540 matches
-
sforăitului, erau proiectate în acea expresie botoasă, dominatoare, care-l caracteriza. Ochii închiși, în orbitele lor pătate, erau ușor încrețiți. Pomeții înalți se afirmau la fel de imperativ în fața flască, iar șanțurile adânci, de o parte și de alta a nasului mare, încovoiat, păreau două văiugi create prin eroziunea apelor. Pe fruntea la marginea căreia părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori plați, între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
muzicii de bâlci, distilată și îndulcită de aerul călduț al serii, răzbeau, intermitent, estompat, în grădina Belmont. Ceva mai aproape, o mierlă cânta extaziată, cu triluri lirice ca de privighetoare. Salcâmul se înveșmântase în frunzișul de vară. Crengile-i grăsune, încovoiate, păreau a fi mădularele unui animal rotofei. Grădina era îmbălsămată de mireasma mălinilor. De fapt, întregul Ennistone era îmbăiat în parfumul dulce-acrișor al acestui prețios arbust. Pearl, mi-e frică. De ce ți-e frică, iubito? Să tragem storurile. E prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
greutatea acelor cutii, de unde Puiu a dedus că, deși se vedea că au capac, erau totuși goale... Până la urmă cupoane, cuvântul acela, trebuie să fi fost ceva de rău. Se aplecă pe spate și ceea ce văzu fu șirul de spinări încovoiate ale celor care ședeau incomod pe banca lungă, fără spetează. Lumina palidă venită de afară le scotea în evidență curbura spinărilor. Cu toții ascultau în tăcere discursul domnului înalt de la masa cu daruri, pe care Puiu nu-l cunoștea poate că
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
să care la pumni în capul mătăhălos. La un moment dat, din înaltul cerului s-a desprins o pasăre uriașă, care s-a lăsat în picaj drept pe capul ursului. îndată a prins a-l lovi pe urs cu ciocul încovoiat ca o sabie turcească, ascuțit și puternic ca o daltă de sculptor. Simțind durerea loviturilor, animalul a lăsat din gură brațul omului și a dat capul pe spate, să se scuture de pasăre. Nu a reușit mare lucru, însă, pentru că
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
care ți-a plăcut atât de mult și din care mai fac și alte minuni, dar pe care ai să le afli la vremea potrivită. Zicând acestea, a pornit-o înainte, pe poteca croită în pădure. Cu mers mărunt, ușor încovoiat, bocănind cu bățul din mână, mergea cu repeziciune. După un timp, s-a arătat un luminiș, care mi-a bucurat privirea ca o sărbătoare. În marginea luminișului, bătrânul s a oprit și, întinzând mâna, mi-a arăta minunea: Uite aici
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
făcea să-și ascundă capul parcă în broboade, pentru a-1 feri de vuietul uniform, dar iruptiv. Aplauzele îi mai dau impresia asemănătoare cu lama unui val de mare, ce se formează undeva neașteptat și se sparge de umerii tăi încovoiați subt amenințarea bucuriei. în schimb, îndată ce începea execuția, muzica o liniștea, îî da o certitudine absolută. Era o plutire pe o mare frumoasă, cu porturi unde ateriza fericită. Sunetele clădeau geometria solidă a unor orașe albe inundate de o lumină
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
fulgii mari se-așează fără zgomot - lecție nouă parcul cu statui - printre fulgi de zăpadă trecători tăcuți noua ninsoare a aprins lumini pe străzi - colind în noapte în jurul mesei - până și luna-i plină de Sărbători de Bobotează - pe crengi încovoiate stropi de lumină vânt printre stele - un clinchet de zurgălăi abia perceput ninge liniștit peste omul de zăpadă - batrân meditând pârtie goală - toate chicotelile la gura sobei mașina albă ca în visele mele - și tot mai ninge sat înzăpezit - visele
T?cerea iernii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83682_a_85007]
-
fapt, acea vagă trimitere spre abstracționismul modern "cadra" cum se spunea atunci cu noile cuceriri științifice întrupate de combinele care purtau, deloc întâmplător, numele de "Gloria". Sau altfel, nu departe de batoza care înghițea snopii de grâu ale căror spice încovoiate aduceau în memoria privitorului stilul neobrâncovenesc de pe fațadele clădirilor interbelice ale burghezo-moșierilor, reprimat sub năvala unui internaționalism biruitor din Kamceatka până la Odra cu care mă solidarizam citind povestea exploratorilor prin marea Bahrens. Pe copertă erau aceleași linii alb-negru care dădeau
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Corpurile lor sunt mari și greoaie, membrele groase și flexibile, pântecile atârnând, au numai păr scurt și se aseamănă foarte mult unii cu alții din cauză că sunt grași și cărnoși; femeile nu se pot deosebi de bărbați, capul și-l țin încovoiat, pieptul lor e turtit, fața roșie.» Deși prin unele trăsături această descriere i-ar apropia de rasa mongolă, precum scurtimea părului și asemănarea între bărbați și femei, totuși caracteristica lăsată de Hipocrat nu e destul de precisă pentru a determina felul
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
se umfla la suflarea vântului, dând din el un sunet șuierător, încât ar fi semănat cu semnul militar al Sciților, descris de Ammianus. Alții bazându-se pe faptul că un balaur dac pus într-un car, ar păstra totuși forma încovoiată, sprijin părerea că trebuia să fie și corpul lui de metal sau de lemn. Pe lângă acest semn în formă de balaur mai era încă unul de stofă pătrat, pus în vârful unei cozi, în formă de prapur, care se vede
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
recunoască pe domnul McPhedron, pastorul satului. — Te-ai blocat? îl întrebă pastorul. — Nu, mă pot întoarce. — Păi, drumul pînă aici e pe partea cealaltă. Numa’ adastă acolo o clipă. Fața se retrase și Thaw văzu peste margine ceva negru și încovoiat la capăt care aluneca spre el. Era mînerul unei umbrele. înghițindu-și teama care-i aluneca prin gîtlej, Thaw îl prinse cu mîna stîngă și trase. Rămase neclintit. își puse degetul mare ieșit din sanda pe o ridicătură din stîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să mănînce. CAPITOLUL 27. Geneza Lumina piezișă a soarelui lumina vaza tăiată în sticlă de pe masa domnului Clark, în care se aflau flori de ciuboțica-cucului și campanule. Thaw stătea în fotoliu și admira florile de culoarea untului, cu tulpini verde-pal, încovoiate, lujerii întunecați, cu frunze ascuțite ca niște lănci și clopoței albăstru-violet transparenți. Murmura într-una: „violet, violet“, și pe buze lumea avea gust violet, așa cum ochii îi percepeau culoarea. O soră care aranja fostul pat al domnului McDade îi zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi bine să aprinzi lumina“, am spus. „Acum cred că arde.“ Ea s-a ridicat, s-a îndreptat prin întuneric spre comutator și a aprins. Părea istovită, avea ochii împăien jeniți, s-a așezat pe celălalt fotoliu, în fața mea. Stătea încovoiată, cu fruntea lipită de genunchi. Ne aflam printre lucruri vizibile. Furtuna ne părăsise de tot. Am stat așa nu mai știu cât, fără să scoatem o vorbă. Apoi Maria și-a ridicat fața spre mine. „Aș vrea să te rog
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
depinde de bucurie, optimism sau de pesimism. Mimica se modifică și ea în funcție de relația cu ceilalți. Formele de manifestare ale limbajului corpului depind de relația dintre poziția mâinii cu aceea a spatelui și a picioarelor: odintre poziția mâinii cu spatele încovoiat (ținută umilă) odintre poziția mâinii cu umerii și trunchiul relaxat (ținută normală), odintre poziția mâinii cu capul sus sau aplecat (participare afectivă), odintre poziția mâinii cu ochii, care privesc drept (ținută hotărâtă), odintre poziția mâinii cu ochii, care se uită
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
cu noroc, valoare sexuală); dacă degetul mare e gros (o persoană care nu face compromisuri). Degetul lui Jupiter: arătătorul, degetul lui Jupiter (integrare în societate, comandă), degetul arătător ar fi bine să fie lung. dacă degetul arătător este lung și încovoiat (autoritate, înseamnă că e vorba de un om puternic, viață lungă); dacă degetul arătător este scurt și, poate, mai cărnos (o persoană timidă, care ca avea noroc la bani). Degetul mijlociu: degetul mijlociu indică prosperitate (capacitate de concentrare, reflecție). dacă
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
spunea altfel: "În fiecare legendă"... Dispunea de o colecție întreagă de banalități, tot felul de învățăminte serbede, didactice, de un penibil care îți zgâria epiderma, emise totdeauna pe același ton pretențios de dăscăliță cu clătinări studiate ale gâtului lung și încovoiat... " În viață nu fizicul contează! Caracterul"..."Între un bărbat și o femeie, prima minciună are însemnătatea ei"..."Vîrsta e un ce care nu iartă pe nimeni..." Odată formulată ipoteza, perora la nesfârșit. Îi plăcea să povestească filme văzute acum zece
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nici cu baba nu mi-e rușine! Melania Lupu continua să recite, răcnind din toate puterile. Obrajii palizi i se umflau ca niște foaie, ochii îi străluceau inspirați. Ceilalți o ascultau cu inima strânsă. Mirciulică încremenise pe un scaun. Coada încovoiată, rigidă, ridica un semn de întrebare negru. Scarlat se sprijini de marginea aragazului. Își șterse fruntea și oftă. ― Dumnezeule mare! Încep să cred că ne-am avântat în larg cu o barcă găurită. Ionescu râse. Se uita la cratițele agățate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Cu mâinile pline de hârtii verzi într-un tripou din Chicago, în porturile italiene ori în nopți norocoase la Cazinoul din Cannes. Acasă, maică-sa îi înțepase mâinile cu acul. Sute de împunsături."Să te saturi!" Taică-su, uscat și încovoiat, cu ochi de pește, funcționar mărunt la Prefectură, decretase scurt: "Să plece! Nu mai are ce căuta în casa mea". Din seara aceea nu i-a mai văzut. Nu s-a întors niciodată în orășelul cu biserica roșie, parcă turtită
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nasul strivit de geam scruta cerul ud. " Vrea să știe dacă trebuie să ia umbrela" gândi Melania Lupu. Scoase motanul din poșetă și-i șopti la ureche: ― Drum bun, Mirciulică! Din spate, Azimioară vedea profilul maiorului. Tâmpla căruntă, nasul subțire, încovoiat și cu pielea mult întinsă pe os, ridul adânc care se oprea în colțul gurii. Bărbia puternică dispăruse în fular... Vorbi fără să se uite la locotenent. ― Sper să ajungem cu cel puțin o jumătate de oră înaintea lor. Ne
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
deja la laborator. ― Perfect! Își privi ceasul: în maximum 20 de minute termin și eu. Ce-a zis medicul legist? Locotenentul ridică din umeri: ― Cianură. Autopsia va fi o simplă formalitate. Maiorul privi în gol apoi se îndepărtă cu umerii încovoiați. Bătu în ușa Melaniei Lupu. * Popa tresări. În prag apăruse Doru Matei. Se apropie vorbind în șoaptă: ― Nu-mi place! Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu se desprinde de scrin. Îl măsoară
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se strecură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel... Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului. Ce vrea? șopti înăbușit Valerica Scurtu. De când a venit nu se dezlipește de scrin. Îmi vine să... Melania Lupu duse degetul la gură: ― St, draga mea! Ar putea să ne audă. Nici mie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dintre noi, cine știe? Domnul Andrei mi-a șoptit că nu trebuia să-l judec după halatul mâncat de molii; fusese un om cult, un filosof, devenise ciudat din prea multă învățătură. Și, ce-i drept, ochii miopi și trupul încovoiat ca o paranteză (poate din pricină că stătuse ani în șir aplecat deasupra cărților) se potriveau cu aceasta bănuială. Cea mai mare ciudățenie a lui Victor era că ținea ascuns sub pernă un dicționar vechi din care tăia zilnic un cuvânt. Cuvintele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Cu umerii ridicați și mâinile În șolduri a uitat pentru o clipă că, de câte ori stătea așa, sânii ei plini ieșeau și mai mult În evidență. Dacă și-ar fi dat seama, ar fi revenit la poziția ei obișnuită, cu spatele Încovoiat, fiindcă nu putea suferi pieptul acela amplu, care descoperise că era o altă povară genetică pe care i-o lăsase maică-sa. Uneori se asemuia cu creatura aceea coranică misterioasă, Dabbet-ul Arz, căpcăunul menit să apară În Ziua Judecății, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se mai simțea deloc neliniștită, de fapt, nu mai simțea nimic, decât că Îi era foame. Tot ce avea de mâncare În camera ei era o pungă cu stafide aurii pe care le cumpărase de la un vânzător ambulant slab și Încovoiat care striga prin fața casei ceva mai devreme În seara aceea. Când ajunsese la jumătatea sticlei și mai avea doar o mână de stafide i-a sunat telefonul. Era Aram. — Nu vreau să rămâi În casa aia În seara asta, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
obrazul și mai trandafiriu afundat În steaua umedă a părului. Simțeam cum urcă În noi durerea enormă a sacrificiului (moartea mea!), simțeam că urcasem parcă pe creștetul lumii, chemați să ne asumăm o sarcină supraomenească, Înălțați, Înnobilați fără voia noastră, Încovoiați ca Simon din Cirene sub povara Crucii, făcînd drumul Împreună spre suferință. Niciodată Înainte nu mă mai simțisem astfel, pe drum, desprins de toate, disprețuind totul, ușurat, liber, neexistînd decît pentru acea durere și pentru iubirea mea care Împărtășea durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]