3,396 matches
-
în spinare și o rupe la fugă. Surprinși, ori mai degrabă consternați, angajații firmei ies în stradă; evident însă că nu au sub nici o formă intenția de a-l urmări. Părăsesc înveselit restaurantul și o iau pe urmele tânărului cu sicriul în spinare. Îl zăresc și îl aud cum urlă de bucurie, de frică; un animal cu revelații greu de expri mat. Mă opresc, închid ochii: mă voi întoarce să mă îmbăt groaznic. * Dacă filozofii nu mai gândesc metafizic, asta vine
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
încă urmează să sosească. Se vedeau nenumărate flori albe, crizanteme în cantitate mare, trandafiri, crini, cale, o floare de cactus de un alb translucid, mii de margarete cărora li se ierta butonașul negru din mijloc. Aliniate la douăzeci de pași, sicriele au fost ridicate pe umeri de rude și prieteni ale decedaților, cei care aveau rude și prieteni, duse în ritmul cortegiului funerar până la gropi, și apoi, sub îndrumarea specializată a groparilor profesioniști, coborâte încet pe frânghii până ce au atins fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ne observe. O dată ce ne-am văzut acolo În siguranță, am tras cu ochiul prin partea stângă a lucrării. Sophia stătea În picioare, privind cercetător la strania instalație a lui Matthew Barney, intitulată Sertarul lui Baby Fay La Foe 2000, un sicriu din plexiglas, care conține un joben și o masă de lucru. Ce loc macabru pentru o Întâlnire romantică! — Unde o fi el? șopti Marci. Poate că... poate că un vine, am spus, plină de speranță. Pe neașteptate, Sophia făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
văd pe principalii clienți ai acestei rubrici dînd seara, înainte de culcare, un search ca să vadă ce și cum. Pe de altă parte, pentru cei care se îndeletnicesc cu astfel de manevre, site-ul oferă, printre reclame la diferite tipuri de sicrie, și informații despre morți celebri, de la Pavarotti la Prințesa Diana și de la Coandă la Teoctist sau Dobrin. E ca și cum te-ai plimba într-o duminică pe aleile unui cimitir metropolitan și ai da, la cîte un colț, de cîte un
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pagina asta nu e în sine o blasfemie ? E cool să mori mai nou, nu ? E fain, e mișto... Așa e, nu observasem : anunțurile mortuare, tristețea oamenilor se scurg în chenare negre flancate de o reclamă de „capac frigorific de sicriu” și o reclamă foarte sexy la lenjerie intimă. Altcineva comentează mai departe : Andreea says : 25.02.2009 at 11 :58 Site-ul în sine să zicem că e ok, pentru că nu toată lumea cumpără ziarul și îl răsfoiește. De fapt aici
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cu Internetul? La km zero al cunoașterii a existat un măr. Orizontul - această Fata Morgana a cunoașterii. Jucăm într-o dramă al cărei înțeles îl deslușim încet și nesigur. Cerul poate fi un imens curcubeu, ori un cenușiu capac de sicriu. Marile spirite au adăugat cunoașterii revelația. Poate și neantul are luminișuri primăvăratice. Nu vom putea recăpăta măreția doar dialogând cu stelele. Procesele de conștiință vin să umple golul creat de insomnii. Scepticismul temperat poate fi un semn al înțelepciunii. Și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
crudă sau are cocoloașe. Istoria ne avertizează că sultanul poate face oricând dintr-un pașă un eunuc. Secolul al XX-lea și-a cam bătut joc de blocul de marmură care i-a fost repartizat. Nu putem lăsa trecutul fără sicriu dar nici viitorul fără leagăn. Eroii sunt cariatide ale istoriei. În istorie există foarte puține perioade de sleire a conflictelor. Mă tem că istoria simulează căutarea adevărului. Marile decizii ale istoriei se iau pe la colțurile congreselor. Acordurile de pace sunt
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
acasă. Și totuși triunghiul conjugal revigorează. Numai de nu ar deveni obligatoriu. Culisele tind să devină agore. Femeile frumoase sunt atât de generoase, încât le este aproape imposibil să fericească doar câte un singur bărbat. Lingourile de aur par niște sicrie miniaturale ale visurilor noastre. Există femei care nu au tăria să contrazică nici un bărbat. Parvenitul se instalează în frunte. Chiar dacă are pantalonii rupți în fund. O femeie ocolită de bârfă nu se mai poate considera frumoasă. Dama joacă tare ! Vrea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
a luat numai el. Bărbații preferă marea. Pentru că e lichidă. Tatăl își urcă fiul pe umerii săi. Iar el uită să mai coboare. Judecătorii împart dreptatea. Dar nu o lasă întreagă. Poate nu întâmplător lingourile de aur au formă de sicriu. Același contur au toate obsesiile noastre materiale. Nenorocirea e că omul poate fi performant și în absența caracterului. La mare, unele fețe își poartă costumul de baie aiurea. Adică, în mână. Chirurgii ne duc imediat în sala de operație. Le
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mare mister lipsit de frumusețe este moartea. Oamenilor de valoare le cresc punți și după moarte. Moartea este asemenea OZN-urilor. Mulți spun ca le-au văzut, dar fiecare le descrie altfel. Relative sunt toate. În cuie sunt bătute doar sicriele. Moartea nu ține jurnal. Ea redactează statistici. Micile îmbolnăviri pot fi subtile telegrame existențiale. Se poate trăi fără suflet și se poate muri de prea multă inimă. Nu ștreangul m-ar speria, cât discursul care ar preceda execuția. Ce păcat
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
e groază de singurătate! Păstrați-mi, vă rog, loc într-o groapă comună. Citind necroloage, te crucești când auzi câte fapte excepționale a făcut un om într-o singură viață. La plecarea fiecărui om, clopotul anunță că linia este liberă. Sicriul este poate singura proprietate la care nu râvnesc cei din jur. Suntem oripilați de gândul morții. Și de frica de anonimat. În definitiv, moartea nu este decât un episod. Doar că e ultimul. Moartea este strâmtoarea cu ieșire spre infinit
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
pentru moarte. Ca și noi. Toți oamenii mor. Pe unii însă uitarea îi digeră ceva mai greu. La sfârșitul vieții, se întoarce pentru bilanț o singură și întunecată ursitoare. Cerul poate fi un imens curcubeu, ori un cenușiu capac de sicriu. Scârba de viață mai anesteziază puțin frica de moarte. La înmormântare, cei foarte apropiați se grăbesc să încheie ceremonia, rudele trag speranța, iar ceilalți bârfesc. Și teluricul face parte din muzica sferelor. Morții aceste cariatide orizontale ale pământului. Ocoliți cât
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai sunt în stare să-și procure singuri hrana, când nu mai au cu ce o mesteca sau când suferințele devin de nesuportat, pentru a se reîncarna, sunt aduși la poalele lui, la o distanță rezonabilă, pe brațe sau în sicrie descoperite, confecționate din piei de animale, în ultima vreme chiar și din scânduri, și lăsați în grija spiritelor ce stăpânesc peste tot: în aer, în vânt, pe pământ, pe întinderile de zăpadă și în apa mării. Toate spiritele însă se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Dacă ar fi bănuit măcar, alta ar fi fost situația! Ar fi cerut o permisie de câteva zile. Având în vedere prestigiul de care se bucură, nu ar fi fost refuzat. Într-adevăr, a ajuns în momentul când îi coborau sicriul în groapă. N-a mai avut când să-și ia rămas bun de la ea. Abătut și total străin de cele întâmplate cu viitoarea lui soție, a avut totuși inspirația să discute cu câteva din persoanele care au însoțit-o pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
zice-se ar conduce spre cimitirul subteran și se izbise de o movilă de pământ, mai mult moloz decât pământ curat, de pe care, gata cocoțat, putuse să vadă o încăpere amenajată cu nișe suprapuse și fiecare nișă cu câte un sicriu. - Ca să ajungi în acea încăpere - zicea Valy atunci - trebuie mai întâi să scoți o parte din grămada de pământ aici pe culoar (muncă, băiete, nu glumă!), că altundeva n-ai unde, și mai apoi, convins că nu vei fi strivit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
când s-ar gândi la ele, și care conduc în cimitirul de altădată al orașului. Iozefina povestea că visase (și asta i-o spusese numai lui) cum ajunsese cumva între nișe singură, și ar fi văzut cum, deschizându-se un sicriu, o mână de cadavru se-ntinsese s-o tragă înăuntru, că o luase repede la fugă, dar la fiecare pas, se împiedica și cădea sau se agăța de tot felul de arbuști care o zgâriau. - Cred că dacă aș fi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ierte...; Dar Epa a ajuns, în sfârșit, în Ithaca... e fericit... De fapt nu vorbea aproape deloc. Când ajunsesem și eu abia în ziua înmormântării și-o văzusem cu fața acoperită cu un voal negru de mătase, care atârna pe sicriul închis și parcă înghețat, mi se păruse că nu mai era ea, bătrânica aceea plăcută, care mă crescuse. Surâsul acela optimist, chiar dacă l-aș fi văzut pe buze și în ochi, nu l-aș fi putut distinge din cauza vălului. Eram
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
plăcută, care mă crescuse. Surâsul acela optimist, chiar dacă l-aș fi văzut pe buze și în ochi, nu l-aș fi putut distinge din cauza vălului. Eram convins că vălul era de vină. El îi dădea alura a ceva glacial. Iar sicriul, un obiect ca toate obiectele, ceva cu miros de lemn proaspăt cioplit, despărțea practic, pe cei care-l păzeau, de familia vie; deci clar că nu era ca un sicriu, ci ca orice obiect. Puteai pune în locul lui o masă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
de vină. El îi dădea alura a ceva glacial. Iar sicriul, un obiect ca toate obiectele, ceva cu miros de lemn proaspăt cioplit, despărțea practic, pe cei care-l păzeau, de familia vie; deci clar că nu era ca un sicriu, ci ca orice obiect. Puteai pune în locul lui o masă, un scaun, un dulap, o noptieră, cu condiția ca acestea să fi fost confecționate din lemn. Mi se părea imposibil ca nenea Epa să stea întins acolo, sub capacul acela
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ochii Iozefinei. De câte ori n-o fi trecut și ea pe aici? Oare cu ce zâmbet? Pleacă tocmai acum când ar fi avut multe de povestit. Dacă aș fi știut măcar că Iozefina rămăsese orfană de mamă la șapte ani... Ninge peste sicriul purtat de patru bărbați, transfigurați și ei. Închis pentru totdeauna. Încerc totuși vinovăția de a nu-i fi mărturisit Iozefinei, suficient iubirea. Parcă niciodată n-am avut totuși curajul să o privesc în ochi și să-i declar iubire pe
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fără viață, cel aflat pe catafalc, n-ar mai fi om. Înfiorător! Ca în Bacovia, plumbul. Câtă teroare! Chipuri scofâlcite sau nu. Distruse sau nu. Ca ale personajelor dintr-un film. Altceva nimic. Că dacă ai putea vedea cum stă sicriul ăla în pământ... Am tot mai mult senzația că Iozefina nu se află în sicriu. Că e undeva, printre cei adunați aici ca s-o vadă. Într-un târziu, se aud bulgării de pământ huruind. Se aud dincolo de tăcerea împunsă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
plumbul. Câtă teroare! Chipuri scofâlcite sau nu. Distruse sau nu. Ca ale personajelor dintr-un film. Altceva nimic. Că dacă ai putea vedea cum stă sicriul ăla în pământ... Am tot mai mult senzația că Iozefina nu se află în sicriu. Că e undeva, printre cei adunați aici ca s-o vadă. Într-un târziu, se aud bulgării de pământ huruind. Se aud dincolo de tăcerea împunsă de sunetele prelungi de corn, îndepărtate, vestind începerea goanei... Brațul Reliei servește parcă de pământare
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
comportament. Nu. Eram convins încă de acasă, că nu i-ar sta în caracter sămi propună așa ceva și mai apoi să treacă la o criză de gelozie, pentru că chipurile, am îndrăznit să privesc de mai multe ori cu intensitate sporită sicriul Iozefinei. Totuși, oricât de altruist putea fi gestul ei, mesajul ei final, așa simțeam eu cel puțin, era tot unul care avea să rezolve odată pentru totdeauna problema noastră. Cu alte cuvinte, prin participarea la înmormântare, Relia voia să fie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
râs de toată frumusețea. Se pare că nu era momentul pentru râs, întrucât ninetistele, cu batista în mână, urmăreau pe Rubin, marcă rusească garantată, cum duceau pe umeri, niște bătrânei vajnici și îndurerați, ajutați de niște soldați cu caschetă, un sicriu împodobit mai frumos decât toate sicriele pe care le văzusem prin cartier. Ca să-mi redea bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că nu era momentul pentru râs, întrucât ninetistele, cu batista în mână, urmăreau pe Rubin, marcă rusească garantată, cum duceau pe umeri, niște bătrânei vajnici și îndurerați, ajutați de niște soldați cu caschetă, un sicriu împodobit mai frumos decât toate sicriele pe care le văzusem prin cartier. Ca să-mi redea bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel bun, carevasăzică: mă mențineam în piscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]