30,140 matches
-
135. Acest din urmă sens pare să se conjuge cu definiția formulată de Henri Morier: "ironia înseamnă expresia unui spirit care, însetat de ordine și dreptate, este contrazis de inversarea unui raport natural normal, și care, simțind dorința de a râde detașându-se de manifestarea unei greșeli sau a unei neputințe, o stigmatizează răsturnând la rândul său sensul cuvintelor (antifrază) sau descriind o situație diametral opusă situației reale (anticatastază); ceea ce constituie o manieră de a pune lucrurile la locul lor; (...) ea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
puțin veselă decât cea de până ieri; râsul și gluma nu ne vor mai sluji de mângâiere ca altădată față cu cele ce se vor petrece în lumea noastră românească. Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă noi am râs destul"144. 3.7. Sub semnul ironiei Despre semnificația și rolul ironiei în creația și în comportamentul lui Caragiale s-au pronunțat în studii aproape exhaustive numeroși cercetători. Magistrală, între multe exemple, rămâne analiza lui Șerban Cioculescu, Ironia în opera
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cazul grotescului, a cărui emergență se datorează tocmai exagerării, a "îngroșării", a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura cu orice preț. În grotesc, deformarea caricaturală extremă împinge comicul spre zonele oripilantului, receptorul fiind simultan îngrozit și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și monstruosul. Dincolo de râs, grotescul provoacă o stare apăsătoare, de neliniște în fața derizoriului spectacol al hazardului din alternanța frumos-urât, nobil-vulgar, plăcut-dizgrațios etc., expresii concrete ale tragicului dualism viață-moarte. Asemenea absurdului, grotescul va fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îți place? Ce ai găsit la mine mai deosebit de ceilalți oameni?! Ah, știu la ce te gândești, rosti Arethia zâmbind cu încântare: munca și seriozitatea! Tu ești un băiat serios și ambițios, nu unul din ăia... papă-lapte...[...] Spiridon încercă să râdă, dar nu izbuti decăt să se înece, scurt, după care aspiră adânc aerul și-și puse mâna pe umărul Arethiei. Așa e! încuviință cu glas fierbinte, sugrumat. Ai ghicit. Eu nu sunt ca alții, papă-lapte, neserioși, și n-am protecție
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dezmățată din Bacău și eu să tac depă ce ai plecat din Roman cu 700 de lei ai mei. Ține minte Jenică că dacă faci una ca asta va arunc cu vitriol în biserică și num pasă cea fi să râdă una ca Ioneasca de mine care a și început dealde Lenuța și Frosânica să mă întrebe coană moașa ce mai face domnu Jenică la Bacău. Atâta îț spun Jenică.143 Așa cum precizam, Al. O. Teodoreanu se dovedește astfel un sârguincios
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu mai multă convingere decât acesta. Nu-mi vine să cred. Să fie posibil să fiu convins de lucrurile pe care le afirm?"179, "Toate lucrurile acestea sunt ridicule, fără îndoială, și le-am scris aici, de altfel, dinadins ca să râdem împreună"180, "E necesar să vorbești foarte lung, cu multă apă tare, cu o incandescență în care să se topescă argumentele, căci ele nu au absolut nici o valoare în sine, ci în armura, în incandescența, în zgomotul bătăliei care trebuie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în toate aceste ipostaze corespunzătoare tipologiei tradiționale, comicul absurdului ține de deriziune înțeleasă ca un dublu demers întreprins de Caragiale în sensul revelării și al respingerii absurdului prin ridicularizarea lui. Inconștiența lumii care nici nu-l percepe și nici nu râde de el, proiectează acest comic într-o zonă de contiguitate cu spațiul angoaselor de care este contaminat universul comico-tragic al lui Eugen Ionescu și al altor scriitori încadrați în literatura absurdului. Așadar, mai adecvat în calificarea raportului just între Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o sfântă...(furios). Atunci noi, noi pentru ce mai muncim? Aia nu, aia nu... LOCATARUL: Da, căci, zi de zi, sus, pe acoperișuri... De ce? Pentru ce? PROFESORUL: Pentru societate... LOCATARUL și PRIETENUL (luminați deodată): Ei, bată-vă să vă bată! (Râd relaxați).89 Aceste proceduri controlate prin care se asigura uniformizarea opiniilor și "reeducarea în masă" sunt responsabile și de tragica denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
măsură să surprindă esențialul. Sugestivă pentru acest ideal estetic ilustrativ pentru atitudinea lui Caragiale față de realitatea devenită obiect al meșteșugului artistic, este parabola din Câteva păreri: D. profesor este un om foarte rău și are un nas foarte comic. Copiii râd de nasul lui domnul; dar dânsul mai are și o riglă în mână, și astfel, îndată ce d-sa își arată nasul pe ușă, sgomotul haotic, ca prin farmec, stă înțepenit locului [...] Dar iată că unul dintre ei, jucându-se prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în prefața scrisă în vara aceasta (1958) la jurnalul său că are față de mine sentimente "amicale" (nu "frățești" ca față de M.H.S.) și că de aceea a menținut raporturile cu mine la un "strict comerț de idei". Să-ți vină să râzi! Omul acesta nu știe pe ce lume se află sau face o manevră grobiană (cu sorți de izbândă, vai!) căci în realitate eu am menținut relațiile noastre la un schimb de idei (și schimb e un fel de a zice
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din Ploiești, vol. LVII, seria Filologie, nr. 1/2005, pp. 126-133. Ilie, Loredana " Cântăreața cheală o comedie a comediei", Analele Universității Spiru Haret, seria Filologie, Limbi și literaturi străine, An XI, nr. 11, 2008, pp. 266-274. Ilie, Loredana, " Rămânem cu râsu'plânsu'", în volumul Poezie românească. Tendințe și direcții actuale, Editura Universității din Ploiești, 2009, pp. 55-63. Ilie, Loredana, "Hipotextul caragialian în opera lui Tudor Arghezi", în Philologica Jassyensia, anul VI, Nr. 2 (12), 2010, Iași, pp. 85-92. Ilie, Loredana, "One
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cluj, 1998. 22 Petrică Marian, op. cit., p. 97. 23 Descrisă ca atare și de Mihai Ralea: "Lumea lui Caragiale e minunată: e o lume absolut paradisiacă, fără griji și, cum se spune, în limbaj mistic, fără cine știe ce problematici interne. Oamenii râd, petrec și se bucură." (Mihai Ralea, Lumea lui Caragiale, în Valori, Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol", 1935, p. 114) O astfel de interpretare complet neașteptată și contrară concepției cvasi-generale despre universul evocat în comediile lui Caragiale este oferită
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
198 Robert Escarpit, L'humour, PUF, Paris, 1996, p. 86. 199 Fr. Schlegel, Athenäum, 1798, apud. Marian Popa, Comicologia, ed. cit., p. 255. 200 Am menționat câteva aspecte legate de proveniența ploieșteană și caragialiană a sintagmei, în articolul Rămânem cu râsu'plânsu', publicat în volumul Poezie românească. Tendințe și direcții actuale, Editura Universității din Ploiești, 2009, pp. 55-63. 201 Antonin Artaud, Le Théâtre de la cruauté (Premiere manifeste), 1932, reprodus în Dialogul neintrerupt al teatrului, vol. I., De la Caragiale la Brecht, antologare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
p. 72. 276 Ibidem, p. 74. 133 Miturile explică nu numai obârșia tuturor ființelor și lucrurilor văzute și nevăzute. Obiceiurile, forma și culoarea animalelor se explică prin anumite Întâmplări mitice. Astfel, oposumul are o gură atât de mare pentru că a râs odată prea tare de un cerb, căruia Îi jucase un renghi. Animalele trăiesc astăzi În pustietate și nu În locuințe, pentru că cu mii de ani au fost Înșelate de un om viclean. La fel, miturile, legendele și ritualurile În legătură cu urcarea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
mai părea posibilă... 233 Deodată, Întorcând capul spre intrarea aeroportului, vedem cele două persoane dragi nouă, târând În grabă bagajele și fluturând precipitat În mâna stângă, ca pe un stindard victorios, buclucașul pașaport. Îmbujorate la față și cu tricourile transpirate, râdeau printre lacrimi, și-și făceau semnul crucii, mulțumind lui Dumnezeu că-și rezolvase situația favorabil. Ce se Întâmplase de fapt după plecarea noastră la aeroport? Bântuind pe străduțele din jurul hotelului, au dat Întâmplător de Office Exchange-ul, cu pricina. Funcționarul, În
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
și palatul de justiție, transformate În muzee, adăpostesc valoroase artefacte coloniale (ceramică, monede, documente, armament, obiecte de uz casnic și religios, mobilier). Este duminică după-amiaza și vechea piață colonială este luată cu asalt de miile de tineri care discută și râd zgomotos, aruncă priviri provocatoare spre fete, se amuză din orice, stau pe treptele templelor, palatelor, pe trotuar sau chiar direct pe piatră. Două adolescente, În uniformă, În mod politicos, se apropie solicitându-mi un scurt interviu despre impresiile legate de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
exemplu un tigru arcuit cu coama ondulată). 717 Al. Andrițoiu, op. cit.,, p.26. 718 La intrare sub boltă care duce spre curtea interioară se află cei doi generali ai cerului din mitologia budistă: Hi (care se Încruntă) și Ha (care râde). O stelă vorbește de implicarea templului În lupta de independență, istorisind cu hieroglife isprăvile lui So San The, care În 1592, a ridicat la luptă bonzii de aici, și din mai multe temple (5000) Împotriva invaziei japoneze. 719 Larousse. Istoria
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
în vedere în special niște însușiri precum unilateralitatea înțepenită sau capriciul și excentricitatea. Limbajul acesta apare la doi contemporani mai tineri ai lui Shakespeare. Robert Burton (Anatomy of Melancholy, 1621, I, 3, 1, 2) descrie oamenii care sînt "humorous": cînd rîd din toată inima, cînd plîng fără nici un motiv din afară, cînd suspină, posomorîți și îngîndurați, cînd cad în niște închipuiri absurde. Ben Jonson, în prologul la comedia Every man out of his humour, dă următoarea explicație: "Cînd o singură însușire
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
expusă pe scurt și în mod viguros încă de Thomas Hobbes. În Psihologia mea (VI, E 9), m-am alăturat acestei teorii, accentuînd însă în mod special caracterul diferit pe care îl capătă rîsul în funcție de dispoziția fundamentală a celui ce rîde. James Sully (Essay on laughter, 1902) numește aceasta teoria degradării. Cealaltă teorie pune accent pe faptul că totdeauna ridicolul prezintă o absurditate, o noncoincidență, o contradicție în el însuși. Ea a fost expusă în literatura daneză de Kierkegaard. Sully o
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
de rațiune pe care îl presupunem totdeauna. Cînd vedem un om înspăimîntat de moarte, avem la început toată încrederea că există un motiv pentru asta. Provizoriu, luăm totul drept purul adevăr. Iar cînd spaima este brusc anulată, apare posibilitatea să rîdem. Înaintea acestei rezolvări, există și posibilitatea plînsului; tragicul și comicul pot sta aproape unul de altul. Rîsul presupune că acei care rîd se găsesc mereu singuri și la adăpost, de partea rațiunii și a puterii, chiar și după ce a intervenit
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
motiv pentru asta. Provizoriu, luăm totul drept purul adevăr. Iar cînd spaima este brusc anulată, apare posibilitatea să rîdem. Înaintea acestei rezolvări, există și posibilitatea plînsului; tragicul și comicul pot sta aproape unul de altul. Rîsul presupune că acei care rîd se găsesc mereu singuri și la adăpost, de partea rațiunii și a puterii, chiar și după ce a intervenit "degradarea". Trebuie să existe ceva ce nu se dezagregă în contrastul descendent în orice caz, situația în care se găsește cel ce
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se găsesc mereu singuri și la adăpost, de partea rațiunii și a puterii, chiar și după ce a intervenit "degradarea". Trebuie să existe ceva ce nu se dezagregă în contrastul descendent în orice caz, situația în care se găsește cel ce rîde. În cazul tragicului, circumstanțele sînt mai complicate, după cum vom vedea ulterior. În cazul ridicolului, sentimentul respectiv este un exemplu categoric de sentiment circumstanțial, adică unul care nu e condiționat doar de poziția sa fațăde alte sentimente, ci este determinat, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cu el. Chiar cînd nu în cercăm pentru el vreo simpatie pozitivă, el poate fi totuși recunoscut prea bine la propria valoare și zîmbetul sau rîsul poate fi condiționat și de înțelegere. Se poate dura o punte între cel ce rîde și obiectul rîsului. β) Întrucît superioritatea reală dispune de mai multă energie decît se poate pentru depășirea rezistenței și asigurarea propriei existențe, se ivește aici posibilitatea unei generozități care nu numai că înțelege obiectul, dar caută să-l și protejeze
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
acestei posibilități, într-o cercetare specială, care este de o importanță decisivă pentru întreaga mea concepție, și anume în cercetarea despre raportul dintre humor și tragic (cap. V). Deocamdată, din caracterizarea diverselor tipuri de rîs rezultă că obiectul de care rîde cineva depinde de felul omului. Caracterul acestuia se dezvăluie în poziția sa față de ridicol. Acest lucru l-au văzut observatorii buni din toate timpurile. Nu e lipsit de interes să cităm cîteva sentințe în legătură cu asta. Platon pretindea că ceea ce socotim
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
-l provoca la ființele raționale ar fi foarte ușor de găsit".x) Goethe spune (în ale sale Maximen und Reflexionen): "Prin nimic nu-și dezvăluie oamenii mai mult caracterul decît prin ceea ce găsesc că este ridicol. Omul stăpînit de simțuri rîde adesea și cînd nu-i nimic de rîs. Indiferent ce-l stimulează, plăcerea lui interioară iese la iveală. Înțeleptul gîndește că aproape totul este ridicol, omul rațional socoate că aproape nimic nu-i așa". Iar într-una dintre epigrame spune
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]