30,710 matches
-
rămas în zona Pacificului de Sud. Grupurile operative (Task Force) includeau portavionul USS Wasp, Saratoga, si Horneț, plus escadrilele aeriene de pe bordul lor și nave de escorta, incluzând cuirasate, crucișătoare, distrugătoare care staționau în primul rând între insulele Solomon și insule Noile Hebride (Vanuatu). În această locație, portavioanele aveau sarcina de a păzi linia de comunicare dintre cele mai importante bazele aliate de la Nouă Caledonie și Espiritu Sânto, sprijinirea forțelor terestre aliate la Guadalcanal și Tulagi împotriva oricăror contraofensive japoneze, apărând
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
în continuare superioritate aeriană la sud de Insulele Solomon, din cauza avioanelor americane cu baza la "aerodromul Henderson Field", Guadalcanal. Cu toate acestea, pe timp de noapte, atunci când avioanele americane nu erau în măsură să funcționeze eficient, japonezii reușeau să navigheze în jurul insulei după bunul lor plac. Astfel, în lupta pentru Guadalcanal a apărut un impas, cu aliații aducând materiale și întăriri la Guadalcanal în timpul zilei, iar japonezii pe timp de noapte (regularitatea cu care japonezii făceau aceste aprovizionări noaptea i-a făcut
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
la Guadalcanal în timpul zilei, iar japonezii pe timp de noapte (regularitatea cu care japonezii făceau aceste aprovizionări noaptea i-a făcut pe americani să o numească „Tokio Express"), niciuna din părți nefiind capabilă să aducă suficiente trupe și provizii pe insula pentru a asigura un avantaj decisiv. Până la mijlocul lunii octombrie, ambele părți au avut aproximativ un numar egal de trupe pe insulă. La 23 octombrie efectivele concentrate în apropierea aerodromului "Henderson Field" erau: 23.000 militari americani și 22.000
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
americani să o numească „Tokio Express"), niciuna din părți nefiind capabilă să aducă suficiente trupe și provizii pe insula pentru a asigura un avantaj decisiv. Până la mijlocul lunii octombrie, ambele părți au avut aproximativ un numar egal de trupe pe insulă. La 23 octombrie efectivele concentrate în apropierea aerodromului "Henderson Field" erau: 23.000 militari americani și 22.000 militari japonezi Impasul a fost întrerupt pentru scurt timp de două acțiuni navale mari. În noaptea de 11/12 octombrie, o forță
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
că ar putea repara înfrângerea lor în Bătălia de la Midway. În afară de câteva raiduri aeriene pe aerodromul Henderson Field în luna octombrie, portavioanele japoneze și navele de luptă de sprijin au rămas în afara luptei pentru Guadalcanal, în zona de nord-vest a Insulelor Solomon, așteptând o șansă de a se apropia și de a ataca portavioanele americane. Cu următorul atac terestru major al Armatei japoneze planificat asupra forțelor aliate pe Guadalcanal stabilit pentru 20 octombrie, navele de luptă ale lui Yamamoto au început
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
apropia și de a ataca portavioanele americane. Cu următorul atac terestru major al Armatei japoneze planificat asupra forțelor aliate pe Guadalcanal stabilit pentru 20 octombrie, navele de luptă ale lui Yamamoto au început să se apropie de zonă sudică a insulelor Solomon pentru a sprijini ofensiva armatei japoneze la Guadalcanal, și să fie gata să atace orice navă Aliata (în primul rând americană), în special portavioane, care s-ar fi apropiat pentru a sprijini apărarea aliata la Guadalcanal. Din 20-25 octombrie
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
Kondo era și comandantul celor trei forțe , care aveau în dotare în total 212 avioane. Pe partea americană grupul operativ era format din portavioanele Horneț și Enterprise sub comanda generală a amiralului Thomas C. Kinkaid - a trecut la nord de insulele Santa Cruz la 25 octombrie în căutare de forțelor navale japoneze. Navele de război americane s-au desfășurat în două grupuri de portavioane separate, formate în jurul celor două portavioane Horneț și Enterprise, si deplasându-se separat unii de alții la
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
Pensacola, Sân Diego, Juneau), și 14 distrugătoare. Portavioanele aveau la bord în total 171 de avioane, dar mai puteau conta și pe sprijinul a 60 de avioane cu baza la "Henderson Field". Un hidroavion american PBY Cătălina cu baza pe Insulele Santa Cruz la ora 11:03 a descoperit corpul principal al portavioanelor japoneze. Cu toate acestea, portavioanele japoneze erau la aproximativ 657 km de forțele americane, dincolo de rază de acțiune ale avioanelor de pe portavioane. Kinkaid, în speranța de a reduce
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
informația că navele de război americane mari sunt în retragere din zonă, plus o situație critică a lipsei de combustibil au determinat japonezii să-și reconsidere urmărirea în continuare de navelor de război americane. După realimentare în apropiere de nordul insulelor Solomon, navele s-au întors la baza lor principala de la Truk la 30 octombrie. În timpul retragerea americanilor din zona de conflict spre Espiritu Sânto și Nouă Caledonie, "South Dakota" s-a ciocnit cu distrugătorul "Mahan", deteriorând puternic distrugătorul. Japonezii s-
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
de război din Pacific. Atunci cand portavionul a fost retras din lupta, echipajul a scris pe puntea de zbor: „Enterprise împotriva Japoniei." "Enterprise" a fost parțial reparat în Noua Caledonie și, deși încă destul de avariat, a revenit la zona de sud ale insulelor Solomons cu doar două săptămâni mai tarziu, pentru a sprijini forțele aliate în timpul bătăliei navale din Guadalcanal, jucând un rol important în ceea ce s-a dovedit a fi lupta navală decisivă în campania globală pentru Guadalcanal. Deși a fost o
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
victorii tactice, bătălia a curmat efectiv orice speranță a Marinei japoneze pe care ar fi putut-o printr-o victorie decisivă în fața puterii industriale a Statelor Unite, ca fiind un obiectiv de neatins. Istoricul Eric Hammel a rezumat semnificația bătăliei de la Insulele Santa Cruz că,
Bătălia de la Insulele Santa Cruz () [Corola-website/Science/331711_a_333040]
-
suprafață compactă terestră din Danemarca, la ieșirea strâmtorii Skagerrak. Strâmtoarea Skagerrak se află între coasta de sud-est ale Norvegiei, coasta de sud-vest ale Suediei și golful Kattegat, care fac legătura spre Marea Baltică. În partea de est a Mării Nordului se află insulele britanice cu Scapa Flow în Nord, baza navală a flotei Grand Fleet, iar mai la sud fiordul scoțian Firth of Forth. "Grand Fleet" a Marinei Regale Britanice comandată de John Jellicoe ambarcat pe nava de linie "HMS Iron Duke" era
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
de vară în stabilirea zonei; astfel, locuri care ar putea avea aceeași minimă medie iarnă, dar temperaturi semnificativ diferite vară, i se va acorda aceeași zonă de rezistență. Un exemplu extrem al acestui fenomen se poate vedea atunci când se compară Insulele Shetland și sudul statului Alabama, ambele fiind în limita zonelor 8 și 9 și împărtășesc aceeași minimă iarnă, dar nimic altceva în climatele lor. În timpul verii, climatul subtropical umed din Alabama este de aproximativ cu 20 °C mai cald decât
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
Cu excepția unui loc foarte mic aproape de Karasjok, Norvegia, ce se află în zona 2, nicăieri în partea Arctică a Scandinaviei nu se ajunge mai josde zona 3. Insulele Feroe, la 62-63 ° N se află în zona 8, la fel ca și Insulele Lofoten la 68 ° N. Tromsø, un oraș de coastă din Norvegia, la 70 ° N, este în zona 7, si chiar Longyearbyen, cel mai nordic oraș din lume, la 78 ° N, este încă în zona 5. Toate aceste locații de coastă
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
N) conține orașe precum Tampere, Umeå și Östersund. Zona 6 acoperă sudul continental al Finlandei, Suedia, la nord de 60 ° N, si platoul ridicat Smaland mai la sud. Aici veți găsi orașe, cum ar fi Gävle, Örebro, Sundsvall și Helsinki. Insulele Åland, precum și cele de coastă din Sudul Suediei și zona Stockholmului sunt în zona 7. Coast de Vest a Suediei (Gothenburg și spre Sud) se bucură de ierni deosebit de blânde și se află în zona 7, de aceea e o
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
un impact semnificativ asupra intervalului de temperaturi scăzute la care s-ar putea ajunge în timpul iernii. În general, zonele climatice de rezistență a plantelor la frig sunt ridicate, având în vedere latitudinea regiunii, deși nu la fel de ridicate că și în Insulele Shetland unde zona 9 se extinde la peste 60° N. În Europa Centrală, zonele relevante scad din zona 8 de pe coasta belgiană, olandeză și germană a Mării Nordului, cu excepția câtorva dintre Insulele Frizone (în special Vlieland și Terschelling), insula Helgoland și
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
latitudinea regiunii, deși nu la fel de ridicate că și în Insulele Shetland unde zona 9 se extinde la peste 60° N. În Europa Centrală, zonele relevante scad din zona 8 de pe coasta belgiană, olandeză și germană a Mării Nordului, cu excepția câtorva dintre Insulele Frizone (în special Vlieland și Terschelling), insula Helgoland și unele dintre insule din estuarul Rin-Escaut, care sunt în zona 9, către zona 5 în jurul Suwałki și Voievodatul Podlasia la granița de est îndepărtată dintre Polonia și Lituania. Unele zone izolate
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
și în Insulele Shetland unde zona 9 se extinde la peste 60° N. În Europa Centrală, zonele relevante scad din zona 8 de pe coasta belgiană, olandeză și germană a Mării Nordului, cu excepția câtorva dintre Insulele Frizone (în special Vlieland și Terschelling), insula Helgoland și unele dintre insule din estuarul Rin-Escaut, care sunt în zona 9, către zona 5 în jurul Suwałki și Voievodatul Podlasia la granița de est îndepărtată dintre Polonia și Lituania. Unele zone izolate la altitudini ridicate din Alpi și Carpați
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
zona 9 se extinde la peste 60° N. În Europa Centrală, zonele relevante scad din zona 8 de pe coasta belgiană, olandeză și germană a Mării Nordului, cu excepția câtorva dintre Insulele Frizone (în special Vlieland și Terschelling), insula Helgoland și unele dintre insule din estuarul Rin-Escaut, care sunt în zona 9, către zona 5 în jurul Suwałki și Voievodatul Podlasia la granița de est îndepărtată dintre Polonia și Lituania. Unele zone izolate la altitudini ridicate din Alpi și Carpați pot ajunge chiar până la zona
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
mai reci) și sudul Franței; zona centrală a Iberiei este în zonele 8-9 (unele zone sunt ușor mai reci). Coasta atlantică spaniolă și portugheză, cea mai mare parte a Andaluziei și Murcia, aproape toată Comunitatea Valenciana, o parte din Catalonia, Insulele Baleare, sud-vestul Sardiniei, cea mai mare parte din Sicilia, sudul Italiei și din coasta sud-vestică a Greciei sunt în zona de 10, insulele Malta, Lampedusa și zona de sud a Spaniei (Malaga, Cadiz, Granada, unde există efectiv culturi de mango
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
portugheză, cea mai mare parte a Andaluziei și Murcia, aproape toată Comunitatea Valenciana, o parte din Catalonia, Insulele Baleare, sud-vestul Sardiniei, cea mai mare parte din Sicilia, sudul Italiei și din coasta sud-vestică a Greciei sunt în zona de 10, insulele Malta, Lampedusa și zona de sud a Spaniei (Malaga, Cadiz, Granada, unde există efectiv culturi de mango și avocado) aparțin zonei 11a. Insulele Canare, Spania au un climat subtropical/ tropical. Exiztă zone care aparțin nivelului 12a și chiar 12b. De exemplu
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
sud a Spaniei (Malaga, Cadiz, Granada, unde există efectiv culturi de mango și avocado) aparțin zonei 11a. Insulele Canare, Spania au un climat subtropical/ tropical. Exiztă zone care aparțin nivelului 12a și chiar 12b. De exemplu, în partea de sud a insulei Gran Canaria, palmierul Cocos nucifera (cocotier) crește foarte bine și produce nuci de cocos. Tabelul de mai jos furnizează date despre zonele climatice de rezistență a plantelor la frig pentru unele orașe europene (ce se bazează pe date climatologice):
Zone climatice de rezistență a plantelor la frig () [Corola-website/Science/331775_a_333104]
-
pentru literatură), 1967; TIMP RĂSTIGNIT, poeme - (Editura pentru literatură), 1969; UCIGAȘUL ȘI FLOAREA, antiroman - (Editura Eminescu), 1970; DIALOG CU SECOLUL ȘI OAMENII LUI - Cartea a II-a, interviuri - (Editura Eminescu), 1972; OPERAȚIUNEA 0, 17, escale mediteraneene - (Editura pentru turism), 1973; INSULA CU ORHIDEE MOV, poeme - (Editura Cartea Românească), 1973; JURNALUL UNEI PASIUNI, proză - (Editura Albatros), 1975; CĂLĂREȚUL ALBASTRU, poeme - (Editura Eminescu), 1975; HOINAR PE MERIDIANE, jurnal de bord - (Ed. Sport-Turism), 1976; LA ECHINOX DE TOAMNĂ, poeme - (Editura Cartea Românească), 1977; FATA
Toma George Maiorescu () [Corola-website/Science/331804_a_333133]
-
(greaca veche: Ἴφικλος ὁ Ῥόδιος, "Iphiklos ho Rhodios") este un personaj minor din mitologia greacă. Erou local al insulei Rodos din Marea Egee, el a fost conducătorul dorienilor care au pus capăt dominației feniciene din insulă. Episodul este relatat de Athenaios, în lucrarea sa "Deipnosophistai (Banchetul filosofilor)", care reprezintă o sursă literară relativ târzie, datând de la sfârșitul secolului al II
Iphiclos din Rodos () [Corola-website/Science/331820_a_333149]
-
(greaca veche: Ἴφικλος ὁ Ῥόδιος, "Iphiklos ho Rhodios") este un personaj minor din mitologia greacă. Erou local al insulei Rodos din Marea Egee, el a fost conducătorul dorienilor care au pus capăt dominației feniciene din insulă. Episodul este relatat de Athenaios, în lucrarea sa "Deipnosophistai (Banchetul filosofilor)", care reprezintă o sursă literară relativ târzie, datând de la sfârșitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea d.Hr. Autorul declară însă că se bazează pe
Iphiclos din Rodos () [Corola-website/Science/331820_a_333149]