599 matches
-
am dat eu, și e vorba și de personaje, și de instituții, veneau În ideea sublinierii similitudinilor dintre anii 2000 și 2004, care Îmi dovedesc exact concluzia demonstrației pe care tocmai ai făcut-o, și anume ideea de continuitate, de Încremenire. Vladimir Tismăneanu: Acești oameni văd o virtute În asta: este o chestiune de filosofie politică. Ce prețuiesc ei mai mult? Continuitatea și ceea ce cred ei că este stabilitatea sau discontinuitatea și instabilitatea? Vadim, paradoxal, este exponentul ideii de discontinuitate. El
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
și provocări, să atragă atenția asupra unui fapt pe cât de simplu, pe atât de important: este nevoie să se treacă la o nouă generație a reformelor curriculare, la un nou nivel de schimbare din perspectiva paradigmei abordării integrate a curriculumului. Încremenirea în proiectul disciplinar - reflectare a modernității în forma sa rigidă și oarbă - va situa învățarea într-o lume paralelă celei pentru care ar trebui să fie pregătiți cei ce învață. Învățarea însăși a renunțat la vârstă (învățarea pe tot parcursul
Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar by Lucian Ciolan () [Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
trebuie pus În corelație cu Împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată, spontană, imprevizibilă a unei minți/inimi scăpate momentan de sub control. Dimpotrivă, el reprezintă manifestarea unei Încăpățânări sistematice, a unei Încremeniri calculate, deliberate și provocatoare. Blasfemul este emanația unei voințe de distrugere bine exersate. Blasfematorul persistă În refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
extraordinar Augustin, trimițând și la preceptele filozofiei stoice, nu poate fi judecat și osândit până În ultima clipă a vieții. Pentru că oricând există o șansă de convertire, așadar o șansă de mântuire. Păcatul Împotriva Duhului echivalează, În această optică tolerant-realistă, cu Încremenirea În refuz, cu Încăpățânarea de a nega harul și bunătatea lui Dumnezeu. Last but not least, logion-ul nostru merită citit În paralel cu alte pasaje „tari” din Noul Testament, care se referă la aceeași chestiune, a păcatelor iremisibile. E vorba de
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
poeți la Camil Baltazar și Demostene Botez și la tinerii Horia Stamatu, Geo Bogza și Eugen Jebeleanu. Criticul caută trăsătura caracteristică și integratoare a operei: „sentimentul acut al prezenței tainei” la Lucian Blaga, „straniul sentiment al identității cu strămoșii, al încremenirii în loc, în același peisaj și în aceiași oameni” la Ion Pillat în Pe Argeș în sus și Caietul verde, fenomenul originar al lui G. Bacovia, care nu e suferință metafizică, ci „biologică, de îmbolnăvire și tristețe a omului, din înseși
BOZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285847_a_287176]
-
Nici Socrate și nici Faust nu sunt singuri. Ei sunt frământați, dar nu sunt singuri În frământarea lor. Frământarea lor este interogația la care se poate da un răspuns. Angoasa omului modern este disperarea dată de absența oricărei perspective, o Încremenire, o stare de pietrificare sufletească și morală, pe care omul modern o sublimează prin trei mijloace: imagine, sexualitate și violență. Din nefericire, nici una dintre acestea nu duc nicăieri, nu-i răspund Întrebărilor sale, Întrucât rămân la nivelul exterior al formalului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de exemplu, În condiții de claustrare severă, absolută, Împotriva voinței sale, persoana va lupta Împotriva singurătății. Ea va apela la un dublu, la un alterego În care să se reflecte și cu care să comunice. În felul acesta, este refuzată Încremenirea impusă, pe care individul o resimte, prin izolare, ca o moarte lentă a spiritului. În aceste condiții, intervine memoria. Apelând la memorie, persoana readuce În prezent imaginile celor cu care a fost anterior. Este o dublă apropiere: ca prezență imaginativă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ființei. Persoana care suferă din punct de vedere moral știe și simte că suferă, dar nu poate nici explica, nici justifica cauzal această suferință. Atât durerea, cât și suferința morală apasă și copleșesc persoana, o imobilizează Într-o stare de Încremenire, o Închid, lipsind-o de orice fel de posibilitate de a putea să i se Împotrivească. Este ca un fel de „paralizie psihică interioară”. Individul este copleșit, dominat de aceste stări pe care nu și le poate explica. El nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a putea să i se Împotrivească. Este ca un fel de „paralizie psihică interioară”. Individul este copleșit, dominat de aceste stări pe care nu și le poate explica. El nu poate fi ajutat, trăiește și suferă singur. Această stare de Încremenire, de Închidere interioară, duce la pierderea libertății, la izolarea dată de Însingurare fiind cauza disperării, a pierderii sensului de a fi propriei sale persoane și al vieții. Durerea și suferința morală pe care le produc regretul vor altera persoana În interiorul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
facă, mă redescopăr pe mine. Dar această redescoperire de sine Îmi arată că persoana mea nu este, nu poate și, mai ales, nu trebuie să fie singură. Singurătatea, care Închide și strivește persoana, sfârșește prin a o anula În rigiditatea Încremenirii narcisiste. Eu nu pot fi, nu mă pot afirma și dezvolta decât prin celelalte persoane, precum și Împreună cu modelul arhetipului suprem. Cea care mă conduce și Îmi deschide perspectiva acestei Împliniri este iubirea. Niciun act de restaurare psihomorală a ființei umane
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
I-am luat capul în vizor. Își fixase poziția și se pregătea să își armeze pușca. Am coborât spre inimă. Habar nu avea ce-l va lovi! Își duse ochiul spre lunetă. Nenorocitul! Degetul mi s-a încordat ușor, apoi încremenire... timpul se oprise ca și cum ar fi devenit un spectator și nu mai curgea în lume. "În numele Tatălui!". Un clic, un altul... apoi un poc sec și un scurt recul. Aerul mirosea a praf de pușcă. Eram tăiat ușor la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
departe tot mai încet, până la dealuri, care stăteau pe loc, dar după o bucată de vreme rămâneau și ele în urmă. Când birjarul opri să dreagă un ștreang, se opri dintr-o dată totul. În locul zgomotului - tăcere țiuitoare. În locul mișcării - totală încremenire. Iar când m-am coborât din trăsură să mădezmorțesc, raportul dintre mine și realitate s-a schimbat complet. Mișcîndu-mă, la rândul meu, în fața peisajului oprit în loc, acum elementul activ eram eu, și el, cel pasiv. Se coborâră și doamnele. Doamna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
fost întotdeauna "vizibilă", pe seama acestei dedublări fundamentale, consemnând apariția conștiinței de sine, punîndu-se specificul condiției umane. Unii primitivi refuză fotografierea pentru că li s-ar fura chipul, de teama acestui dublu care li s-ar opune și i-ar domina prin încremenire hieratică. Dintre diferitele mijloace ale dedublării, oglinda are o prezență "naturală", ea nu reține imaginea, ci o eliberează după simpla voință a reflectatului, reflectarea ei este mobilă. Ea este, totodată, în sens mecanic, reproducătoarea cea mal fidelă, creând cunoscuta iluzie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se învăluie în apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama până acum?” îl întrebă. El continuă să stea nemișcat, privirea lui venea din încremenirile timpului, acele secvențe uitate, ce rămân în memorie din marea mișcare a materiei. Părea din altă lume. Era el și parcă nu. Ea se ridică în picioare începu să deretice un minut, două, așa ca să se afle în treabă, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Prin urmare, nu e de mirare faptul că și în notele de călătorie durata este prelungită, iar evenimentele sau povestirea se produc pe fundalul multiplelor și înșelătoarelor chipuri ale așteptării. De aici și senzația de static din majoritatea narațiunilor, de încremenire milenară într-o ordine ce pare să țină mai degrabă de cosmic. Am putea spune că la Sadoveanu așteptarea este agentul narativ prin excelență: ea înlesnește contemplația și tot ea dă apoi impulsul istorisirii. Povestirea suspendă așteptarea, apropie personajele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scăpă paharul din mână, gemu: — Nu mă lăsa... șovăi și căzu ca un mal pe spate, cu brațele întinse în lături. Zâmbetul larg al crâșmarului se șterse brusc și gura se strânse pungă, pe când ochii lui mici rămâneau țintiți de încremenire. Ieși repede de după tejghea, se plecă puțin asupra străinului, dar nu zise nimic; se învârti năuc de câteva ori prin crâșmă, apoi năvăli pe ușă. Popa Ștefan tocmai atunci voia să intre. —Părinte!... părinte!... gemu crâșmarul înspăimântat, înghițind greu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă străbătea o arsură, ca și în clipa întăia a dragostei mele. Îmi zise încet punându-mi mânile pe umere: —Stăi, nu te duce mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit... Stam mut în încremenire. Ea mă privea prin întuneric, cu ochii lucind; parcă zâmbea, răsuflarea fierbinte îmi dogorea fața. — Ce s-a întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când puneam sara de mâncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vază de porțelan, chinezească. Nici cel care mă narează nu știe că el, de fapt, mi-a și pregătit coborârea. Nici femeia anilor tineri nu-și poate închipui că și ea mă urmează în coborâre, neștiută, furată doar de acea încremenire de timp greu care și-a pornit prăbușirea. Nu știe că mă va căuta, poate, nu știu că poate o voi căuta, nu știm că viețile noastre vor curge poate câtva timp împreună, nu știe încă nici ea cum textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi luminez calea prin tunelul timpului trecător, dar, trăiesc drama maratonistului silit să abandoneze cursa pe ultima sută de metri. Ipostaze Ascult murmurul visului, tropotele timpului, zborul gândului, glasul inimii. Aud zgomotele liniștii, șoaptele tăcerii, vaietele fericirii, hohotele bucuriei. Privesc încremenirea valurilor, liniștea furtunii, îmbrățișarea astrelor, dansul ielelor. Iscodesc necuprinsul Universului, neînțelesul haosului, filozofia absurdului, infinitul neînceputului. Vreau să descopăr piatra filozofală a existenței, misterul neființei, sfârșitul infinitului, abisul necuprinsului. Îndemn Copii și tineri, respectați și prețuiți părul alb și înțelepciunea
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
până atunci în ascultare, sunt gata să se dezlănțuie. Dacă degetele lui o vor atinge pe fată, lucrurile se vor desfășura mult mai repede, dar momentul în sine, de o grație rece, de o liniște aparentă, aproape că atinge adevărata încremenire a sincroniei. Timpul din afara timpului, invadat misterios de mirosul acela de ceapă crudă. Pagină separată Pe la sfârșitul Marelui Război, distinsul avocat Pandit Amar Razdan era renumitul autor a peste 276 de articole apărute în diverse publicații, începând cu broșurile Societății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Nu-l are. De multe ori el e una din construcțiile înguste ale minții noastre. Puțin cîte puțin, ar trebui totuși ca realitatea să fie strecurată în adevărurile noastre. - Poate că înțeleg. Dar pentru ca adevărul să fie realitate, cum explicați încremenirea pe care o demonstrează acest salonaș? Goilav începu să rîdă. Sesizase la mine un început de maliție. - Am priceput, continuai eu, că salonașul e o realitate. Nu încape îndoială. Înseamnă asta că încremenirea clipei pe care el o reprezintă ar
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pentru ca adevărul să fie realitate, cum explicați încremenirea pe care o demonstrează acest salonaș? Goilav începu să rîdă. Sesizase la mine un început de maliție. - Am priceput, continuai eu, că salonașul e o realitate. Nu încape îndoială. Înseamnă asta că încremenirea clipei pe care el o reprezintă ar trebui s-o iau drept adevăr? - Dragul meu, în asta ar putea fi o taină care mă preocupă mai de multă vreme. Bănuiesc că, încă înainte de a fi dezlegat buchile, mama dumitale ți-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să astupe șanțul cu uși și scânduri de acoperiș. Imediat, toți se buluciră să escaladeze zidul. Pușcașii își aliniară armele și, ochind de pe creasta zidului spre curte, traseră prima salvă. Între timp, în clădirile din incinta templului se lăsase o încremenire nefirească. Toate ușile din fața templului principal erau închise și ar fi fost greu de spus dacă înăuntru se găsea sau nu un inamic în care să se tragă. Din Strada Scursurilor începură să se înalțe flăcări și rotocoale de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un fel de împăcare fatalistă, sfioasă, fără vlagă, ca o frivolă alinare... Prinsă în aura legendei magicului cavaler care fusese, până ieri seara, mult iubitul ei Marcu Vancea, incandescența sa tainică, ferită de ochii lumii. Întoarsă, după atâtea ore de încremenire, cu fața spre camera festiv luminată, Dida Voinov va întâlni privirea lui Mircea Claudiu, fiul care urmărise, probabil, în tăcere, de mai multă vreme, cum femeia tot împingea palmele în pervaz, ca pentru un ultim contact concret, liniștitor, cu realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acestui târg de bețivi...“. Așa afirmase, cu implacabilă sinceritate, proaspăta doamnă Astrid Vancea, nerăbdătoare să se întoarcă în civilizația Brașovului, pe care îl evoca, de altfel, cu numele său german, Kronstadt. Tăcere compactă. Lumina mare și rece, cristaluri, argintărie, porțelan, încremenire de mormânt. Unitate de loc, timp și acțiune? Veți purta, fiecare, altă amprentă a înfrângerii, gândise, probabil, mortul... îi auzea vocea din nou. Înfrângerea, adică inevitabilul, destinul, pe care tot încercase să-l înduplece, să-l cumpere, să-l amâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]