Wilfried Loth consideră ca și majoritatea cercetătorilor că numele folosite se referă la aceeași populație. Denumirea de "sași" (Saxones) dată coloniștilor este atestată documentar doar în 1206, cînd regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) a conferit privilegii sașilor (în ) din Cricău ("Krakau"), Ighiu ("Krapundorf") și Romos ("Rumes") și le-a asigurat un statut juridic propriu. Deoarece în cancelaria regală s-a încetățenit denumirea de "sas", germanii din Ardeal au fost denumiți în mod unitar sași. La începuturile colonizării
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]