4,226 matches
-
de grădină sau, mai bine zis, pădurice. Pe-o ușă la capăt puteai privi pe scenă, cu toată crasa ei dezordine naintea reprezintărei, cu boschetele a căror verde e amestecat cu pete roșii, roze adică, cu bănci ce stau încă trântite pe scenă, cu fondaluri ce spânzură pe la jumătatea scenei, cu fundul în care vezi încă stând mobilele grămădite una peste alta, candelabre peste scaune, mese culcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse cu sticla spre perete, scoarțe învălătucite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
hainele sale mai mult unse și rupte. Cărțile aurite și legate stăteau în șir pe-o masă acoperită cu roșu, pe care stăteau risipite creioane, pensule, palete și colori în cutii mari sau unse pe țeste de scoici marine. Mă trântii pe-un scaun, aruncând o ochire numai indiferentă pe toate aceste obiecte ce-ntr-al [t]fel de dispozițiune mi-ar fi părut poate stranii. De-o lature - a pănurei negre spânzura un canaf alb de-un șnur asemene alb
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am trăit eu, dat cu totul nebuniei mele, picturei. Trăsura mă așteaptă de mult... adio!... Amicia mea, gândește că n-ai fi avut-o niciodată și te consolă! Adio! O dată-ncă-mi scutură mâna și zbură pe scări în jos. Trântii ușa după el, mă trântii în pat și apăsai capul afund în perini, cu fața-n jos, abandonîndu-mă cu totul durerei celei mai crude. Cât oi fi stat astfel, în nesimțire mai mult, nu știu... când m-am deșteptat însă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
totul nebuniei mele, picturei. Trăsura mă așteaptă de mult... adio!... Amicia mea, gândește că n-ai fi avut-o niciodată și te consolă! Adio! O dată-ncă-mi scutură mâna și zbură pe scări în jos. Trântii ușa după el, mă trântii în pat și apăsai capul afund în perini, cu fața-n jos, abandonîndu-mă cu totul durerei celei mai crude. Cât oi fi stat astfel, în nesimțire mai mult, nu știu... când m-am deșteptat însă era noapte profundă, și orologiul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am deșteptat însă era noapte profundă, și orologiul vuia o oră după miezul nopții. Aprinsei lumânarea și, sărind la portretul sfârticat al Sofiei, începui a combina pânza... dar totul era în zadar. Lângă cămin era lemne multe și risipite. Le trântii în sobă și aprinsei un foc cumplit, trăsei o mică sofă roșie față. cu focul, cu cugetarea decisivă de-a astupa soba nainte de-a se potoli focul, astfel încît să mă sinucid cu carbon. Am stins lumânarea și m-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
noapte auzii împușcături pin vecini. Speriat, sar din așternut, ies afară și mă sui pe gard, ținîndu-mă de parii lui, astfel încît dominam cu privirea asupra unei părți din casele vecine. Văzui o casă încongiurată de honvezi și pe unii trântind cu paturile puștei în ușa casei, pentru a-i sforța intrarea. Dar în momentul acela văzui fulgerând pin ferestrele casei împinse pușcături și [auzii] vaietele celor ce-o încongiurase, ușa se sparse cu repejune și {EminescuOpVII 205} dinăuntru ieși [un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rece, însă o lună frumoasă plutea în câmpia cea albastră a aerului. În casa cea vecină, unde se-ntîmplase lupta, ușa era căscată cu desăvârșire, în mijlocul casei, la pământ, ardea un foc mare ce-l aprinsese soldații, pe când ei înșii ședeau trântiți pe fân, cu puștele puse alături, cu lulele aprinse-n gură; la foc fierbea o oală mare, iar ei, vorbind din când în când, scuipeau când în foc de-a dreptul, când alături. Fețele lor era sălbătăcite, îndobitocite. Caii lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
soldații ce nu știau ce urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire. Dar, c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paie sub fereastră și apoi, ridicând poarta cea mare a curței din țâțâni, o trântii peste fereastră, iar sub ea aprinsei paiele cari, uscate și-n vânt, începură a arde. In momentul acela cei din casă părură a se trezi, căci c-o furie teribilă începură a izbi în ușă. Dar ușa era îndoită, de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
treziră. Luna apusese de mult, cerul era mohorât... si în orient, departe, răsărea o auroră murdară și somnoroasă [care] abia roșea cerul cel vînăt-sur. Îmi scuturai corpul cel plin de frig... îmi ridicai căciula de pe ochi, trezii calul care se trântise și el pe brânci la pământ și închisese ochii lui cei mari și cuminți. El sări de jos, eu îl încălicai și începui a traversa înainte munții. Cu cât mergeam înainte, calul îndoia pașii săi, căci mersul îi părea și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
indiscretă sânul de sub plapoma ce-l acoperea, îmi culcai obrazul pe-un sân rotund, alb și mic. Ea dormea încă. Eu însumi eram somnoros, căci nu dormisem două nopți, de-aceea mi-am făcut loc lângă ea și m-am trântit îmbrăcat alături cu ea, puindu-mi arzătoarea mea față între sânii ei și strecurîndu-mi o mână după gâtul ei. Părea că o muzică de vis mă adoarme. O strângeam din ce în ce mai tare la sânul meu, dar simțeam că un somn de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
negre pe firul ei roșu... - Am înțeles... Oglinda se auri... și cerul se adânci în infinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată... - O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot caosul de glasuri mici... - O, inamicul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se mărească În timp ce vorbești, probabil că ar fi mai bine să schimbi subiectul”. Mulțumindu-i pentru pont, Carol a Început să se Întrebe În ce se băgase. La un sfert de oră după aceea, președintele a intrat În sală, a trântit pe masă un braț de hârtii și a zis: „Hai să terminăm odată”. Arătând către vicepreședintele departamentului de finanțe, s-a răstit: „Începem cu cifrele”. Apoi a adăugat: „Oricum, restul nu contează”. Pe măsură ce se derula ședința, Carol și-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
dă crezare. Tommaso se întoarse spre namila aceea de om cu ochii arzători; dacă n-ar fi fost oaspete în casa acelor domni atât de prietenoși și înțelegători, poate că ar fi luat una din mese și i-ar fi trântit-o în cap acelui nemernic ce cuteza să pună la îndoială relatările sale. Se mărgini doar să-l fulgere cu privirile. Se uită atent la el, după care izbucni într-un hohot zgomotos de râs ce-i trezi din mâhnire
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
palmele făcute pâlnie la gură, strigătul nu ajunge prea departe, se risipește. Zidurile pușcăriei nu doar lăsau zgomotele să treacă nestingherite, ci le întregeau, vibrând odată cu ele. Iar cel mai rău-preves titor sunet dintre toate era al ușilor care se trânteau. Ca o dihanie care se apropie, îi auzi pașii, dar nu poți fugi. Nu știi ce se va întâmpla, nu știi cine se va ivi în prag, îți înfigi și mai tare bărbia în genunchi și aștepți. Ai crede că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind, lacătul care îl prindea în belciug. Deținuții, la pândă, respirau ușurați, când auzeau repetându-se ritualul ușilor. Era așadar un control de rutină. Dacă însă numărătoarea dura mai mult, nu se mai știa. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
către zâmbetele pe care durerile cărnii nu le pot ascunde, luminate ca în filmele mute : „Dasein“. Și acum urmează, neîndoielnic, „Seiende“. — Să le spui, bătrânului Heidegger și lui Efrem, că medicina începe tocmai în momentul în care are puterea să trântească filosofiei ușa în nas. Pantelimon se întoarse, zâmbind : Bine, pe Freud poți să-l lași să se uite pe fereastră. — Cu Efrem trebuie să te grăbești, spuse Cosmina, aranjând pătura cu mâinile bolnavului deasupra. O să plece în Anglia. A găsit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
celălalt. Depinde câtă putere de viață ai în clipa aia, dacă poți să tragi după tine partea retezată ori nu... Costică, înduioșat de-a binelea, își mângâia pulpa imaginară, rotunjind aerul cu palma. Apoi duse sticla la gură și o trânti, după ce o golise cu totul. — Da’ tu, băiete ? întrebă, ștergându-și ochii apoși. Pe tine cum te vezi ? — Pe mine nu pot să mă văd decât așa cum sunt. Nu poți să-i vezi întregi decât pe ceilalți, nu poți vedea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu poate să muncească, încercă Melania... De-aia îi dă statul pensie... — Ai făcut socoteala cât te costă medicamentele ? Și mâncarea și scutecele ? Și tâmpenia aia de abonament de la bibliotecă ? — Îmi dă cărțile gratis... — Gratis, da ? Și asta ? Auzi ceva trântindu-se : Îi trebuie cărți noi, că nu poate linge după mâinile altora ! Golea tăcu, probabil mânca, pentru că Melania se auzea robotindu-i în jur. Nu se aciuise de mult Golea la ei, după ce ieșise din pușcărie, dar Coltuc putea să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se năpusti asupra lui, lovindu-l cu pumnii. Bărbatul așteptă ca furia femeii să se potolească, dar, după câteva clipe, mai degrabă plictisit, socoti că e timpul să pună capăt scenei, așa că îi trase un dos de palmă care o trânti la podea. — Unde ai pus sacii ăia ? întrebă. Și, aducându-și aminte, ieși ca să cotrobăiască prin magazie. Se întoarse, despături și estimă din priviri. — E destul de mare, spuse. Încape. Vino să mă ajuți ! Cum ea rămăsese ghemuită lângă perete, Golea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se opri în prag. Unde-i Coltuc ? întrebă. — Dincolo, răspunse iute Golea. Da’ ce treabă ai tu ? — E bine așa, mai spuse poștașul, ieșind. Să nu-l mai trimiteți la cerșit... Poți fi sigur de asta ! strigă Golea în urma lui, trântind ușa. Privi pe fereastră, până se încredință că poștașul ieșise pe poartă. Numără banii pe îndelete. — Uite unde era tolba... râse, îndesând banii în buzunar. Apoi se răzgândi și aruncă o hârtie pe masă. Du-te și ia niște mâncare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și așteptați, spuse el, arătând undeva, în spate. Într-adevăr, așteptarea. Partea cea mai grea. Polițistul se ridică din spatele pupitrului pe care nu se afla decât un registru în care scria stângace, cu un creion chimic, litere de tipar. Își trânti pe birou chipiul, ștergând rămășițele aurei de pe țeasta cheală și ducându-și o șuviță umedă dintr-o parte în alta. Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau de apropiați ochii, pe atât îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de seamă și privi în jos, spre etajul al doilea. De dedesubt, din crăpătura ușii, ochii lucioși și uscați ai bătrânului scânteiară, atât cât Maca să-i poată observa, înainte de a se trage îndărăt. — Bâțâitule ! Moș Coprol ! strigă, înainte de a trânti ușa. Fata se oprise în pragul băii. Avea un prosop în jurul coapselor și cu altul, mai mic, își usca părul. — La cine strigai așa ? Nu strigam, spuse Maca, întinzându-se în pat și privind în tavan, cu mâinile sub ceafă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceva, șopti Tili. Ușa se deschise, scoasă, parcă, din țâțâni, și o namilă își făcu loc, cu halbele de bere. — Uită-te la el ! exclamă Tili. Hei, omule, asculți pe la uși... Namila râse întretăiat, scoțând un sunet ca de gargară. Trânti halbele pe masă, fără să-i pese că spuma făcea cercuri umede pe mușama. — Auzi, spuse Maca, ia du-te înapoi, închide bine ușa, numără până la trei și intră din nou. Namila îl privi nedumerită. Maca făcu semn spre ușă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Graalului, eu ce fac cu vinul ? Îl beau, ca un adevărat duhovnic, și iau, în felul ăsta, asupra mea toate păcatele lumii. Luă asupra lui, pe îndelete, cu înghițituri mici, o parte dintre păcatele lumii, apoi, după acest exorcism global, trânti paharul pe masă. — Da’ ele, păcatele, tot nu se împuținează. Zâmbi, plimbându-și degetul pe buza paharului : De-aia nici setea mea nu are leac. — Cu afurisenii ai încercat ? Popa ezită. — Sigur nu bei vinul ăla ? întrebă, ca să câștige ceva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]