4,124 matches
-
geniul În stare pură! spunea tata, lăsîndu-se păgubaș să mai depășească o semi-remorcă. — „Omul nu e decît o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gînditoare. Nu e nevoie ca universul Întreg să se Înarmeze ca să-l strivească“: o semi-remorcă e de ajuns ca să-l ucidă. Dar dacă semiremorca l-ar strivi, omul ar fi Încă și mai nobil decît ceea ce Îl ucide, deoarece el știe că moare; semiremorca habar n-are. CÎnd se simțea ostenit, tata oprea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nu e decît o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gînditoare. Nu e nevoie ca universul Întreg să se Înarmeze ca să-l strivească“: o semi-remorcă e de ajuns ca să-l ucidă. Dar dacă semiremorca l-ar strivi, omul ar fi Încă și mai nobil decît ceea ce Îl ucide, deoarece el știe că moare; semiremorca habar n-are. CÎnd se simțea ostenit, tata oprea mașina de 2 CP pe banda de refugiu a Autobahn-ului și dormeam În mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Am intrat tiptil, Însă ecoul pașilor mei trăda absența. Julián nu era acolo. L-am așteptat În sufrageria Întunecată, ascultînd furtuna, pînă În zori. CÎnd ceața dimineții a măturat obloanele de la balcon, am urcat pe terasă și am contemplat orașul strivit sub un cer de plumb. Am știut că Julián nu se va mai Întoarce. Acum Îl pierdusem pentru totdeauna. L-am revăzut două luni mai tîrziu. Într-o seară, am intrat Într-un cinematograf, nefiind În stare să mă Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spre mantia de beznă care Îl Învăluia, două labe din piele tăbăcită, fără contur și fără relief, Îi prinseseră gîtul ca Într-un clește. Erau mîinile lui Julián Carax, crescute din flăcări. Carax mă Împinse la o parte și Îl strivi pe Fumero de perete. Inspectorul Înșfăcă revolverul și Încercă să-l plaseze sub bărbia lui Julián. Înainte să poată apăsa pe trăgaci, Carax Îl prinse de Încheietură și Îi izbi mîna de zid o dată și Încă o dată, Însă Fumero nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
nedescris și m-ar fi propulsat În gol vreo cîțiva metri, doborîndu-mă În cele din urmă la pămînt. N-am simțit căzătura, cu toate că mi s-a părut că pereții convergeau, iar acoperișul cobora cu toată viteza, parcă dornic să mă strivească. O mînă m-a susținut pe după ceafă și am văzut chipul lui Julián Carax aplecîndu-se peste mine. În viziunea mea, Carax apărea Întocmai cum mi-l imaginasem, de parcă flăcările nu i-ar fi devastat fața niciodată. Am deslușit oroarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
speriată la monedă, la Ippolit, apoi la tatăl ei și, cumva neîndemânatic, dându-și capul pe spate, convinsă parcă de faptul că nu trebuie să se uite la monedă, o aruncă pe masă. Căzu cap. Voi citi! șopti Ippolit, parcă strivit de hotărârea destinului; nu s-ar fi făcut mai palid la față nici dacă i s-ar fi citit sentința de condamnare la moarte. De altfel spuse el, tresărind brusc după vreo jumătate de minut de tăcere, ce-i asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fălcile și am văzut că reptila sfârtecată încă i se mai zbătea de-a curmezișul botului, prelingându-i pe limbă, din trupul ei aproape strivit, mult lichid alb, asemănător cu cel pe care îl împroașcă un gândac negru atunci când îl strivești... În clipa asta m-am trezit și a intrat prințul.“ — Domnilor, spuse Ippolit, întrerupându-și brusc lectura și parcă rușinându-se. N-am recitit textul, dar mi se pare că într-adevăr am scris multe lucruri inutile. Acest vis... — Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu atât mai febrilă îmi era dorința de a trăi; mă agățam de viață și voiam să trăiesc cu orice preț. Sunt de acord că atunci puteam să fiu înfuriat pe sorții tenebroși și impasibili, care au poruncit să fiu strivit ca o muscă și, firește, fără să știu de ce; însă de ce nu m-am limitat doar la furie? De ce într-adevăr am început să trăiesc, știind că nu mai am voie să încep? De ce am încercat, știind că nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe clanța ușii. Săptămâna trecută m-a consultat B-n (iar l-am pomenit aici pe B-n) și soarta mea e pecetluită. Scuzați... Iar am vrut să deschid ușa și să-l părăsesc pe doctorul meu jenat, recunoscător și strivit de rușine, dar tocmai atunci blestemata de tuse a dat iarăși peste mine. Doctorul meu a insistat să mă așez din nou ca să mă odihnesc; i se adresă soției și aceasta, fără să-și părăsească locul, îmi spuse câteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar și cu oarecare spaimă; „dacă tot e să fiu slugă, măcar să ajung până-n vârful piramidei, își făcea el clipă de clipă curaj, în asemenea cazuri rutina se lasă intimidată, dar noi n-o să ne lăsăm!“ Rămas fără de Aglaia și strivit de împrejurări, se pierduse cu firea și într-adevăr îi dăduse prințului banii pe care i-i aruncase femeia aceea nebună, bani aduși ei tot de un om nebun. Pentru restituirea banilor se căise de mii de ori după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în plinătatea ei când voi începe să gândesc împotriva mea, când nu voi mai fi de față în nici un gând... La început socotești moartea realitate metafizică. Târziu, după ce-ai gustat din ea, după ce te-a înfiorat și te-a strivit, o înlocuiești prin sentimentul ei. Vorbești atunci de frică, de neliniște și de agonie, și nu de moarte. Astfel se face trecerea de la metafizică la psihologie. Lumina mi se pare tot mai străină și mai departe; o privesc - și mă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
al poeziei În tuse suprapuse, un palimpsest al succesivităților răsfrânte. Din obiect pur al căutărilor, poezia devine ea Însăși căutare a elementelor pure din straturile existenței: ,,Plâns ritual În speranța/ În vers, alergare spre suflet;/ Pustiu spre pustiu/ Distruge pasărea/ Strivesc neputincios aparențele./ Pășesc În amăgire/ Mai caut,/ Viermele inocentei/ Prețioasele Întrebări/ Adun ce a mai rămas/ Să pun pe foc”... (,,Parabolă”). Alină Tăcu optează pentru experimentul poetic desfășurat În spațiul originar, adoptând, uneori, În formă, translația către un postmodernism de
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
atâta primăvară În privirea ta! M-ai prins de mână și mi-ai făcut semn să te urmez. Alături de tine am colindat locuri prin care nu mai fusesem niciodată. Pe unde treceam, găseam Incrustat doar numele tău, iarbă care se strivea sub piciorul meu șoptea numele tău, vântul șuiera printre copaci numele tău. S-a Inserat și printre crengile castanilor priveam cerul. Că Într-o expoziție numele tău apăru pe cer - lozinca pentru eternitate. Am vrut să te strig, să-ți
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
asimptota la suflet, iar sărutul un triunghi Înscris cercului din buzele tale. Să-mi fie coasta tangenta la vânt și trupul dreptunghi fără centru, doar cu un punct de echilibru În suflet. Iar lumea, lumea să fie o roată ce strivește sub ea destinele noastre și pierde din când În când câte un fir. Sufletul tău, iubite... sufletul tău să fie o sferă, iar eu să alunec când pe stânga, când pe dreapta, niciodată spre centru, niciodată În colț”... O proza
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ROMÂNIEI Municipiul Iași a rămas cel mai bolșevizat segment al sud-estului Europei. În această parte a lumii, Într-un gulag eufemizat, după 16 ani de la sângeroasă Revoluție anticomunista, trei oameni, trei vieți sunt interzise de la cele mai elementare drepturi, sunt strivite sub comenzile mute ale circularei ultrasecrete nr. 03/2.6.ĂĂ/CC.113, poziția 40, cu dezinvoltura traficanților de marfă ieftină - viața de om. Acest halou vitriolant care ne Învăluie, emană de la răsfățatul tripourilor pesediste, Constantin Simirad, un duh malefic
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
lemnul este întreg. Izbește dintr-odată cu pumnul în pervazul ferestrei. Cățeaua! S-a eschivat din nou. Sughite de enervare. Cum s-o înfunde? Dacă nu reușește până închide ochii Augustus, s-a zis cu el. Împreună cu Tiberius Nero îl va strivi ca pe un gândac. Vrăjitoarea asta îi citește gândurile. Lasă să-i scape un geamăt înăbușit. Imediat ce Tiberius ajunge principe, va face tot ce-i stă în putință să o ia înapoi. Poate chiar mai devreme. Reflectează încruntat. Ar trebui
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din nou de durere. Nu-i place deloc că Flaccus e implicat în poves tea asta. De Nato nu-i pasă, dar cu Flaccus Vascularius e altceva. Mai ales de când a aflat că a fost prezent când a născut aia... Strivește cu piciorul un dușman imaginar în nisipul aleii. Cu două săptămâni mai devreme decât își făcuse el socoteala. Chipurile, o fetiță moartă. Durerea din abdomen se accentuează. Genunchii îi tremură. Dacă totuși copilul trăiește...? O fetiță, ziceau. După cât sunt de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
chise. Un dulău de pază cu lanțul de gât și aspect fioros iese chelălăind vesel din cotețul lui și își întâmpină stăpânul agitând viguros din coadă. Tiberius îl scarpină afectuos între urechi, îi scoate o căpușă din blană și o strivește sub talpa sandalei, așteptând răbdător ca paznicul, puțin afumat, să descuie poarta în timp ce murmură niște scuze încâlcite. În sfârșit, cu un uruit, poarta se închide în spatele lor, rulând pe cei doi pivoți amplasați în prag și pe tocul de sus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asta. Mai ales bietul Germanicus, alături de nobila și virtuoasa lui consoartă. Observă că de gâtul a două dintre figurine este atârnată câte o bilă din aur. Fiecare dedicată în ziua în care un fiu al familiei a îmbrăcat toga virilă. Strivește o lacrimă între pleoape. A lui Germanicus este la Tibur. Înghite în sec. Atunci s-a decis cu brutalitate destinul Mariamnei... Se mai uită o dată la medalioanele de aur. Cele de aici trebuie să fi fost purtate de Claudius Nero
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a fost avertizat să nu se mânjească în acea zi prin vreun contact cu fe meile sau cu morții. Deschide ochii și clipește de câteva ori, buimac... Ce caută aici, printre străinii ăștia, care nici măcar nu cunosc aspectul arbo relui? Strivește între gene o lacrimă grea. Este rândul Agrip pinei să împrăștie sare peste altar. — Vouă, zeițe care prezidați nașterea, rostește femeia cu voce tare, vă aduc prinos. Sclava de lângă ea îi înmânează o lumânare aprinsă. — Tu, Candelifera, veghează asupra copilașului
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pampo nul de lână din vârful inconfundabilei rămurele de măslin! Mulțimea se ferește iute din calea baghetelor cu care împrăștie generos lovituri în dreapta și n stânga pentru a-și croi drum. Tiberius îl trage iute pe copil ca să nu fie strivit. Îi face apoi semn lui Velleius să apuce cana de libații din mâna băiatului, el înhață cutia cu tămâie și, ținându-l strâns între ei, pătrund după flamini. Printre plopii plantați în interior, îl descoperă amân doi cu uimire pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îi înțelegeam mai bine decât colegii mei de excursie, durerea ce-i împietrise inima. Îl urmăream cu câtă emoție enumera numele fiecărei vaci. Roata capitalistă nu iartă. Ea înșfacă când pe unul când pe altul, îl azvârle deoparte sau îl strivește. Admirăm sau invidiem pe cei care urcă, dar trecem indiferenți pe lângă mulți din cei care s-au prăbușit. Și totuși creditul se acordă cu prudență, cu sfaturi practice. În Iowa se făceau studii temeinice de rentabilitate înainte de a se acorda
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
rămân doar schelete, șasiuri, dezarticulări de biele și manivele ce te amenință cu torturi de negrăit, parcă te și vezi pus În lanțuri pe paturile acelea de interogatoriu unde ceva ar putea să se miște din loc și să-ți strivească carnea, până-ți dai drumul mărturisirii. Iar dincolo de acest șir de vechi obiecte mișcătoare, acum nemișcate, cu suflarea prinsă de rugină, pure semne ale unui orgoliu tehnologic ce le-a dorit expuse evlaviei vizitatorilor, vegheat la stânga de o statuie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete, să sughită din cilindri, să se dezmembreze ca niște marionete sinistre, să facă să se rotească tambururi, să convertească frecvențe, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
prinse viață, clipi o secundă ca un ochi iritat, apoi se stinse. Bulgărele de jar din șemineul mic și rudimentar - cîndva fusese camera unui servitor - se sfărîmă, risipindu-se În mici frînturi fragile. Kay trase ultimul fum din țigară, apoi strivi flacăra Între degetul arătător și cel mare. Stătuse În fața ferestrei mai bine de o oră. Era marți - văzuse cînd sosise bărbatul cîrn cu un braț schilod, și acum aștepta, cu un aer oarecum nehotărît, cuplul Stanley Spencer. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]