55,234 matches
-
ci rămăsesem ca țintuit acolo, la malul bazinului. Nu mai era îmbrăcată ca fetele din basmele lui Grimm. Începusem brusc să dârdâi, îmi clănțăneau dinții în gură. Ne-am întors amândoi tăcuți la hotel. Pe alee, din când în când, închideam ochii să văd cum aș merge dacă aș fi orb. Băiatului nu-i e frică, gnädige Frau, n-aveți nici dumneavoastră de ce să vă temeți. Nu-i ating ochiul, deși am să-i fac o injecție deasupra globului ocular, tocmai
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
la rang de mireasă a națiunii. O culme a nesimțirii o reprezintă tehnica puterii de a-i folosi pe americani drept alibi pentru a nu face nimic. În disperarea și incompetența sa, și-o fi spus că Unchiul Sam va închide ochii la perpetuarea modelului comunisto-securist care a făcut din țară un cadavru umplut cu borhotul lăcomiei și cinismului. Discursul lui Michael Guest a arătat că astfel de șmecherii nu au nici o șansă. Nimeni nu poate spera ca America să devină
Americanii, ostaticii lui Năstase by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13972_a_15297]
-
mai la zi. Nimic. Uriașa poză a lui Saddam cu arma în mînă, apucase să se îngălbenească și să se dezlipească pe la colțuri. Pleacă ambasadorul, rechemat la Bagdad, dar mai rămîn vreo două persoane, - mă rog, irakieni, n-a fost închisă ambasada. Se dezlipește poza lui Saddam și ajunge să atîrne numai într-un colț, dar rezistă. Ajung americanii lîngă Bagdad și în aceeași zi se dezlipește poza: ajunge la parterul gazetei de stradă. În ziua în care americanii au intrat
Papucul anti Saddam by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14026_a_15351]
-
închiși, când deschiși. Primul lucru pe care îl vedeai când intrai în cameră era o pianină. Veche, de concert. Era cea pe care pusese o tânără cu totul surdă palma. Țin minte cum își lipise umbra coapsei de pian. A închis ochii. Apoi ochii și coapsa au chemat tâmpla. Simțea muzica dintr-o parte... Avea o rochie de vară înflorată. Eram copilă. Cântam la pian. Cred că, de fapt, asculta prin subțirimea rochiei. ș...ț De câte ori cânt la pian o văd
Cu mâna pe telefon by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14031_a_15356]
-
gonește cu peste 100 la oră printre tarlale de cartofi și copaci înfloriți, pe sub nori alburii și prin sate bilingve, să-mi dai și mie un semn cînd ești pe aproape, lansează Doru o comandă scurtă pe mobil, apoi își închide scula abrupt pentru că vă pregătesc o surpriză, băieți, sînt cu trupa aici, la Arcuș, ne vedem acolo, lîngă statuia Sfîntului Gheorghe, preia Gabi comanda din mers, și chiar acolo, aproape de acel Sf. Gheorghe de tablă roșietică, veșnic prizonier într-o
Sf. Gheorghe de Sf. Gheorghe by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13991_a_15316]
-
la cină. N-avea decît s-o facă. Lui Dumnezeu îi aparține tot ce e în ceruri și pe pămînt. Cum suna asta în arabă? Mai frumos decît în bengali, își zise ea, căci acelea erau cu adevărat Cuvintele Domnului. Închise cartea și privi în jur, să vadă dacă era destul de curat. Cărțile și hîrtiile lui Chanu erau vîrîte sub masă. Trebuia să le mute, ca doctorul Azad să aibă loc pentru picioare. Carpetele pe care le scuturase mai devreme pe
O cină cu doctorul Azad by Ondine Cristina Dascalita () [Corola-journal/Journalistic/10358_a_11683]
-
autoare pentru a putea să mă las înconjurată de lumea fascinantă a cărților ei. Astfel, experiența lecturii ultimului ei roman poate să se înscrie într-un teritoriu privat, mai ales că bucla dintre realitate și ficțiune pare a se fi închis pentru a lăsa să se scurgă, printre zonele ondulate ale trăirii, dimensiunea fictivă și destinul asumat al scriiturii. Inițial, am citit romanele semnate de Florina Ilis, ulterior mi-am dorit tare mult să o cunosc pe autoarea empirică, revenind acum
Florina Ilis și lumea virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10376_a_11701]
-
închis, acesta a transmis un mesaj din acea întîlnire. Acum vreo doi ani. Trageți dv. o concluzie. Eu am ascultat acel mesaj. Sigur, cred și în fenomene paranormale, dar nu despre ele este vorba, în condițiile în care telefonul era închis. Nu aveam nimic în Sent messages și cu toate astea mesajul a ajuns la cineva. Poate cineva de la servicii a apăsat greșit un buton." Cronicarul își permite să nu considere deloc paranormale astfel de mesaje care pleacă de la sine spre
Ochiul MagicOchiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10383_a_11708]
-
Corespondentul cinematografic al liricii sale ar putea fi doar drama. Mai mult decât atât, în vreme ce la Livia Roșca poemele sunt o poartă deschisă, dincolo de care imaginația cititorului își poate continua aventura mult după terminarea lecturii, la Robert Șerban ușa se închide și nu mai rămâne nimic dincolo de litera textului. Voi cita, spre exemplificare, unul dintre poemele sale din volumul Cinema la mine-acasă: "cine nu vede dunga subțire a tinerei fete/ ce s-a ivit/ ca orizontul/deasupra blugilor strâmți?// toți clipim
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
care le-ați trăit, pe unde ați călătorit sau unde ați dori să călătoriți? Care au fost acestea? R.W.: Sigur, au fost destule locuri în care mi-ar fi făcut plăcere să mă întorc... fiindcă în România am fost închis, nu aveam pașaport și nu puteam călători și eram stăpînit de dorința banală de a pleca. Mi-am dorit să călătoresc la Budapesta (rîde) sau la Viena. Am ajuns și acolo curînd după ce am plecat din România. Budapesta și Viena
Richard Wagner - Vămuiala unui ,geamantan literar" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/10380_a_11705]
-
denunțându-și soția și vice-versa? Și cum să nu-ți forțeze acordul ideea de tragedie optimistă? Adică unicul concept ce scăpase anticilor elini? Deschideam câte un voluminos roman, ochii îmi cădeau pe o replică: "Ivan Vasilievici, ești un fățarnic!" - și închideam cartea numaidecât. Mi se întâmplase că pe la 11-12 ani - fatidică vârstă? - dădusem peste un roman aparținând romancierului, probabil irlandez Liam O^Flaherty, intitulat Ceață la Dublin. Un delator se strecura dintr-o secție de poliție mărginașă, pe o vreme de
Bebeluși și turnători by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10384_a_11709]
-
eu pentru edițiile critice, pentru că dacă vom avea astfel de ediții și pentru scriitorii contemporani, atunci se va vedea exact care este impactul conjucturii asupra operei și ceea ce rămîne valabil. Aici nu încape nici un fel de discuție. Nu trebuie să închidem ochii la ceea ce-au făcut scriitorii, sînt destui care privesc la ei ca niște procurori, cu o competență pe care nu știu de unde și-au luat-o, dar în același timp nu ne este îngăduit să nu vedem valoarea
Liviu Leonte: "în manuale trebuiesă spunem adevărul..." by Guy Cherqui () [Corola-journal/Journalistic/10375_a_11700]
-
bătăi, închisoare, moarte, pentru simplul fapt că se numesc creștini, adică unși ai lui Dumnezeu sau ai lui Hristos. Erau urâți numai de către cei care Îl urau pe Hristos. Dintru început stă ca mărturie exemplul Sfântului Apostol Petru, bătut și închis pentru Hristos, dar și pe cel al Sfântului Arhidiacon Ștefan, ucis cu pietre. În timpul împăraților romani, creștinii au fost persecutați pentru că nu au dorit să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor. Sub masca idolilor și a zeilor păgâni
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
la munci silnice în mine și ocne, pe tot parcursul vieții. Cei săraci erau uciși prin tăierea capului (decapitare) ori prin ardere de vii sau prin răstignire, prin aruncare la fiare sălbatice și înfometate etc. Înainte de a fi judecați, erau închiși în camere fără lumină, fără aer, cu hrană puțină, fiind torturați ca să se lepede de credința în Hristos. Se inventau diferite metode de tortură, cât mai înfricoșătoare. Martirii, privind supliciile ca pe ceva neînsemnat, nu se grăbeau de fapt spre
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
In. 3, 13), fără să-i fi făcut vreun rău, pentru că se împotrivesc plăcerilor ei. Sufletul iubește trupul, deși trupul urăște sufletul; sufletul iubește și mădularele; și creștinii iubesc pe dușmanii lor (Mt. 5, 44; Lc. 6, 27). Sufletul este închis în trup, dar el Ține trupul; și creștinii sunt închiși în lume, ca într-o închisoare, dar ei Țin lumea. Sufletul nemuritor locuiește în cort muritor (2 Cor. 5, 1; 2 Pt. 1, 13); și creștinii locuiesc vremelnic în cele
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
pentru că se împotrivesc plăcerilor ei. Sufletul iubește trupul, deși trupul urăște sufletul; sufletul iubește și mădularele; și creștinii iubesc pe dușmanii lor (Mt. 5, 44; Lc. 6, 27). Sufletul este închis în trup, dar el Ține trupul; și creștinii sunt închiși în lume, ca într-o închisoare, dar ei Țin lumea. Sufletul nemuritor locuiește în cort muritor (2 Cor. 5, 1; 2 Pt. 1, 13); și creștinii locuiesc vremelnic în cele stricăcioase, dar așteaptă în ceruri nestricăciunea. Sufletul chinuit cu puțină
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
alb, numiți în timp ce păstorea Simion în Biserică, prinși și puși în lanțuri odată cu el (Sozomen, II, 9). Atunci Pusicius, care era acolo ca mai mare peste toți angajații regelui, văzândul pe Anania cum tremura pe când se pregătea să moară, spuse: Închide puțin ochii, bătrâne, și fii sigur că în curând îl vei vedea la față pe Hristos”. (Casiodor, Istoria bisericească tripartită, cartea a III-a, capitolul II, în PSB, vol. 75, p. 114) „Se spune că atunci o mulțime fără număr
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
cît mai repede din acest viespar al prostului gust și al tracasării permanente. Nu știm cîte alte capitale ale Europei au putut strînge în sufletul locuitorilor lor atîta dezgust și atîta resemnare. Sîntem precum niște sinistrați cărora le vine să închidă ochii și să-și astupe urechii de cîte ori ies pe stradă. Dacă am putea, am prefera mai degrabă să nu ieșim din casă decît să ne lovim mereu de aceleași întruchipări hidoase al inculturii noastre citadine. Iar urîțenia orașului
Ochiul Magic by Damian Necula () [Corola-journal/Journalistic/10422_a_11747]
-
plece, dar nici n-am făcut ceva să-l rețin. - Vă las un pic singuri... trebuie să... În fine - a început să râdă, Marcos a râs și el, m-am molipsit și eu -, am ceva de făcut. Ușa s-a închis și noi tot mai râdeam. Apoi Marcos m-a privit, mi-a zâmbit și s-a repezit la mine. Ce bine, mi-am spus, ce bine, în timp ce ne sărutam, ne mângâiam și ne dezbrăcam cu gesturi stângace, ineficiente și încurcate
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
cunoaște rolul și locul. Am să vă spun ceva: în aproape fiecare școală s-a creat un grup de profesori privilegiați - noi le spunem "mafioții" -, cei care predau materiile pentru bac. În timpul examenelor, după ce s-au deschis subiectele, aceștia se închid în câte o sală lăturalnică, unde rezolvă de zor subiectele. Desigur, pe bani grei. Apoi, după vreo jumătate de oră, acestea sunt introduse în săli, elevilor aleși pe sprânceană, fii și fiice de VIP-uri sau de bișnițari plini de
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
prea departe de 80 și ceva. Cînd cartea stătea în librărie, nu la vieux livres, pe Magheru, ultima bornă, cea a deceniului nouă, era timpul zero. Acum, citim în ea două istorii egale. De ce spun asta. În literatură, orice nostalgie închide o măgulire. Satisfacția (măcar filologică) a drumului știut înapoi. Așa a citit postmodernismul lui Cărtărescu secolul lui Bolintineanu și Alecsandri, la fel - sau poate exagerez... - recunoaștem azi fiecare bot de pluș din lada lui cu jucării. Fiecare intertext care scoate
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
femei - cel puțin după costum - saltă ca bătuți de cele mai voluptuoase valuri, va păstra pentru sine negrele reflecții, ca să nu pară de pe altă lume. Dar va uza cu energie de privilegiul ca, printr-o simplă apăsare pe buton, să închidă gura gureșei vestitoare de calamități. Va renunța până și la buletinul meteo, repede închizând ferestrele, ca să nu-l ajungă perdeaua de ploaie în mijlocul casei. Schimbarea climei nu-i spune nimic, depopularea României nici pe atât: vremea când fiecare românaș posedând
Previziuni, prognoze, predicții by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10446_a_11771]
-
păstra pentru sine negrele reflecții, ca să nu pară de pe altă lume. Dar va uza cu energie de privilegiul ca, printr-o simplă apăsare pe buton, să închidă gura gureșei vestitoare de calamități. Va renunța până și la buletinul meteo, repede închizând ferestrele, ca să nu-l ajungă perdeaua de ploaie în mijlocul casei. Schimbarea climei nu-i spune nimic, depopularea României nici pe atât: vremea când fiecare românaș posedând câte un automobil vom avea douăzeci și două de milioane de mașini, nu-i
Previziuni, prognoze, predicții by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10446_a_11771]
-
s-a făcut filmul: după ce Mills îi avea în distribuție pe Vince Vaughn, Tilda Swinton și Keanu Reeves, nimeni nu se grăbea să vină cu finanțarea. Din nou, în rolurile principale, o familie cu doi fii. Cel mare, Justin Cobb, închis în sine și deci singuratic, are bizarul obicei de a-și suge degetul mare, confruntat cu o groază de dificultăți: părinții îl vor da la o facultate aproape de casă, el tînjește după NYU, fata pe care o place nu-l
Regenți, scriitori și un stomatolog by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10459_a_11784]
-
trecătorilor, iubitorului de manele de la parter care, plin de generozitate, oferă gratuit întregului cvartal tânguirile lugubre ale lui Florin Salam și Vali Vijelie, șoferului de autobuz care te lasă să alergi duoăzeci de metri pentru bucuria neprețuită de a-ți închide ușa în nas, grupului de tineri risipiți în cele patru colțuri ale unui vagon de tramvai care comunică între ei în gura mare, în disprețul total al confortului celorlalți pasageri, călătorului cu trenul ce tocmai a renunțat la încălțăminte și
Viața la bloc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10448_a_11773]