5,716 matches
-
Om familia Universală toată; și pe-Acel Om 465 Ei îl numesc Iisus Hristosul, si ei în el și el în ei Trăiesc în Sfîntă armonie-n Răi, tărîmul vieții, Sfaturi ținînd sub chipul Unui Om deasupra Muntelui Snowdon 39 Sublim, Căci soli din Beula scăldați în lacrimi vin și-nvăluiți în nori Zicînd: "Șilo40 e-n ruine, fratele nostru e bolnav: Albion, El, 470 Pe care il iubești, este bolnav; rătăcitor își părăsește casă Veșniciei. Și Fiicele lui Beula, îngrozite
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
care-s bătute-n mori În care iarnă fără încetare bate, cu trăinicie așezîndu-le pe temelia lor. Foalele să sufle începură, si Leii lui Urizen stătură-n jurul nicovalei Și leoparzii-acoperiți cu piei de fiare grijă aveau de vîlvătăile muginde, Sublimi, distincți, cu-nfățișări divine de frumusețe omenească. 35 Tigrii mîniei chemară caii-învățăturii56 de la iesle, Îi dezlegară, le puseră de aur hamurile și de-argint și fildeș, În chipuri omenești distincte stătură-n jurul lui Urizen, prinț al Luminii, Și-ntreaga-Închipuire Omenească
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pietrele de gheață, ruinele tronului sau, Urizen cutremurîndu-se-auzi, tremurînd mădularele-i zguduiră strașnicele porți. Chinurile lui Urizen închis în hrubele adînci ale lui Urthona: 190 "Ah! cum să se supună regele Urizen ăstui sălaș întunecos? Ah! cum e asta? Cîndva sublimul tron mi-l întindeam pe înălțimi; Munții lui Urizen, cîndva de-argint, unde-ai înțelepciunii fii hălăduiau, Si pe-ale căror vîrfuri Fecioarele cîntau, sînt pustiite stînci. Fîntînile-mi, cîndva sălașul lebedelor, hrănesc țestoasă cea solzoasă145-acum, 195 Casele celor care la
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
tăcere ziua și-o clădesc în umbră de nori fragezi și în rouri, Atuncea pot sufla nainte suspinînd peste vînturile Golgonoozei jalnice chipuri Ce pier din nou în sînu-mi; dar dacă tu, Los, Voiești în dulce cumpătata furie să plăsmuiești sublime chipuri, În care jalnicele spectre să poată să se-nchege, 455 Ele vor fi răscumpărări pentru-ale noastre Suflete ca să putem trăi". Așa vorbit-a Enitharmon, si Los, mîinile-i divine fiind de inspirație pătrunse, începu [De stîncă hrubele lui Dranthon să
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cînd marginile sînt deja ocupate cu gravurile pentru Night Thoughts de Young. Desenele în creion au uneori cîte o tușa de acuarela. Vala, sau Cei patru Zoa (1795-1804) este fără îndoială cel mai "esoteric" poem al lui Blake. Formă "Alegoriei Sublime" (Sublime Allegory), despre care Blake îi scria într-o scrisoare lui Thomas Butts la 6 iulie 1803 (cînd tocmai era pe punctul de a termina lucrul la Vala și Milton) și care era menită să "vorbească generațiilor viitorului" ("to speak
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
marginile sînt deja ocupate cu gravurile pentru Night Thoughts de Young. Desenele în creion au uneori cîte o tușa de acuarela. Vala, sau Cei patru Zoa (1795-1804) este fără îndoială cel mai "esoteric" poem al lui Blake. Formă "Alegoriei Sublime" (Sublime Allegory), despre care Blake îi scria într-o scrisoare lui Thomas Butts la 6 iulie 1803 (cînd tocmai era pe punctul de a termina lucrul la Vala și Milton) și care era menită să "vorbească generațiilor viitorului" ("to speak to
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
îi scria într-o scrisoare lui Thomas Butts la 6 iulie 1803 (cînd tocmai era pe punctul de a termina lucrul la Vala și Milton) și care era menită să "vorbească generațiilor viitorului" ("to speak to future generations by a Sublime Allegory", BCW: 825), această formă, așadar, pe care Blake a ales-o că forma de comunicare cu viitorul, se apropie foarte mult de alegoria-enigmă, folosită în mod tradițional de pitagoreici (că Philolaos, de exemplu) pentru a-și transmite învățătură (Vezi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pentru a-și transmite învățătură (Vezi Filosofia greacă pînă la Platon, vol. ÎI, partea a 2-a, "Philolaos", p. 71). Cititorul trebuie astfel să știe de la început că textele lui Blake sînt greu accesibile din motivul formei alese: alegoria enigmatica, "sublima". Poemul Vala datează din 1795, 1796 sau 1797. Bake a lucrat la acest poem vreme de circa nouă ani (pînă în 1804), rescriindu-l sub titlul The Four Zoas / Cei patru Zoa, fără a-l imprimă prin metoda să iluminata
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
mai Măreț Poem pe care il Conține Lumea aceasta" ("the Grandest Poem that this World Contains"). Astfel, Blake adaugă, în aceeași scrisoare: "Alegoria adresată puterilor Intelectuale, cîtă vreme rămîne întru totul ascunsă Înțelegerii Trupești, este Definiția mea a celei mai Sublime Poezii; este deopotrivă definită de Platon întrucîtva în aceeași manieră. Acest Poem, prin Asistență Divină, va fi progresiv Tipărit și Ornamentat cu Gravuri și dat Publicului. [...] Dar de va fi că întreaga Lume să iși încrunte față împotriva Acestuia, am
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
9) împotriva fetelor lor și fruntea împotriva frunților lor." {"Letter to Thomas Butts 6 July 1803", BCW: 825: "Allegory address'd to the Intellectual powers, while it is altogether hidden from the Corporeal Understanding, is My Definition of the Most Sublime Poetry; it is also somewhat în the same manner defin'd by Plato. This Poem shall, by Divine Assistance, be progressively Printed & Ornamented with Prints & given to the Public. [...] But if all the World should set their faces against This
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
este o "zidire din suflete omenești" și din trupuri (Milton, 6, 19), identificată cu Ierusalim (libertatea spirituală). Prin Golgonooza, așadar, Blake sugerează comuniunea sufletelor care este Raiul zilei a opta, eternă și libera. Blake mai spune: "totul este Omenesc, măreț! sublim!/ În fiecare sîn se-ntinde-un Univers că áripi,/ Lăsate după voie jos în jur și numit Cortul cel Universal" (Jerusalem, 38 [34], 48-50). Este vorba aici de întîlnirea întregii creații în inima omului Iisus Hristos, adică intrarea în comuniunea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
arbitru al subiectului uman. Totuși, locul lui este în personalitate, pentru că formele întruchipării sale (însușiri, fapte) "sunt veșnic însușirile sau faptele unei personalități"121. De asemenea, conștiința se poate recunoaște pe sine ca purtătoare de ideal. Rolul acesta, "cel mai sublim", conferă omului statutul de om de vocație. Natura "își servește propria-i finalitate" prin om. Totuși, fără om, lanțul corelațiunilor persistente este nedirecționat. Coerența sa întru finalitate este un fapt dobândit prin personalizarea energiei și instalarea unui determinism prin finalitate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
naturii prin extinderea asupra acesteia a principiului finalității; în al doilea, omul este existență tranzitorie. Aceasta nu înseamnă că Em. Mounier valorizează mai puțin persoana umană, sau că o privește ca pe o existență întâmplătoare în lume, ca un accident sublim etc. Dimpotrivă, persoana este cea mai înaltă formă de existență; mișcarea sa (de personalizare) este "realitatea centrală a universului". Dar sensul persoanei este către ceva aflat dincolo de sine, dincolo de universalul propriu. Fidel angajamentelor sale sociale și unor modele de filosofie
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
structura acestei dovezi, așa cum o prezinta Kant: 1) "în lume se găsesc pretutindeni semne evidente ale unei orânduiri după un scop determinat"; 2) "această orânduire finalistă este complet străină lucrurilor și aparține numai contingent acestora"; 3) "există deci o cauză sublimă și înțeleaptă (sau mai multe) care trebuie să fie cauza lumii, nu numai ca natură atotputernică, acționând orbește prin fecunditatea ei, ci ca inteligență, acționând prin libertate; 4) "unitatea acestei cauze poate fi conchisă din unitatea relației reciproce a părților
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
arestat. O parte din succesul premierei și al următorelor spectacole de la Romă este datorat sentimentelor patriotice ale operei, dar și calitățile muzicale ale operei sunt notabile. Criticul ziarului La Pallade a scris: “Cu această lucrare Verdi și-a început zborul sublim. Departe de a urma vechile canoane, el a simțit că spiritul lui aspiră spre libertate, așa cum și Italia aspiră spre independența. Melodiile lui nu sunt simple combinații mecanice de note ci o lăudabila alăturare de fraze de expresie poetica în
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
scenelor în ultima parte a actului III, care acum se termină cu “Rataplan“ în loc de o arie a lui Don Alvaro extinsă cu o cabalettă și în sfârșit o scenă finală complet nouă această din urmă în mod sigur cea mai sublima realizare din toată muzica lui Verdi. Opera La Forza del Destino și-a avut premiera de la Teatrul Imperial din Sankt Petersburg la 10 Noiembrie 1862. Versiunea revizuită a operei cu libretul modificat de Antonio Ghislanzoni și-a avut premiera la
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
presagio! Ero baldo, giulivo. Nulla sapevo ancoră; io non sentivo 427 sul suo corpo divin [dolce] che m'innamora e șui labbri mendaci gli ardenți baci di Cassio! Ed oră! ed oră. . . Oră e per sempre addio sânte memorie, addio, sublimi încânți del pensier! Addio schiere fulgenti, addio vittorie, dardi volanți e volanți corsier! Addio, vessillo trionfale e pio, e diane squillanti în sul mattin! Clamori e cânți di battaglia, addio! Della gloria d'Otello è questo îl fin. Sciagurato! mi
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
o fiind chemând) a fost scurt: după citatele amintite despre fotografie ca "oglindă a diavolului", maestrul a dovedit că nu este un anacronism că Seneca, Sfântul Augustin și Borak cel Bătrân (autorul său preferat) au putut da un asemenea epitet sublim fotografiei, întrucât, pe de o parte, încă de pe vremea lui Aristotel, s-a știut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este suficient să se facă o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
familii cu nevoi și griji inerente, Într-o perioadă istorică ternă și fără relief spiritual, ce a avut șansa să se reunească Într-un astfel de ansamblu muzical. Ce fericire, ce câștig! Că ți se livrează pe nesimțite un ideal sublim al Înălțării și o aspirație a Împlinirii fără morgă sau impetuozitate didactică. Că, dincolo de ulițele noroioase, sunt și alte căi „regale” pe care putem umbla. Că În copilul cu bocanci scâlciați Începe să vibreze o inimă cu năzuințe Înalte. Că
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Subiectele sunt desprinse dintr-un Ev Mediu de poveste, cu eroi supradimensionați, așa cum apar ei în închipuirea rapsodului popular. Punerea în scenă e măreață, dicțiunea - grandilocventă. Un retorism solemn, dar monocord trădează lecturi hugoliene. Dar A. nu are, totuși, vocația sublimului. Exotisme de Orient colorează legende cum sunt Hodja Murad Pașa și Guarda Saraiului. Relevând însușiri de picturalitate, Pohod na Sybir conturează un tablou sumbu, apăsător. Omagiind bravura soldaților români în Războiul pentru Independență, ciclul Ostașii noștri (1878) evocă, pe un
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
se regăsește, cel mediteranean. Contemplația nu se fixează în reverie, beatitudinea se perturbă lesne, căci memorialistul, înclinat să vadă lucrurile mai mult sub latura lor amuzantă, nu se lasă în voia extazelor. Cu o vorbă de duh, cu o glumă, sublimul este iute readus la proporțiile normale. Ca și la A. I. Odobescu, digresiunea e la loc de cinste într-o asemenea proză, iscată pentru plăcerea proprie, dar și întru desfătarea unui presupus auditoriu. Altfel, A. e un bun observator, el schițând
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
carnavalescul se reduce la grotesc și caricatural. Mai pertinente se dovedesc celelalte interpretări: drumul inițiatic în opera lui Mihail Sadoveanu, prin prisma căruia criticul reabilitează (ca scrieri importante) narațiuni marginalizate de tradiția exegetică (Strada Lăpușneanu, Morminte și Oameni din lună); „sublimul omenescului” la Tudor Arghezi într-un text de asemenea marginalizat după moartea poetului (Cântare omului). Pasiunea recuperatorie se materializează în chip definitoriu în tripticul de comentarii despre G. M. Cantacuzino, în restituirea căruia A. s-a manifestat și ca editor
ANGHELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
și îndeosebi pe Ioan Hrisostom și pe Theofilact). Cuvântările lui, care conțin pasaje de fină exegeză teologică, nu sunt însă nicidecum o expunere seacă și pedantă. Predica are viață, culoare și, în mișcarea ei, când solemnă și înfiorată de simțăminte sublime, când lirică și unduioasă, când aspră și poruncitoare, se simte freamătul personalității aprige a Ivireanului. Originalitatea didahiilor stă în modul în care mitropolitul știe să cearnă și să prelucreze ideile sau tezele din care s-a inspirat, dar mai ales
ANTIM IVIREANUL (c. 1660 – 3.IX.1716). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
nu pare a avea nimic În comun cu un dandy: „La 1822, un fashionable oferea privirii chipul cuiva nefericit și bolnav, destul de neîngrijit, cu unghiile lungi, cu barba lăsată să crească aiurea, cu pletele În vânt, cu o privire adâncă, sublimă, rătăcită, fatală, cu buzele strânse a dispreț pentru Întreaga seminție, cu sufletul obosit, byronian, Înecat În dezgust și În misterul ființei”. Poate că Chateaubriand exagerează, poate că nu vede, așa cum o va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Chiar dacă mor de foame, asemenea asceților, ei au forța de a sfida o lume. Marginali absoluți, se refugiază În propriile fantasme și În paginile unei literaturi „negre”, Îmbibată de fantastic, de voluptatea răului și morții, amestec ciudat de grotesc și sublim. Așa cel puțin Îi descriu istoriile literare. Care să fie Însă legătura dandy-lor cu toți aceștia? În primul rând, ce Îi aseamănă? Cu siguranță, modelul comun, byronian, spiritul frondeur, refuzul lumii „de serie”, Încrederea În singularitate, În caracterul de excepție
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]