5,679 matches
-
șevval, la 13-14 iunie, după calendarul ghiaur, au transformat în geamii sedii de ziare, de partide și amfiteatre ale nelegiuților din Universitate. Astăzi, după zece ani, luptătorii credinței și gaziii nu mai trec prin foc și nici nu mai încovoaie spinările nelegiuiților sub ascuțișul parilor. Astăzi se petrec numai asedii și campanii de vorbe, de tocșouri, de afișe lipite peste tot, de panouri, de atacuri prin flancuri, de mișcări de învăluire și de buluciri retorice. E adevărat că, în ce mă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
trupul cu pământ, depunându-l într-un recipient rectangular delimitat de pietre sau uneori de cărămizi, rareori adăugând un fel de paviment sau o suprastructură cu boltă; introducând cadavrul într-un vas mare de ceramică (în cazul copiilor), rupând eventual spinarea înghesuită și introducând-o într-un alt vas răsturnat în formă de pălărie în cazul în care trebuia să încapă trupul unui adult care nu intra. Mai rar se întâlnește sarcofagul în formă umană. O modalitate obișnuită de înmormântare în
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
văzură mai curînd o șopîrlă preistorică pe o masă de oțel. Pielea îi era neagră, iar la încheieturile noduroase avea ghimpi roz și violet, o tufă de spini purpurii îi ascundea organele genitale și un șir dublu de țepi de pe spinare îi țineau corpul la douăzeci de centimetri deasupra mesei. Capul nu avea gît, nici bărbie, și, pornind de la claviculă, se întindea un cioc imens, ca al unui cuc uriaș. Fața nu avea trăsături, deși două calote negre se bolteau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
e puțin cam plictisitoare, dar îmi plac indicațiile scenice. îmi place retragerea din Moscova, cu soldații prăjiți la foc în față și înghețați în spate. îmi place priveliștea Europei văzută dintre nori, arătînd ca un bolnav, cu Alpii drept șira spinării. Scrii acasă? — O, da, domnule. — Lucrezi la ceva în acest moment? — Da. încerc să scriu despre un băiat care poate auzi culorile. — Să audă culorile? — Da, domnule. Cînd vede un foc arzînd, fiecare flacără scoate un sunet asemănător unei viori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de matematică, dar se trezi că meditează la conversația pe care o avusese cu profesorul de engleză despre programa de engleză. Thaw îi spusese că mare parte nu era nici interesantă și nici practică. Domnul Meikle se uitase gînditor la spinările și capetele aplecate ale elevilor lui și-i răspunsese: „Să ții minte, Duncan, cînd termină școala, majoritatea trebuie să trăiască din muncă, și munca nu poate fi îndrăgită în sine, iar înțelegerea rostului ei practic îi depășește. Dacă nu învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
stătea un bărbat cu un prosop în jurul gîtului, bărbierindu-se probabil. în apropierea școlii intrară într-o sală plină de fum, gălăgie și oameni. Drummond își făcu loc cu forța pînă la bar, iar Thaw se strecură printre umerii și spinările celor de-acolo. Drummond îi întinse un pahar mare cu whisky și-i spuse să-l dea pe gît. O blondă și o brunetă se lipiră zîmbind de Thaw și blonda zise: — Mămica ta știe că ești aici? Poate, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
place aici, și asta nu ți-a schimbat deloc ideile. Dar refuz să rătăcesc în spațiu. Dacă vrei s-o faci, mergi singur. — Bine, spuse Lanark cu o voce supusă. O să ne întoarcem în Unthank. Wilkins și Munro își îndreptară spinările și vorbiră mai tare. Wilkins strecură hîrtia în mapă și zise: — Lasă asta pe seama mea, Hector. Monboddo o s-o semneze. — Ar fi de dorit să nu plece fără viză, spuse Munro. — Dă-mi cerneala, o să-i ștampilez. Munro deșurubă măciulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vacanță. Lacul era zăgăzuit pe o latură și folosit drept rezervor, iar pe iarba din partea cealaltă era un pescăruș mort, cu aripile întinse. Alexander era fascinat, și Lanark îl ridică. Studiară ciocul galben cu o pată de zmeură sub vîrf, spinarea de un cenușiu pur și pieptul alb ca zăpada, care părea neatins. — Ar fi cazul să-l îngropăm? — Ar fi dificil fără unelte. Putem ridica un tumul peste el. Adunară pietre din prundișul de lîngă lac și le grămădiră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
-i zise: — Hai, intră, dar va trebui să te grăbești. O urmă și intră pe ușă. Zgomotul deveni asurzitor în timp ce ea îl conducea între peretele interior al cortului și un șir de chelneri care duceau tăvi cu farfurii murdare. Zări spinările celor care stăteau la o masă care se curba spre stînga și dreapta. Libby îi indică un scaun gol. — Era al tău. Se strecură în el cît putu de încet. Un vecin îl privi lung și zise: — Dumnezeule, o fantomă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai mulți ca el. Chiar aș putea fi convins să votez pentru o revoluție, dacă al douăzeci și noulea lord Monboddo s-ar încumeta s-o conducă! Se auziră cîteva rîsete răsunătoare. încetul cu încetul, Lanark ajunse să-și îndrepte spinarea. Centrul cercului era gol. Mai departe, la dreapta, Weems stătea lîngă lordul și lady Monboddo. Microfoane se îțeau dintr-un strat jos de trandafiri așezat pe fața de masă. Toți oaspeții din partea aceea erau roz. De cealaltă parte, erau costelivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de ce, mă încăpățânam să țin ochii deschiși, aș fi putut să-i văd oricum, începuseră să joace amândoi, țopăiau ca nebunii, săreau prin aer și chicoteau, apoi Dragoș s-a așezat în patru labe, copilul i s-a urcat în spinare, se mișcau așa, de-a lungul încăperii. Când izbuteam să ridic mai mult pleoapele, îi vedeam ca pe niște pete nebuloase mutându-se de colo colo, habar n-aveau de mine, voiam să strig la ei să se astâmpere odată
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cum întindea mâna, ca pe un peduncul, cum râcâia, cum se retrăgea apoi în sine cu peduncul cu tot, ca într-o scoică. Aș fi putut să stau acolo mult și bine să mă vait sau să râcâi și eu. Spinarea mea adera perfect la perete, un fluturaș albastru se lipise pe conturul umbrei mele și mi-am amintit cât de ostenită era Zenobia... „O strigi degeaba“, i-am spus lui Petru. „Nu vrea să-ți deschidă.“ El s-a uitat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prea încet“, am continuat eu. „Poate că nu te aude sau nu-ți recunoaște glasul, fiindcă o strigi prea încet. și râcâitul cum să-l audă ? Ar trebui să bați tare, cu pumnul. Dacă vrei, bat eu...“ Mi-am dezlipit spinarea de perete, fluturașul a fugit de pe conturul umbrei mele, ai fi zis că eram gata să mă ridic, să bat în ușă, deși n-aveam de gând să fac asta. „Nu, nu...“, s-a opus Petru. Ieșise din scoică, ședea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
putut cunoaște locul în care i-a fost înmormântat stăpânul. 7. Era în zori, pe câmp, la începutul unei toamne. Lăsam potecile să mă conducă. Vedeam trecând, departe, ca niște clăi cu aburi, tăcutele femei justițiare. Cărau spre vetre, în spinare, mari legături de vreascuri și coceni. Nedeslușirea lor mă arunca în ceața unui timp năucitor. Mergând așa, potecile m-au dus la malul unei ape. Acolo m-am oprit. Și L-am recunoscut imediat, în ciuda lipsei Lui de strălucire. Stătea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
la așa ceva. Mâncărimea înceta brusc. Durerea din stomac se transformă într-un fel de apăsare, ca aceea pe care o simți după un prânz prea îmbelșugat. În schimb, avu senzația că un ac înroșit îi împunge fiecare vertebră. La jumătatea spinării, acul se prefăcu într-un țurțure de gheață, care începu să se topească și să-i curgă ca un șuvoi rece spre sale. Ceva (o mână? o bucată de metal? un clește?) îl apucă de braț și aproape că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
noi, toate, făceam exact pe dos. De altfel, tot ce ne interziceau ele ne doream să facem. Dacă nu puteam purta corsetul ziua, că mă prindeau, îl puneam noaptea și dormeam cu el, ca să-mi facă talie îngustă și șira spinării dreaptă. Iar acum, când am voie și ar trebui să-l port... Adevărul e că vinovatul că nu-mi mai place e numai și numai domnul doctor Gerota. Eram la cabinetul lui papa, acum două luni, când a venit și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ca să-l întâlnească. Până să ajungă la el, Petre o luase la picior. Îl urmări, fiindcă tot n-avea ceva mai bun de făcut. Petre își luă sania, iar Nicu se așeză comod pe scândura din spate, sprijinindu-se cu spinarea de marginea ei. Era un loc știut de toți băieții. Unii își legau acolo săniuțele și se lăsau trași. Sania lui Petre opri în Grădina Filaret. Vizitiul coborî de pe capră și porni spre pomii care, în dreapta aleii principale, formau o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ca ușile neunse. N-avea răbdare să stea locului și-i spuse maică-sii că o să meargă la Jacques, să-i ducă mamuții pe care i-a promis. Îi arătă și ei desenul din Universul ilustrat, iar ea râse de spinarea lor cu zimți de fierestrău și de coada lor lungă cât o zi de post. Râsul îi aminti bine de tot de alt râs, al mamei ei, de parcă mamaia ar fi rămas toată în gura mamei, așa cum oamenii de departe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Parcă i se scursese toată vitalitatea din trup. Călătoria, prima pe care o întreprindea mai departe de Ferd, îl obosea: - Cum se face că nu te-au ales pe tine ca pradă, întrebă el, în cele din urmă, îndreptându-și spinarea. A, probabil hainele pe care le porți nu au aerul meu rural, dar cum își aleg ei victimele? Fata clătină din cap: - Oamenii ăștia umblă clandestin, de colo până colo, folosind procedeul transparenței. Primul lucru pe care-l descoperă este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de un roi de femei care-l împungeau cu degetele, îl mângâiau, îl sărutau dacă întorcea capul, amețit pur și simplu de parfumul lor prea abundent. Nici nu-și putea mișca mâinile fără să atingă pielea vreunei femei, brațe goale, spinări goale și decolteuri atât de mari încât tot timpul nasul îi era atras de sâni voluptoși și delicat parfumați. Dacă se apleca câțiva centimetri în cursul jocului, mâini omniprezente îl trăgeau când într-o parte, când într-alta. Și, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
continuu de lucrători care nu puneau nici un fel de întrebări. Cayle păși de pe pasarelă pe solul planetei Marte și se opri involuntar. Pământul era tare ca piatra. Răceala lui de gheață îi pătrundea prin tălpi, străbătându-i parcă și măduva spinării. Privea înmărmurit sinistrul oraș Shardl. Îl cuprinse deodată o ură atât de puternică încât parcă simțea gheața dinlăuntru! său prefăcându-se în oțel. - Hai, mișcă-te mai repede, auzi el, și un baston îl înțepă în umăr. Unul dintre soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
strălucire. Cayle se întoarse, involuntar, cu gândul înapoi. La "casa iluziilor" venise o femeie, o femeie încărcată de bijuterii și blănuri, cu o față ca aceasta și cu ochi foarte asemănători. Toate loviturile de bici care îi fuseseră administrate pe spinarea goală, în timp ce îl privea cu ochi lacomi, nu-i frânseseră dorința de a o evita cu orice preț. Printr-un efort mintal realiză că nu e cazul să compare cele două persoane, ca și cum ar avea ceva în comun. - Vă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
întâi te previn: directorul de la Atelierele de Reparații Automate vine încoace împreună cu două gorile de-ale lui. Clătinându-se pe picioare, Fara îl însoți cu privirea pe primarul care pleca. Se profila o criză. Trase aer în piept, își îndreptă spinarea și-și zise: "N-au decât să vină, să vină și..." Totul se desfășură mai ușor decât se așteptase, căci bărbații care-i intrară în atelier păliră la vederea revolverului din toc. Urmară niște proteste violente. - Uite ce este, avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pe mamă-sa înfășată într-o pânză albă și ponosită, destrămată pe-alocuri de atâta spălat. Părul moale îi cădea dintre cârpe și îi atârna înstrăinat ca un lucru al altcuiva. Îi văzu pe pat așternutul, cu însemnul încovrigat al spinării: murise cu genunchii la gură. Pe cearșaf, stăruia ca în ceară urma chinului ei final, cu picioarele strânse, ca un animal prins de friguri. — Câți sunteți din familie? întrebase infirmiera. Nu-i nicio femeie cu voi? Tată-său clătinase din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
câteva pietre aduse anume îi procurau, două ore pe zi, o odihnă nemăsurată. Veterinara nu se arătă niciodată în timpul acestor încercări ale lui de a stăpâni un buiestru, prea tânăr pentru înțepenirea corpului și a oaselor care îi săltau pe spinare. Stăruia să își cunoască iubita prin alegerile ce le făcuse: grinzile de fag din padocuri, gazonul udat și proaspăt, mobilierul brun de ratan, sub umbrare roșii de pânză. Și, cu toate astea, un aer demonstrativ și impersonal plutea în spațiile
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]