4,267 matches
-
o scriere în care atât însemnările, cât și trecerile sub tăcere sunt semnificative. Într-adevăr, Ignațiu nu a vrut să spună decât ceea ce putea servi drept testament și învățătură: „Crezând că a sosit momentul potrivit, i-am cerut și am stăruit să ne deslușească în ce fel îl călăuzise Domnul de la începutul convertirii sale, pentru ca aceasta să ne poată servi drept testament și învățătură părintească” 3. Potrivit acestei intenții, Istorisirea ignațiană poate fi citită ca un testament în care sunt ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
extaz sau o răpire, așa cum i se întâmpla adesea. Cu tot respectul pe care i-l purtam, l-am întrebat: „Părinte, ce vreți să spuneți?”. Dar el schimbă vorba. Crezând că a sosit momentul potrivit, i-am cerut și am stăruit să ne deslușească în ce fel îl călăuzise Domnul de la începutul convertirii sale, pentru ca aceasta să ne poată servi drept testament și învățătură părintească. „Întrucât - îi zic - ați primit cele trei lucruri pe care doreați să le vedeți înfăptuite înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
el ușurința de a le înfăptui. Toate cugetările sale îl făceau să-și spună: „Sfântul Dominic a făcut cutare lucru, deci trebuie să-l fac și eu; Sfântul Francisc a făcut asta, deci trebuie s-o fac și eu”. După ce stăruia un timp în aceste cugetări, îi reveneau în minte gândurile lumești pomenite mai sus; zăbovea și asupra lor timp îndelungat. Aceste gânduri atât de diferite se perindară prin mintea lui pentru multă vreme. Rămânea îndelung asupra acelora care-i veneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
deoparte, se simțea gol și nemulțumit; dimpotrivă, când se gândea să meargă desculț la Ierusalim, să mănânce numai ierburi și să facă tot felul de pocăințe aspre pe care văzuse că le făcuseră sfinții, nu numai că era consolat în timp ce stăruia asupra lor1, dar și după ce le lăsa deoparte rămânea mulțumit și bucuros. Însă nu-și dădu seama de aceasta și nici nu se opri să cântărească această diferență până în ziua în care i se deschiseră puțin ochii 2 și rămase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
anului 1523, porni spre Barcelona de unde voia să se îmbarce. Deși s-au oferit unii să-l însoțească, a voit să călătorească singur, deoarece toată avuția sa era să-L aibă numai pe Dumnezeu ca adăpost. Într-o zi, au stăruit mai mulți ca să-și ia un însoțitor, întrucât nu cunoștea nici italiana, nici latina, spunându-i-se că i-ar fi de mare ajutor. El a răspuns că, chiar de-ar fi vorba de fiul sau de fratele ducelui de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și, prin urmare, ceru să fie prins. Când Pelerinul îl auzi pe vicar, îl întrebă: - Doriți să vă vorbesc puțin mai pe îndelete despre aceasta? - Da, spuse el. - Ei bine, reluă întemnițatul, trebuie să știți că aceste două femei au stăruit spunându-mi că doreau să umble prin lumea întreagă pentru a sluji săracilor, dintr-un spital în altul. Eu le-am sfătuit mereu să-și ia gândul de la această hotărâre, și pentru că fiica era atât de tânără și arătoasă. Le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vrea să știm ce credeți că vine de la Duhul Sfânt. Aici Pelerinul cugetă puțin, căci acest mod de a argumenta nu-i păru bun. După un moment de tăcere, spuse că era inutil să mai discute despre aceste lucruri. Călugărul stărui: „Astăzi, când ne împresoară atâtea sminteli de-ale lui Erasmus și de-ale multor altora 1 care înșeală lumea, nu vreți să ne ziceți ce învățați pe alții?” 66. Pelerinul răspunse: „Părinte, nu voi mai spune nimic despre cele pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
îi porunci să le deslușească porunca întâi, așa cum o făcea de obicei. El începu să o înfățișeze pe îndelete și vorbi atât de mult despre această poruncă, încât nu-l mai întrebară nimic. Înainte de aceasta, în întrebările lor cu privire la Exerciții, stăruiră mult asupra unui punct care se afla la începutul acestora: „Când un gând este păcat ușor și când este păcat greu”2? Și aceasta, deoarece el deslușea astfel de lucruri, deși nu era învățat. El răspunse: „Dacă acesta este adevărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
facă prin hotărârea judecătorească, dar că nu o primea, întrucât, fără a-l osândi cu ceva, i se închidea gura încât să nu-l mai poată ajuta pe aproapele după putința sa. Și doctorul Frías, care se arăta foarte mișcat, stărui în zadar; Pelerinul se mulțumi să repete că va face ceea ce i s-a poruncit atâta vreme cât va fi sub jurisdicția din Salamanca. Fură scoși din temniță imediat. Punând totul în mâinile lui Dumnezeu, începu să cugete la ce trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să meargă la Paris, s-au înțeles ca ei să rămână șdeocamdatăț pe loc, iar el să meargă să vadă dacă ar fi cu putință să se găsească acolo cele necesare pentru a putea studia. 72. Mulți oameni de vază stăruiră mult pe lângă el să nu plece, dar nu-l putură opri. Astfel că, la mai puțin de cincisprezece sau douăzeci de zile după ce fusese scos din închisoare, porni singur, ducând niște cărți pe un măgăruș. Sosit în Barcelona, toți cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
putea cuceri astfel încât, părăsind lumea, să se consacre cu totul slujirii lui Dumnezeu 1. Pentru a înfăptui aceasta, dorea să facă cele douăzeci și opt de leghe dintre Paris și Rouen pe jos, desculț, fără să mănânce și fără să bea2. Dar, stăruind în rugăciune asupra acestor lucruri, se află foarte temător. În cele din urmă, merse în biserica Sfântul Dominic unde hotărî să plece în felul în care gândise și deja marea teamă că L-ar ispiti pe Dumnezeu se risipi. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
se îmbrace, îi veni o teamă atât de mare încât i se părea că nu izbutește să se îmbrace. Deși simțea oîmpotrivire, ieși din casă și din oraș înainte de a se lumina de ziuă. Totuși teama nu se risipise; ea stărui până la Argenteuil, un castel situat la trei leghe depărtare de Paris pe drumul spre Rouen, unde se află - se zice - haina Domnului nostru. Trecu de castel cu sufletul muncit, dar, în timp ce urca o colină, teama îl părăsi și îi veniră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dar că nu i se părea a fi lucru însemnat. El dorea doar să vadă cartea lui de Exerciții. După ce o citi, o lăudă mult și-l rugă pe Pelerin să-i lase o copie, ceea ce și făcu. Totuși, Pelerinul stărui să înainteze cu judecata până la pronunțarea unei hotărâri. Și întrucât inchizitorul nu găsea necesar să se facă aceasta, Pelerinul veni la acesta însoțit de un notar și de martori și fu scrisă o mărturie de încredere 2. Capitolul VII IERUSALIM
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Bayonne, Franța, unde Pelerinul fusese recunoscut. Slujitorii o luară înainte, iar el îi urmă pe același drum. Cu puțin înainte de a intra în ținutul familiei, el se reîntâlni cu cei doi, care veneau din nou în întâmpinarea lui și care stăruiră mult să-l conducă la casa fratelui său, dar nu reușiră să-l înduplece. Merse însă la spital și, la o oră care i se păru potrivită, porni să cerșească prin ținut. 88. În spital vorbea despre cele ale lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și reînnoită în zilele următoare. Așa se face că aproape toate cele patruzeci de zile consacrate de Ignațiu, potrivit spuselor lui Da Câmara, deciziei în legătură cu sărăcia totală par a fi rămas fără obiect 2. Atunci pentru ce continuă Ignațiu să stăruie în rugăciune? „Ceva” s-a întâmplat pe 12 februarie, când Ignațiu se vede nevoit să-și întrerupă în mod accidental rugăciunea de dimineață: aproape pe nesimțite, discernământul care-l preocupase în întregime este acum sublimat prin primirea unui conținut nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
dacă este înclinat spre căutarea și dobândirea vreunei funcții sau beneficiu, nu pentru cinstea și slava lui Dumnezeu, Domnul nostru, nici pentru binele spiritual al sufletelor, ci pentru propriile sale foloase și interese vremelnice, atunci trebuie să încline spre contrariu, stăruind în rugăciuni și alte exerciții spirituale și cerând de la Dumnezeu, Domnul nostru, contrariul, și anume că nu dorește o anumită funcție sau beneficiu, nici orice altceva, dacă Maiestatea Sa dumnezeiască, orânduindu-i dorințele, nu-i va schimba înclinația dintâi; astfel încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vreo poruncă împotriva căreia află că nu obișnuiește să păcătuiască defel, nu este nevoie să petreacă atât de mult timp; ci mai degrabă, când cineva descoperă că greșește mai mult sau mai puțin împotriva unei porunci, în aceeași măsură să stăruie în cântărirea și cercetarea ei. Și același lucru să fie urmat și privitor la păcatele de moarte. 243. A doua notă. După ce am terminat de cercetat fiecare dintre cele zece porunci, ca mai sus, învinuindu-mă pentru ele și cerând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
alt ceas în care ar vrea să se roage, să rostească Ave Maria după ritm, iar celelalte rugăciuni, ca de obicei, și va face la fel, în continuare, cu celelalte. 260. A doua regulă este că, cine ar vrea să stăruie mai mult în rugăciunea după ritm, poate face toate rugăciunile amintite mai sus sau parte din acestea, urmând aceeași rânduială a ritmului respirației, cum s-a spus înainte. 261. MISTERELE VIEȚII LUI CRISTOS, DOMNUL NOSTRU. Notă. Trebuie luat aminte că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
cu ale cărui sfaturi nu putem lua calea cea dreaptă. 319. A șasea regulă. Deși pe timp de dezolare nu trebuie să ne schimbăm propunerile de dinainte, este de mare folos să reacționăm cu putere împotriva dezolării, ca de pildă, stăruind mai mult în rugăciune, meditație, într-o cercetare îndelungată, sporind într-un mod potrivit pocăința 1. 320. A șaptea regulă. Cel care se află în dezolare să se gândească la faptul că Dumnezeu l-a lăsat pe seama puterilor sale, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
bărbatul începe să dea înapoi și-și pierde curajul, atunci furia, dorința de răzbunare și sălbăticia femeii cresc și devin nemăsurate, tot la fel obișnuiește și dușmanul să slăbească și să-și piardă curajul, ispitele îndepărtându-se atunci când persoana care stăruie în cele spirituale se arată neclintită în fața ispitelor dușmanului, opunându-i-se per diametrum 1; dimpotrivă, dacă persoana care face exercițiile începe să se teamă și să-și piardă curajul în a lupta cu ispitele, nu există fiară mai fioroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
descoperi că fața lui era prea aproape de a ei și-o trecu un fior rece gândindu-se că are de gând s-o sărute, dar Leon nu făcuse decât să-i sufle ușor în părul ei mătăsos, lăsând răsuflarea să stăruie între ei. Ca prin minune, afară începuse să se lumineze. Nici nu ai fi zis că trecuse furtuna pe acolo. Leon veni cu o remarcă: - Am și eu momentele mele de slăbiciune. Te rog să mă scuzi dacă te-am
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să le înghiți și să le citești repede; sunt, în sfârșit, altele, ceva mai puține, pe care e bine să le rumegi și să le digeri. Adică, unele cărți trebuie să le examinezi parțial, altele să le citești fără a stărui prea multă vreme asupra lor, insă altele, puține, să le studiezi, cu grijă dândule o deosebită atenție”. (Răsfoire, în nr. 52/ 10 iunie 1972, p. 8). Zăbava intru „cetitul cărților” (Miron Costin), că mare bucurie a ființei umane, este ținta
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
telefon și formează un număr. Alo, ridică ea glasul, sînteți tabloul de comandă? Inginera-șefă a combinatului la telefon. Chemați-l pe tovarășul Petran. Așteaptă cu telefonul la ureche, privind pe fereastră munții din zare, pe culmile cărora încă mai stăruie zăpada. Eu, rămas lîngă ușă, stau în poziție de repaus. Tovarășul Petran? întreabă Brîndușa la telefon. Sînt tovarășa Roman. Vreau, pînă mîine la zece, planul reviziei de vară. Închide telefonul și-și reia poziția normală în fotoliu. Contracte pentru munca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi continuu drumul, nemulțumit că gîndul îmi stă mereu la aerul ăsta prea umed. Mă sîcîie ideea că va trebui să bag bateriile de rezervă, știu că ceva e în neordine, dar nu mă pot aduna deloc. În mintea mea stăruie o pată bej, ca o ceașcă de cafea cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu lapte vărsată pe văzduhul ăsta mohorît. Pardesiul acela bej și eșarfa de culoarea firelor de iarbă, pe care le-am rupt dimineață deasupra depozitelor, zdrobindu-le între degete... Parcă îmi vine să întind mîna, să ating eșarfa care-mi stăruie în ochi, apoi să desfac încet cordonul pardesiului, eliberînd mijlocul. Mi-e dor să aud spunîndu-mi-se iar: "Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot cît am adunat... Tot cît am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]