10,213 matches
-
puterea dublului" Teatru și memorie sau camera și fantomele ei Teritoriu situat între viață și moarte, populat de strigoi și de morți vii, acesta este universul dramaturgiei lui August Strindberg 1. Spațiul teatrului său, înconjurat de invizibil și năpădit de spectrele trecutului, ține deopotrivă de casa bântuită și de încăperea plină de amintiri. Ca și la Maeterlinck sau Ibsen, chiar dacă nu există apariții efective, fantome venite de pe lumea cealaltă pentru a sta de vorbă cu cei pe care i-au părăsit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
revelării unui secret. Sau așa cum se întâmplă cu ușile din Drumul Damascului, mai ales cu ușa din partea a doua a trilogiei, care se deschide după ce Necunoscutul își încheie lunga spovedanie despre existența sa de până atunci - marcată de evocarea unor spectre ale trecutului - și după ce-și exprimă cu mâna pe inimă speranța că acel invizibil care îl urmărește de ani de zile se va arăta în sfârșit. Să fie oare vorba despre ușa camerei secrete a memoriei? Într-adevăr, Necunoscutul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de real devine extraordinar de intensă, iar ficțiunea „mai mult decât adevărată”. În această piesă a lui Strindberg (de fapt, un fragment rămas în stadiul de ciornă și care are ca decor același tablou al lui Böcklin din finalul Sonatei spectrelor), lui Assir, mortul ce-și întâmpină fostul maestru coborât și el în lumea întunericului, i se mai spune Silueta, ca și cum ar fi un personaj din teatrul de umbre chinezești. Călător istovit de neîntrerupte și obositoare peregrinări pe meleagurile morții, el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
repaus scăldat în lumină, ca somn adânc, nebântuit de coșmaruri și de vedenii. Teatrul este un fel de pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne propune o metaforă perfectă a teatrului. Pe scenă circulă fantome adevărate, dar mute: înfășurat în giulgiu, spectrul defunctului Consul apare în pragul casei, dar numai Studentul îl vede; Lăptăreasa, o femeie tânără îmbrăcată în haine de vară, își face
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pribegie, de călătorie între cele două insule gemene, care, ca în tabloul lui Böcklin, par fiecare dublul celeilalte. În acest sens, Sonata spectrelor ne propune o metaforă perfectă a teatrului. Pe scenă circulă fantome adevărate, dar mute: înfășurat în giulgiu, spectrul defunctului Consul apare în pragul casei, dar numai Studentul îl vede; Lăptăreasa, o femeie tânără îmbrăcată în haine de vară, își face și ea apariția în acordurile muzicii și e văzută tot numai de către Student. Căci Studentul este singurul care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai apoi, când năluca tinerei fete îi trece prin fața ochilor, se înspăimântă de-a binelea. În personajul Lăptăresei, Strindberg reunește toate ambivalențele acestui invizibil care semnifică moartea, moartea înfricoșătoare, dar și „frumoasa moarte” săvârșită în plină lumină. Lăptăreasa din Sonata spectrelor împletește tinerețea cu moartea. În făptura ei se aliază albul hrănitor al laptelui și albul funerar. Ea este, rând pe rând, figură vestitoare a morții și simbol al purificării, cum ne-o arată scena fântânii. Personaj cu desăvârșire mut, Lăptăreasa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
traversează, pare a fi incarnarea fantomei acelei tinere fete ce avusese odinioară un rol important în viața bătrânului Hummel: acesta o atrăsese pe malul unei ape, încercând apoi să o înece, căci fusese martora uneia dintre crimele sale. Ca și spectrul bătrânului rege Hamlet, ea va apărea de trei ori, rămânând până la capăt o prezență tăcută, dovadă a crimei tăinuite, despre care nu spune nici un cuvânt. Cea care va vorbi, va acuza, va denunța nelegiuirile lui Hummel este Mumia, soția Colonelului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piesa lui Strindberg și shakespeariana Poveste de iarnă, grație acestei statui care le imortalizează deopotrivă pe mamă și pe fiică și care, chiar dacă nu se însuflețește, se înscrie totuși printre numeroasele variațiuni ale dublului. Să nu uităm că, în Sonata spectrelor, adulterul din pricina căruia soția Colonelului s-a transformat într-o moartă vie se produsese cu adevărat. Mumia e, așadar, părtașă la săvârșirea păcatului: „Ne unesc fărădelegile și greșelile noastre ascunse...”. De aici și neputința personajelor de a-și despărți destinele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ne unesc fărădelegile și greșelile noastre ascunse...”. De aici și neputința personajelor de a-și despărți destinele, ceea ce le face să devină niște veritabile arătări, niște morți vii pândiți de nebunie. Tot astfel se explică și de ce în scena cinei spectrelor din salonul rotund, cina „celor pe jumătate morți”, așa cum spun servitorii, victimele stau alături de călăii lor, serviți la masă de o ciudată Bucătăreasă, ale cărei mâncăruri îi sleiesc pe toți de puteri și îi ucid treptat. Ca și Hummel, Bucătăreasa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să fie exact ceea ce a mai fost o dată, iar asta, din păcate, nu se poate”. Personajul pirandellian își caută însă și un autor. Neînscris într-un text, el rătăcește de colo până colo fără odihnă, și iată că, astfel, tema spectrului ce bântuie neliniștit - aflat și el, după cum se știe, în căutarea unui corp - revine aici sub un dublu aspect (nevoia de „creator”, nevoia de „interpret”) și, în același timp, inversată: să ne amintim că pătrunderea intempestivă în sala de teatru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
existenței unei realități invizibile, al unui imaginar care se materializează - iată un har rezervat doar adevăraților oameni de teatru, actori, regizori, dar și spectatori. Apariții „fabricate” și fantome veridice Credința, atât de necesară în teatru, înseamnă, pentru Pirandello, credința în spectrele de orice fel, deci și în aparițiile „fabricate”, însă nu mai puțin veridice decât cele efective. În Uriașii munților, începutul acțiunii apelează la un întreg arsenal de mijloace destinate „fabricării” unor apariții fantomatice, cum ar fi folosirea unei lumini crepusculare
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din Visul unei nopți de vară). În această lume a întunericului, magicianul operează cu o serie de artificii proprii, devenite instrumente ale iluziei. Astfel, pentru personajul Scoțienei, e utilizat un proiector a cărui lumină verde „îi dă acesteia înfățișarea unui spectru”; sub aceeași lumină spectrală, femeia se plimbă încoace și încolo pe parapet, simulând o nălucă, iar pașii îi sunt însoțiți de zornăitul unor lanțuri. Trucuri teatrale, de scamator. Nou-veniții nu se sperie de ele; dimpotrivă, se amuză. Dovadă, spune Cotrone
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a piticului Quaqueo: „Ca să vezi, dom’le! Ăștia au crezut pe bune că sunt la teatru! Și noi care o făceam pe fantomele!...”. Fantoma este egală cu teatrul, indiferent dacă e vorba despre apariția efectivă care te înspăimântă sau despre spectrul trucat care stârnește râsul 1... Inventarea aparițiilor înseamnă totodată o posibilitate de revelare a adevărului, a acelui adevăr ascuns în „cavernele instinctului”. În Uriașii munților, spectrul fabricat poate fi la fel de credibil ca fantoma, poate purta și transmite un adevăr. Căci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu teatrul, indiferent dacă e vorba despre apariția efectivă care te înspăimântă sau despre spectrul trucat care stârnește râsul 1... Inventarea aparițiilor înseamnă totodată o posibilitate de revelare a adevărului, a acelui adevăr ascuns în „cavernele instinctului”. În Uriașii munților, spectrul fabricat poate fi la fel de credibil ca fantoma, poate purta și transmite un adevăr. Căci datorită puterilor magicianului și a fantomelor create de el, iese la iveală puzderia de imagini, de fantasme ce freamătă neștiute în fiecare dintre noi: „Noi plăsmuim
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
arhaic Dacă textul scris de Craig în 1910 („Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare”1) se numără printre lucrările de referință ce stau la baza proiectului acestei cărți, faptul se datorează în primul rând tezei fundamentale a teoreticianului englez: prin intermediul spectrelor, susține el, Shakespeare adresează un îndemn explicit oamenilor de teatru, cerându-le să caute și să găsească soluțiile scenice capabile să materializeze imateriala lume a spiritului. Așezând teatrul la răspântia dintre real și ocult, dintre uman și supranatural, Shakespeare, consideră
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatru, cerându-le să caute și să găsească soluțiile scenice capabile să materializeze imateriala lume a spiritului. Așezând teatrul la răspântia dintre real și ocult, dintre uman și supranatural, Shakespeare, consideră Craig, afirmă un lucru esențial despre arta teatrului. Prezența spectrelor ne amintește veritabila ei miză: aceea a „confruntării cu revelația invizibilului”. Într-adevăr, continuă Craig, „simpla apariție a fantomelor interzice orice reprezentare realistă”. Urmaș al lui Maeterlinck în această privință, Craig își exprimă astfel dorința de a bara drumul tentației
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
trup condamnat să piară”. Teatrul durabil nu poate fi, așadar, conceput în afara sufletului. Memoria și cunoașterea se află, pentru el, în psyche-ul individului. Craig refuză, de la bun început, să identifice „sufletul” cu textul dramatic, respingând schema potrivit căreia sufletul acesta, spectru rătăcitor, s-ar afla mai întâi în text și ar dobândi apoi un înveliș material, un corp, grație actorului, luminii, decorurilor etc. Cum să ne explicăm acest refuz al amintitei scheme (actor = întrupare a fantomelor textului, schemă pe care, așa cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nevoie de nici o intervenție din afară, întrucât ea va apărea de la sine, ca o necesitate reală, impusă de propria-i natură: o supramarionetă e scutită, în egală măsură, de vulnerabilitatea emoțională a omului viu și de rigiditatea de automat a „spectrului mecanic”. Craig are, într-adevăr, grijă să înlăture orice ambiguitate: supramarioneta nu va putea fi niciodată confundată cu un monstru mecanic, precum Frankenstein (acel „monstru hidos”, cum spune el), și, în plus, „e foarte posibil ca drama despre care vorbeam
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mecanic, precum Frankenstein (acel „monstru hidos”, cum spune el), și, în plus, „e foarte posibil ca drama despre care vorbeam să apeleze, pentru a fi jucată, și la prezența ca atare a omului”. Prezență pe care Craig o opune, așadar, spectrului mecanic, androidului, tot așa cum evocă idolul antic, statuia, pentru a le opune slăbiciunilor trupești. În consecință, actorul capabil să joace în „teatrul durabil” nu va fi nicidecum actorul occidental contemporan, mult prea supus acestor slăbiciuni, gata oricând să se lase
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a ceva mult mai puternic decât impulsul natural ce pune în mișcare corpul viu. Cum arată noua artă pe care marioneta ne lasă s-o întrezărim? Cu siguranță că ea nu are nimic de-a face cu automatele ori cu spectrele mecanice 1. Într-adevăr, la întrebarea „Cine va mânui marioneta?”, Craig răspunde: „Nimeni n-ar putea s-o spună. Nu cred în mașinării, nu cred în materia inanimată. Poate că firele întinse de către Divinitate sufletului poetului vor fi cele ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pună în mișcare această statuie neînsuflețită, destinată să fie un „simbol al omului”. Așa că ar fi absurd să ne închipuim că „e trasă de niște fire adevărate, fire de metal sau de mătase”. Căci marioneta nu e nici automat, nici spectru mecanic și nici vreo fantoșă mânuită cu ajutorul sforilor. Ea vrea să semene cu marioneta originară, păpușă sau statuie sfântă, să fie aidoma celei ce figura în riturile egiptene, la sărbătorile organizate în cinstea lui Bacchus sau în pantomima sacră ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
drum, o cale de acces pentru cuvântul venit de altundeva, din necunoscut, dintr-un „dincolo de lume”. Încrederea și refuzul iluzoriei asemănări A-i da ca țintă actorului apropierea de virtuțile supramarionetei și ale măștii înseamnă a-i impune să înfrunte spectrul, a-i cere să găsească mijloacele cele mai potrivite de a îmbina prezența morții înscrise în inanimat cu spiritul viu ce-ar putea veni să-l însuflețească. La fel ca și spectrul, supramarioneta aduce în prim-plan problema acelei frumuseți
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ale măștii înseamnă a-i impune să înfrunte spectrul, a-i cere să găsească mijloacele cele mai potrivite de a îmbina prezența morții înscrise în inanimat cu spiritul viu ce-ar putea veni să-l însuflețească. La fel ca și spectrul, supramarioneta aduce în prim-plan problema acelei frumuseți rezultate din alianța pietrei cu umbra, care, pentru Craig, face ca în teatru lucrurile să fie privite din perspectiva morții. „De ce moartea?” întreabă Craig în „Actorul și supramarioneta”. Pentru că, spune el, „e
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piept, nici el nu va îmbrățișa vreodată altceva decât vidul. Există fără îndoială o strânsă legătură între caracterul nereprezentabil al operelor lui Shakespeare și fascinația pe care ele o exercită asupra lui Craig. E vorba despre acel imperativ al reprezentării spectrului de care am mai pomenit: miza teatrului trebuie să fie transformarea lui într-o capcană de prins invizibilul; în același timp însă, rămânând inevitabil un prizonier al materiei și un prizonier al propriilor ziduri, teatrul sfârșește prin a cădea el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însuși în această capcană. Corpurile, densitatea materialelor împiedică, prin realismul lor prea evident, reprezentarea plauzibilă a fantomei, iar omul îmbrăcat în zale din cap până-n picioare sau cel cu fața ascunsă sub un văl sunt doar niște imagini decepționante ale spectrului. Ne aflăm aici în fața problemei centrale ridicate de Craig: imensa dificultate a trecerii de la închipuire la real. Să recunoaștem totuși că teatrul se hrănește tocmai din această tensiune dintre nemărginirea imaginarului și forța viziunilor lăuntrice, pe de o parte, și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]