3,006 matches
-
a fost creat de călugărul sârb bosniac Visarion Sarai, care a dus la vacantarea Episcopiei române unite de la Blaj prin exilul episcopului Inocențiu Micu-Klein. În primăvara anului 1757 autoritățile austriece din satul din apropiere, Vințu de Jos, au distrus micul schit al lui Sofronie în încercarea de a elimina rezistența ortodoxă din Transilvania. De asemenea, autoritățile au început să aresteze toți membrii clerului ortodox ce predicau contra unirii. Ca să scape de arest, Sofronie a fost obligat să părăsească Cioara și să
Sofronie de la Cioara () [Corola-website/Science/335047_a_336376]
-
(în , „schitul din văgăună”) este o comunitate monahală idioritmică de la Muntele Athos (Grecia), una din cele mai vechi vetre monastice românești din Sfântul Munte. Este amplasată în partea de nord-est a peninsulei Athos, într-o vale străbătută de râul Morfonou și înconjurată
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
vetre monastice românești din Sfântul Munte. Este amplasată în partea de nord-est a peninsulei Athos, într-o vale străbătută de râul Morfonou și înconjurată de o pădure de castani. Aici se află 15 chilii în care locuiesc călugări români. Biserica schitului are hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. aparține Mănăstirii Sfântul Pavel (în ), una din cele douăzeci de mari mănăstiri care guvernează în mod tradițional teritoriul autonom al Sfântului Munte Athos. El se află din punct de vedere spiritual
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
munte). Se întinde pe valea Lacu (în , care înseamnă „văgăună sălbatică”), care urcă spre pantele vârfului Aton (2033 m). Schitul este situat la o altitudine de aproximativ 280 m, între Marphonou și Antiathon. Se cunosc foarte puține informații despre istoria schitului românesc Lacu. Conform tradiției, începând din secolul al X-lea trăiau acolo călugări ce proveneau din mănăstirea veche Amalfinon (una dintre cele trei mănăstiri de pe Muntele Athos ce săvârșeau slujbele religioase după ritul latin), care va fi în curând abandonată
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
-lea au început să vină aici călugări din Moldova; potrivit evidențelor păstrate, cei 30 de monahi ce viețuiau aici în anul 1754 erau de origine moldoveană. În jurul anului 1760 ieromonahul Daniil de la Mănăstirea Neamț a organizat obștea de aici ca schit și a construit o biserică de lemn cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Slujbele religioase se țin de atunci în limba română. În acea vreme existau în Muntele Athos aproximativ 24 de colibe românești și aproape 100 de pustnici români
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
pe măsură ce situația a devenit tot mai periculoasă, în timp ce călugării bătrâni s-au întors în țara lor de origine sau au murit. Începând de prin anii 1830, Schitul Lacu cunoaște o perioadă de înflorire. Au început să vină călugări noi, iar schitul a ajuns să adăpostească până la 90 de călugări în 24 de colibe. Potrivit „Proschinitarului” călugărului Serafim, viețuiau în anul 1843 la schitul Lacu 32 de monahi români originari din mănăstirile Cernica și Căldărușani și existau, în plus, cinci chilii cu
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
de prin anii 1830, Schitul Lacu cunoaște o perioadă de înflorire. Au început să vină călugări noi, iar schitul a ajuns să adăpostească până la 90 de călugări în 24 de colibe. Potrivit „Proschinitarului” călugărului Serafim, viețuiau în anul 1843 la schitul Lacu 32 de monahi români originari din mănăstirile Cernica și Căldărușani și existau, în plus, cinci chilii cu paraclise și 16 colibe. Printre călugării români care au trăit la Schitul Lacu s-a aflat și monahul Alipie, viitorul ieroschimonah Antipa
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
colibe. Potrivit „Proschinitarului” călugărului Serafim, viețuiau în anul 1843 la schitul Lacu 32 de monahi români originari din mănăstirile Cernica și Căldărușani și existau, în plus, cinci chilii cu paraclise și 16 colibe. Printre călugării români care au trăit la Schitul Lacu s-a aflat și monahul Alipie, viitorul ieroschimonah Antipa de la Calapodești (1816-1882), ce a sosit aici în anul 1837 și a trăit timp de 15 ani după aspra rânduială athonită, mutându-se apoi la Mănăstirea Esfigmenu. El a fost
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
și de Biserica Ortodoxă Rusă. Călugării valahi și moldoveni au primit constant sprijin financiar din partea guvernului lor, trăind acolo în liniște fără a crea probleme politice sau etnice. A fost construită o bisericuță cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în cimitirul schitului (1849) și o moară de apă (1860). Biserica schitului era mică, iar comunitatea creștea, astfel că în anul 1898 a început zidirea unei biserici centrale (kiriakon) mai încăpătoare cu hramul Sfântul Dimitrie, pe cheltuiala călugărului Iustin. Lucrările de construcție au
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
au primit constant sprijin financiar din partea guvernului lor, trăind acolo în liniște fără a crea probleme politice sau etnice. A fost construită o bisericuță cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în cimitirul schitului (1849) și o moară de apă (1860). Biserica schitului era mică, iar comunitatea creștea, astfel că în anul 1898 a început zidirea unei biserici centrale (kiriakon) mai încăpătoare cu hramul Sfântul Dimitrie, pe cheltuiala călugărului Iustin. Lucrările de construcție au fost finalizate în anul 1904, când biserica a fost
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
chilii și colibe, în care trăiau peste 120 de monahi. Criza generată de instalarea comunismului în România care a făcut ca relațiile României cu mănăstirile de la Muntele Athos să fie mult îngreunate, dar și drumul greu accesibil, au făcut ca Schitul Lacu să intre într-o perioadă de declin. Numărul călugărilor a scăzut, iar chiliile au fost părăsite și au început să se ruineze. În anul 1989, când a avut loc căderea comunismului de la putere, aici nu se mai aflau decât
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
început să se ruineze. În anul 1989, când a avut loc căderea comunismului de la putere, aici nu se mai aflau decât vreo doi-trei călugări. La mijlocul anilor 1990, când mai rămăsese aici doar un singur călugăr bătrân, s-a reînceput repopularea schitului Lacu cu călugări veniți în principal de la schitul românesc Prodromu, dar și de la mănăstirile din România. Biserica centrală și chiliile au fost treptat reparate, iar drumul prin pădure a fost îmbunătățit. Cu toate acestea, distanța mare de drumul principal face
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
a avut loc căderea comunismului de la putere, aici nu se mai aflau decât vreo doi-trei călugări. La mijlocul anilor 1990, când mai rămăsese aici doar un singur călugăr bătrân, s-a reînceput repopularea schitului Lacu cu călugări veniți în principal de la schitul românesc Prodromu, dar și de la mănăstirile din România. Biserica centrală și chiliile au fost treptat reparate, iar drumul prin pădure a fost îmbunătățit. Cu toate acestea, distanța mare de drumul principal face ca pelerinii de la Schitul Lacu să fie puțini
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
veniți în principal de la schitul românesc Prodromu, dar și de la mănăstirile din România. Biserica centrală și chiliile au fost treptat reparate, iar drumul prin pădure a fost îmbunătățit. Cu toate acestea, distanța mare de drumul principal face ca pelerinii de la Schitul Lacu să fie puțini. În prezent, mai mult de jumătate din chilii sunt locuite, iar celelalte se află încă în ruină.
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
Țării Românești, Mihnea cel Rău. Construcția din lemn de la intrarea în Peștera Ialomiței a ars în 1818. Mănăstirea a fost reconstruită în 1819 de preotul Gheorghe Ion Baltag și ieromonahul Gherontie din Petroșița, cu mai multe chilii pentru călugări. Actualul schit, aflat la 300 m depărtare de gura peșterii, a fost ridicat în anul 1901, de mai mulți ctitori, cu participarea ciobanilor din zonă, biserica fiind sfințită în 1911 de starețul Dionisie al mănăstirii Sinaia. Biserica a fost distrusă din nou
Mănăstirea Ialomiței () [Corola-website/Science/331545_a_332874]
-
obvier à ces dangers" "Mon mieulx est, ce croy, departir" "Adieu ! Je m'en vois à Angers." (Le Lais, octetul VI, 41-43) </poem> Se știe că el a fugit din Paris și că a avut o rudă călugăr într-un schit de lângă orașul Angers, la care s-ar fi putut refugia, deși Villon va pomeni în Marele Testament de un hotel pe numele de "Lyon d’Angiers", dar există posibilitatea unei coincidențe de nume. <poem> "(...)Que dy-je ? non pas reculer," "Chose
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
după moartea monahiei Anghelina, în timpul domniei lui Simion Movilă (1600-1602) mânăstirea a fost arsă și pustiită de tătari. Prin căsătoria vornicului Hrizea cu fiica armașului Dumitrașcu, Hrizea devine posesorul satului Bălteni, unde construiește actuala biserică. Biserica ”Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni, spune legenda, a fost ridicata la sfârșitul sec. XVI in urma unui vis pe care l-a avut in acest loc voievodul Radu Negru, înaintea unei lupte cu tătarii. Ea avea sa servească drept fortăreață, adăpost și loc de
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
si contraforți; zid gros de 80 cm. Plan trilobat, cu zid între naos si pronaos. Catapeteasma este din lemn, pictată si întărită cu grinzi din stejar. Se află pe amplasamentul vechii mănăstiri Bălteni. Biserica cu hramul "Sf. Nicolae" a fostului schit Bălteni se află în satul Bălteni, com. Periș, județul Ilfov. Este așezată la limita de est a localității menționate, pe marginea terasei unui promontoriu. Spre est o pantă abruptă de cca. l5 m, iar spre sud și nord-est pante line
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
până la bătrânețe, de la Radul Vv. Și de la toți domnii, până în zilele lui Matei Vel vornic, și le-a dăruit mănăstirii lui Băltenii, întemeiată și făcută din temelie și închinată metoh mănăstirii Ivir de la Sf. Munte". După 1648, documentele privitoare la schitul Bălteni lipsesc până spre mijlocul secolului XIX. În 1836 biserica a fost reparată de săteni, conform unei inscripții aflată pe o piatră din pardoseala naosului și a fost donată tâmpla. La 1851 mănăstirea Radu-Vodă a reparat biserica și a făcut
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
an este menționat primul preot de mir adus de săteni, preotul Dumitrache; acesta a rămas puțin timp aici, fiind înlocuit de părintele Nicolae care a primit un loc lângă biserică, pe care a construit o casă cu cărămidă din ruinele schitului. Marea majoritate a sătenilor (satul se afla deja pe actualul amplasament) foloseau, de asemenea, ruinele schitului ca sursă de material de construcție. În 1864 la secularizarea averilor mănăstirești, biserica a devenit oficial biserică de mir. În 1885 a fost reparat
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
timp aici, fiind înlocuit de părintele Nicolae care a primit un loc lângă biserică, pe care a construit o casă cu cărămidă din ruinele schitului. Marea majoritate a sătenilor (satul se afla deja pe actualul amplasament) foloseau, de asemenea, ruinele schitului ca sursă de material de construcție. În 1864 la secularizarea averilor mănăstirești, biserica a devenit oficial biserică de mir. În 1885 a fost reparat acoperișul bisericii și a fost înlocuită podeaua din cărămidă cu una din lespezi din piatră de către
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
Istorice. Biserica din Bălteni este o biserică de plan triconc, cu pronaos mai îngust decât naosul și cu pridvor pe sudul, vestul și nordul pronaosului; nu are turle, clopotnița din lemn de pe pridvor fiind ridicată, probabil, după dărâmarea clopotniței fostului schit. Absida altarului, poligonală la exterior și semicirculară la interior, este supradezvoltată pe axa est-vest, fiind acoperită cu o semicalotă și delimitată de naos printr-o arcadă semicilindrică foarte lată, de fapt un segment de boltă semicilindrică. Este luminată de o
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
doi învățători luați în armată. A locuit cea mai mare parte a vieții în satul său, de care s-a despărțit numai când a trecut în Țara Românească pentru a vizita câteva mănăstiri din Vâlcea sau pentru a primi la schitul din Cheia, Vâlcea tunderea oficială întru monahism în anul 1862 (1849 după altă sursă). Odată călugărit la mănăstire, călugărul Procopie s-a reîntors în sat pentru a-și trăi acolo noua viață de monah și pentru a o continua pe
Procopie (Picu) Pătruț () [Corola-website/Science/332864_a_334193]
-
din Maramureș. Din acest an până în prezent biserica este păstorită de către Pr. Dârjan Ionel Neculai. Prima icoană, cu Maica Domnului, a fost donată bisericii de către familia unei fiice a satului Găbud. Aceasta a fost pictată pe foiță de aur, la Schitul românesc Prodomu de pe Muntele Athos, de către părintele Modest și el un fiu al satului Găbud. În anul 2008 s-a montat primul registru de icoane al iconostasului și s-a construit copertina intrării principale în biserică de către o echipă de
Biserica parohială ortodoxă română Găbud, com. Noșlac, jud. Alba () [Corola-website/Science/332896_a_334225]
-
femei) și Neamț. Între 1825 și 1838, bolnavii mintal de la mănăstirile Sfânta Vineri, Sf. Gheorghe și Sărindar din București au fost mutați la Mănăstirea Negoiești, de unde în 1838 au fost duși la Mănăstirea Balamuci. Până în 1846, bolnavii mintal aflați în schitul Malamuci au fost mutați la Mărcuța, care era situată mai aproape de orașul București. A fost folosită o clădire veche din apropierea mănăstirii Mărcuța, unde pe vremea lui Ipsilanti fusese o fabrică de testemele. Primul medic primar al Spitalului Mărcuța a fost
Psihiatria românească () [Corola-website/Science/332925_a_334254]