3,225 matches
-
de formare și de dezvoltare a conștiinței să stea sub semnul lingvisticului. Fiind socială în esența ei și independentă de individ 266, limba se impune acestuia în mod obiectiv, iar obiectivitatea de ordin social, deși alcătuită deseori din aspecte ale subiectivității colective, acționează pentru individ, în mare parte, ca obiectivitatea de tip natural, în sensul că el nu are posibilitatea de a decide după bunul său plac. Manifestarea determinismului în cazul limbii literare pune probleme într-o oarecare măsură deosebite decît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
e285 arată însă că atributele de contemplativ, reflexiv și deliberativ se aplică dispozițiilor de comportare inteligentă, care pot fi exprimate verbal sau nu. În mod obișnuit, limbii i se atribuie rolul de a exprima gîndurile, adică produsele, construcțiile gîndirii, încît subiectivitatea constatată în modul de delimitare a entităților prin limbă este conferită acestei intermedieri a gîndiri. De aceea, nu cuvintele sînt acelea care delimitează obiectele lumii, ci conștiința omului implicată în realizarea actelor de gîndire în procesul cunoașterii. Ca atare, gîndirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prevalare a tipului social. În limba literară, crește rolul obiectivității raționale, dar ea nu poate avea succes în măsura în care acceptul social nu-i dă statut de obiectivitate socială. Cu toate acestea, la acest nivel se constată o impor-tantă creștere a rolului subiectivității individuale, prin depășirea intenționată a obiectivității. Subiectivitatea socială, care caracterizează cvasitotalitatea valorilor unei comunități, este determinabilă ca subiectivitate numai atîta timp cît nu este apreciată ca avînd caracter universal, dar, în raport cu subiectul vorbitor, reprezintă de fapt obiectivitatea de tip social
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
crește rolul obiectivității raționale, dar ea nu poate avea succes în măsura în care acceptul social nu-i dă statut de obiectivitate socială. Cu toate acestea, la acest nivel se constată o impor-tantă creștere a rolului subiectivității individuale, prin depășirea intenționată a obiectivității. Subiectivitatea socială, care caracterizează cvasitotalitatea valorilor unei comunități, este determinabilă ca subiectivitate numai atîta timp cît nu este apreciată ca avînd caracter universal, dar, în raport cu subiectul vorbitor, reprezintă de fapt obiectivitatea de tip social, care este în principiu o construcție subiectivă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acceptul social nu-i dă statut de obiectivitate socială. Cu toate acestea, la acest nivel se constată o impor-tantă creștere a rolului subiectivității individuale, prin depășirea intenționată a obiectivității. Subiectivitatea socială, care caracterizează cvasitotalitatea valorilor unei comunități, este determinabilă ca subiectivitate numai atîta timp cît nu este apreciată ca avînd caracter universal, dar, în raport cu subiectul vorbitor, reprezintă de fapt obiectivitatea de tip social, care este în principiu o construcție subiectivă instituită, încît unele dintre elementele ei (precum discursul repetat) intră în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unele dintre elementele ei (precum discursul repetat) intră în fondul obiectiv al limbii. Caracterul subiectiv este dat și de existența unor elemente de știință, conștiință și competență lingvistică diferite în epoci diferite în arealul comunității pe parcursul existenței sale istorice. Dar, subiectivitatea individuală, care se manifestă și în limba populară, devine evidentă îndeosebi în cazul limbii literare, atunci cînd, prin suspendarea alterității, limba devine ea însăși obiect asupra căruia se manifestă în mod intenționat predispoziția creativă a omului. În producțiile culturale intens
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cazul limbii literare, atunci cînd, prin suspendarea alterității, limba devine ea însăși obiect asupra căruia se manifestă în mod intenționat predispoziția creativă a omului. În producțiile culturale intens individualizate (precum filozofia și poezia), cînd antropocosmosul este rezultatul unei viziuni individuale, subiectivitatea individuală se manifestă, pe de o parte, ca subiectiv ontologic, care marchează desemnarea prin entități-le la care se raportează cuvintele, și, pe de altă parte, ca subiectiv lingvistic, care vizează semnificația prin distribuirea cunoașterilor noționale ale discursului și este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcțională, se produce comuniunea dintre locutor și interlocutor și, prin aceasta, o trecere din individual în social, și, întrucît socialul este element al obiectivității ontologice, alteritatea produce o mediere între subiectiv și obiectiv și, de aceea, în limbă prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest mod, prin limbă, eul, psihicul și rațiunea (entități subiective) se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin deschiderea către alții (față de care se relevă și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin deschiderea către alții (față de care se relevă și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința existenței sale ca entitate distinctă și, în același timp, integrată. Ca atare, limba susține subiectivitatea individuală, contribuie la consolidarea ei, dar o și deconspiră și o extinde dincolo de propriile limite, integrînd-o subiectivității sociale și, prin aceasta, obiectivității de tip social. În acest mod, limba (care este o obiectivare) realizează obiectivare, iar individul vorbitor, prin folosirea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și pe care îi receptează), adică ființează prin conștiința existenței sale ca entitate distinctă și, în același timp, integrată. Ca atare, limba susține subiectivitatea individuală, contribuie la consolidarea ei, dar o și deconspiră și o extinde dincolo de propriile limite, integrînd-o subiectivității sociale și, prin aceasta, obiectivității de tip social. În acest mod, limba (care este o obiectivare) realizează obiectivare, iar individul vorbitor, prin folosirea ei în comunicare, devine factor obiectivator, mai întîi în raport cu sine și, apoi, în raport cu ceilalți. Un alt aspect
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau existența sinonimiei și polisemiei. Laturile obiective existente la un nivel înalt în desemnare și în semnificație se răsfrîng și asupra sensului, asupra întrebuințării concrete și individuale a elementelor limbii, căci individul însuși este supus determinismului lingvistic. Cînd prevalează totuși subiectivitatea se depășește normalitatea și se produce o marcare stilistică a discursului. La nivelul construcției lingvistice, problema raportului dintre subiectiv și obiectiv se relevă în cazul unor determinanți verbali, determinanți actualizabili, desigur, din per-spectiva conținutului verbului. În acest context, subiectivul este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nemaifiind o entitate (un lucru făcut), ci o activitate. De aici rezultă că subiectul propoziției pasive poate fi reprezentat de un CE care ilustrează una din cele două posibilități ale obiectivității relative, iar nu subiectivita-tea propriu-zisă. Faptul că obiectivitatea sau subiectivitatea enunțului este dată în primul rînd de grupul verbal predicativ este pe deplin explicabil dacă se ține cont că predicatul (exprimat de obicei printr-un verb la un mod personal) este cel care contribuie la realizarea cunoașterii postcomunicaționale, aceasta fiind
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu construcțiile ei ample, a fost considerată de unii modelul indiscutabil al unei concepții integraliste precum cea realizată de Leibniz, în vreme ce alți exegeți consideră că filozofia lui Kant ar fi expresia cea mai adecvată a limbii germane prin afluxul de subiectivitate, pentru ca, după alte opinii, gîndirea lui Hegel, aflată sub zodia devenirii, să fie considerată expresia caracterului acestei limbi. Pentru limba franceză, căreia i s-a atribuit o ordine de tip mozaical, s-a considerat reprezentativă ordinea deductivă din filozofia lui
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ce țin de sintaxă, la conturarea discursurilor individuale, a tipurilor de discurs, a variantelor de limbaje filozofice și a limbajului filozofic în general. Existența discursului individual bine conturat în cazul limbajului filozofic dovedește că acest limbaj este puternic marcat de subiectivitate, deși se prezintă de obicei într-o aparentă similaritate cu limbajul științific, printr-o atitudine obiectivă în raport cu realitatea și printr-o selecție de mijloace lingvistice care nu trădează o implicare personală în cele prezentate. Subiectivul este, în limbajul filozofic, o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de altă parte, de un subiectiv lingvistic, care privește semnificația, conținutul cuvîntului dat de relația cu alte elemente ale limbii. Ambele determinări subiective cooperează în realizarea sensului efectiv cu care cuvîntul apare în structura discursului (textului) filozofic. Este evident că subiectivitatea discursului filozofic este total diferită de cea a discursului beletristic, unde se valorifică posibilitățile conotative ale limbii, deși, uneori, îndeosebi la marii scriitori, se poate uza și aici de structurile de idei particularizante. Discursul filozofic, forma de particularizare a limbajului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o interpreteze. Filozofia adevărată este o reflecție rațională asupra realității (considerată în totalitate sau numai în anumite aspecte ale ei), situație în care realitatea este obiectivată în obiect al cercetării și distinctă de subiectul investigator. Dacă filozofia ar fi trăire, subiectivitate pură sau subiectivitate reflectorie, realitatea n-ar exista pentru ea și, fiind simplă efuziune subiectivă, și-ar pierde individualitatea și atunci s-ar desființa, tinzînd spre construcția specifică artei. Prin urmare, și atunci cînd limbajul și limba devin obiecte ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adevărată este o reflecție rațională asupra realității (considerată în totalitate sau numai în anumite aspecte ale ei), situație în care realitatea este obiectivată în obiect al cercetării și distinctă de subiectul investigator. Dacă filozofia ar fi trăire, subiectivitate pură sau subiectivitate reflectorie, realitatea n-ar exista pentru ea și, fiind simplă efuziune subiectivă, și-ar pierde individualitatea și atunci s-ar desființa, tinzînd spre construcția specifică artei. Prin urmare, și atunci cînd limbajul și limba devin obiecte ale discursului filozofic, aceeași
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
semnificant 58-60, 289, 290 semnificare 88 semnificat 38, 58-60, 290 semnificație 33, 34, 55, 56, 60-62, 68, 69, 88, 91, 135, 150, 155, 254, 332, 333 sens 34, 55, 68, 91, 254 sferă 60 sistem 34-46, 155, 187, 210, 266 subiectivitate 271, 272, 274 știința limbii 26, 99, 134, 139, 141, 201, 207 știință lingvistică 31, 68, 82, 169, 176, 183, 192, 207-212, 215, 218, 220, 230, 256 termen 150, 320 text 67, 76, 78, 79, 163, 314-316 tradiție 30, 46
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sincronizarea artei, într-o expresie concentrată, intelectualizată, dinamică, în deplin acord cu ritmul vieții citadine, impregnată de tehnicism și mașinism. Reportajul, notația fugară, imediată sunt mai adecvate timpului decât romanul, în accepțiunea constructiviștilor, iar obiectivitatea, renunțarea la individualism și la subiectivitate ar fi o condiție a accederii la „arta integrală, pecete a marilor epoci”. Coordonatele programului formulat de C., unele trăsături comune cu alte mișcări de avangardă, antinaturalismul, antiromantismul, corelarea în formă și conținut a artei cu tehnica, aspirația către arta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
cunoască și să o interiorizeze la nivelul mobilurilor, care prezidează opțiunea pentru o variantă posibilă de acțiune. Doctrina liberului arbitru închide însă calea de acces spre o autentică libertate de acțiune pentru că asociază fără temei descoperirea virtuților de creativitate ale subiectivității umane cu abandonarea determinismului. A patra interpretare a conceptului de libertate tratează libertatea exclusiv ca LIBERTATE EXISTENȚIALĂ (subiectivă ) și dacă nu în ordine istorică, în ordine logică se situează undeva pe traiectoria care aduce dinspre libertatea - indiferență și liberul arbitru
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
întregime argumentarea lui Sartre . Logica vieții conduce personajele sartriene care se autoiluzionează că ar fi libere să și inventeze viața cum vor, angajându-se în acțiuni obsedate de fascinația actului, de dorința de a înfăptui ceva care să poarte pecetea subiectivității lor, spre o totală discordanță între intenții și realizare. Personajele din romanele lui J.P.Sartre sunt sistematic frustrate de consecințele actelor lor. Si atunci își vor converti orgoliul egoist al unei libertăți fără fundament într o jalnică lamentație : „ s-ar
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
absolută a voinței, pledând, astfel, pentru o libertate umană nelimitată. Un alt moment important al problematicii libertății este alegerea din multitudinea posibilităților devenirii, a acelora care, prin temeiurile lor concordă atât cu necesitatea obiectivă, cât și cu dorințele și aspirațiile subiectivității creatoare, posibilități care întrunesc, deci, condițiile necesare și suficiente ale transformării în realitate. Acest moment al alegerii, care, după cum se constată, are și un caracter subiectiv - moral, a fost exacerbat în filosofia existențialistă. Exponenții acesteia susțin că a fi liber
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
lui John Locke , Charles de Secondat Montesquieu și Jean-Jacques Rousseau găsim răspunsuri diferite, orientate însă după același scop și menite să răspundă la aceeași întrebare pe care am formulat-o mai sus. II.2.1.3. Cogito ergo sum: filosofia subiectivității René Descartes (1596-1650) a fost primul care a apelat la justificările moderne al filosofiei, în Meditațiile metafizice . Toate cunoștințele dobândite ale oamenilor trebuie supuse unei examinări critice. Metoda prin care se efectuează această examinare este îndoiala, chestionarea pretenției de-a
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
întoarcere la sine. Eul, ființă rațională, se află la baza întregii cunoașteri. Această calitate a eului poartă denumirea latină de sub-iectum. Filosofia modernă, care pleacă de la premisa existenței Eului ca bază a cunoașterii poate fi astfel pe drept numită filosofia subiectivității. La Descartes, filosofia teoretică, metafizica, se află în centrul atenției. Noua filosofie a subiectivității vizează însă și filosofia practică. Omul ca Eu, înzestrat cu introspecție și cu posibilitatea de evaluare a propriilor capacități, va servi ca sursă de inspirație și
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
a eului poartă denumirea latină de sub-iectum. Filosofia modernă, care pleacă de la premisa existenței Eului ca bază a cunoașterii poate fi astfel pe drept numită filosofia subiectivității. La Descartes, filosofia teoretică, metafizica, se află în centrul atenției. Noua filosofie a subiectivității vizează însă și filosofia practică. Omul ca Eu, înzestrat cu introspecție și cu posibilitatea de evaluare a propriilor capacități, va servi ca sursă de inspirație și pentru filosofia practică și politică. Filosofia politică a subiectivității se concentrează pe oameni, întrebând
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]