3,463 matches
-
e al meu!... Vorbea scurt, parcă dorea să nu vorbească. Avea în mână un băț, lucru obișnuit pentru un călător, și o traistă care se bălăngănea pe umăr. Copilul mergea greoi, tușind sec, oprindu-se din când în când și scuipând. E bolnav copilul? De ce tușește așa des și scuipă? No, că nu-i bolnav, da-i pregătit de jertfă! Ce fel de jertfă, am întrebat eu, intuind că mă aflu în fața unui sectant. D-apoi..., o jertfă..., pentru Domnul! Pentru
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
vorbească. Avea în mână un băț, lucru obișnuit pentru un călător, și o traistă care se bălăngănea pe umăr. Copilul mergea greoi, tușind sec, oprindu-se din când în când și scuipând. E bolnav copilul? De ce tușește așa des și scuipă? No, că nu-i bolnav, da-i pregătit de jertfă! Ce fel de jertfă, am întrebat eu, intuind că mă aflu în fața unui sectant. D-apoi..., o jertfă..., pentru Domnul! Pentru care domn? D-apoi, pentru... Dumnezeu, na! Ți l-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
un poem care reflecta în cuvinte nepuțincioase starea pe care o avusesem în timpul celor trei luni de izolare. Celulă de pedeapsă Licoarea suferinței se prelinge-n mine, otravă dulce, sfântă: în lujul de cucută... Bojocii se fac roșii și-i scuip pe rând afară, bănuți rotunzi de aur în care cumpăr ieftin un strop de raze-n ceruri, doi pași de rai în țară... Și ochii se fac galbeni, cu ceară picurați, sau vineți câte-o dată, ca unghia strivită... Ficatul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de mine! Tâlharule, nu ți-e rușine? O, tâlhăresc, domn’ șef, în Codri de lumină... N-ai vrea să tâlhărim un strop și pentru tine? Pentru mine? Da, cred că ți-ar face bine... Banditule, păstrează-l pentru tine! Și scuipă temnicerul, în scârbă, printre dinți. ... rămân cu Visul meu, încă trei luni de zile... ... și crește-n „adormire” un trup sfințit în mine, ca-n Lazăr putrejunea se face Monastire și fiecare rană e-o boabă de rubin, iar lanțul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o trecere în revistă a tuturor suferințelor pe care legionarii și bunii români le-au suportat de-a lungul a cinci decenii (1922-1964), aproape sub toate regimurile care au băgat țara în închisori, în lagăre, peste care Mihalexe aruncă cu scuipat, ca orice vândut și trădător, slugă a străinilor, deși ar fi trebuit să fie exemplu de viață spirituală și jertfă neprecupețită. Mihalexe m-a învinuit, amenințat și taxat drept mentor al Zărcii și pe Alexandru Sandu Ștefănescu ajutorul meu, iar
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ține echilibrul pe podeț și a răsturnat mortarul în șanț. Crezând că e obosit sau neatent l-am dojenit prietenește: Domnule Nicolae, fii puțin mai atent că pierdem mortarul! Țiganul s-a uitat la mine peste umăr, cu scârbă, a scuipat printre dinți și n-a zis nimic. După două roabe, iar a vărsat una. Domnule Nicolae, dacă te dezechilibrezi, uite îți mai pun un panou. Și am lărgit suprafața de trecere. Țiganul s-a uitat iar la mine cu scârbă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
întîmpinați cu o "acțiune directă" organizată de așa-zisul "Comitet antimasonic" (de inspirație legionară și alcătuit din legionari). În timp ce cuplul ieșea din hotel, după spusele lui Iorga, "a fost înconjurat de trei brute care le-au tăiat calea și au scuipat pe rochia doamnei La Fontaine" etc. Iorga și Argetoianu au pretins să li se ceară scuze soților La Fontaine, recurgînd la ceea ce Iorga considera drept o minciună convențională. Au pretins că "indivizii care au comis ofensa erau agenți bolșevici din
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
găsind în corespondența lui Iorga cîteva scrisori ale lui Cuza. Acesta descrie incidentul conflictual banal dintre evrei și gentili care avuseseră loc la Iași, rugîndu-l pe Iorga să-i publice relatările. Într-una din scrisori el descria un concurs de scuipat între niște bădărani barbari evrei și români. Este greu de acceptat faptul că un profesor universitar îi putea scrie unui istoric de renume mondial despre asemenea trivialități și să-i ceară să publice rîndurile respective. BARSR, Corespondența lui Iorga, vol
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ou, roșii coapte, cu un vârf de usturoi pisat, și o turtă de melasă, cumpărată de la prăvălie, trampată în suc de lămâie și bine tăvălită în iaurt și smântână groasă. Am luat o gură de cidru pe care l-am scuipat pe dată. După-masă m-am apucat să construiesc în jurul pajiștii o îngrăditură din pietrele frumoase pe care le-am colecționat. Nu m-am hotărât încă dacă arată caraghios sau nu. E o zi noroasă și suflă o briză rece, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Negru“, ducându-mă la „scăldătoarea pentru doamne“. Astăzi întreg cerul este acoperit de o ușoară peliculă de ceață, iar marea are o înfățișare argintie, înșelător docilă, de parcă undele compacte și-au pus în gând să lipăie peste stânci fără a scuipa vreo urmă de spumă. E o mare densă, radioasă, placidă, foarte frumoasă. Ar trebui să fie foci, astăzi înseși valurile par foci, dar scrutez în zadar apa cu binoclul meu. Pescăruși uriași, cu pliscuri galbene, cocoțați pe bolovani se holbează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Pam! Se întoarse cu greu, continuând să se țină de ușă, și dădu să iasă, apoi se răsuci iar spre noi, cu fața încrețită și botoasă, mișcându-și buzele de zor și, după ce-și adună suficientă salivă în gură, scuipă pe podea, se aplecă pentru a-și examina scuipatul, și ieși lăsând ușa deschisă. Peregrine sări în picioare, se repezi la ușa pe care o trânti violent cu piciorul, apoi își înșfacă paharul și-l zvârli în cămin. Ca prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trânti violent cu piciorul, apoi își înșfacă paharul și-l zvârli în cămin. Ca prin minune, nu se sparse. Începu să alerge de jur-împrejurul mesei, făcând, literalmente, spume la gură, ridică paharul cu un Aaaagh!, un sunet ca de motan care scuipă, numai că avea volumul unui răget de leu. M-am ridicat, i-am luat paharul din mână, și l-am așezat pe masă. După aceea s-a îndreptat încet către ușă, s-a uitat la locul unde scuipase Pamela, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
motan care scuipă, numai că avea volumul unui răget de leu. M-am ridicat, i-am luat paharul din mână, și l-am așezat pe masă. După aceea s-a îndreptat încet către ușă, s-a uitat la locul unde scuipase Pamela, a rupt o bucată din ziarul slinos și a așternut-o cu grijă peste scuipat. Pe urmă s-a reașezat pe scaun. — Bea, Charles, băiete! Nu bei deloc. Ești prea treaz. Bea! — Ziceai ceva despre teatru. — Ai avut dreptate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
luat paharul din mână, și l-am așezat pe masă. După aceea s-a îndreptat încet către ușă, s-a uitat la locul unde scuipase Pamela, a rupt o bucată din ziarul slinos și a așternut-o cu grijă peste scuipat. Pe urmă s-a reașezat pe scaun. — Bea, Charles, băiete! Nu bei deloc. Ești prea treaz. Bea! — Ziceai ceva despre teatru. — Ai avut dreptate să nu-ți publici piesele, erau un nimic, un nimic, spumă, dar, cel puțin, n-aveau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
e o minciună. Preface până și iadul în grație și drăgălășenie. Gunoi! Adevărata suferință este... este... Dumnezeule, m-am îmbătat... este... atât de diferită. O, Charles, dac-ai putea să vezi orașul unde m-am născut... Și putoarea asta care scuipă... Cum pot ființele omenești să trăiască în felul ăsta, și cum pot să-i învețe și pe alții? De-am putea măcar să ne ținem gura! Drama, tragedia aparțin scenei, nu vieții, ăsta-i baiul. Le lipsește sufletul. Orice artă desfigurează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ce are de-a face cu Irlanda, ceva ce fac pentru Irlanda, într-un fel ciudat. Desigur că pe târfă n-o ajută cu nimic. Dar... știi tu... de îndată ce cineva lovește pe cineva, în loc să strige la el, sau să-l scuipe, sau... e ca și cum ai trecut o barieră... poate că-i ultima barieră a civilizației... și după asta... nu mai rămân decât mitralierele și gloanțele ce retează rotulele genunchilor. Dumnezeule, de ce-am acceptat să joc în porcăria aia de serial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zis că măcar o să am o grădină, așa mi-am zis... Dar, nu! iacătă c-a răsărit el aici! E nostim, nu? — Vai, iubitule, nu... îți place aici, ți-a plăcut aici... — Nu-mi spune asta acum, vrei să te scuip în obraz? Pur și simplu ne-am prefăcut c-am fi oameni cumsecade și liniștiți... Nu ne-am prefăcut prea tare. — N-o lua iar de la capăt! — Ei bine, atunci n-o lua nici tu. Ar trebui să fii mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în cu totul alt loc, cu un chiot de triumf. Și eu mă simțeam cuprins de o încântare la fel de nebună, iar marea era veselă și gustul apei sărate era însuși gustul speranței și al bucuriei. Râdeam, gâlgâiam apa din gură, scuipam, mă învârtejeam. Când mi-am întâlnit partenerul derviș-al-mării i-am strigat: — Acum te bucuri c-ai venit la mine? — Da, da, da! Firește, n-a întâmpinat nici o dificultate să iasă din apă, cățărându-se pe stânca abruptă. La urma urmei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din cap până-n picioare, ca străbătut de un primejdios curent electric. Fața îi era congestionată, scăldată în lacrimi, iar din gură i se prelingeau picuri de salivă. Vocea, răgușită, sfredelitoare, striga întruna; părea o făptură terorizată, sugrumată de furie, care scuipa obscenități, scotea un urlet de panică paroxistică, un „aaah“ ascuțit și prelungit, care se prefăcea într-un vaier sughițat de „oh... oh... oh!“, coborând apoi într-un lung „ooooh“ ce părea să se stingă, pentru ca pe urmă să izbucnească din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înfățișare solemnă, aproape rituală. Petele de alge galben-întunecate care-i împestrițau semănau cu niște hieroglife. Dincolo de celălalt braț al golfului, marea părea împroșcată cu purpură. Picioarele mele întinse aproape că atingeau apa care se bomba pântecoasă și apoi se dezumfla, scuipând peste stâncile galbene o salivă înspumată ce se usca pe loc. Simțeam că mă comportasem prostește în ultima scenă și eram mâhnit că reușisem să mă fac ridicol într-o împrejurare legată de un lucru atât de grav. Am auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
avea să-mi dea nici un semn, atunci va trebui în curând să intru din nou în acțiune. Între timp însă, anchetarea Rosinei s-ar putea să se dovedească de folos. Era o zi caldă, noroasă, și un vânticel obraznic îți scuipa în față fărâme de spumă dislocată din crestele albe ale valurilor ce agitau Golful Raven. Marea era înfiorată de neastâmpăr, colorată în albastru închis, albastrul acela sumbru, rece, nordic care, chiar și în miezul unei zile de vară, îți poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să exprim când scrisesem că James stătuse lipit de stânca povârnită, ca un liliac, și că eu m-am înălțat „ca într-un ascensor“. Valul verde se spărsese deasupra creștetului meu, și capul mi-a ieșit o secundă la suprafață; scuipam apă și mă străduiam să strig. Atunci l-am văzut pe James, coborât până pe la jumătatea peretelui de stâncă, parcă în genunchi, lunecând în jos ca un soi de animal. Comparația cu liliacul nu era cea mai nimerită, putea fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
plesnit gura și că îmi curge ceva cald... Era sânge... Mă plesnise Goiciu. Nu mai trăiesc nici Cozma, nici Șerban, Dumnezeu să-i ierte, să vă spună, dar eu, instinctiv, am adunat scuipatul și sângele din gură și l-am scuipat pe Goiciu... Cred că inconștient am făcut asta, că n-am gândit... în starea în care eram... Abia pe urmă am realizat că nu aveam dreptul să fac asta, că nu eram singur. Mai erau și cei doi colegi care
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
evreii, i-au prins pe ăștia doi și i-a luat de la domiciliile lor și îi ducea legați la mâini și la picioare, așa, ca pe niște deținuți, prin comună în jos, să-i ducă spre Sighet... Îi băteau, îi scuipau, lumea stătea, se uita, și la oameni le era milă și le spunea: Da’ ce-aveți cu ei? Da’ lăsați-i în pace! Nu, că ăștia ne-au terorizat și o trebuit să stăm noi ascunși și pe-ăilalți i-
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Dom’ne, eu nu semnez, să știu că mor, da’ nu semnez. Ce-i al meu, e-al meu, semnez, ce nu, nu. Nu semnez! Să vezi, facem tot... Dom’ne, faceți ce vreți, da’ io nu semnez! M-o scuipat... Și-ăla-i evreu, Melau Gheorghe, să-și audă numele, că am și avut proces cu ei acuma, după ’98, că mi-a apărut cartea și am amintit că m-a scuipat... Și vine-ntr-o zi și mi-arată
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]