4,708 matches
-
secolul al XIII-lea, sub formele Hatzok, Haczak, Hazthoch, Hatzak, Hachzak, Hathzak, Hátszeg, Hotzing, Hatzeg. Baza cea mai credibilă se pare a fi un nume de persoană, derivat cu sufixul -ak, -ok, -ek, probabil Haczak, Haczok, Hatzek (dedusă din formele străvechi menționate și din altele mai noi, Haczok, Hatzuk, Hatza, Ațag), care a evoluat la rom. Hațec > Hațeg (ca vitrec > vitreg, ciunc > ciung) și, prin etimologie populară (cf. Vallapolis, „valea orașului“, în lat., Wallenthal, „valea cetății“, în germ.), la magh. Hát-szeg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
hidronime majore provin din substrat). În Antichitate rîul era denumit Naparis. Rîul a constituit, îndeosebi pe cursul său inferior, centrul teritoriului Sclaviniei, de unde, după o năvălire pustiitoare, populația autohtonă a fost obligată să se refugieze în alte zone, împreună cu numele străvechi al rîului. Populația slavă, stăpînă, a botezat cu un nume nou, slav, apa în bazinul căreia s-a așezat și a rămas ceva timp, pentru că a fost oprită din fluxul migrator spre sud de armatele bizantine care apărau Dunărea (secolul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
județul Hunedoara, precum și două sate din aceleași județe. Există și Dealu Ibrului din Munții Metaliferi. Importanța hidronimelor respective nu e geografică, așa cum se poate bănui, ci lingvistică, fiindcă se pare că avem de-a face cu un microtoponim de origine străveche, traco dacică (cele mai multe nume de locuri identificate ca provenind din substrat sunt macrotoponime, care denumesc așadar topice majore din punct de vedere geografic). Faptul este cu atît mai surprin zător cu cît este vorba de un nume atît de vechi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
chiar Vl. Georgiev), nu este nevoie de intermediarul protoslav menționat, cel puțin pentru toponimele din Balcani, care au mai preluat și transmis alte cîteva hidronime traco-dacice (Argeș, Mureș, Olt, Timiș, Tisa etc.). Mai important este reflexul slav, Ibr, al originalelor străvechi, traco-dacice, care trebuie să fi existat și în Peninsula Balcanică și care s a păstrat în romînă (ca și alte forme slave arhaice), dar s-a pierdut în bulgară și sîrbă, prin mutațiile fonetice cunoscute petrecute în cele două limbi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu desinența u, specifică toponimelor cu formă masculină, mai ales după grupul br, muta cum liquida, care în rostirea slavilor ar fi avut altă evoluție), iar în limbile slave balcanice Ibăr, respectiv Ibar. Posibilitatea existenței a două rîuri cu nume străvechi identice pe teritoriul romînesc este întărită de prezența a trei nume similare, dintre care două foarte apropiate, în ținuturile ocupate de slavi. Dificultățile acestei ipoteze nu lipsesc și sunt semnalate chiar de V. Frățilă: documentele vechi nu consemnează aceste nume
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în elementele moștenite; închiderea lui o > u, ca în Amoutrion > Motru); Ad Rutelam, Arutela, din Tabula Peutingeriană (trecut, cu o posibilă metateză, în *Alutera, de la care evoluția fonetică e ușor de justificat); un diminutiv *Alutela, de la Aluta, așadar un derivat străvechi al rîului-mamă Alutus > Olt); sl. lotr, „hoț“ (metaforă posibilă pentru un rîu de munte iute și violent; apelativul este cunoscut în sîrbă, croată, cehă, poloneză, slovacă etc.); aceeași rădăcină slavă, transmisă prin maghiară (magh. lator, „hoț“); got. hlutrs (= germ. Lotter
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Lotrului există și forme feminine (Lotra, Lodra), de la care s-ar fi putut forma, prin contaminare, diminutive feminine (mai ales că numele pîrîiașelor fluctuează între Latorița și Lotrița). Surprinzător este că cercetătorii nu s-au gîndit la posibilitatea moștenirii formei străvechi, traco-dacice, care ar fi putut fi adaptată de romîni sau de slavi după apelativele verosimile ca entopice (termeni geografici adecvați toponimizării), mai ales că și alte populații care au trăit în zonă foloseau apelative asemănătoare fonetic și semantic. Reflexul fonetic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al mării care străjuiește Romînia în partea de sud-est, formînd granița de stat pe o lungime de 245 km. Latinii o supranumeau Mare Nostrum, înțelegînd că teritoriile care o înconjurau fuseseră cucerite de ei sau erau sub influența lor. Numele străvechi al acestei mări cu importanță economică și politică europeană îl dăduseră persanii, care o calificaseră drept „întunecata“ (Axșaena), adjectiv care se regăsește, în nuanța mai precisă de „neagra“ (individualizîndu-se, astfel, de Marea Albă, Marea Roșie, Marea Galbenă, chiar dacă acestea se află
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Molid (sat din județul Suceava), Moletișu (vîrf în Munții Gilăului), Moldoviș (pisc de munte în Vîlcea), Molda, Moldea (nume de bărbați cu atestări vechi), Moldișul (pîrîu în Prahova), Valea Moldișului (toponim în Maramureș), zoonimul legendar Molda (cățeaua eponimă a „descălecătorilor“ străvechii forme statale a Moldovei), Măldăeni (localitate în Teleorman). De asemenea, apelativele destul de problematic semnalate, moldău, „ridicătură de pămînt, deal“, măldiș, (a sta măldiș „a sta rezemat“), mulduon (mere mul duoane), moldău, moldou („piatră, bolovan, stîncă“). Apropiind numele Moldova de unele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
paralelă cu „strămoșul“ Samus (al Someșului), Mors, Moros, Morosvar, Maros, Marusius și, înce pînd cu 1660, Murăș, Morăș, Moreș, Mureș, Mieresch, Merish, Mörisch. Apare, așadar, la multe dintre ele vocala o în loc de a și, mai tîrziu, ș final. Pentru baza străveche au fost propuse radicalele: *mar, „apă“ (extras din variante apropiate ca formă în sanscrită, galeză, bretonă, lituaniană, gotică, latină, slavă), sciticul *maris, „hotar“, tracicul *mar-, „a luci, a străluci“, germanicul mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca formă în sanscrită, galeză, bretonă, lituaniană, gotică, latină, slavă), sciticul *maris, „hotar“, tracicul *mar-, „a luci, a străluci“, germanicul mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și în toponimul Maramureș). Traseul pe care l-a străbătut numele străvechi pînă la actuala formă Moreș, Mureș (rostite dialectal Morăș, Murăș) este greu de stabilit, dar important. Una dintre formele străvechi consemnate de Constantin Porphyrogenetul, Moriș, consemnează trecerea lui a la o, care s ar fi putut produce în „gura“ slavilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și în toponimul Maramureș). Traseul pe care l-a străbătut numele străvechi pînă la actuala formă Moreș, Mureș (rostite dialectal Morăș, Murăș) este greu de stabilit, dar important. Una dintre formele străvechi consemnate de Constantin Porphyrogenetul, Moriș, consemnează trecerea lui a la o, care s ar fi putut produce în „gura“ slavilor (ei ar fi transformat pe lat. maris în more, după modelele calendae > koleda, altare > oltarŭ etc.), poate și prin analogie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de Constantin Porphyrogenetul, Moriș, consemnează trecerea lui a la o, care s ar fi putut produce în „gura“ slavilor (ei ar fi transformat pe lat. maris în more, după modelele calendae > koleda, altare > oltarŭ etc.), poate și prin analogie cu străvechile lor paronime Morava Moravče, Morača. Acest Moriș sau Moreș a putut fi adaptat de romîni în Mureș (ca în Maramoreș > Maramureș, magh. csorda > rom. ciurdă), de unguri în Maros și de sași în Mieresch. Prezența lui -ș final în locul lui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
adaptîndu-l, potrivit normelor lor fonetice, în Mierisch. O analogie a traseului străbătut de numele Mureș se regăsește, cel puțin pentru un tronson, în evoluția toponimului Tîrnava. Cît privește formantul Mureș din toponimul Maramureș, este de presupus că nu e hidronimul străvechi Mureș din Ardeal, ci un omonim, se pare derivat din slavă (vezi etimologia Maramureșului). Un traseu mai scurt, mai simplu și mai puțin verosimil a propus G. Giuglea, care consideră că a din formele străvechi Marisios și celelalte a putut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
presupus că nu e hidronimul străvechi Mureș din Ardeal, ci un omonim, se pare derivat din slavă (vezi etimologia Maramureșului). Un traseu mai scurt, mai simplu și mai puțin verosimil a propus G. Giuglea, care consideră că a din formele străvechi Marisios și celelalte a putut trece la u în limba romînă în mod direct, cum s-a întîmplat și cu sl. brada, comp. cu lat. barba (care a dat în romînește brudă, „pește cu barbă“), cu satam, „sută“ (care a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
rîu“, „apă“. A doua parte poate fi o temă indo-europeană care se întîlnește în mai multe nume de ape, formată pornindu-se de la rădăcina *str > sr „a curge“, așadar, sensul ar fi tot „rîu“, „curent“ (iată deci o tautologie toponimică străveche!). Sincoparea primului a s-a putut produce în limba slavă odată cu schimbarea accentului pe silaba următoare (Dnyestr), așa cum s-a întîmplat și cu numele Niprului, Danapris (< *dana, „rîu“, „a curge“ + pris < *pere, *prn, „a sări“, „a stropi“). Simplificarea grupului inițial
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și Olth. În alte documente medievale, redactate mai ales în slavă, sunt consemnate formele Olt, Olte, Olta, Oltu, Oltulov, Oltom etc. În cele scrise în latină formele mai frecvente sunt Alutus, Alutas, Aluatus, Aluata etc. Este clar că numele este străvechi și s-a menținut, cu unele modificări (datorate inclusiv grafiei documentelor în diverse limbi), pînă astăzi. Sensul originar nu a putut fi identificat cu precizie. Originea a fost considerată, pe rînd, traco-dacică, scitică, ilirică, germanică sau chiar latină. Astfel, unii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
balcanice (Altos în Grecia, Altus în Iliria) și chiar a unui apelativ, alta(s) „apă curgătoare, pîrîu“. Eugen Tănase găsește și alte paralele, în primul rînd occitanul Olt, Oultet. Concluzia firească a acestor ipoteze este că numele rîului Olt este străvechi, avînd cel mai probabil o rădăcină traco-dacică, ilirică sau scitică. Celelalte presupuneri sunt departe de a avea un fundament științific. O problemă foarte mult discutată este evoluția lui a din formele antice la o din formele mai noi (Alutus > Olt
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
putut trece prin filtre succesive (inclusiv de genul contaminărilor, etimologiilor populare, adaptărilor) variantele apărute, pînă la forma actuală. Etimonul slav neatestat și cu sens neclar *pŭrŭtŭ (după alții, părătă) ar putea intra în ecuație ca formă împletită (contaminată) cu numele străvechi, cu atît mai mult cu cît unele popoare slave (rușii și polonezii) au împrumutat și folosesc și astăzi forma romînească Prut, care s-ar putea să fi trecut și printr-o filieră fonetică slavă, cum se pare că s-a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Inferior). Ștefan cel Mare însuși numea Țara Romînească „l’altra Valachia“. Semnificative sunt și formațiile Romänien- Walachei, vlaho romînesc, care par tautologice, dar de fapt glosează termenul intern cu cel dat de străini, și etnonimul Rămunc (< romîn), devenit antroponim în străvechiul poem german Cîntecul Nibelungilor (era „numele“ unui voievod din Țara Vlahilor, vasal al lui Atila). Cauzele și împrejurările care au determinat sau au înlesnit păstrarea etnonimului romanus (apoi walachus) și al glotonimului (limba) romînă (mai rar, valahă) numai pentru locuitorii
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Szamus din documentele latino-ungurești nu pot servi ca bază pentru Somiș, Someș, ci ca urmașe ale lor, care sunt în mod sigur mai vechi (primele dezvoltîndu-se, normal fonetic, din ele). S-a emis ipoteza că slavii au putut apropia pe străvechiul sam, la contactul cu el, de sl. somŭ, „somn“ (presupunere susținută de originea slavă a rîului Tisa, în care se varsă Someșul, și a altor afluenți ai acestuia: Bistrița < sl. bystrica, „rapid“, Sălăuța < salo, „gras“, Lăpuș < sl. lopuch, „soc“, Crasna
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în dialectul aromîn a unui apelativ tămpă, „vîrf, pisc“ oferă o bază mult mai plauzibilă geografic în primul rînd pentru ridicăturile de teren (de la acestea au putut fi denumite, prin transfer, celelalte categorii de topice), și anume un apelativ romînesc străvechi, tămpă, tîmpă, provenit dintr-un radical preroman, cu urmași în unele dialecte meridionale italiene și la albanezii din Calabria. Interesant este că unul dintre vîrfurile Tîmpei este numit de sași Raupenberg, adică „muntele omizilor“, evident o etimologie populară pentru Ruppin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fer, la satul aflat pe cursul unuia dintre ele. Din aceeași familie semantică a hidronimelor (desemnînd o apă curgătoare prin toponimizarea unuia dintre apelativele care descriu generic această realitate geografică: apă, rîu, pîrîu, fluviu, vale, torent etc.) fac parte și străvechile Dunăre, Don, Nipru, Nistru, Istru (numele grecesc al Dunării), Struma, Istrița, Strei, Siret, iar după unii specialiști, formantul -ui din finala unor nume de apă (Călmățui, Covurlui, Derehlui, Vaslui, Bahlui, Desnățui, Băldălui etc.), care ar putea fi un apelativ turcic
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Călmățui, Covurlui, Derehlui, Vaslui, Bahlui, Desnățui, Băldălui etc.), care ar putea fi un apelativ turcic, pecenego-cuman, -(l)ui, „rîu“, iar după alții un entopic gepidic *uio, „apă“. Teleorman Este numele județului cu reședința la Alexandria și al unui ținut istoric străvechi din sudul teritoriului romînesc, al unui rîu cu lungimea de 169 de kilometri, (afluent de stînga al rîului Vedea) și al unui sat din județul omonim. Prin polarizare, au fost for mate toponimele: Cîmpia Teleormanului (în Muntenia de Est) și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nume mai ample ca Timotei, Timoftei etc.). În documentele maghiare sunt înregistrate persoane cu numele Temes, Tima, Tyma și un sat Timafalva, adică „satul lui Tima“. Astfel s-ar explica răspîndirea toponimului în zone relativ distanțate (ceea ce pentru un nume străvechi ar fi o excepție). Și în cazul rădăcinii străvechi, și în cel al hipocoristicului, vocala i din prima silabă dovedește că forma romînească precedă în timp dublurile din celelalte limbi (care au e sau a). Mai complicată este evoluția străvechilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]