3,866 matches
-
vreme am socotit otova că ardelenii și bănățenii greco-catolici ar fi aristocrația morală a nației transilvano-bănățene. Că nu e așa ne spun caltaboșii, pălinka și plicul. Ionică este, se zice, nepotul arhiepiscopului Lucian Mureșan al greco-catolicilor: oameni de ispravă, morali, vrednici de prețuire. Așa zicem adesea și nu băgăm de seamă că viața râde de bietele noastre reducționisme. Un caz pilduitor mi l-a spus soacra mea de prin Banat, locuitoare de-o viață într-o comună la nici o azvârlitură de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
într-o observație directă la adresa urmașului apostolic: "na", zice uina Slauca, "acuma ce i-o trebuit și lui Papa să vină la noi, nu vedeți că abia să poartă, abia pășește, de zici că acuma, acuma pică; nu-i mai vrednic, așa-i când 'bătrânești", zice uina, plină deodată de o înțelepciune fortuna labilis: "dacă ai 'bătrânit stai acasă, pe lângă cuină, mai faci una, alta, ce te mai țin puterile, brăcinarii, cum se zice, nu te apuci tu și te sui
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
azi și să mă conving, în cunoștință de cauză, că adică dacă e bine (sau e prăpăstios) să fii postmodern sau, baremi, modern. Sau bine e să nu fi nici una, nici alta și să te prezinți mai degrabă ca un vrednic tradiționalist sau, dacă nu așa, atunci cu hotărîre să reneg toate acestea, altfel să privesc și spre stânga cea pururea tânără să tropăi, postmodern să mă ilustrez, adeptul fragmentarismului celui alunecos să mă revelez public. La întrebarea tradiționalistă a meșterului
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
urmă, ani la rând, venea să te verifice tovarășa comandantă de unitate, și ea mamă iubitoare, pe căldură mergeai la stadion vara, pentru a sărbători aniversarea de 23 August, și mult înjurai și cu atât te alegeai. Gata! Nu ești vrednic, lasă pe alții să se vrednicească; ia privește, dumneata, la dom' primar țărănist Luță, acela de sector, cum la pușcărie merge, cum dom' Camenco Petrovici pe urmele lui pășește. E de sperat că, dacă merită, și dom' Virgil Măgureanu, și
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cum că cum anume ne va fi sub asemenea otcârmuire, doamna beilerbei n-a mai adăugat nimic. S-a mulțumit să dea din mână a ceva de la sine înțeles și eu pe dată am văzut cu ochiul minții cât de vrednice de pomenire vor fi să fie viitoarele asedii asupra așa ziselor elite intelectuale, în veci afurisite, cu apucături de hainie a intereselor naționale. Abia atunci vor lupta ele în felul locuitorilor din palanca Solnok, din același an al Hegirei, adică
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
de vedere acustic. O alegorie cu anonimul provincial Vorba lui Vlahuță nu de provincialismul stârnitor de analize politologice mă tem, ci de veșnicia ăluilalt, a celui cultural. Acela mă lasă gânditor și surpat de reverie, așa cum l-a lăsat pe vrednicul Bălcescu pământul cel frumos și armonic alcătuit al Ardealului în cunoscutul fragment cu care delectasem eu, pedagogic și docimologic, ani la rând, populația școlară de pe strada Islaz, din cartierul Fratelia din Timișoara. Asta e problema cea mare, nu regionalizarea, nu
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
taur; Sau să cânți hipopotamii, Megateri, ichtiosaur, Sau să cânți pe Șarimica, Care este-al tău tezaur. Îți răspundem, cor de păsări: La mulți ani! - Iară un graur Vă dorește: fiți ferice Ca-n harem un rege maur! Jacques, fii vrednic, nobil, mare, Ca colegul Calkentraur, Și nu numai în rime rele, Dar și-n pungă să aibi aur, Și-n a vieței tale horă, Șarimica-ți fie Auroră! 168 [HARIETA EMINOVICI] [București, 6 februarie 1880] Dragă Harieta, Iartă-mă, puiule, dacă
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
încît nu-ți pot scrie pe plac și în toată liniștea. Nicuța mea, dulcea mea Nicuță! [... ].. foarte, foarte, nesfârșit de mult. Când gândesc la neagra mea ingratitudine, la mizeria sufletească de care am fost capabil, mă simt atât de puțin vrednic de tine, atât de om de nimic, încît aș intra în pământ. Eu singur n-am știut niciodată, n-am știut pîn-acum ce mult dragă îmi ești, ce mult scumpă, cât ești pentru mine. De-acu m-am învățat minte
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
mai mult în favoarea proprietății mari, justiția, știți că are a face mai mult cu procese pentru moșii, succesiune de bani etc., școalele noastre secundare cresc generații de scriitori meniți a se tăvăli prin tot soiul de cancelarii, iar nu oameni vrednici, cari să se susție însuși prin munca lor. Toată lumea la noi apelează la buget, adică direct sau indirect la punga sau munca // clasei pozitive, a țăranului. Pîn-acuma o singură instituție mi s-a părut creată cu dezinteresare pentru poporul rural
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
pentru convingerea că lucrezi sau nu în zădar. Eu sunt scriitor de ocazie și, daca am crezut de cuviință a statornici pe hârtie puținele momente ale unei vieți destul de deșerte și de neînsemnate e un semn că le-am crezut vrednice de aceasta. Daca forma pe care ele a-mbrăcat-o e vrednică de râs, vei concede că nu aceasta a fost intenția mea și c-atunci e mult mai bine ca să nu se publice niciodată. În orice caz eu n-am vrut
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
scriitor de ocazie și, daca am crezut de cuviință a statornici pe hârtie puținele momente ale unei vieți destul de deșerte și de neînsemnate e un semn că le-am crezut vrednice de aceasta. Daca forma pe care ele a-mbrăcat-o e vrednică de râs, vei concede că nu aceasta a fost intenția mea și c-atunci e mult mai bine ca să nu se publice niciodată. În orice caz eu n-am vrut să le dau o formă ridiculă și, daca sunt greșeli
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
1881] Domnul meu, Veți fi observat, cu o părere de rău pe care țara întreagă o împărtășește, că partidul care ne guvernează nu mai vede în statul român o ființă de sine stătătoare, un produs al istoriei unui vechi și vrednic neam, o manifestare a geniului nostru popular, ci o unealtă pentru realizarea unor ambiții personale, un obiect pentru experimente, unele premature, altele primejdioase, în fine un teren de esploatare în folosul unei asociații ale cărei tendențe se pretind a fi
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
nu vede în politică un mijloc de armonică dezvoltare al aptitudinilor și calităților unui popor, ci un mijloc de parvenire și de îmbogățire, nici o 352 {EminescuOpXVI 353} instituție nu mai e sfântă, nici o tradiție neatinsă, nici un simțimânt național și istoric vrednic de respectat. Pentru această corupție biserica noastră, școala noastră, împărțirea istorică a țării, legăturile vechi și de bună-credință între proprietatea mare și cea mică, justiția, Coroana Regelui chiar nu sunt decât afaceri de combinație, ca și când toate acestea n-ar fi
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
împuținară tot mai mult. Domnul Ștefan Tomșa (1615) însă arzând și pe acestea, curțile în vremea lui Alexandru Mavrocordat v.v. ajunseră a număra de-abia una sută locuințe. Dar încă și cu această reducție, palatul tot era încă un monument vrednic de văzut; din toate părțile alergau străinii să-l viziteze; și moldovenii, prin o fală națională ce nu se poate descuviința, îl priveau ca martorul secular, ca păstrătorul istoriei lor. În adevăr, această zidire era plină de suvenire prețioase inimii
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și mai drastic când hotărăște: „Dohtorul cel mare al Curții gospod... să nu aibă cât de puțin amestec la spitalul acesta, nici la spițeria spitalului”. Numirea doctorilor se va face numai de către epitropi „pe care îl vor socoti de om vrednic”. Iar de se va întâmpla ca doctorului din spital „îi va prisosi vreme peste... slujba lui la spital și se va întâmpla să-l cheme vreun bolnav de aice din oraș să aibă voie să meargă și nici atuncea să
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
că nu poate înțelege un cămin fără un document cât de neînsemnat că era ginerele unui artist așa de mare ca Simion. Îi "smulse" câteva tablouri, pe care apoi le aruncă în pod, cerând însă cele trebuitoare mobilării unei săli vrednice de aceste comori. Aglae le dădu tot ce putu. Soții Rațiu, nepăsători acum de posibilele reacțiuni ale lui Simion, veneau cu îndrăzneală, aproape în fiecare zi, și se invitau la masă. În astfel de împrejurări, copilul, numai de două luni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tragă și vesta și se făcu că n-aude pe Otilia. - Ai să-mi mulțumești, nu altceva! asigură el pe moș Costache. Ureche minunată. Doctorul Vasiliad comandă profesional bătrînului: - Scoateți-vă și cămașa! Acesta, intimidat, se execută, aruncând o uitătură vrednică de milă către ceilalți, care nu se putură abține de a nu zâmbi. - Câți ani aveți? întrebă doctorul, imperios. Moș Costache se fâstâci. Era învederat că nu-i plăcea să-și spună vârsta. - Șaizeci și șapte, șaizeci și cinci... nu știu! - Hm
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de la etaj, auzi limpede sunetele dulci ale flautului, reluând aria de menuet. Calea Victoriei pe porțiunea aceasta era destul de liniștită, și notele se auzeau uneori clare ca-ntr-o poiană. Felix admiră pe Pascalopol și gândi că era un om superior, vrednic de imitat. Se cădea ca și el să fie la înălțimea moșierului și să dea dovezi de aceeași demnitate. O îndoială îl chinuia. La cine făcuse aluzie Pascalopol? Evident, îi atrăsese atenția lui să nu aibă nici o bănuială asupra Otiliei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
află de Otilia, care venise de la Paris, și puse întrebări lui Felix despre ea. Aglae făcu încercări desperate să sfărâme convorbirea, aduse dulceață, cafele. Stănică lăuda acum zgomotos pe Otilia și demonstră că numai o astfel de fată superioară este vrednică de prietenia Liliei. În cele din urmă, Stănică luă pe Felix și pe Lili și trecură dincolo, la moș Costache, spre ciuda Aglaei, care nu-i putea urma. Titi, însă, se ținu după ei. Otilia făcu cea mai bună primire
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care nașterea lui se zbate. El „vine“, dar este încă „acolo“. La Athos, la schitul românesc Prodromul, un călugăr vârstnic îmi povestea într-o seară, când se lăsase întunericul, cum a fost pe vremea când au sosit aici primii călugări vrednici, adunați în preajma părintelui Petroniu (parcă spre sfârșitul anilor șaptezeci). Că înainte nu mai rămăseseră la Prodrom decât vreo doi-trei neputincioși și leneși. Și când au ajuns la Prodrom cei câțiva aduși de Petroniu, totul era în paragină, că, să ne
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
undeva nevoile decât cu frica că te apucă șobolanii de fund. Iar acuma, în seara în care mi se povestea, clădirile mânăstirii, care nu erau puține, nu erau încă toate renăscute la viață, dar acolo unde puseseră mâna călugării cei vrednici sosiți proaspăt din România, fața locului era schimbată, locurile întărite, zidăria nouă, pereții curați și mirosind îmbietor. Până și papuci noi găseai, pentru călătorii în trecere pe acolo. Drumul care ducea sus la Prodrom fusese mușcat în stâncă, bucată cu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
trebuie să aibă și parte muierească; sau alte făpturi care cresc fără grija omului. Probabil că vechea regulă care interzice orice parte nebărbătească are în vedere doar acele ființe care depind de voința omului). Și a fost destul. Patru motani vrednici. Care au fost vrednici! Că acuma nu mai sunt. S-au învățat prost, că, de când bucătăria Prodromului își face datoria, în toată cinstea mânăstirească, hrănind și pe călătorii care adastă aici o zi-două, s-au pus motanii pe mofturi, strâmbă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
parte muierească; sau alte făpturi care cresc fără grija omului. Probabil că vechea regulă care interzice orice parte nebărbătească are în vedere doar acele ființe care depind de voința omului). Și a fost destul. Patru motani vrednici. Care au fost vrednici! Că acuma nu mai sunt. S-au învățat prost, că, de când bucătăria Prodromului își face datoria, în toată cinstea mânăstirească, hrănind și pe călătorii care adastă aici o zi-două, s-au pus motanii pe mofturi, strâmbă din nas la șobolani
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
mai cult și mai tare, precumpănea cu mult pe celelalte. {EminescuOpXIV 80} Astfel îi află și-i descrie încă pe la anul 1170 un vestit călător din veacul al doisprezecelea, rabinul Beniamin de Tudela, a cărui mărturie o certifică toți oamenii vrednici de credință din acea vreme, ca fiind cu temei. Această nație a trebuit să se plece câtva timp sub jugul autocrației bulgare, până ce, după căderea acesteia, se uni cu opresorii ei de altădată contra inamicului comun, Bizanțul, după care întemeie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lucrată cu fir de aur, pe care-o îmbrăcară apoi cu mândrie cei doi frați, Petru și Asan, venind biruitori în urmă-i. Abia scăpă oastea romeică la loc sigur când se și puse, în locul incapabilului Caesar Kantacuzenus, cel mai vrednic deși tânăr general din vremea aceea, anume Alexius Wranas. De atunci mișcările și operațiunile oștirii se făcură cu circumspecțiune, dibăcie și cu bună ispravă, încît și încrederea și curajul oamenilor crescură vederat. Dar mai serios decât la înăbușirea răscoalei romîno-bulgare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]