1,026 matches
-
Șah ca un automat, am străbătut curtea de la un capăt la celălalt, am trecut pe lângă lumea îngrămădită în jurul unei perechi proaspăt căsătorite. Vedeam oaspeții, cu o acuitate care făcea să mă doară ochii: mâna unei doamne, degete cu vene umflate, încleștate pe o mică geantă de lac, antebrațele goale ale miresei, o piele trandafirie, ca de găină, ochiul închis, ca în somn, al tânărului care filma ceremonia cu un mic aparat. Totul părea atât de necesar și de absurd, în grupul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
declanșarea activităților de explorare pentru a dibui sensurile poemului o realizează abia ultimul vers - un ceas ruginit. Neîndoielnic, puteam să stăruim În contemplarea acelui ceas de buzunar, transmis din tată-n fiu, pe care bătrînul, cînd Îl mîngîie, cînd Își Încleștează degetele pe el. Dar, pentru a trece la actul meditativ, ceasul ruginit trebuie resimțit ca o metaforă a vieții trecătoare, gata să-i scape bătrînului din mînă. Ruginit, nu atît pentru că ar fi cu adevărat așa (ceasurile vechi se făceau
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
evidente: „Pradă visului meu / Eram luată și dusă pe sus / Fără greutate, / Și parcă era aievea, / Parcă simțeam în spate / O gheară înfiptă în carnea mea / Și nimeni nu mă trezea. // Când am deschis ochii / Era prea târziu, / Cu pumnii încleștați în pământ / Mă rugam să mai fiu, / Dar cine să m-audă / Când nimeni nu mai era viu? // Smerită am început să aștept / Să trec înapoi în somn / Cu mâinile adânc înfipte / În carnea sa, / Știind că numai acest vis
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
moarte? Veni însă o zi când pământul sfânt al Egiptului a fost invadat de barbarii persani, plecați după jaf și împinși de crudul Cambise - demn fiu al lui Cyrus. Atunci Pitagora a văzut fără altă posibilitate decât de a-și încleșta pumnii, cum sunt omorâți maeștrii lui venerați; cum papirusurile cele mai prețioase sunt arse, iar templele cele mai vechi, pângărite. La retragerea hoardelor au fost luați ostatici mari dregători și pontifi. Pitagora le-a împărtășit soarta în aceste vremuri grele
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
pericolul sufocării discursului liric, supraîncărcat metaforic, deviat sistematic de la „normă” pînă la limitele unei „tabuizări” a obiectului - prin procedee uneori facile, simili-alegorice, de tip catahretic („cutia gîndului se ascunde În tufișurile creierului / hăitașii destinului o alungă”, „maxilarele cerului s-au Încleștat În aluatul luminii”, „șarpele oboselii urcă pe scările Încheieturilor”, „bucla cometelor trece peste fruntea lacului”, „arcul vinelor se Încoardă și zbîrnîie spre inimă săgeata sîngelui”, „ În gîtlejul zărilor vinul amurgului gîlgîie”, „Înșiră pe ața plînsului metaniile ochiului” etc. etc.). „FRANCISCANISM
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de aparatele digitale printere cu cap mobil și poansoane . în iarna cumplită dintre anii 1946 - 1947 și în „Primăvara Morții”, când foametea din cauza secetei făcea ravagii , curmând vieți, cutreiera satul prin nămeți sau prin glod până la genunchi , bătea în ușile încleștate de frig, îndemna pe locatari să iasă din letargie și să lase copiii în taberele CARS (Comitetului Mătușa Aglaia ne făcuse semn să plecăm, ea știa ce scria pe biletul tatei, adică să nu ne dea voie să mergem la
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
Îndrăznește! Împotriva îndoielii, a deznădejdiei! Dă din mâini, din picioare, înoată, zbate-te, zvârcolește-te, dar ține capul sus, privirea minții sus, la această lumină cuceritoare. Nu renunța la speranță, căci vei birui! Nu te înfricoșa de mâlul care se încleștează să te tragă la fund. Faptul că te-ai aruncat în mlaștină e dovada încrederii că vei birui. Abia acum începi să fii conștient de tine, de valoarea ta spirituală. Ești în lume, dar nu ești din lume. Ești ființă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
un singular, dar era nedespărțit prin prezență în familia dragostei de Dumnezeu, cu ochii plini de lumină. Ion Schiau era în stare să moară în fiecare zi și în fiecare zi să învie pentru Hristos și neam. Ion Ianolide se încleșta ca un cruciat, urcând dealul Golgotei, stropit cu propriu-i sânge. Un altul privea la fiecare dintre ceilalți ca la o taină al cărei înțeles se lupta să-l descifreze în mintea lui, după planul lui Dumnezeu, bucurânduse că i-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
maiorul Ene, cu O înviere pe front, a impresionat în momentul când a povestit cum milițienii sovietici loveau și ucideau femeile venite să aprindă lumânări la morminte, în noaptea Învierii: mureau sub lovituri, îmbrățișate pe Sfânta Cruce, iar copiii plângeau încleștați pe trupurile lor. Cel mai atent la tot ce se povestea era Vlădescu, țiganul polițist. Luând o atitudine gravă cu un timbru solemn, a zis: În marea cea neagră, pe piatra cea neagră, furnica cea neagră, cât e ea de
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
irita fața decât înmuia barba și punea la grea încercare rezistența și răbdarea pacientului. Apropiindu-mă cu briciul, mi s-a părut că Istrate Micescu are frisoane. Privindu-l în ochi am înțeles că frica îl stăpânea. Gura i se încleștase într-un rictus care-l schimonosea, cu mâinile încerca să se apere ca o pasăre rănită care da din aripi fără puțința de a se mai înălța. Am intuit starea lui psihică și i-am zis cu voce blajină, încurajatoare
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
mai tare decât toți ceilalți. Vezi, eu sunt prost sau tu? Ițic se retrase lângă perete, închise ochii, se gândi puțin, apoi spuse vecinului: Măi, ia să vedem noi, dacă îți dau eu ție și tu mie ni se mai încleștează mâna? Și, luând o bucățică de friptură, o duse la gura celuilalt, fără ca mâna să se mai încleșteze. Celălalt a făcut la fel, oferind lui Ițic aceeași bucurie. Ceilalți i-au imitat și în camera de tortură s-a făcut
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se gândi puțin, apoi spuse vecinului: Măi, ia să vedem noi, dacă îți dau eu ție și tu mie ni se mai încleștează mâna? Și, luând o bucățică de friptură, o duse la gura celuilalt, fără ca mâna să se mai încleșteze. Celălalt a făcut la fel, oferind lui Ițic aceeași bucurie. Ceilalți i-au imitat și în camera de tortură s-a făcut liniște, toți mâncând din bunătățile până atunci blestemate. Dracul de la ușă, nemaiauzind vaietele disperate, și a dat seama
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
își amintește fiecare detaliu, de parcă ar fi filmat totul, secvență cu secvență. Era un ger năprasnic, iar trenul oprise în mijlocul unui câmp după ce nici bine nu plecase de la Huși, unde familia se adăpostise de război. El și Pițu aveau degetele încleștate de frig și tremurau din toate încheieturile, oricât de mult ar fi încercat să-i încălzească maică-sa, acoperindu-i cu tot felul de pături, de haine, suflând slăbită cu aer cald pe cefele lor și frecându-i întruna pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
spune că ar fi foci. Dar eu n-am văzut nici una. Mi-am lăsat bolul fragil de ceai cu atâta forță pe masă, încât a trebuit să-l ridic din nou pentru a mă asigura că nu crăpase. M-am încleștat cu mâinile de brațele fotoliului. Îmi venise brusc ideea că sentimentul straniu pe care-l încercasem la muzeu, și de care mă lecuise fiertura lui James, nu era o simplă mahmureală, ci o amenințătoare prevestire a revenirii halucinațiilor provocate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de alamă fusese vopsit în negru. Mai exista și un vechi ciocan măcinat, în formă de delfin. Și acum, capul masiv al delfinului era izbit de ușă cu o forță care părea să cutremure întreaga casă. Gheara fricii mi-a încleștat inima și m-a făcut să sar în picioare. Rosina? Nu. Ben. Soțul ultragiat. Văzuse scrisoarea. Oh, Dumnezeule, ce nebun fusesem! Am alergat spre ușă, cu intenția de a o zăvorî, ca să mă apăr de el, dar spaima m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
suprafața mării, și aș fi vrut să pot privi într-acolo, ca să mă asigur că nu se zărește pe undeva capul negru al unei femei gata să se înece și brațele ei disperate, spărgând oglinda liniștită. Gemeam încet în timp ce mă încleștam cu mâinile și săream, hăulindu-i, din când în când, numele, ca un țipăt de bufniță și, în cele din urmă, pe neașteptate, am ajuns pe cupola netedă a unei stânci înalte, chiar deasupra mării. Stăteam drept, în punctul cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
om, încălțat într-un papuc de gimnastică rebegit. La vederea acestui picior, am scăpat binoclul, și privind uluit pe sub mâna dusă streașină la ochi, am deslușit clar o siluetă care se lăsa în jos, săltând ca o broască pe pietre, încleștându-se cu mâinile, bâjbâind cu picioarele după o muche de sprijin, în orice caz, coborând. De fapt, pentru o persoană agilă, coborârea turnului nu era o greutate de neînfrânt, dar pe mine m-a săgetat un junghi de spaimă, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aminte? Dar se împotrivea. În lumina adumbrită, i-am văzut sânii presând năsturașii corsajului, gata să plesnească, atât de plăcut, atât de asemănător cu vechea ei imagine, de parcă cine știe ce duh vrăjit al pădurii o întinerise din nou. Îngenunche lângă mine, încleștându-mi o mână, și privindu-mă fix, cu ochii ei mari, întunecați. Pe urmă, impulsiv, tandru, îmi ridică mâna și își lipi buzele de ea. Gestul acesta m-a mișcat și m-a răscolit până-ntr-atât încât m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să arate „unica iubire“. — }i-l prezint pe prietenul meu, domnul Opian. Doamna Fitch. Pornește, Gilbert! Când mașina porni în viteză pe drumul de pe țărm, Hartley se întoarse spre mine, dar nu rosti un cuvânt. Probabil inconștient, își ținea mâna încleștată de mâneca hainei mele. Eu ședeam relaxat, mulțumit să-i simt atingerea degetelor și a genunchiului. Ochii ei căpătaseră nuanța violetă, iar fața avea acea expresie de stranie încordare care, în tinerețe, îi dădea un atrăgător aer de sălbăticie. Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
zdravăn sub un stomac ușor proeminent, dar, în general, arăta în plină formă. Fața bronzată îi strălucea, părul sur, tuns scurt își înălța spicele, ca o blană, obrajii îi erau proaspăt rași. Mâinile îi atârnau de-a lungul trupului, își încleșta întruna degetele și se tot ridica în vârful picioarelor, de parcă era gata să execute o mișcare de gimnastică. Atmosfera din hol era la fel de îmbâcsită ca și înainte, dar mirosul era altul, mai grețos. Am observat câteva vaze pline cu trandafiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Charles, nu te distruge singur, reluă James. De ce te îndârjești întotdeauna să sfărâmi tot ce te înconjoară, tot ce ți-ar putea oferi un sprijin? Te rog, pleacă. Plecați împreună! Am apucat brusc mâna lui Lizzie care, o clipă, a încleștat-o pe a mea, devenind după aceea inertă. Am apucat și mâna lui James și i-am silit să-și împreuneze mâinile. Ambele mâini se zbăteau în pumnul meu ca niște mici animale captive, căutând să se descătușeze. James reuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de puține lucruri cunoșteam din viața lui! M-am decis să-i telefonez din nou a doua zi dimineața, și apoi să plec la Londra. M-am întors în bucătărie, am descuiat și am deschis ușa. Frica rece care mă încleștase mai înainte se mistuise cu totul. Am ieșit pe pajiște. În casă fusese întuneric și rece, dar afară era o bogăție de lumină și aerul se încălzise. Am luat hotărârea să dorm în aer liber, m-am dus să adun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am auzit, ciudat și înfricoșător în tăcerea totală, un sunet venind din apă, un plescăit subit și puternic, de parcă ceva aflat sub stâncă era pe cale să iasă la suprafață și să se târască pe uscat. O clipă m-am simțit încleștat de gheara fricii, m-am răsucit și m-am aplecat către muchea mării. Și atunci am văzut, chiar sub mine, patru foci privind în sus cu fețele lor canine, pline de curiozitate. Înotau atât de aproape de stâncă, încât aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
știe unde.. în prima clipă rămase ca de piatră, nici un mușchi nu i se clinti pe chip. Inima începu să-i bată în piept ca o pasăre speriată; se îngălbeni.. degetele de la mâini începură să-i tremure și i se încleștară pe arma de la piept atât de tare încât i se învinețiră. Flăcăul mai vru să spuie ceva de țața Mădălina.. dar, de frică renunță văzându-l atât de încordat. „ - Ioti, bade Gheorghiță..!”, rupse băiatul tăcerea aceea cumplită care se lăsase
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
care erau nevoiți să-l facă pentru a menține învățământul la un nivel superior. Emanuel a fost o victimă a doctrinelor de atunci. Crescut de un bunic care făcuse războiul în Est, băiatul era educat în anume fel. I se încleștau dinții când trebuia să pronunțe pe un ton exaltat sintagme ce-i păreau sloganuri: eroismul comunist, viitorul de aur al omenirii și alte baliverne de acestea. Pasiunea pentru istorie la care se adăoga o tradiție de familie îl îndemnau pe
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]