448 matches
-
Au terminat Teatrul, au trecut la Grădina Botanică. Au culcat Opereta la pământ și i-a arvunit cheresteaua la niște tâmplari. Între timp, niște betoniști vâna ca-n Pampas și împărțise dihăniile de la Circ, prin ogrăzile de la niște cooperatori, care, îmboldiți de foame și de proasta educație, tăiase deja și belise pe niște crocodili și vârâse spaima în inimile la mai multe șopârle. Și-și împinsese hărnicia până într-acolo că garase și singura girafă vie din România, sub turla șubrezită
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
luat între noi, căpătasem cumva simțământul că, tot strigîndu-l "Patrick!", "Patrick!", servim Patria. Îl dusesem în sânul naturii, într-un loc de care era tare mulțumit, lângă o mulțime de oameni foarte fini. Le stătea foarte bine împreună acolo. Se îmboldeau unul pe altul, întrecîndu-se la umplutul și căratul roabelor cu pământ... - I-am tratat, în acea seară, cu tot ce-am avut mai de preț, pe vestitorii nefericirii noastre. Le-a plăcut, și-au pitit revolverele la loc și ne-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
uita la ei. Cu ochii tot în jos, că pricepuse. Stere se ridică. - Dă mâna Iu domnu Stere, o îndemnă meșterul, dumnealui nu mănâncă oameni... Ea începu să plângă cât era de mare. - Hai, fată, ce Dumnezeu, dă-i muia! o îmboldi și maică-sa. - Nu-ți fie frică, îi făcu inimă bună cârciumarul. Veni lângă ea și-i apucă brațul alb și cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din priviri. Trupul ei se cutremura, și pe spatele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liliac. La urmă, socrii, meșterul, în pantofi de lac, fudul, purtîndu-și femeia de mână și, ca din partea mirelui, gunoierul cu a lui. Grigore călca strâmb în bocanci și se uita alături. Aglaia, cu ce avea mai bun pe ea, îl îmboldea să se poarte bine, că erau atâția oameni de față. Mirii s-au apropiat de altar, privind pereții afumați ai pronaosului. Simțiră mirosul înecăcios de luminări și auziră pe preot cădelnițând. Așteptară câteva clipe. Lumea se înghesuia să-i vadă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Băgați-le-n țarc, pe aici, se mai auzi vocea celui de la groapă. Le sloboziră. Ciotul lunii se făcuse galben. Malurile căpătară umbre mărețe. Paraschiv se ridică în mână. Armăsarii turbaseră. Alergau în loc și se izbeau de lemnul gardului. Căruțașii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: - Haide, haide, tată, hii! Se auzeau sforăituri și icneli. Când intrară toate, moșul închise poarta, răsuflând ușurat. Armăsarii se ridicară în două picioare și nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întîlnim! u șopti Gheorghe. Lasă-i pe noi, că nu te ajung ei! Cel tânăr se aruncă și șuieră o dată năpraznic: - Haida, hi, gloabelor! Iepele o luară la goană speriate, peste maidanele pustii. Nu mergeau în același pas. Ucenicul le îmboldea harnic: - Nii, uscăturilor! Hai, hai, hopa... Și le lovea cu picioarele desculțe pe cele mai apropiate, în burțile pline. În urmă, mai apucă să audă un zvon surd de glasuri amestecate, de strigăte și lovituri repezi. Luna tocită se lăsase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
munca crâncenă a tăietorilor din prima repriză. Prin poarta de piatră erau împinse vitele. Acestea turbau de spaimă simțind mirosul veșted și cald al sângelui proaspăt. Pocnetele bicelor se întețiră. Tăietorii se aruncară între ele, strângând de funii, și le îmboldiră cu ghionturi și înjurături. De la poarta de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe rotilele de deasupra. Mușchii lor jucători se zbăteau sub tricourile rupte care le acopereau trupurile puternice. Pe tavanul halei de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ale gurii. Mâncau, se încălzeau la foc. Huiduma se făcea iar spre femeie: - Da vreo ulcică de vin n-ai? - Oi avea, că mă uit la dumneavoastră, taman de unde veniți. - Așa e! Miloasă ești, mînca-ti-aș gura! Ieșea muierea. Gheorghe îl îmboldea pe ucenic: - Ce stai, Paraschive, ca sfântul Sisoe? Dezgheată-te, băiete! Când aducea gazda băutura, o întrebau: - De mult ți-a murit bărbatul? - Merge pe cinci ani. Sorbeau vinul greu, țărănesc, negru, cu spumă roșie. - Și de-atunci, singurică? - Singurică. - Singurică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Sisoe? Dezgheată-te, băiete! Când aducea gazda băutura, o întrebau: - De mult ți-a murit bărbatul? - Merge pe cinci ani. Sorbeau vinul greu, țărănesc, negru, cu spumă roșie. - Și de-atunci, singurică? - Singurică. - Singurică și tinerică! Se lăsa vinu-n genunchi. O îmboldeau și pe ea: - Ia, lele. Bea tuta. Le punea și nuci pe masă. Numai mieji dulci. Ofta Gheorghe de plăcere: - Bine-i, Paraschive! Să-ți bați copiii... Văduva se ducea să le aștearnă. - Tu să te faci c-"adormi, îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Iui, doi copii mari, dați la liceu, să învețe, și nu i se întîmplase niciodată ce-a pățit în noaptea aia. Bozoncea îl mirosise. I-a șoptit Didinei: - Ăsta e, ai grijă de el... Pungașii mestecau stingheriți și Sandu îl îmboldea pe sub masă pe ăl bătrin: - Nu așa, Gheorghe, că-mi vine jitia când te văd, parcă ești la noi în groapă. Ține ca lumea furculița, n-auzi? Codoșul înghițea cu noduri și nu mai vedea înaintea ochilor. Ar fi lăsat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
amețiră de plăcere. Erau niște potci slute, neduse pe la petreceri, că ai lor o dată pe an le scoteau din casă. Hoții, tineri, le țineau strâns la pieptul lor, le spuneau vorbe cu două înțelesuri, meseriașii - ce să mai vadă? îl îmboldeau pe Petrică Cîrcu, care se afanisise: - Du-te, nene, că de când se uită muierea la matale. N-oi vrea să te ia de mână... - Să mă duc? bâlbâia președintele. - Du-te, nene. - Dar dacă mă tratează c-un refuz? - Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scăpat, coană Tinco? Marghioala a lui Mială scuipă niște oase mici în farfurie, își clăti gura și mîrîi: - Ce știți voi, proastelor?! O bătea... - Cine-o bătea? - Ce zice? Ce zice? - Taci acolo, că ne-aud ăștia, neamurile lui! o îmboldea Chirița pe Lixandra. - Cine s-o bată, Gogu! Parcă n-a prins-o-n adopter cu frizerul? -Nu mai spune?! - Cu frânghia, întrebați-o și pe Aglaia... - Da, am auzit și eu că era al dracului, întări Mița. - Cartofor, curvar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se mai poate... Este? - Este! au zis câțiva, cam fără convingere. - Poate o da Maica Domnului să scăpăm și noi de noroiul ăsta, că eu una m-am săturat, a șoptit văduvei baba Mița, atunci picată și ea. Marghioala a îmboldit-o cu pumnul pe sub fustă: - Taci, s-auzim ce mai spune... - Căci, fraților, răcnea lunganul, țara românească nu mai poate de hoți și nătărăi. Partidul nostru, al liberalilor, s-a hotărât să sfârșească cu hoția, să întroneze cinstea și libertatea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII 207} trântiți pe pietrișul străzii, copiii gemeau pe aici pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate, peste lăzi sparte din cari curgeau haine și unelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -- treceam ca sălbatec prin acest cumplit spectacol, prin această dramă teribilă și sfâșietoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi vrut să nu-l podidească lacrimile, și plecă. Dezlegat parcă de orice grijă, ca un cerșetor care, spre ghinionul lui, își pierduse traista cu bucate de căpătat și nu știe cui să se adreseze. Caterina ghicise motivul ce-i îmboldise bărbatul să iasă atât de grabnic. Avusese chiar intenția să se ia după el, dar renunțase în cele din urmă. Copilul lor nu era făcut să-și petreacă toată viața la sapă sau la tăiat piatră, să mulgă vacile, că
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
taică-său și frații ca un catâr, ca o apucată, și cunoștea toate năravurile bărbaților: era de-ajuns să le-aude cadența pașilor și să se uite la ei cum beau și pufneau. Și-a așteptat bărbatul în prag, îl îmboldi să vorbească, să audă și ea cum se încheiaseră lucrurile. Dar el se ferecă în cea mai grea tăcere: asta era arma lui spre a înfrunta greutățile și nedumeririle. Încercă să se apuce de lucru la ora aceea nu se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
marele mister, dar asta pentru scurt timp, pentru a reveni și mai înverșunat la problema dumnezeirii. Poate exista spiritul Lui înafara materiei? Problema nu-i dă pace nici măcar o clipă, e musai să înțeleagă motivul adevărat, primordial, ce l-a îmboldit pe Dumnezeu să se deranjeze cu creația lumii și a creaturilor, e musai să înțeleagă rațiunile veritabile ale unei relații pe care Dumnezeu, probabil, poate să o evite. Se lasă pradă unor speculații, cuprins de o mulțime de ipoteze. Îndoielile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
existenței și le folosesc ca instrument de cercetare. De ce oare ceilalți călugări din mânăstire se mirau de puterea lui de taur atunci când punea mâna să care lemne, să sape sau să transporte greutăți enorme? Nu-și dădeau seama că era îmboldit de o energie ce se revărsa precum un râu? Chinuit de acele îndoieli, se refugia în munca fizică tocmai pentru a evita să fie prins la mijloc de năluciri, să fie pritocit de fantezia sa fără margini și prejudecăți. Cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a-i aminti adâncimea acelui iad. După câtva timp însă, câțiva confrați bătură în retragere, alții aveau momente de șovăire și de teamă, și chiar și Tommaso era cât pe-aci să renunțe. Cel ce nu dădea înapoi, ba chiar îmboldea lumea să continue și să reziste, era Geronimo. Sunt robust, chiar dacă oleacă bătrân, și cu ciocanul meu o să zdrobesc multe capete. Spaniolii, fiule, au supt până și seva din dovleci, din capere, din cicoare. Suntem încă puțini însă, cei mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de ingenuitatea ciobanilor și a țăranilor, a meșteșugarilor analfabeți și a altor oameni sărmani. Dar dacă era cu neputință să deposedezi Spania de puterea ei, atunci care erau intențiile lui? Există în creierul tău un șarpe, fra' Tommaso, ce te-mboldește și te mână mereu spre genunea perversiunii. Dar de data asta ai făcut-o prea groasă, ai sfidat totul și pe toți, tu, un biet vierme, un călugăraș tâmp și păcătos. Șarpele în vechime era un simbol al fecundității. Istoria
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ceva de spus. Tu, de pildă, vrei să-mi spui ceva ? Cosmina dădu, aprobator, din cap. Iacob îi puse degetul pe buze. — Vorbește-mi despre asta în gând, atunci când mă săruți... Îi acoperi gura cu a lui, ea întredeschise buzele, îmboldită de cuvinte pe care se sfia să i le spună. — Vezi, a fost mult mai bine. — Ce simplu e... E valabil pentru orice fel de îmbrățișare, oricât de intimă ? Și tot ea : Vai, ce-am zis... Spune-mi mai bine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe unul dintre scaunele din jurul mesei, încă nu știm ce să credem, așa cum o vedem pe Cosmina, cu umerii aduși și fruntea plecată spre vârtejurile pe care lingurița le face în ceașcă, ne putem teme că va trebui iarăși să îmboldim pe cineva să i-o înapoieze. Celălalt personaj este caietul. El are, ca și dragonii, trasee misterioase. Cosmina l-a regăsit, în sfârșit. Căzut între mobilă și perete, coperțile îi erau murdare de var și de praf. L-a scuturat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a cui ești... să știe... Se opri o clipă, trebăluind neîndemânatic, cu mâna stângă, în pantaloni. Apoi, mugind, o pătrunse. Înfigându-se preocupat să o facă adânc și dureros, vorbele lui se schimbară în icnete, un fel de a se îmboldi, pentru a căpăta puteri noi. Ea strângea pătura în mâini, hohotind, fără să-și dea seama că plânsul ei îl întărâta și mai tare. Când simți că fata nu mai opune vreo rezistență, își luă mâna din ceafa ei, o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apăsând pe cotorul cărții, ca să rămână deschisă în locul nimerit. Își văzu apoi de treburi, spălă farfuriile în ligheanul cu apă fiartă de pe plită, le clăti și le aranjă în dulap. La urmă se așeză să tricoteze. Era liniște, focul amorțea, îmboldind aburii ridicați din lighean să îmblânzească aerul uscat. Melania fredona încetișor, rostogolind, din când în când, ghemul, ca să-l deșire. Iar el citea și, pentru ca lectura să fie pe îndelete, îmbucătățea cuvintele din vârful buzelor. Când ajungea în josul paginii din dreapta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care să se oploșească, mai aproape de foc. Mai puțin Faraon, care se temea de dogoare și prefera să stea lângă caroserie, aruncând priviri neîmpăcate către Pârnaie și ai lui. Căutau unii la alții și, din când în când, către Calu, îmboldindu-se, dar neîndrăznind să înceapă. Calu scoase cuțitul luat de la Pârnaie, îl întoarse pe toate părțile, apăsă cu degetele lui butucănoase și neîndemânatice, tresărind, când lama țâșni, cu un pocnet, din mâner. Râse nătâng, arătându-l și celorlalți. Râseră și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]