3,565 matches
-
acea limbă pe care o folosesc cei ce sunt ținuți prizonieri, cei care se tem de a fi Înțeleși și atunci botează lucrurile și ideile cu alte semne și sunete și aerului Îi spun apă, febrei - somn, visului - trădare, prietenului - trecător și patriei - infern! De la Panait Istrati la sărmanul Ștefan Baciu În insulele Hawai, de la Horia Stamatu care a trăit nu departe de Heidegger, la Freiburg, la Eugen Ionescu ce-și descoperă târziu, deconcertat, rădăcini evreiești, dar, În loc de a medita cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fel aceleași, care mă fac capabil să diferențiez aproapele de ceea ce este și mi se pare departe, ceea ce este jos de ceea ce este sus, fierbintele de rece, ceea ce este dens de ceea ce este inconsistent, urâtul de frumos, armonicul de dizarmonic, trecătorul de etern, de acel „etern” de care Încă o dată e capabil creierul nostru ce se mișcă pe acele „cârje” sau „prejudecăți miraculoase” ale cauzalității. 4 Și, recunosc Încă o dată, vitalismul meu neînfrânat sau, mai știi, o ciudată și extravagantă asociere
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
romancier. Nu atât prozatorul care sunt, ci romancierul este, probabil, cel mai „aproape”, cel mai Îndreptățit de a „ataca” acest concept care face și a făcut groază atâtora...; ne amintim, nu-i așa, de Sfinxul, de fiara ce aținea calea trecătorilor care voiau să intre În cetatea Tebei și care Îi prăvălea de pe Înaltele stânci dacă nu puteau răspunde unei șarade! Deoarece romancierul, așa cum Îl Înțeleg eu, după ce am asimilat „lecția” marilor modele romanești engleze, franceze, rusești și germane, este un
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
zis grăbit, dorind să anulez teama care se instalase pe măsură ce Kimball adăuga noi amănunte. - Da? M-am zgâit la el fără noimă. Când și-a dat seama că n-aveam nimic de adăugat s-a întors la notele sale. - Un trecător - pe numele de Albert Lawrence - a fost orbit în decembrie, cu șase luni înainte de asasinarea lui Rabin. Cazul a rămas nerezolvat, însă anumite detalii m-au tulburat. Pauză. Există câteva similarități pe care nu le-am perceput foarte clar la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
oraș, cu doar două luni mai devreme, cărți expuse pe tarabele înghesuite și ascultaserăm, fascinați, piese de muzică clasică interpretate de o orchestră de tineri muzicieni de elită, îmbrăcați în fracuri, care se distrau și câștigau un ban cântând pentru trecători. O realitate urâtă și dezgustătoare ne forța prea repede să ne despărțim de niște amintiri ce nu mai corespundeau „evoluției” evenimentelor, noului „model” sângeros pe cale de afirmare. La scurt timp de la acel episod, care încă mai putea fi circumscris reglărilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
izolat, departe de traseele zgomotoase ale lumii contemporane. Oameni puțini pe străzi, trafic scăzut. Ai senzația că traversezi un oraș aciuat într-o amintire culturală a cuiva, în care personaje livrești și figuri istorice demult apuse s-au încarnat în trecătorii ce îți ies în întâmpinare. Doar vestimentația s-a schimbat. Mai multă animație găsim pe Rua Augusta, rezervată integral pietonilor: case cu trei caturi, așezate într-o simetrie perfectă, și omniprezentul pavaj, alb și negru, ca un preș bine îngrijit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
întregi pe trotuar. După vreo jumătate de oră de căutări intense, în care încerc să mediez între orgoliul lui Nicolae Prelipceanu de a descoperi de sine stătător doritul reper și înclinația lui VASILE GÂRNEȚ de a elimina orice risc întrebând trecătorii, ajungem la casa lui Fernando Pessoa. Este, desigur, alta decât cea situată în Rua dos Douradores din cartierul Baixa, despre care vorbește tot timpul Pessoa în Cartea neliniștirii, cu gura ajutorului de contabil Bernardo Soares... VASILE GÂRNEȚ: Sunt ușor dezamăgit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
e trecut de 19.00. Deasupra unei treceri spre curtea interioară a casei cu două etaje atârnă o pânză albă pe care e scris cu albastru „Casa Fernando Pessoa”. Atât, nici o placă comemorativă sau alte indicatoare care să atragă atenția trecătorului grăbit de pe stradă. În curte există și o cafenea mică, din păcate și ea închisă. Am fi preferat să stăm la o bere Sagres, încercând să ne imaginăm cum urca ajutorul de contabil Pessoa în biroul său de la etajul doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în locul monumentului lui Ludovic al XV-lea, demolat la Revoluția franceză, urmăresc un spectacol dat de o maimuță, foarte mică, cocoțată pe umărul unui individ cu turban, care merge pe stradă în fața mea. Animalul face bezele și se strâmbă la trecători. Aceștia, mai ales tinerii, se opresc, râd și-i fac, la rândul lor, semne. Individul cu turban, probabil un indian, merge înainte, fără să reacționeze, prin coridorul liber, creat de „spectatori” în fața sa... Caut François Feldman într-un magazin cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
declamă texte ca în biserică. Pentru fiecare, se găsește un mic grup de gură-cască. La fereastra unei case, înclinate peste pervaz, stau trei fete apetisante, care fumează și privesc provocator spre stradă. Jos, la ușa casei, niște flăcăi urmăresc reacția trecătorilor. Dacă te oprești sau dai semne că te interesează „subiectul”, se grăbesc să te informeze despre preț și alte detalii... Dăm și peste niște tipi rufoși, degradați biologic, care dorm sau dormitează lângă un câine întins pe asfalt. Exemplare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
la un gest de fraternizare simbolică între învingători și învinși. A doua poză emană o cu totul altă atmosferă: un soldat sovietic înarmat încearcă să smulgă bicicleta din mâinile unei tinere femei, chiar în fața Porților Brandenburg, sub privirile îngrozit-stupefiate ale trecătorilor - unii au înțepenit pe trotuar, incapabili de vreo reacție, alții se feresc, rușinați, din raza obiectivului fotografic, de parcă s-ar teme să nu li se imortalizeze lașitatea. Cele două imagini, surprinse în sectoare diferite ale orașului, american și sovietic, sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cunoscut momentul de glorie al vieții sale. E mândru de faptele eroice de-acum 45 de ani, la care a contribuit, și nu pare să facă vreo legătură cu situația sa actuală. E senin și dă din cap, mulțumind fiecărui trecător care-i aruncă niște gologani. Reușim să fentăm lunga coadă a celor ce vor să viziteze Bundestagul, printr-un artificiu retoric executat în fața agenților de pază, și peste câteva minute contemplăm panorama orașului din interiorul cupolei de sticlă, spre care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
contraponderea mirosului de urină. Iasomia, santalul, scorțișoara, floarea de portocal, șofranul, măghiranul, mărarul: toate nuanțele de efluvii. Cu ochii rămași frustrați din cauza interdicției de reprezentare, mahomedanul își ia revanșa prin intermediul papilelor și al nărilor: prăvălioarele cu mirodenii oferite cu zecile trecătorului sunt bufeuri de miresme, de defulări neobișnuite de care poate profita chiar și nordicul cu nările lui anesteziate. Ca să nu mai vorbim de piramidele de ceapă, de ardei și de tomate, ridicate de-a dreptul pe pavaj. Înzestrată cu o
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
lor este Mesia al nostru. Înclinația lor spre interpretare e la fel cu exegeza noastră. Cântecele lor religioase sunt apropiate de ale noastre. Ei nu acceptă poligamia, iar legile lor privind succesiunea nu lezează interesele fetelor. Vălul islamic e ceva trecător. Au o suplețe a spiritului și o facultate de adaptare uimitoare. Nimic asemănător cu wahhabiții. Dacă un creștin moare în Arabia, el nu poate fi înmormântat acolo; iar dacă este victima unui accident de mașină, nu va fi despăgubit. Viziunea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
care dă perpetua impresie de neterminat este așadar și cea mai practică și mai aducătoare de noroc. Ca și efigia de avertizare plantată pe marginea drumului sau la colțul vreunei străzi, reprezentându-l pe șeful comunității, și care îi semnalează trecătorului sau automobilistului intrarea pe un teritoriu aflat sub obediența sa. În acest spațiu național semănând cu pielea unui leopard din cauza micilor nații înghesuite unele în altele, portretul în culori țipătoare al protectorului în funcție este cel care indică frontiera. Imaginea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
la drum mai omenesc, dăm de căruțele regimentare, care au rătăcit și ele pe drumurile și viroagele din dreapta trupei, le lăsăm în urmă, încredințați că nu mai avem mult și coborâm la Hârlău. "Mult mai avem? mult? întrebăm pe un trecător. Nu. Vreo doi chilometri..." Suntem, veseli de această știre dar mergem două ceasuri suind și coborând și vedem că spre Hârlău nu numai că nu coborâm, dar nici măcar nu-l vedem. Întrebăm pe altul, un călăreț pe-o mârțoagă deșelată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Asprimea față de copii. Marș de-aici. Când ți-oi da o palmă! Semn de sălbăticie. Copiii din Elveția se duc cu trenul la școală, în orașe, zilnic, sub protecția călătorilor. În Manciuria copiii se joacă pe ulițele orașelor și cărăușii, trecătorii parlamentează blând cu ei ca să-i lese să treacă etc. Prigoana împotriva adventiștilor și evangheliștilor. Ce-am văzut acolo în Iași. Vizită la Verona: dușmanul trivialului. Natura și țăranul.4 Iași Ploești 158 Ploești Deva 173 = 331 x 2 + 100
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fiori de spaimă. Caii adulmecau spaima. 9 Septemvrie. Căci fiecare poartă destinul în sine. 21 Sept. Ivan Vasilievici Ninco e slujitor vechi la o proprietate unde s-a schimbat stăpânul. Deci el se consideră temeiul locului, și oamenii noi sunt trecători. El e stăpânul adevărat. Asta se lămurește mai bine în mintea lui, când se îmbată. Deci într-un rând, într-o stare teribilă de beție, se înfățișează la haziaica și-i spune hotărât că el vra să curme odată orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe cararea prăvălatică, doi căței au început să mă latre cu îndârjire și stăruință. M-am oprit și am fluierat ușurel spre ei de câteva ori. Au tăcut, apoi m-au privit cu atenție, părând dispuși să se împrietinească cu trecătorul. Cum le-am vorbit, cum au dat din cioturile de coadă, dar nu cred să fi înțeles, căci nu le-am vorbit în limba lor, adică nemțește. [NOTE: la CAZUL EUGENIȚEI COSTEA (1936) și VALEA FRUMOASEI (1938)]* Ducesa Agripina Laurenția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și să aducă mărfuri din afara Moldovei. Pentru marfa tranzitată ei erau obligați însă a plăti vamă la primul târg, când intrau în țară, vama mare de la Suceava și vama de ieșire din țară, la Siret. Alte vămi erau instituite la trecători și la trecerea apelor pe poduri umblătoare. Ștefan cel Mare stipula în privilegiul din 1460 o serie de măsuri care aveau drept scop asigurarea unei desfășurări normale a activității comerciale pe pământul Moldovei. Pentru felul cum erau ocrotiți negustorii străini
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
000. Din alte izvoare reiese că armata moldovenească număra 50.000 sau 60.000 de oameni. Un izvor florentin menționează 12.000 de călăreți și 20.000 de pedestrași. În campania din 1467, Ștefan cel Mare i-a întâmpinat la trecători pe unguri și i-a urmărit cu 12.000 de oameni. Este vorba de oastea cea mică, elita oastei moldovenești. Era mai bine înarmată și avea o mare mobilitate. În zona Sucevei trebuie să fi fost adunată și cea mai
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
umane. Astfel se poate explica prezența vocalei joase u din text numai în lexeme care se înscriu planului cotidian al existenței: bun (apreciere marcată puternic de utilitate și de idealul omenesc), fuse (durată măsurată), unde (circumscriere spațială), frunză (element vegetal trecător asociat cu perisabilitatea umană în proverbe), măicuța. Vocala u are și rolul de a susține fonetic coborârea, ca fază a saltului magic cu care bidiviul aduce natura de la început, fapt realizat prin întreruperea vocalei a, tot așa cum î din crâng
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
numărul magic dezvăluie o ființă totem, ce își revendică neofitul pentru a recrea modelul sacru, antropoofidian. Balada Scorpia I(8) aduce în scenă două personaje în aparență ofidiene. Scorpia și Samodia (fiul ei capabil să se metamorfozeze în voinic) ademenesc trecătorii ajunși întâmplător „în inima câmpului” să intre în fântână pentru a fi devorați. „Strategia” se bazează pe lăcomia feciorilor destul de naivi să coboare în puț pentru a căpăta galbenii voinicului, trădat totuși de aparența lui profund nefirească: „Între furcă și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Cai de-a rândul a luat”. Extragerea armăsarului din mediul lui este violentă, semn al forței eroului, dar și al faptului că perioada recluziunii subpământene s-a încheiat. Cuplul Scorpia-feciorul ei (cu o formă fals umană) se bazează pe lăcomia trecătorilor pentru a-i anihila. Aflați într-un canal de comunicare cu celălalt tărâm, „La puțul porumbului”, Scorpia și fiul ei imaginează o strategie naivă, dar eficientă: voinicul, deși purtând semne evidente ale naturii sale malefice, zace lângă fântână și pretinde
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
că era văzut rătăcind pe strazile Chișinăului. Pe la colțurile de stradă și încrucișările mai mari, se instalaseră cuiburi de mitralieră, în jurul cărora 2-3 soldați români, cu un ofițer sau subofițer, le supravegheau și scrutau străzile. Pe străzi se aflau puțini trecători. Pe unele figuri tristețe, pe altele bucurie ascunsă. Ajungem la gară. Aici, lume multă și cunoștințe la fiecare pas. Cumpărăm bilete și ne urcăm în tren, la locurile noastre. Călătorii au figurile îngrijorate, fiecare cu gândurile lui. După vreo jumătate
DE TREI ORI ÎN REFUGIU. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Eugen Şt. Holban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1710]