1,417 matches
-
a retras oamenii din Pocuția, așa cum fusese înțelegerea cu Furtat Marco (Marcu Horvath), „dar oamenii regelui n-au venit la sorocul hotărât și nici vorbe de bună înțelegere nu ne-a grăit”. Din care cauză, domnul și-a pus oamenii îndărăt, în Pocuția, fiind de față solul polon, Firley și solii regelui Vladislav. Polonii n-au venit la termenul fixat nici cu un an mai înainte, și nici de data asta, din care cauză domnul îi spune regelui că “E vremea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
literaturii universale și care constă în forțarea unui mare poet să intre într-un alt context istoric decât acela al vremii sale [...] Eminescu se năștea în anul morții romantismului și s-a optat pentru întoarcerea lui cu 50 de ani îndărăt". În al doilea rând, complementar, schimbând accentele referințelor poetice, exegeza își va modifica, la rându-i, perspectiva, operând în descendența sintezelor semnate de Bachelard, M. Raymond, Béguin, Hugo Friederich. Eminescu va fi înțeles astfel, în consecința "structurilor liricii moderne", post-baudelairiene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
odios, oprimator, burghez". Un subcapitol este consacrat tarei pe care o trăiește poetul (ca și Eminescu sau Cantemir): discordia mioritică între frați: "...Înfrânt temporar, ca poet militant, el nu poate fi clintit din rădăcina de foc a ființei românești mioritice. Îndărăt, spre ea, să înaintăm". Criticul intră apoi, în universul liric că atare structurat axial pe copilărie (măsura tuturor lucrurilor, izvorul ființei, focarul energiilor primare, al paideumei universale), maternitate cu valoarea ei arhetipală (mama e "trimisa divinității pe pământ"), aici intervine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reflectă de această dată gândirea pură. Mai mult decât atât, noutatea adusă de poezia lui Ion Barbu constă în dualitatea privirii care, pe de o parte, împrăștie și duce la pierzanie, cu referiri la nefericitul gest orfic de a privi îndărăt, iar pe de altă parte, la puterea narcisiacă de a capta totul într-o singură imagine, ceea ce face ca poezia barbiană să fie "un joc al privirilor dintre Narcis și Orfeu" în care se zămislește misterul ermetismului poetului. Dar criticul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cum plângem, și-o-nceput și ea... Era o tragedie acolo. Soțul meu era galben ca lămâia și zice: „Luați-mă pe mine, lăsați-o pe ea cu copiii!”. „Nu”, zice el, „că ea vine numai până-n post și vine Îndărăt.” Era mincinoși... Atunci eu mi-am dat seama că ceva nu-i la locul lui și zic: „Dați-vă cuvântul dumneavoastră de onoare că mă Întorc Îndărăt la copii, altfel nu mă despart de ei”. „Da, te-ntorci, vii, dai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cu copiii!”. „Nu”, zice el, „că ea vine numai până-n post și vine Îndărăt.” Era mincinoși... Atunci eu mi-am dat seama că ceva nu-i la locul lui și zic: „Dați-vă cuvântul dumneavoastră de onoare că mă Întorc Îndărăt la copii, altfel nu mă despart de ei”. „Da, te-ntorci, vii, dai numai o declarație și vii Îndărăt.” Credeam că au cuvânt de onoare, bineînțeles... Atuncea i-am pus soțului meu fetele În brațe... El era ca mort, stătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am dat seama că ceva nu-i la locul lui și zic: „Dați-vă cuvântul dumneavoastră de onoare că mă Întorc Îndărăt la copii, altfel nu mă despart de ei”. „Da, te-ntorci, vii, dai numai o declarație și vii Îndărăt.” Credeam că au cuvânt de onoare, bineînțeles... Atuncea i-am pus soțului meu fetele În brațe... El era ca mort, stătea așa și mă privea Înnebunit când o văzut că plec... De la ușă m-am mai Întors o dată și i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
acolo le vindea ieftin, și le cumpăra Închisoarea, și n-ar fi fost nimic că punea intestinele alea În arpacaș, dar nu le spălau și erau pline de murdării, și mirosea... de nu puteai mânca. De multe ori am dat Îndărăt gamelele așa cum ni le-aduceau... Și-o venit ofițerul politic, și ne-o-nșirat așa, și-o zis: „Cine n-o mâncat? Cine și-o dat mâncarea Înapoi?”. Noi am spus, și doamna Chehata, și fetele, studentele... „No”, zice, „vă scriu.” Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
era cel mai rău, că el dădea pedepsele... Era și un bărbat urât, „Cap de mort” Îi ziceam noi. Așa că o lună de zile am fost scutite de maior, și un căpitan i-o luat locul până s-o Întors Îndărăt. Dar ce ne-o putut urî omul ăla după aceea... Odată venea și ne pândea..., v-am spus că erau niște castani mari, și se-ascunde după ei și ne prive’ când intram Înăuntru. Și după ce luam dejunul, ne Încolonam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie năucită. Îl așteptă să Își Înceapă urcușul și, cu un ultim efort, sări pe castel prora. Șeful gărzilor ajunse și el pe punte, gâfâind. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acel obiect straniu. Încerca să Își amintească, dar fu Împins spre barieră de un ghiont primit În spate. Lângă el Își croise drum un tânăr Îmbrăcat În straiele studenților, care se așeză alături, cerându-și scuze grăbit. Dante se răsuci Îndărăt, căutându-l pe messer Duccio, dar omul se făcuse nevăzut În marea de capete. Auzi un murmur iscându-se În mulțime. Din spatele altarului apăruse un personaj Înalt, Înveșmântat din cap până În picioare cu tunica de stofă grosolană a pelerinilor În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să facă ceva. Roagă pe unul din ei. - Nu... După acest Început monosilabic, bargello se Întrerupsese, ca și când nu și-ar mai fi găsit cuvintele cu care să continue. Aruncă o privire bănuitoare spre Arrigo, care, din discreție, făcuse un pas Îndărăt. - Mortul e cineva... care n-ar trebui să existe. E foarte bătrân. Și Îmbrăcat În straie turcești, adăugă el, apăsând pe ultimul cuvânt. Dante Își miji ochii. Cel de-al patrulea om. Așadar, coasa morții Îi curmase fuga? Simți cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii. Dante Îi văzu lămurit părul, lung și despletit pe spate, alb precum o cascadă de gheață pe creasta unui munte. Între timp, Brandan dăduse fuga În spatele altarului, În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vorbi. Am nevoie de ajutor ca să pot sta de vorbă cu ea. Și vreau discreție deplină, dată fiind condiția sa nobilă. - Dar pentru ce mi-o aduci așa, acoperită, de parcă ar fi o leproasă? replică Lagia bănuitoare, făcând un pas Îndărăt. - Nu-i nici o boală. Fă cum ți-am cerut, și repede. Femeia lăsă să se scurgă câteva clipe. - Pietra! strigă ea mai apoi, Întorcându-se spre camerele femeilor. La urma urmei, ești un client bun, adăugă ea cu o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
limbă ciudată, nu se Înțelege totul, o tărie scurt. El ridică din umeri. Apoi, după ce reflectă o clipă, o luă pe mută de mână, Îndreptându-se spre ieșire. Auzi, În spate, cum șușoteala celorlalte femei se stingea În timp ce străbăteau porticul Îndărăt. Femeia părea extenuată. Încercă să se urce În car ținându-se de margine, dar căzu Înapoi, clătinându-se. Dante o prinse din spate, de șolduri, ca să o mențină În picioare, iar apoi o ridică pe capră. Pentru o clipă, moliciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ochii Îi alergau de la el la femeie, ca și când n-ar fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam... bâigui el Încurcat. Își ținea ochii În pământ. Apoi Îi ridică spre mută. - Așadar, ai descoperit totul, murmură el, trăgându-și capul Îndărăt cu un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou Cecco. Doar nu vrei să faci cârdășie cu gloata din orașul ăsta infam ca să Îți capeți un jilț mizerabil și să reprezinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de arsură care Îl chinuise peste noapte. Undeva În față era o fântână publică, Își aminti. Se Îndrepta Într-acolo când zări un om ieșind de pe o străduță laterală și Înaintând spre el. Cântări ce șanse avea să se Întoarcă Îndărăt, dar era prea târziu. Celălalt Îl recunoscuse și Își grăbi pasul ca să Îi taie calea. - Sănătate, messer Alighieri. Era și timpul să ne Întâlnim. Așteptam o vizită din partea dumitale, dar probabil că treburile te-au reținut, Îi zise cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până În picioare. - Cine vrea să știe? - Autoritatea Florenței. - Pe Sfânta Treime și pe Sfântul Ioan! replică omul, reținându-și un căscat. Poetul se trase mai aproape. Paznicul Îi citi ceva În privire și se grăbi să se ridice, făcând doi pași Îndărăt. - Intrarea În magazie e interzisă pentru cine nu face parte din breaslă. Iar depozitele sunt confidențiale, pentru siguranța negoțului, adăugă de Îndată, uitându-se alarmat În jur. Dar nu era nimeni pe care să Îl cheme În ajutor. Priorul veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adăugă de Îndată, uitându-se alarmat În jur. Dar nu era nimeni pe care să Îl cheme În ajutor. Priorul veni și mai aproape. - Poate că da... mi se pare... acum câteva zile... bâigui paznicul confuz, făcând Încă un pas Îndărăt. - Arată-mi unde se păstrează. Celălalt păru să cedeze. - Dar mai apoi va trebui să Îl anunț pe conducătorul breslei, scânci el intrând Într-o cămară de după ușă. Consultă grabnic un registru, iar apoi se Îndreptă prin curte până În cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu benzi de cânepă. - Lasă-mă singur, porunci priorul. Am de executat o inspecție. Se pare că au fost introduse În oraș niște fâșii de hârtie de la Cremona, unde a izbucnit ciuma. Paznicul sări Îndărăt, făcându-și semnul crucii, și Începu să se retragă cu iuțeală spre ușă, unde dispăru fără nici o vorbă. Asigurându-se că nimeni nu Îi putea urmări mișcările, Dante Începu să cerceteze baloturile, vârându-și degetele În materialul moale. Ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
veac, ci a misterelor de azi, din prezent, dacă voia să pătrundă enigma morții. Iar mintea lui Marcello părea ancorată În trecut. Dacă, Într-adevăr, avea o experiență de secole, acum, când viața sa se apropria de sfârșit, el pășea Îndărăt, cuprins de nostalgie. Dante abia făcuse câțiva pași În afara hanului când dădu peste tânărul Colonna, care se Întorcea. Studentul șovăi o clipă, ca și cum ar fi vrut să evite această Întâlnire, dar mai apoi Își reluă drumul, cu un aer semeț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante avu senzația că era gata să Îi aplice o lovitură de cap și se dădu brusc Înapoi, pregătindu-se să pareze cu cotul. Unul dintre ceilalți priori interveni Îngrijorat, punând o mână pe umărul lui Lapo și trăgându-l Îndărăt. - Opriți-vă! Să ne gândim mai degrabă când să stabilim următoare adunare a Consiliului, dacă tot am avut norocul să dăm peste messer Alighieri. - Spune-mi, Antonio, ce-i atât de urgent Încât să vă neliniștească mișcările mele? replică poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și nici măcar vreo rândășiță ori vreo fată care să servească pe la mese, ca și când, printr-o vrajă, totul s-ar fi Întors la primele zile ale Facerii, când sexul minor se afla Încă În mintea insondabilă a lui Dumnezeu. Împinse banca Îndărăt, rezemându-se de perete. Din punctul acela, ocrotit de un stâlp, putea observa În liniște o mare parte din Încăpere fără să atragă atenția, prefăcându-se absorbit În contemplarea propriei sale căni. Începu să exploreze, cu ocheade iuți, tot spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se trase mai aproape, Întinzându-se către cardinal ca și când ar fi vrut să Îl sărute pe obraz. Buzele lui aproape că Îi atinseră urechea. - Mai bine lumina păgânilor decât umbrele prostiei voastre, șopti el. Acquasparta, vânăt la față, se smuci Îndărăt. - O să te căiești pentru Îngâmfarea dumitale. Știm totul, totul! Dumneata, prieten al Anticristului! Dar nici măcar cei patru cavaleri care Îl Însoțesc nu te vor putea salva de la prăbușire, când va sosi momentul. Iar acel moment noi Îl vom hotărî! Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ovidiu, bărbat și femeie În același timp, un Hermafrodit viu, ieșit, În toată splendoarea sa albinoasă, dintr-o pagină a Metamorfozelor. O senzație cum nu se poate mai ciudată pusese stăpânire pe poet, groază și dorință totodată. Făcu un pas Îndărăt, spre ieșire, dar se opri În prag. Ființa Își deschisese larg brațele, dezvăluindu-și Întreaga paloare a trupului. O mare pasăre fără pene. Așa trebuie să fie Îngerii care fac cunună de laude În Înaltul cerului, Își zise În sinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]