1,414 matches
-
acestui detaliu. Sau poate că nimeni nu observase, din cauza pelerinei Îmblănite, cu glugă, pe care acesta o purta deasupra hainei mongole. Chipul nu i se vedea, iar Înălțimea lui se apropia de cea a negustorilor chinezi, mici și firavi, care Înțepeniseră de spaimă În fața piraților wako, cei mai temuți corsari ai Mării Japoniei și ai Mării Chinei de Est. Câțiva bătrâni, printre care Nogodar, fură Îndepărtați de grup. Apoi, ceilalți fură Încolonați și mânați spre bărci. Abia atunci prizonierii Începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
prinse de umăr și Îl lipi de zidul lateral al palatului. Încercă să scoată pumnalul de la centură. Teaca era goală. Se răsuci violent, proiectându-și pumnul drept spre fața necunoscutului, dar brațul Îi fu imobilizat de la Încheietura cotului. Abia atunci, Înțepenit cu spatele la zid, ridică ochii și văzu un chip destul de cunoscut. Străinul era puțin mai Înalt și mai vânjos decât el, avea umeri lați, acoperiți de tunica unui costum venețian de culoare Închisă, părul castaniu lăsat până aproape de umeri și ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Oastea invadatoare era, cu adevărat, imensă. Dar Înaintarea fusese, În ultimele zile, tot mai grea. Turcii pierduseră peste zece mii de oameni În luptele de hărțuială. Nu găsiseră nimic de jefuit pe drum, iar convoaiele de aprovizionare rămăseră mult În urmă, Înțepenite În zăpezile Țării de Jos. Singura șansă a trupelor beglerbegului Soliman fusese marșul forțat până la ciocnirea decisivă cu oastea Moldovei. Dar marșul forțat istovise pedestrimea. Ienicerii, flămânzi și Însetați, se târau cu greu prin zăpezi și prin noroaiele Înghețate. Caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pentru asta. Prinse cu dinții bucata de metal care deschidea geamul și o roti Încet, simțind durerea din ceafă. Reușise să rotească jumătate. Prinse din nou cu dinții și continuă rotirea spre stânga până ajunse la capătul mișcării. Geamul era Înțepenit de ger. Oană se opri să răsufle, căci nu mai avea aer. Rezista cu greu sprijinit Într-un cot. Dar trebuia să termine ce Începuse. Nu exista altă șansă. Afară era moartea În libertate. Afară era libertatea absolută. Lovi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de contrast", "oamenii rămân într-o vârstă a narcisismului secundar", reflex "al spaimei de singurătate și de moarte", după autor (p.118). Caragiale dezvoltă o adevărată teorie a vârstelor, exprimând ideea că atâta vreme cât "lumea merge", omul nu trebuie să se înțepenească în călcâie..., ci trebuie să se lase dus în pasul ei (p. 118), să nu se vadă "tineri bătrâni". Observațiile autorului eseului sunt ilustrate cu aprecieri pe această temă aparținând altor critici și istorici literari printre care G. Ibrăileanu care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
exotice care să mișune prin cuburi din sticlă, așa cum văzuse în filme, Cornel a apreciat că un păianjen găsit lîngă o eprubetă trebuie să aibă măcar o chestie specială, prin contaminare. N-a luat în calcul faptul că făptura era înțepenită nu pentru că s-ar fi odihnit după un prînz copios cu tot felul de substanțe linse din eprubete, ci din simplul motiv că murise. Nici unul viu nu i-a fost de folos, deoarece, așezîndu-l pe braț, micuțul a fugit rapid
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
foaie de hârtie în fața ochilor, fără să scriu decât câteva fraze dezlânate, după care nimic! Asta se numește în suedeză „skrivkramp”, o crampă de scris. Mă întreb cât va dura! Ca un picior în care câteva fibre musculare s-au „înțepenit” și întreg corpul suferă cumplit, iar mersul a început să semene cu târâirea. Definitiv: această lună februarie n-ar trebui să existe în calendar! A fost un timp (la romani) când luna asta era considerată „nici cal, nici măgar”, ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
politică. Deodată mi-am dat seama că sunt într-un moment de răscruce și că trăiesc istorie, o istorie la care sunt părtașă și în 210 care sunt implicată direct împreună cu toți contemporanii mei. M-am simțit ca o marionetă înțepenită în măna păpușarului mort. Trebuie să învăț să mă mișc singură. Oare voi reuși? Am fost până ieri o jucărie într-un spectacol cu păpuși de cârpă. Acum păpușarul nu mai este. Sunt o păpușă (dar vie) aruncată într-un
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
timp, Dante se gândea la ce avea de făcut. Așadar, călugărul nu supraviețuise după fuga prin pasajul subteran. Pentru un motiv sau altul, trebuie să fi alunecat În râu, iar acolo, Îngreunat de Îmbrăcăminte, se pomenise În vârtejul morii, rămânând Înțepenit Între paletele roții. Un sfârșit cum nu se poate mai nenorocit, pentru un om care Își câștigase existența prin iscusință și prin prestidigitații. Și totuși, lucrurile păreau să se fi petrecut Întocmai. Judecând chiar după starea cadavrului, era probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prea mare pentru ea. Și-a manifestat dorința de a mă ajuta la munca de la câmp. Cu toate că n-am lăsat-o, a ținut morțiș să aducă cinci-șase găleți cu apă de la fântână. În ziua următoare, spatele îi era atât de înțepenit, încât abia mai putea respira. A zăcut toată ziua, ceea ce a determinat-o să renunțe la muncă. Mai iese câteodată pe câmp, dar numai ca să privească atent la ceea ce fac eu. Azi, pe când mă privea cum muncesc, m-a șocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
și șosete negre răsucite pe picior, mănuși cu un deget, mănuși din vest, pantofi scorojiți, în timp ce hoardele de toboșari și gorniști trâmbițau și bubuiau iar fluxul sticlos al vântului aduna buruieni, frunze și fum în jur, se izbea în steag înțepenindu-l, zdrăngănea catarama frânghiei de pe stâlpul de oțel. Dar Simon trebuie să fi ieșit în evidență, în fruntea patrulei din garda școlii, într-o centură scrobită Sam Browne călcată abia cu o noapte înainte și o șapcă de serj. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
descheiați, ale căror catarame scoteau un clinchet. Deschizătura acestor galoși cu tocuri înalte, descheiați, precum și clinchetul lor rapid aveau darul de a acționa asupra spiritului meu prostit de dragoste asemeni unor săgeți mici dătătoare de febră și mă făceau să înțepenesc de dorința idioată de a-i cădea la picioare. Mai încolo, când m-am deșteptat și mi-a trecut euforia, am devenit mai senzual. În aceste prime momente m-am aflat într-o stare de îndrăgostit curtenitor, tânjind doar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
librăriei. Ușa se rotea încet. Am intrat în compartimentul care s-a deschis pentru mine și tocmai urma să pășesc afară când ușa s-a blocat și m-a prins. M-am întors să văd dacă motivul faptului că se înțepenise era cel mai rău cu putință, gândindu-mă deja la poliție, tribunal, închisoare, ba chiar la un an de groază în Bridewell. Dar în spatele meu era Jimmy Klein, care mi-era acum un simplu străin din vremuri de demult, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pe Caligula. Ședeam pe capacul de la closet și îi dădeam de mâncare prin deschizătura glugii, îi băgam aproape în gură ca să mă întorc cât mai repede la carte. Eram de-a dreptul fascinat, și uitam și cum să stau așezat, înțepeneam într-o singură poziție, complet năucit de toată acea îndrăzneală a minții și de raționamentul strălucit. Am vrut să vorbesc cu Thea despre asta, însă pe ea o preocupau altele. I-am spus: A cui e cartea asta? Ei, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
iar seara îl ducea aproape până în pragul ușii și pleca acasă cu taxiul. Și, în timpul zilei, în fiecare oră aproape, aveau loc crize în care țipau și zbierau unul la altul - ea își gogona ochii și se cambra și își înțepenea grumazul iar el își pierdea cumpătul și uneori încerca s-o pleznească în timp ce fața i se schimonosea și dinții i se încleștau de furie. Nu reușise să își repare dintele spart din față, și datorită acestuia încă îl zăream pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
aruncau în apă; plute uriașe zburau într-o parte, eliberate, iar bărcile cădeau cu zgomot din cârlige. Eu și tipul ăsta ne-am făcut drum cum am putut spre bărci și am încercat să dăm una jos. Dar ea se înțepenise. Am strigat la el să sară în ea să vadă ce porcărie se întâmplase. Dar n-a părut să mă audă, iar ochii lui mă priveau înnebuniți. „Suie-te!“ i-am urlat, cu o voce straniu răgușită de teroare. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
înainte de fixarea datei nunții. „Era un ger de crăpau pietrele astă-seară la raport și vreo șase oameni din plutonul nostru au leșinat în timp ce fanfara cânta la nesfârșit Drapelul smălțuit de stele. Presupun că dacă ai o circulație normală, nu poți înțepeni în nefireasca poziție militară de drepți. Mai ales dacă ții o pușcă încărcată la «Prezentați arm’!». Eu nu am circulație, nu am puls. Imobilitatea e starea mea generală. Ritmul Drapelului smălțuit de stele și cu mine suntem într-o armonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
al nouăsprezecelea adresată scriitorilor și fraților și convalescenților de hepatită care și-au pierdut firul și nu pot merge mai departe. (Ah, bine! E nevoie de un măscărici ca să recunoască un alt măscărici. În plus, îmi simt șalele ciudat de înțepenite pentru o asemenea ocazie.) În primul rând, cred că acesta a fost cel mai lung comentariu critic pe care l-am primit de la Seymour în legătură cu vreun efort literar de-al meu - și, mai mult, cel mai lung comunicat ne-oral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mielul (că dac-o fi foc, să nu-l atingă), oaia s-a luat după noi behăind, ceilalți ciobani fugeau care cum puteau, parcă-l văd pe unchiu-mio, cu cârja aia groasă, cum mai mult sărea decât fugea de când îi înțepenise genunchiul, așa mergea -, nu știu cum, în lumina aceea vedeam clar toate, până și iarba, și copacii piperniciți, și umbra lor să știți că făceau umbră la lumina aceea -, și oile, care dormeau mai încolo, și câinii, lângă ele numai Mițosul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sau când dormea, îl asculta când vorbea să vadă daca are glasul fratelui lor... cum altfel?! Doar cine a mai văzut mort de patru zile, înviat uite-așa, de parcă s-ar fi trezit din somn: nici măcar picioarele nu-i erau înțepenite, iar ea, care se temuse de miros... mirosul morții!... Nici măcar atunci nu folosiseră parfumul de nard, pentru fratele lor mort... iar acum ea, surioara ei, spărsese vasul în fața tuturor și unsese picioarele musafirului, apoi le ștersese cu pletele ei lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în două centrul orașului, cu acea aroganță ce o au cursele cu regim special, cursele rapide, O.N.T.-urile, ori cele externe, sfidîndu-le pe suratele lor locale, sau nerapide, înțesate de lume, cu băncile ciobite și geamurile crăpate iarna, sau înțepenite închise vara. Cîțiva fulgi scăpați din nourii porniți într-o parte singuri, fără urmă de vînt, sînt loviți de parbrizul uriaș, transformîndu-se în puncte mici de apă ce se preling încet. Aura trage furioasă portiera: De-o oră aștept! Sîntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bruscă. Pasagerii se trezesc săltați în picioare, apoi, în secundele următoare, cînd panica e în toi, cursa lunecă încet spre dreapta cu jumătatea din spate; lumea țipă și, pe măsură ce țipetele se accentuează, roțile din spate intră în șanț iar cursa înțepenește prăvălită. Lumea a amuțit. La numai un metru în față, un camion stă răsturnat în dreapta, în șanț. Șoferul cursei coboară, se uită la roțile din spate ale cursei, merge la cabina camionului, o vede goală, se întoarce, urcă la volan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mașinii, sub presiunea vîntului în coastă, li se taie răsuflarea, gîndind cum ar putea să se salveze, în ce parte să se arunce, pentru a nu fi striviți dacă se răstoarnă. La următorul val mai mare, care blochează drumul, cursa înțepenește o clipă, apoi, în timp ce botul și roțile din față stau înecate în zăpadă, jumătatea a doua e împinsă încet de vînt, pînă ce roțile din spate se opresc în capătul de beton al podului, îndreptînd colosul metalic în direcția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întîmpinare. Doctore, strînge el din umeri doamna Aura n-a fost cu noi în cursă... Umerii lui Radu tresar, iar ochii, mărindu-se continuu, stau ficși spre tînărul din față, către pieptul căruia ridică mîinile tremurînd vizibil, cu vîrful degetelor înțepenite de frig. N-a fost cu noi, nu-i aici spune din nou Lazăr, fără să ia în seamă palmele ce-i ating pieptul, gata să-l înșface. Un geamăt înfundat răzbate din Radu, iar brațele lui, ostenite, fără viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai sigur, mai de nădejde decît unul viu, supus greșelii încă... Ori... o fi aflat ceva, că de bănuit a bănuit mereu, dovadă ce mi-a șoptit atunci, la despărțire..." Ochii bătrînei, obosiți de albul zăpezii, pe care au stat înțepeniți pînă acum, caută în interior, spre mesele din jur. Imaginea profesorului o face să se cutremure. "Ce partidă ar fi făcut Maria! Cît de elegant și de manierat era în seara aceea, cu viscol, cînd..." Înțepenește cu ochii asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]