3,733 matches
-
Adam. —Mmmmmmmm, am răspuns eu. Eram așa de relaxată și de mulțumită, că abia puteam să vorbesc. —A fost groaznic, a continuat el. De ce? am vrut eu să știu. Fiindcă mă atrăgeai așa de tare. — Chiar așa? l-am întrebat surprinsă și încântată. — Da, chiar așa. Nu, erai chiar așa de atras de mine? l-am întrebat ca o nebună cu acte în regulă. Da! a insistat el. Nici măcar nu puteam să mă uit la tine, de teamă să nu sar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Claire e femeie în toată firea și... —Dar, Mary... a întrerupt-o tata. —Încetați! am strigat din prima. Știam că trebuia să pun punct conflictului. Altfel cearta putea să dureze o veșnicie. Și să degenereze etc. Amândoi m-au privit surprinși. Aproape de parc-ar fi uitat că eram acolo. — Vreau să mă întâlnesc cu el, am spus pe un ton ceva mai scăzut. Ai dreptate, mamă. Sunt femeie în toată firea. Sunt singura persoană care poate să rezolve problema asta. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mic, Adrian, tocmai mi-a dat papucii! Adrian fiind, desigur, studentul de nouăsprezece ani de la Arte. —Cum? am zis. — Da, mi-a confirmat Laura printre lacrimi. Îți vine să crezi? — Dar credeam că nu-ți pasă de el, am spus surprinsă. —Așa am crezut și eu, s-a smiorcăit ea. Și stai că n-ai auzit tot! Ghici de ce mi-a dat papucii! — De ce? am zis întrebându-mă care putea fi motivul. În sfârșit, Laura terminase stocul de șosete? — Pentru că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Claire, m-ai ajuta foarte mult, a zis el, dacă te-ai întâlni cu mine. Ești de acord? Desigur, am răspuns ascultătoare. Altfel cum aș putea să-ți rup toate oasele? m-am gândit. — Da? m-a întrebat el părând surprins. De parcă s-ar fi așteptat la un soi de război. — Sigur că da, i-am răspuns chicotind. De ce ești așa de șocat? Fiindcă după ce-o să-ți rup toate oasele, o să-ți tai penisul și-o să ți-l înfig în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ți-l înfig în gură și cu siguranță că nici chestia asta nu pot s-o fac prin telefon, nu crezi? m-am gândit eu. —Păi, ăăăă... fără nici un motiv. E... ăăă... e grozav! a zis el. Continua să pară surprins. Era clar că se așteptase să refuz să mă întâlnesc cu el. În felul ăsta se explica tonalitatea persuasivă și surprinza generată de calmul cu care acceptasem întâlnirea. Dar acum, cinstit vorbind, ce aveam de câștigat dacă refuzam să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Claire! Mi-a spus chestia asta cu entuziasmul cu care un cioclu i se adresează de obicei unei persoane care, în ciuda tuturor așteptărilor, a supraviețuit unui teribil accident de mașină. — Da, a continuat el, clătinând din cap și părând ușor surprins. Chiar arăți bine. Păi, de ce să nu arăt bine? I-am aruncat un zâmbet nu foarte larg, dar atotștiutor, care transmitea - sau cel putin eu așa speram - demnitate și ironie în cantități egale. Voiam să-i dau de înțeles că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Deși, dacă era să fim cinstiți, așa ar fi trebuit să fie. Așa că am lăsat deoparte sentimentul de milă pe care-l nutrisem pentru James și am zis: —James, ai adus actele apartamentului? —Ăăăă, nu, mi-a răspuns el cumva surprins. —De ce nu? l-am întrebat ușor exasperată. Nu știu, a zis el privindu-și pantofii. A urmat o pauză perplexă. Presupun că pur și simplu nu m-am gândit la asta. Am plecat din Londra în mare grabă. —Ai vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
făcut să se întâmple toate astea. Se pare că îmi doream să se întâmple așa. Îmi doream cu disperare! După care am intrat la mine în cameră, lăsând în capul scărilor trei chipuri uluite cu buzele formând trei „o“-uri surprinse. Când m-a văzut, Kate a început să urle. Și numai așa, de-a naibii, m-am decis să fac și eu la fel. Așa cum probabil că v-ați dat deja seama, nu mă împăcam deloc cu chestia asta - acceptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
apărut vreo altă femeie și te întorci aici imediat. —Mulțumesc, mamă. —Dar, între timp, fii mulțumită că mai ai o șansă. Și mai fă o încercare. Străduiește-te cât poți tu de mult. Și pun pariu c-o să fii plăcut surprinsă. —O să încerc, am promis. În fond, ce aveam de pierdut? Mai e ceva, a zis mama puțin stânjenită. —Ce? — Nu știu dacă ar trebui să-ți spun. —Ce? Ce nu știi dacă ar trebui să-mi spui? Spune-mi, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de-a face vreodată cu el. Și, într-un fel, cine te-ar fi putut acuza? —George! l-am întrerupt hotărâtă. Trebuia să mă lămuresc ce se întâmplă! Ce tot spui tu acolo? —Vorbeam de James, mi-a răspuns el surprins. — Vrei să zici că lui James i-a părut rău că ne-am despărțit? l-am întrebat. —„I-a părut rău“ e un fel de-a spune, a zis George chicotind. În opinia mea, mai potrivit ar fi să spunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fi lipsit ani-lumină, iar pe de altă parte mă simțeam de parcă n-aș fi plecat niciodată. Am început să merg către apartamentul meu. Inima îmi bătea să-mi sară din piept, genunchii mi se înmuiaseră și-mi cam tremurau. Eram surprinsă. Și puțin șocată. Nu mă așteptasem să fiu așa de afectată de revenirea în vechiul meu cartier. Când am depășit colțul și mi-am văzut apartamentul, casa pe care o împărțisem cu James, fruntea a început să-mi asude. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-mi curgă prin vine. Furia e bună, mi-am spus. Furia ține la depărtare durerea. Furia mă face puternică. M-am uitat prin sufragerie. I-am zâmbit grațios lui James, cu toate că tremuram. Apartamentul arată drăguț, i-am spus amabilă. Eram surprinsă că vocea nu-mi tremura. — Văd că ți-ai mutat înapoi cărțile, discurile și toate celelalte. Și... Am trecut pe lângă el, m-am dus în dormitor și am deschis șifonierul. Văd că ți-ai adus și hainele înapoi. Foarte intim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și cu mai mult tamtam decât ar fi fost necesar. M-am ridicat în picioare și-am început să-mi îmbrac haina. — Ce faci? m-a întrebat James. Pe față i se citea nedumerirea. Eu mi-am luat o figură surprinsă și inocentă. —Tu ce crezi că fac? — Nu sunt sigur, mi-a răspuns el. Atunci ar trebui să-ți spun, nu-i așa? am zis eu cu voce mieroasă. —Ăăăă... păi, da, a acceptat James. M-a trecut un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
comporte imatur și infantil. Ei, nu contează. Întotdeauna există un mâine. Așa că am ajuns la o înțelegere civilizată cu privire la custodia lui Molly. Eu și Hannah suntem din nou prieteni - ei, sau cel puțin lucrăm la aspectul ăsta. — A! am exclamat surprinsă. A! Ce însemna „prieteni“? m-am întrebat. Însemna că făceau sex cum prindeau o ocazie sau însemna într-adevăr doar „prieteni“? Nu exista decât o singură cale să aflu. Am tras adânc aer în piept. —Ăăăă, deci asta înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
bine, nici o școală n-ar fi reușit să dea un reprezentant atît de strălucit mai ales la data cînd a fost terminată lucrarea. Pereții grotei sînt Împînziți cu adevărate sarabande de bouri, bizoni, vaci și cai, alături de cinci cerbi gigantici surprinși În timp ce Înoată, ca Într-o priză directă. Trebuie să vă mai spun că există și o scenă dramatică, În locul cel mai adînc al grotei, numit „Puțul”: un bizon străpuns de o lance, cu intestinele afară, lungit lîngă un om mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
străine era că noi avem sare. În consecință, anticii veneau de departe ca să ia sare din Carpați, pe măgăruși. De altfel, teritoriul României era cunoscut pe atunci sub numele de „solnița Europei”. Acum, nu pot spune c-am fost prea surprins, știam deja, din alte surse, că axa principală a Universului trece exact prin România, prin solniță, că Iisus s-a născut la BÎrlad, că primul extraterestru a sosit pe Terra În urmă cu cinci milioane de ani, În zona Timișoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
foarte multe ori, așa cum te duci la muzeu, sala pictorilor flamanzi. Lucrat pe pînză, În filigran, cu filtre de culoare, Dueliștii are nu doar un subiect perfect, dar și o imagine debordantă, o uluitoare bogăție de lumini, cadre, unghiuri, fizionomii surprinse În scene picturale. Keitel reușește un memorabil rol de compoziție. Neandertalianul Îmbrăcat În uniformă, paranoicul incurabil cu care nu se poate angaja nici o discuție, criminalul prin excelență: răul fără Întoarcere, ce nu poate fi Învins decît În termenii propriei psihoze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la una dintre predicile susținute-n sala Arlus, atunci cînd evanghelistul a-ncheiat o frază cu „Iisus, rege!”, au tresărit toți din somn și, Într-o unanimitate emoționantă, ca de altădată, au scandat cu lacrimi În ochi: „Trăiască regele!” Evanghelistul, plăcut surprins, a repetat fraza, monarhiștii au repetat finalul, și au ținut-o așa ore În șir, din păcate, fără știința regelui Mihai. Care-a intrat Într-un documentar realizat de Soti la Eugen Ionescu acasă, s-a așezat adînc Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
avant la lettre, Înainte de basmul horror Kosovo, după An American Hero, o carte scrisă pe la Începutul anilor ’90. Subiectul arată ca scos direct din Nato: pentru a-l salva de scandal public pe președintele celei mai celebre națiuni din lume, surprins jucîndu-se cu o domnișoară sub biroul oval, este chemat specialistul nr. 1 În diversiuni, De Niro. El inventează un leac simplu și ușor, la fabricarea căruia implică un producător de film, Dustin Hoffman. Planul: crearea În mase a iluziei verosimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îl văzu și spuse scurt: — Nu. VÎnătăile i se estompau, iar trăsăturile Îi reveneau rapid la normal. Nu ce, domnișoară Soto? — Nu, nu vreau să trec cu tine prin asta. — Nici măcar cîteva Întrebări? — Nu. Ed trase un scaun. — Nu pari surprinsă să mă vezi așa tîrziu. — Nu sînt. Dumneata ești tipul subtil. Arătă spre animale. — Le-ai decontat pe toate la Procuratura Districtuală? — Nu, le-am plătit din buzunarul meu. Te-a vizitat Ellis Loew? — Da. Și lui i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Cum așa? — Păi, e popo. Are mare grijă de mîinile lui și nu și-a băgat-o niciodată Într-o fată. — Altceva? — Are mereu un cuțit la el. Fetele lui Îi spun „Lamă albastră“, pentru că-l cheamă Gilette. Nu pari surprinsă de cum a sfîrșit-o Kathy. Cindy Își duse mîna la ochi - uscați iască. — Era sortită să aibă așa un sfîrșit. Dukey a mai Îmblînzit-o, așa că a-ncetat să-i mai urască pe bărbați. Dacă mai apuca niște ani, ar fi Învățat. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
în prealabil, sugestiile și corecțiile venite în urma unei lecturi atente și exigente. După primele pagini, eram prins de fluxul romanului; după un fragment mai consistent Îdescrierea relației dintre bătrâna doamnă Marga Pop și tânărul Andrei Vlădescu), eram de-a dreptul surprins și încântat; iar a doua jumătate a manuscrisului mi-a confirmat nivelul remarcabil al cărții. Criticii riscă, atunci când parcurg cartea unui coleg sau a unui prieten. Riscă, de dragul obiectivității analitice, să piardă tocmai amiciția celui neconsolat de a nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu copiii de la casa bătrânească de la țară, către munții Buzăului, a găsit-o lenevind pe o canapea, făcându-și unghiile, cu picioarele-i lungi încrucișate sub ea, îmbrăcată într-unul din capoatele ce nu-i aparțineau. A fost atât de surprinsă, încât n-a reușit să-i spună nimic de indignare, uitându-se doar cum își strânge ustensilele fără o vorbă, se ridică, își petrece capotul peste ea și se grăbește spre dormitorul profesorului. Ce rost ar fi avut să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în discuție și egalitatea oamenilor și a șanselor și chiar rațiunile politice ale acestei egalități pe care o construiesc acum în actualul regim -, cum de-i trecuse chestia asta prin cap? - ridicaseră capul și ceilalți din birou, la început doar surprinși, apoi mereu mai atenți, apoi ca și cum ar fi trecut de partea ei, în vreme ce șeful cu capul mare și gras părea că se face tot mai mic și că vrea să fie înghițit de scaun și să dispară sub birou, dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ușor fluu al Aurorei Mocanu. Nu Aurora Mocanu a ultimelor șase luni, pe care o văzuse rar, rece, pusă pe harță, abia suportându-i mângâierile. Ci aceea din urmă cu trei ani, de după întoarcerea lui dintr-o călătorie în străinătate, surprinsă ea însăși de ce făcea, semănând cu o regină a nopții ce se deschide când te aștepți mai puțin în răcoarea serilor, cu petale uimitor de catifelate. O sunase în prima zi de după sosire, într-o duminică dospind de ploaie, disperat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]