947 matches
-
la mai puțin de o sută de kilometri de orașul recucerit. Era al treilea an de război, un an alcătuit ca și cei de dinainte din mii de mișcări de trupe, din înaintări anevoioase și retrageri haotice. În mijlocul acelor traiectorii încâlcite, un singur punct fix, neschimbat de la plecare: casa familiei sale, frunzele de pătlagină din jurul scării de lemn de la intrare, scârțâitul familiar al ușii. În pofida tuturor orașelor făcute scrum, în pofida tuturor morților, liniștea acelei case părea intactă, până și zâmbetul părinților
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
înspumase marea și care ciuruia obrazul cu minuscule înțepături de nisip. De altfel, chiar și așezat, zăream pe creasta dunei vârtejuri care se înălțau pentru o clipă și cădeau iar cu un foșnet sec, izbind tufele de ierburi lungi și încâlcite. De două sau trei ori, un zmeu a tăiat aerul deasupra crestei, apoi s-a făcut nevăzut, luând-o pieziș, într-o traiectorie încordată și șuierătoare... Mă trezisem cu mult înainte să se facă ziuă, fără să fi dormit cu
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
dar fără de care n-ar fi putut trăi. Evadează uneori în lecturi și peisaje, căci are, după cum se vede în notațiile din Egipt, simț poetic și plăcerea fanteziei, dar adevărata lui viață este cea mărunțită într-o agitație politică frenetică, încâlcită, contradictorie. Memoriile, mai mult decât Însemnările, creează (sau recreează) din perspectivă proprie o lume al cărei stil de viață s-a demodat, dar ale cărei mobiluri și moravuri renasc, surprinzător de neschimbate, în România de după 1990. Scrierile lui A. s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285437_a_286766]
-
-o pentru a-mi replica, mobilizând „cititorii” săptămânalului pe care îl conduce. Îmi pare rău că nu a organizat o „ripostă” mai credibilă, mai substanțială. Cel puțin să fi trecut cu stiloul prin textul lui G.G., să înțeleg și eu încâlcitele nedumeriri ale omului săritor la nevoie. Martie, 1998 Lansările de carte la Chișinău, atâtea câte au loc în aceste vremuri potrivnice culturii, sunt, cu excepțiile care confirmă regula, niște spectacole unice în felul lor. Punctul delicat este că scenariul foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
joc de munca lor". Evenimentele propriei existențe iau dimensiuni mitice. Ilie Moromete este un "narator simbolic" (Eugen Simion), un narator mitic, menit să creeze iluzia inițiatică a întâmplărilor exemplare. Recurgând la o anume strategie a oralității, face ordine în labirintul încâlcit al ideilor. Vorbește singur, deoarece "nimeni nu merita să-i asculte gândurile", se adresează unui interlocutor imaginar, un interlocutor ideal. Pe Ilie Moromete îl părăsesc fiii, dar și iluzia unui timp benefic, pe care altădată părea că îl stăpânește. Dacă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
puțin tacit, de spațiul restrîns (acțiunea se petrece aproape numai în orașul fără de lege), de disfuncțiile și neînțelegerile din familia Compson, de alianțele între generații în funcție de sex (între Caddy și Nancy sau între naratorul Quentin și tatăl său), de dialogul încîlcit din pagina pe care, în mod repetat, remarca lui A la adresa lui B este urmată, înainte de replica celui din urmă, de cererea lui C către D; de plîngerile insuportabile ale lui Jason; de situația disperată în care se află Nancy; și
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
din Abruzzi. Capre, oi, vaci, porci, găini". După ce are surpriza să vadă și o cămilă încărcată cu saci, tot în acel perimetru, Primo Levi, aproape șocat, continuă: "La fel de duplicitar ne sună în urechi limba locului: rădăcini și desinențe cunoscute, dar încâlcite și contaminate, în milenara-i creștere împreună cu altele de rezonanță străină și sălbatică: o vorbire familiară prin muzicalitate, încifrată ca sens". În subsidiar fie spus, înscrisurile în limba maghiară i se vor părea cu totul inaccesibile, chiar dacă, o dată intrat pe
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de căință, mustrat de amintirea tatălui său împărătesc. Atras până și el în rețeaua de ficțiuni a fiului adoptiv, Frederic luase parte, sub pretextul unei cruciade, la călătoria crailor spre împărăția Preotului Ioan. Murise însă, cum vom vedea, în împrejurări încâlcite. Ambiții eșuate, pierderea femeii iubite, frustrări paricide. Bilanțul unei vieți ce nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Grupul însuși se destramă pe drum, prietenii dezamăgesc. Personajul posedat de putere și bogăție lumească, poreclit în derâdere Poetul, este ucis chiar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
preconcepute, dar avertizează împotriva idealului modern al construcției cunoașterii ex nihilo 2. Prejudecățile - iar istoria teologiei o dovedește din plin - sunt constitutive ființelor idiomatice 1. Spre deosebire de îngeri, omul a fost înzestrat cu darul limbilor, chiar dacă - după Babel - ele au rămas încâlcite. Alogenul este (re)marcat întotdeauna prin stranietatea limbii sale. Familiaritatea se obține printr-un efect de rodaj care topește convențiile lingvistice într-un creuzet viu din care rezultă înțelegerea alterității. Tacitul lingvistic al oricărei întâlniri între „eu” și „tu” dozează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sind die Bilder meiner Großstadtkindheit vielleicht befähigt, in ihrem Innern spätere geschichtliche Erfahrung zu prä formieren.“ Experiența marelui oraș, identică în acest loc experienței modernității ca atare, capătă, în timp, o dublă fizionomie: pe de o parte, cea a formelor încâlcite, împietrite, iluminate ale poveștii lumii urbane și, pe de alta, cea a povesti torului ei: flaneurul. Despre aceste două fizionomii ar trebui să vorbească, în cele din urmă, cartea de față. O serie de precauții se impun. În primul rând
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
fac în așa fel încât descrie rea marilor orașe să penduleze între funcționalitate pură și fan tasmă infinită. Cunoașterea flaneurului, despre care am vorbit în capitolul anterior, are rolul de a rescrie „suprafața“ ur bană ca lume familiară, iar temporalitatea încâlcită a orașului ca ruină a unei copilării. Flaneurul „behauptet die grundsätzliche Lesbarkeit der Großstadt nach den Regeln einer anderen, allegorischen Lektüre, die er selber als allegorische Figur zu entwerfen hat“. Exercițiul său de cunoaștere corespunde pentru Raulet, în acest fel
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de Ben jamin în scrierile sale despre Berlin. La acesta se adaugă un gest paralel, care se exprimă geografic: trecerea pragurilor, al căror sacerdot este, de data aceasta, Pirgu. „Ghid“ al crailor în mahalale, în birturile Bucureștilor și în universul încâlcit al Arnotenilor, Pirgu parcurge conturul marginalității sociale a orașului. Proxenet, parvenit, el joacă prin aceasta un rol „politic“, într-un sens similar celui despre care a fost vorba mai sus, în această carte: escapadele nocturne în care îi angajează pe
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
El ocupă, mai mult, un rol central în carte în momentul în care îi „fixează“ acesteia titlul, în momentul apariției personajului Pena Corcodușa. Episodul are sensul unei numiri adamice a lumii celor trei eroi ai romanului, desenându-le parcă traseul încâlcit și certificându-le originea tensionată: o descendență nobilă, petrecută însă în mit și însoțită de semnele prezente ale facerii de rău și ale decadenței“. Polemica privitoare la identificarea, în rândul personajelor, a „crailor“, fie ei doi, trei sau patru, nu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
uriaș: audiență de la Scală din Milano a fost mișcata și a putut aprecia originalitatea lui Verdi. În timp ce Simon Boccanegra nu este cea mai frecvent reprezentată opera a lui Verdi, măreția ei nu fost niciodata pusă la îndoială. Intrigă operei este încâlcita, dar situațiile care implică dragoste, ura, trădare și reconciliere își au propriul lor adevăr dramatic și o claritate care impresionează. Iar cât privește muzică, putemafirma că ea este însuși nemuritorul Verdi, în întreaga lui splendoare. După premieră operei Simon Boccanegra
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
conceptuale și semnalează faptul că aceste teorii nu constituie o tradiție singulară și continuă ci o grupare de evoluții lipsită de conexiuni cauzale și disipată într-o arie a asemănărilor de familie. Meticuloasă și răbdătoare, o asemenea genealogie seamănă pergamentelor încâlcite, șterse și rescrise de mai multe ori pentru că pictura, ca și cuvintele, nu-și păstrează nealterate sensurile și pentru că lumea lucrurilor văzute și nevăzute din tablouri, ca și a celor spuse și nespuse din cuvinte, cunoaște întotdeauna: Cum s-ar
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
dintre pietrele de mormânt sunt sculptate corăbii, ancore decorative și niște ciudat de grăitoare balene. Să fi pornit oare oamenii de pe aici la vânătoarea de balene? O anume piatră mă atrage în mod deosebit. E gravată cu o frumoasă ancoră încâlcită și cu simpla inscripție „Mutulică 1879-1918“. M-a nedumerit cumplit, până ce mi-am dat seama că „Mutulică“ trebuie să fi fost un marinar surdomut care nu și-a putut dobândi nici o altă identitate. Bietul amărât! Și acum să ne reîntoarcem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
purta o rochie de pânză subțire albă, dreaptă ca o cămașă de noapte, își ținea poșeta strâns lipită de piept și tremura ușor. Arăta ceva mai slabă. Părul bogat, pufos, castaniu deschis ca scorțișoara îi cădea pe umeri liber și încâlcit, iar briza i-l sufla, lăsând să i se vadă albul pielii capului. Obrajii îi erau foarte împurpurați, dar stătea perfect dreaptă și se uita la mine, iar gura roșie, de culoarea cărămizii arse, era fermă, exprimând bravură: o nobilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dar n-am făcut-o; n-au decât să descopere singuri, mai târziu. Am surprins într-o oglindă o reflecție a înfățișării mele: îmi vârâsem poalele cămășii înapoi în pantaloni, dar arătam ca un vagabond, în blugi pătați, cu părul încâlcit, nepieptănat și o jachetă veche de lână, îmbrăcată pe dos. Am pornit-o din nou spre casă. Drumul spre hotel fusese plăcut, dar acum se lăsaseră frigul și întunericul și, pe când mă apropiam de Capul Shruff, soarele apusese, deși un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am calculat că Hartley trebuie să-și fi făcut târguielile și să fi urcat din nou dealul spre casă, apoi am ieșit din biserică și m-am așezat pe mormântul lui „Mutulică“, rezemându-mă de piatra cu imaginea unei „ancore încâlcite“. De acolo puteam vedea, peste creștetele copacilor, acoperișurile bungalovurilor, printre care se găsea și ultimul, reședința domnului și doamnei Fitch. Un reprezentant comercial infirm. Ce-o fi având? Un schilod? Știam că va trebui foarte curând să mă duc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pantaloni cafenii, suflecați până la genunchi, și un maiou alb, rotund la gât, cu ceva scris pe piept. Avea o față osoasă, de o paloare pistruiată care-i punea în lumină trandafiriul aproape dulceag al buzelor întredeschise. Părul blond-roșcat, mai curând încâlcit decât buclat, îi cădea în plete pe umeri, câteva șuvițe răspândindu-i-se și chiar lipindu-se de piatra zgrunțuroasă din spate. Mă fixa și el cu foarte concentrată atenție. Un vizitator nepoftit, care să-mi încalce promontoriul, nu însemna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ea avea importanță. În lumina leșioasă a dimineții care se cernea pe fereastra ce dădea în salon, arăta oribilă. Fața îi era buhăită și slinoasă, fruntea zbârcită, gura încadrată de cute adânci, care-i dădeau un aer de rătăcire. Părul încâlcit, uscat și creț, părea o perucă veche. Privind-o, am simțit o nouă forță, alcătuită din milă și tandrețe. Și m-am gândit să-i arăt cât de puțin conta pentru mine înfățișarea ei șleampătă și neajutorată, să-i arăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prețiosul petic de hârtie. Dar, fără îndoială, nu aveam nici un dubiu asupra identității asasinului. — James e de părere că un val foarte înalt te-a săltat în sus, spuse Lizzie. Lizzie era strălucitoare, cu hățișul ei de păr lung, creț încâlcit și mițos, ca o plantă sănătoasă. Purta o cămașă vărgată și pantaloni din pânză de in, care se terminau brusc la genunchi. Deși slăbise, era încă puțin prea durdulie pentru asemenea costum, dar eu unul nu aveam nici o obiecție. Pielea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
gura avea bosumflarea, fără formă, a copilăriei. Cicatricea de pe buza de iepure arăta mai adâncită, părea să pulseze, parcă să se deschidă și să se închidă ușor, cu o mișcare inconștientă ce ajunsese probabil o deprindere. Părul îi era foarte încâlcit și neîngrijit. — Titus. — Da. — N-ai vrea să-mi spui Charles? Te-ai putea obișnui să-mi spui pe nume? Cred că ne-ar fi de folos amândurora. — O.K. Charles. — Titus... eu... tu ești foarte important pentru mine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
poate fi numită astfel -, a omului. Romancierul, al cărui nume Îl ignor, căci În fond a făcut ce-a făcut tot pentru bani, a „uitat“ să localizeze castelul teribilului lui personaj. Nu-i bai. O faceți voi, pe considerente la fel de Încâlcite precum vă este viața. Dar turistului care ar vrea să-și mântuie vacanța și banii În compania lui Dracula, Îi este indiferent dacă amplasamentul acelui ipotetic castel e unul de care Natura e mai puțin interesată. În principiu, nu vă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
știi... IAȘII ÎN 1951 IV În disperare de cauză, Cățeaua încercă altă mișcare pentru a-și surprinde faliții. A aranjat cu profesorul de matematică, Eugen Țâmpoc, să-i cedeze o jumătate din oră. Geometru de elită și preocupat de probleme încâlcite mai mult decât de pregătirea elevilor, Țâmpoc, când intra în clasă, începea să dicteze din mers datele problemei care în clipa aceea îi absorbise interesul. Făgăduia celui care îi află soluția să-i încheie media anuală zece. Puțin îi păsa
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]