30,078 matches
-
Asta e reacția mea la chestia asta! Nu mi-ai răspuns la nici un telefon, n-am știut ce naiba se Întîmplă... „Vino În vîrful turnul Oxo.“ și flutură scrisoarea spre mine. Ce dracu-i prostia asta? Prostie? — Nu e nici o prostie! strig, rănită. Încercam să ne salvez căsnicia, În cazul În care nu ți-ai dat seama... — Să ne salvezi căsnicia? se uită la mine ca la nebuni. La turnul Oxo? — În filme funcționează! Trebuia să apari acolo, și totul trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ce e vorba. S-a teleportat Într-un alt univers paralel, ce-i cu el? I-a dat cineva una În moalele capului și a uitat pe ce lume e? — Chiar tu, cu gura ta, ai recunoscut, Luke! aproape că strig, enervată. Ai zis că ai Încercat să mă „protejezi“, din cauza tensiunii mele arteriale sau așa ceva. Nu-ți aduci aminte? Ochii lui Luke Îmi scrutează intens chipul, de parcă ar vrea să afle niște răspunsuri. Discuția noastră de la spital, zice brusc. Înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ne oprim pe prima treaptă. Ambulanța blochează tot drumul, și girofarul albastru se Învîrtește Întruna. De vizavi au apărut cîteva persoane, care se uită la noi. A sosit clipa. CÎnd o să mă Întorc de la spital... o să am un copil! — Baftă! strigă Martha. Sper ca totul să fie bine! — Te iubesc, Becky, mă strînge Luke tare de braț. SÎnt foarte mîndru de tine. Te descurci de milioane! Ești atît de calmă, de stăpînă pe tine... Fac exact ce-mi vine să fac
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Spre uimirea mea, tocmai am zărit-o pe Jess stînd singură și jenată printre ochelari de soare, În jeanși și o haină cu glugă. I-am spus despre lansarea de azi - dar n-am prea crezut că vine. — Jess! o strig cînd mă apropii de ea. Ai reușit s-ajungi! — E incredibil, Becky, se uită Jess În jur la mulțimea care mișună. Felicitări. — Mersi! Îi zîmbesc radioasă. Nu-i mișto? Ai văzut ce de televiziuni? — Era un tip de la The Times
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o sprînceană cu degetul. Unde ți le-ai făcut? mă Întreabă. Mi-e teamă că nu-ți pot spune, zic cu regret. E un secret. Scuze. Jasmine mă fixează cu bărbia Încordată. — Spune-mi unde-ai fost! — Nu! — Jasmine! o strigă o fată, de la lift. Ai fularele alea pe care ți le-au cerut clientele? — Ai aflat unde mă duc eu, nu-i așa? se zborșește la mine. Probabil că m-ai spionat. — Cum să fac așa ceva? zic nevinovată, admirîndu-mă În
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
cea care o spune. Mi le-am făcut la o indiancă din Crouch End. Te duci la ea acasă și ea te pensează cu mai multe fire de ață, și durează mult, că e migălos. Dar merită din plin. — Jasmine! strigă fata, ridicînd vocea. — Trebuie să mă duc. Jasmine mă săgetează cu o privire lungă, otrăvită. Atunci pa! zic veselă. O să trec cu copilul pe la tine. Jess a urmărit Întreaga conversație, amuzată la culme. — Care-i treaba cu sprîncenele? zice, după ce
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
trebui un ulei esențial care să te ajute să spui lumii că nu naști și că se pot duce cu toții acasă. Bate cineva la ușă și Suze ridică privirea. — A. Poate e Jess. A zis că vine și ea. — Intră! strigă Paula. Ușa se deschide. Iar eu Îngheț. E Venetia. Are pe ea halat de operație, părul prins Într-o bonetă verde și are un aer splendid și plin de importanță, de parcă toată ziua ar salva vieți. Oafă. Preț de un
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
verde, și părul i se revarsă În cascadă pe spate. — Luke, de cînd e aici? Spune-mi te rog tot ce știi. Iar face asta. Iar mă lasă pe dinafară. Încearcă să-l vrăjească pe Luke. — Lasă-mă În pace! strig furioasă. Nu mai sînt pacienta ta și nu te las să te uiți la nimic, mersi foarte mult. Deodată, nu Îmi mai pasă că sînt În travaliu. Sau pseudo-travaliu. Sau ce-o fi. Nu e prea tîrziu, Încă mai sînt
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
absolut toată lumea. Eram un cuplu perfect... — Ba nu eram deloc! o privește uluit. Și nu m-am panicat... — Ba da! N-ai putut suporta ideea de a te lega la cap. Te-ai speriat! — Ba nu m-am speriat deloc! strigă Luke, exasperat. Asta m-a ajutat doar să-mi dau seama că nu ești femeia cu care doresc să am copii. Sau să-mi petrec restul vieții. Și de-asta i-am pus punct! Venetia arată de parcă ar fi lovit
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Așa! apare mama pe ușă, cu o ceașcă de ceai În mînă. Mi-e teamă că dormitorul vostru e cam plin. Și-o să fie nevoie să sortați lucrurile și să faceți puțină ordine. În clipa asta e dezastru. — Nici o problemă, strigă Luke. Mersi, Jane! Mama dispare iar În casă, și el culege mingea Pilates. Ce facem, ne apucăm? Detest să triez lucrurile. Și să fac curat. Cum să fac să mă fofilez cu grație? — Știi ce, m-am gîndit s-o
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Popa: Dar pe Fănuș Neagu îl poți (re)citi? Liviu Antonesei: Ah, nu, cu siguranță nu! Dar eu de-abia l-am putut citi, și încă foarte parțial! Cred că n-am reușit să duc până la capăt decât Îngerul a strigat, care îmi plăcuse doar pe porțiuni. E un exces de figuri de stil, de metafore, de "liricități" etc. În cărțile lui, pe care nu prea îl suport. Cel puțin, nu în proză. Pentru mine, e un caz clasat de scriitor
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
se întorsese de la Timișoara, unde fusese un fel de comemorare, că era agitație în București, iar înainte de miting ar fi băut o cafea și un suc în care i se pusese ceva. Mi-a spus că nu era nebun să strige el, care fusese securist, "Moarte securiștilor!". Habar nu am cum stau lucrurile cu adevărat, dar e plauzibil. Și mie, la televizor, mi se păruse că are o sticlire ciudată, anormală, a ochilor și gesturi cam nenaturale. Oricum, din ce am
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
ai prins într-o pasă foarte proastă. Adopta-sem deja optimismul metodologic amintit și, în general, rezistam mai bine! Regret că te-am speriat. Mi-am dat seama aproape imediat că ți-am provocat o tulburare, mă gândeam chiar să te strig, dar nu am realizat efectiv că efectul a fost chiar atât de puternic și am renunțat... Dorin Popa: Tocmai pentru că erai unul dintre puținii care nu se arăta suferind din cauza regimului, parcă mereu aveai, știai, presimțeai o ieșire, o scăpare
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
te agiți la ideea de invenție (cum a făcut Fluxul conștiinței), riști să fii condamnat la carceră pentru obscuritate. * Din cea mai abstractă idee literară, din texte scrise pornind de la ori despre alte texte, stoarce viața până la ultima picătură, și strigă sus și tare că tot ce te interesează e viața (chiar dacă de fapt aspiri în taină la convenție). Cum să fii liber: > Fii altfel cu orice preț. Fii altfel decât toți ceilalți scriitori, nu te rușina să diferi de tine
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-o mai târziu. A pus să fie îngropat băiatul unde a căzut. Imediat după această întâmplare, al doilea capitol (care se petrece în prezent) descrie un alt băiat pe nume Thomas Hill, înconjurat de copii care dansează în jurul lui și strigă, " Scoală mortul!", în apropierea bisericii Spitalfields. Noul Tom știe de pildă că "dacă spui Tatăl Nostru de la coadă la cap, poți trezi Diavolul". Se simte atras de biserică, de tunel, de Piramidă. Mama lui, care e văduvă (tatăl a fost
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-l visează pe celălalt Tom Hill cum cade și moare. Descrierea este pur lirică: Dar îi era frică și frica deveni ființă. "De ce-ai venit aici?" zise ea. Îi întoarse spatele și, uitându-se la țărâna de pe pantofii lui, strigă, " Sunt copilul pământului!" După care căzu. Pe tot parcursul romanului sunt presărate fragmente poetice, toate cu aceeași aură de rău augur. Al doilea Tom Hill se alătură tatălui mort; registrele, timpurile se amestecă, iar umbra îi dezvăluie "fața de deasupra
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
simultane, trăim toate vremurile deodată. Capitolul al cincilea îngroașă mult "umbra" cu care începe (repetând finalul capitolului 4). Dyer îl întovărășește pe Sir Chris pentru a examina un cadavru la un azil de nebuni. Un nebun are o criză și strigă: Câte morți, Nick, Nick, Nick, al meu ești! La care am fost nespus de uluit căci nu putea nicicum să-mi știe numele. În nebunia lui îmi strigă iar: Ascultă, băiete! Am să-ți spun ce nu știi, unul pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cadavru la un azil de nebuni. Un nebun are o criză și strigă: Câte morți, Nick, Nick, Nick, al meu ești! La care am fost nespus de uluit căci nu putea nicicum să-mi știe numele. În nebunia lui îmi strigă iar: Ascultă, băiete! Am să-ți spun ce nu știi, unul pe nume Hawksmoor are să te sfredelească! Cei doi eroi curg unul în altul. Care e unul și care celălalt? La ce ne-ar folosi chiar dacă am ști? Tot ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Iubirea a fost ștearsă de pe fața pământului și nu poate fi recuperată. Încarcerat în singurătate, vulgaritate și spaima de a se confesa, de a capitula ("înspăimântătoarea cutezanță a capitulării de o clipă" iubirea), Eliot și-a exprimat întreg infernul interior, strigând pe rând cu vocea lui Dante, Shakespeare și a multor altora. Ceea ce face din The Waste Land poemul epocii este intensitatea lui de operație pe viu, fără anestezia frumosului, fără ocolișuri rușinate, dar și fără confesiuni melodramatice. Eliot își amintește
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Nu-i nimic", au zis, "nu-ti fie rușine să dai frâu liber emoției. Nu auzi chiar în fiecare zi că ai să capeți un milion de lire. Relaxează-te, plângi un pic; te așteptăm o clipă...". " Ia stai!" am strigat. "N-am cumpărat niciun bilet de loterie de ani de zile. Cum ziceați că se cheamă compania?" Au râs iar. Nu biletul e problema. Suntem universali. Operăm un modul de șanse retrospective. Aproape toți au cumpărat un bilet la o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fel de vis, un loc pentru tați. Se lasă frigul, în vis, iar cei doi alunecă într-un alt vis, mai întunecat, unde se trezesc "unul lângă altul, iubitori, rătăciți / Și foarte osteniți". Apoi poetul se simte prizonier în vis, strigă, Tată! și fuge mereu către el, Peste pajiște, dincolo de viață, De nevastă, copii, da, O clipă, cât amândoi Aruncăm o privire casei Și dispărem printre chiparoși. Ce e interesant la poezia lui Mole este dublul sens al cuvintelor, simultaneitatea clarității
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
moartea apropiindu-se nici nu-și dă seama cum îl împinge pe tată către ea, la fel cum făcuse și tatăl pe când era el tânăr: De ce-mi amintesc asta acum Urcând scările, când Îl aud pe fiul meu adult strigând Te duci la culcare, tată? Mai devreme? Somn ușor. Poemul are o economie perfectă, iar prima parte eliptică se echilibrează cu a doua parte, care e gramatical completă și lămurește lectorul ce se întâmplă. Ca mai toți autorii Desperado, Mole
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că Thais este bolnavă, a plecat la mânăstire în Libia. Întradevăr, Thaïs zăcea de trei luni de friguri, dar tot frumoasă era. În prezența lui a închis ochii. Disperat, a implorat-o să se ridice. Schimbând registrul gândurilor, și-a strigat iubirea pământească pătimașă: Te-am amăgit, n-am fost decât un biet smintit, Dumnezeu, cerul, totul e minciună. Nu există nimic adevărat decât viața de pe pământ și dragostea. Te iubesc! Nu muri! Cu ultimele puteri, înainte de a muri, sfânta pocăită
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
voluptate sângeroasă îl îmbată. Nu mai este același ca la sosire, ci un individ în mulțimea pe care a venit s-o întâlnească și tovarășul, în sensul cel mai exact al cuvântului, celor care l-au adus acolo. Pe scurt, strigă, arde, și ia cu sine un acces de nebunie care-l determină să revină, nu numai cu cei care l-au adus acolo mai întâi, ci în fruntea lor pentru a mai aduce și pe alții." (Confesiuni, Cartea VI) Teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
monologului personajului care vorbește alături de un altul a cărui prezență o ignoră, și mai nerealist, nu este de acceptat după părerea lui d'Aubignac decât dacă se exprimă foarte încet, căci "nu este deloc verosimil ca un om singur să strige cu voce tare cum trebuie să facă Histrionii pentru a fi auziți". Un asemenea monolog este și mai greu de făcut legitim decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]