10,890 matches
-
i se Întîmpla? Se simți Înciudată că nu reușea să aibă complet Încredere În el, Înciudată de bănuielile stupide care Îi treceau uneori prin cap, dar și de faptul că-l mințea prin omisiune pentru a doua oară. Senzația de vinovăție o făcu să se Îmblînzească. Pierduseră și așa destul timp așteptîndu-se reciproc, era inutil să risipească și mai mult timp certîndu-se. Învins, Christian Își afundă obrazul În pletele Mariei. - Trebuie să fim atenți, dragostea mea, atenți să nu ne pierdem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dăduse cu piciorul unul din jandarmi. Pentru Marie, Cel-de-Sus va judeca, Din miezul stîncii sîngele va picura, Iar lumina brusc va apărea. - Coșmarul continuă... murmură Marie, copleșită. Recunoscu În sinea ei că fusese lipsită de luciditate, voise să creadă În vinovăția lui Gwen În primul rînd pentru ca această oribilă afacere să ia sfîrșit. - Philippe... Îi șopti Lucas văzîndu-l pe soțul lui Gwen venind În goană spre ei. TÎnăra femeie făcu cîțiva pași În Întîmpinarea lui, dar Philippe nici măcar nu păru s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi era interzis. Devenea tot mai clar că pentru Bruno lucrurile mergeau prost, că nu avea prieteni, că fetele Îl Înspăimântau, că În general adolescența lui era un eșec lamentabil. Tatăl său Își dădea seama și simțea un sentiment de vinovăție crescând. În 1972, de Crăciun, vru s-o Întâlnească pe fosta lui soție, ca să discute chestiunea. În cursul discuției, reieși că fratele vitreg al lui Bruno era În același liceu, În același an (deși În altă clasă) și că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
adevărat măscărici - simpatic foc!. Fără prea multe influențe, În plus, nimic apăsător. De pildă, nu ești antisemit! A scos o altă pagină: „Doar evreii nu cunosc regretul de a nu fi negri, căci au ales de mult calea inteligenței, a vinovăției și a umilinței. Nimic din cultura occidentală nu poate egala și nici măcar nu se poate apropia de ceea ce au reușit să facă evreii din vinovăție și din umilință; de aceea negrii Îi urăsc mai mult decât pe oricine.” Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cunosc regretul de a nu fi negri, căci au ales de mult calea inteligenței, a vinovăției și a umilinței. Nimic din cultura occidentală nu poate egala și nici măcar nu se poate apropia de ceea ce au reușit să facă evreii din vinovăție și din umilință; de aceea negrii Îi urăsc mai mult decât pe oricine.” Cu un aer fericit, s-a Înfundat În fotoliu, și-a pus mâinile pe ceafă; o clipă am crezut c-o să-și pună picioarele pe birou, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de kilometri de Londra ? — Zi-le că vin chiar acum, reușesc să articulez grăbită. Spune-i lui Ketterman că vin imediat... Mă sui în tren... — S-ar putea să fie prea târziu. Glasul lui Guy pare ezitant și încărcat de vinovăție. Samantha, circulă tot soiul de povești. — Povești ? Inima îmi bate atât de tare că abia reușesc să rostesc acest cuvânt. Ce... povești ? Îl ascult și parcă nu aud ce-mi spune. Mă simt ca și cum mașina mea ar fi luat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
prin păr. Credeam că de-asta nu vrei să vorbești despre trecutul tău. Iar tu m-ai lăsat s-o cred. Când te-ai dus la Londra, am fost îngrijorat pentru tine. Iisuse. — Îmi pare rău. Am o grimasă de vinovăție. Dar... pur și simplu n-am vrut să știi adevărul. — De ce nu ? îi răspunde, și simt în glasul lui că e rănit. De ce, n-ai încredere în mine ? — Nu, zic stresată. Evident că am încredere în tine ! Dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cu greu, Întorcînd basmaua pe toate fețele. Nu trebuia... Am vrut eu ! În chip de mulțumire. Mă privește extrem de sincer. Mai ales că ai pierdut cingătoarea aia pe care ți-o făcusem de Crăciun. A ! zic, cu o Împunsătură de vinovăție. Ăă, da. Ce... păcat. Înghit În sec. Era o cingătoare atît de frumoasă ! Am fost foarte supărată că am pierdut-o. — Ei, la naiba ! Ochii i se umplu din nou de lacrimi. Am să-ți mai fac una. Nu ! zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
niciodată, dar niciodată n-aș... Dar pur și simplu nu mă pot mișca. Nu pot nici măcar să Înghit În sec. Am rămas pironită și mă uit neajutorată la el, cu o față care știu că are un aer Încărcat de vinovăție. Jack deschide gura, după care o Închide la loc. Apoi se Întoarce pe călcîie, deschide ușa și iese. O clipă, În micul birou e o tăcere mormîntală. — Așa ! spune Jemima, plesnindu-și palmele, triumfătoare. Să se Învețe minte ! Și, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fac profesorii histrionici - prin expresii ca „căcat” sau “Îl bag În mă‑sa!” N‑avea În el nimic din neîmblânzitul campusului. Slăbiciunile, friabilitățile lui erau vizibile. Știa, În chip obsesiv, ce Înseamnă să fii dat la fund de greșelile și vinovățiile tale. Dar Înainte de a se scufunda ți‑ar fi descris peștera lui Platon. Ți‑ar fi vorbit despre sufletul tău, deja subțiratic, și Împuținându‑se rapid - din ce În ce mai rapid. Îi atrăgea pe studenții dotați. La cursurile lui era Întotdeauna Înghesuială. Așa Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ficționali, așa cum se Întâmplă În romanul lui Philip Roth Operation Shylock. A Confession (Simon and Schuster, 1993). Toate acestea au o strânsă legătură cu discuția despre „dosarul Eliade”, precum și cu fundalul lor: dezbaterile despre memorie și istorie, responsabilitate colectivă și vinovăție individuală, justiție retrospectivă, reconciliere, Holocaust, Gulag și așa mai departe. Din nefericire, discuțiile românești pe asemenea teme cardinale ale istoriei recente sunt prea puțin racordate la discuțiile internaționale și sunt, ca mai toate discuțiile publice de la noi, rudimentare și diletante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lucrul cel mai adevărat... zece ore pe zi, șase zile pe săptămână, zece ani. — Regret, am spus eu. — Eu sunt cea care regret, zise ea. Viața a fost prea dură cu mine ca să-mi mai permit vreodată vreun sentiment de vinovăție. Adevăratele mustrări de conștiință îmi sunt la fel de inaccesibile ca o haină de vizon. Ceea ce mă ținea lângă mașina aceea, în fabrică, zi după zi, erau visele; și nu aveam nici un drept la ele. — De ce nu? am întrebat-o. — Erau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din Empire State Building. Un agent m-a coborât cu un lift și m-a scos afară în stradă redându-mă fluxului vieții. Am făcut poate cincizeci de pași pe trotuar, apoi m-am oprit. Am înghețat. Nu sentimentul de vinovăție mă înghețase. Mă autoeducasem să nu încerc niciodată acest sentiment. Nu înfricoșătorul sentiment al pierderii suferite mă înghețase. Mă autoeducasem să nu râvnesc la nimic. Nu detestarea morții mă înghețase. Mă autoeducasem să mă gândesc la moarte ca la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
miște în jurul lor, dezvăluindu-i pe toți cei prezenți la ceremonie; invitații aplaudau și chiuiau fără să scoată un sunet. Samuel lăsă din mână telecomanda, concentrându-se asupra unei pensule de pe podea, pe jumătate acoperită cu o bucată de plastic. Vinovăția începea să-i dea târcoale. Cu cât se gândea mai mult, cu atât se afunda într-o mare de remușcări. Nu procedase corect. De atâta vreme n-o mai văzuse doar pe Margareta. Dormise ani în șir, iar acum, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ce să spun. Prin minte îmi defilau posibile cauze, discuții auzite de la părinți, certuri de demult, istoria personală a bunică-mii, cu evenimente la care aș fi putut face aluzie din naivitate (sau din „delicatețe”, cum spunea ea), și cu toate că vinovăția lucra cu folos, sondându-mi conștiința strat după strat, nu găseam nici un motiv valabil pentru această întunecare bruscă. - Te-am supărat cu ceva? am întrebat. M-a privit uimită. - A, nu, Doamne ferește, Doamne ferește, Mian, nu m-ai supărat cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ani, valul tot mai puternic al jurnalismului de senzație Împiedicase orice relație cu reporterii care să nu fie strict formală; orice speculație ar fi emis avea să apară cu siguranță a doua zi aproape sub forma unei acuzații directe de vinovăție. Așa că Brunetti devenise precaut, oferind informații cât mai puține, oricât de precise și adevărate ar fi crezut reporterii că erau. Își dădu seama că, până să afle ceva de la laborator despre biletul din buzunarul omului sau până când nu primea raportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Cavendish, a căzut în sarcina lui Hugo s-o întâmpine pe asistenta Harris la Fitzherbert Place, în ziua în care fusese hotărât ca aceasta să vină. Hugo a plecat de la spital într-o stare care, așa cum el însuși recunoștea cu vinovăție, implica mai multă emoție și speranță decât cele pe care reușise să le nutrească la nașterea copilului. Cu toate acestea, femeia care aștepta în fața ușii încă nevopsite de la numărul patru nu semăna deloc cu blonda gen Carry Onpe care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pot să lipsesc de la serviciu. În ultima vreme mi-am luat atâtea zile libere, din cauza diferitelor lui boli, încât, dacă mai lipsesc o dată, or să mă dea afară. —Biata de tine, a spus Hugo. Și-a dat seama, plin de vinovăție, că nu era singurul părinte cu probleme. Până și Alice, cu toată eficiența ei, avusese un motiv să plângă. De multe ori, după întâlnirea aceea, Hugo se întrebase care fusese motivul. —Să ai un copil și să-ți ții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Multe dintre casele din zona asta sunt foarte drăguțe, a insistat Hugo. — Deci, în profesia de agent imobiliar nu se minte? l-a tachinat Alice. —Deloc - ei, presupun că uneori se mai și minte, a mărturisit Hugo, gândindu-se, cu vinovăție, la cuplul Osokozi. Și-a amintit, cu un sentiment de disconfort, cum doamna cea bătrână îl întrebase dacă el ar cumpăra bungalow-ul ăla hidos și cum el o asigurase că l-ar cumpăra. Apoi mai erau și diversele trucuri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
somn. Dar, gândul îi fugea tot la Vasilica... Închise ochii strâns... În minte îi tot venea imaginea chipului ei zâmbitor, spunându-i: ”chiar față de străini să mă faci de rusine”, cuvinte spuse cu blândețe, fără patimă. Îl treceau fiori de vinovăție prin toată ființa. Era istovit si cu nervii întinsi până la capăt. - Mi-e dor de Fata... Atât de dor!... murmură el suspinând. Inima începu să-i bată nebunește, în gând îi veni vocea ei, din visul din cimitir. Glasul ei
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
viață. - I-am furat viața: murmură Iorgu. Sunt un hoț!... Atunci, cuvintele Vasilicăi: ”Chiar față de străini să mă faci de rușine”, rămăseseră între ei, preț de o clipă, ca o punte ce-i scutură întreaga ființă. De atunci sentimentul de vinovăție îl urmărește necontenit, pas cu pas... ”- Nu te învinovăți pentru ce i s-a întâmplat, auzi o voce lăuntrică, abia șoptit. Știu că ai ținut la ea și ai iubit-o mult. Ea a ales. Cu toții facem o alegere, la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
toate firele care mă legau de Dumnezeu. Singurătatea și tăcerea, ăsta-i destinul meu...! murmură el, și o sudoare rece îi umezi rădăcina părului pe cap. O suferință surdă îi apăsă inima din cauza acelei remușcări otrăvite...și a simțământului de vinovăție. i ii i -Ce am ajuns!... umbră rătăcitoare printre crucile cimitirului. Nu meritam nici să merg în umbra ei măcar!... murmură el cu ochii scăldați în lacrimi. Nu mai adormi, rămase treaz până se făcu ziuă... Colinda Crăciunului ... Am ajuns
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
tăcerea groazei țesută din frică. ”De față cu străinii, să mă faci de rușine?!”, Ca un ecou, îi reveneau în minte, cuvintele Vasilicăi. Cu fața mai rece ca gheața și cu privirea fixă, părea desprins de lumea asta... Trăia sentința vinovăției. Trecuse demult, de miezul nopții... Zorile l-au prins tot atât de treaz și neliniștit... dar, în sufletul lui începuse să se facă lumină... Afară, noaptea se mai ținea atârnată doar de crengile negre ale toamnei. Se crăpa de ziuă. Dimineața se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Frământări și gânduri de tot felul nu-l slăbeau o clipă, mai cu seamă mustrările de conștiință, că, el a fost cauza suferințelor Vasilicăi, până când s-a stins din viață și asta nu și-o putea ierta. Un sentiment de vinovăție îi frământa sufletul. -Mă simt ca motociclistul de la ”zidul morții”... mă simt ca el!.. își zise Iorgu cu uruitul motorului în minte. ”...O, Doamne... O, Doamne, dacă Sfânta Ta voință m-a creat ca să sufăr; Dă-mi, Doamne, puterea de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Moartea mamei ei, o înnăspri și mai tare, și, se simți și mai singură și mai tristă... Au început remușcările... ”-Voi muri tot paralizată și părăsită, ca și mama... blestemul ei m-a ajuns..!”. Spunea ea printre lacrimi, cu presimțământul vinovăției. Noaptea... după miezul nopții, se trezea și murmura plângând încet... ”...Mi-ampărăsit mama singură acasă Intr-o casă pardosită cu necazuri și lut, In noaptea aceea cu zăpadă. Ingerii călăreau pe umerii mei Vocea mamei îngheța pe pârâu. Si nu vedeam
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]