1,132 matches
-
pentru rămășițele puterii sultanului, Austria, care e contra unor state nouă și puternice la marginile sale? Sîntem departe de a amenința pe români, și amenințările nici n-ar folosi nimic față cu un popor viteaz care a dovedit lumei întregi îndreptățirea neatârnării sale. Am voi să punem numai întrebarea pe baza ei justă și s-o liberăm de complicațiunile care se creează prin presa română, ce se lasă a fi târâtă prea departe. Noi, pentru a contribui asemenea la restabilirea întrebării
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
intervențiunea, nu este atât de clar încît să primim orice soluțiune ne-ar propune d. Costinescu. * Reprezentanții congregațiunii izraelite de rit spaniol din capitală, precum și reprezentanții templului choral de rit occidental au adresat Camerei o petiție prin care cer egala îndreptățire a coreligionarilor lor pământeni. Din această petiție reproducem următorul pasaj: Iată un număr îndelungat de ani de când această țară se bucură de era constituțională, de când soarele libertății complecte a răsărit pentru toți românii. Un timp de înălțare pentru toți afară de
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
mai critică cu cât opoziția, în împotrivirea ei contra sfaturilor guvernului, e în acord cu părerile ce le are majoritatea populațiunii românești. Antagonism național și interese materiale își dau mâna pentru a întări pe români în rezistența lor contra egalei îndreptățiri politice și sociale a izraeliților. Se știe că intoleranța religioasă nu joacă nici un rol în aceasta sau cel puțin un rol foarte subordinat; dar emanciparea izraeliților e pentru Principatele dunărene o cestiune socială de cea mai mare gravitate practică. Majoritatea
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
au acești oameni și alt merit, altă rațiune de-a juca vrun rol în viața statului decât pe acela că s-au întîmplat să fie romîni? Cam de contra bandă români, nu-i vorba, dar la aceasta se reduce toată îndreptățirea lor de-a figura în viața publică a statului. {EminescuOpX 308} Iată cărui soi de oameni avem a mulțumi epitetul de reacționari, iată oamenii esperimentelor cărora avem a mulțumi trista stare în care țara a ajuns astăzi. Domnia absurdă a
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
că ridică asupra româniei furtuna intervențiunilor străine. Departe de a fi vorba de intervențiune, observăm din contră începutul unei reacțiuni în Europa întreagă, vedem că presa odinioară ostilă nouă pe zi ce merge scade tonul, pe zi ce merge recunoaște îndreptățirea noastră de a regula în deplină libertate și cumpănind, cu scumpătate toate interesele noastre naționale, cestiunea aceasta; încît amenințările ziaristicei guvernamentale, departe de a mai găsi un răsunet în străinătate, încep a ne inspira mirare prin strania lor izolare în
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
științifică” (dar cu rigoare a informației), într-o sinteză aflată în preajma diletantismului superior, dar și - privind „favorabil” lucrurile - a tărâmului culturologiei de maximă generalitate. Demersul lui are un clar sens ideologic; respinge ierarhizarea culturilor în „centru” și „periferii”, afirmă legitimitatea, îndreptățirea egală a tuturor culturilor de a ajunge la universal. Se opune sincronismului (lovinescian) în numele autohtonismului (conceput nu la modul pășunist-etnografic, ci într-un registru elevat, de ținută intelectuală). A fost un susținător al protocronismului și, făcând aceasta, s-a aflat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285367_a_286696]
-
n-o cunoști. Căprioara nu fusese frumoasă când o întîlnisem? Când mă părăsise însă descopeream cât e de urâtă. Există, cum știm de fapt foarte bine toți, frumuseți ascunse. Dar și urâțenii la fel de bine ascunse, aparențele, cum se zice cu îndreptățire, sânt înșelătoare. O pură anatomie nu ne poate spune mare lucru, deși prima noastră reacție se produce comițând o dublă eroare, datorită iluziilor pe care le investim brusc într-un chip zis frumos, și repulsiei la fel de instantanee întîlnind un chip
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
n-ași zice că în secolul nostru pretutindeni e în lanțuri, dar este permanent în legitimă apărare... Chiar și cel agresiv, ași zice mai ales... De câte ori nu i-am văzut apărîndu-se cu vehemență, învinuind pe celălalt (și nu totdeauna fără îndreptățire) că i-a determinat să comită violența?! Cea pedepsită de lege, îndeobște cea fizică, fiindcă violența pe care o produce inteligența, și nu neapărat doar cea orgolioasă și care stârnește ura nevindecabilă, nu se pedepsește de lege. Dar de ce? protestează
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
3.4 Între cuvinte și lucruritc "3.4 Între cuvinte și lucruri" În tentativa noastră de a cartografia teritoriul poeziei metatranzitive nu putem face abstracție de o experiență poetică absolut remarcabilă cum este aceea a lui Francis Ponge. Cu oarecare îndreptățire s-a vorbit, în legătură cu modelul poetic propus de el în Le parti pris des choses (De partea lucrurilor, cum inspirat s-a tradus), despre un veritabil „realism poetic” (Picon). Însă ceea ce devine mai semnificativ, până la urmă, este tocmai modul în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
orfice, în care comunicarea se circumscrie inefabilului, unui moment de intuiție absolută ce nu poate fi împărtășit în întregime, totuși, treptat, ajunge să capete pondere interesul față de aspectele prozaice, umile și fragmentare ale vieții de zi cu zi. Nu fără îndreptățire s-a afirmat că poezia lui Roberto Deidier ar reprezenta momentul tranziției de la singular la plural, de la solipsismul eu-lui poetic la multiplicitatea formelor sub care se înfățișează realul, de la liric la epic, nu fără conștientizarea nostalgică a imposibilității (re)dobândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în opoziție cu purismul intensiv al moderniștilor, poezia argheziană - nelirică, neintelectuală, prozaică, hibridă, meșteșugărească, revalorificatoare a genurilor istoricizate, guvernată de un principiu al extensiei și al aglutinării - pare să prefigureze, dacă nu un antimodernism, cel puțin un „alt modernism”. Cu îndreptățire s-a observat că fiecare argument invocat de Ion Barbu, cu toate exagerările inerente unui articol-pamflet, „are o dublă adresă: edifică modernismul și condamnă un altceva, deocamdată fără nume, dar care, la sfârșit, apare cât se poate de grafic și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
tot atâtea simptome ale dezumanizării actului creator. Putem detecta în poeziile acestui „ultim” Bacovia aceeași evoluție dizolvantă în planul extensiei textului, ca și în cazul poemelor sale în proză. Analizându-le pe acestea din urmă, Mihai Zamfir a remarcat, cu îndreptățire, conexiunile dintre dimensiunile lor reduse și „conștiința inutilității marilor construcții prozastice într-o epocă a dezagregării”318, adăugând ceva mai departe că „în lupta cu realitatea, Bacovia pierde întotdeauna; incoerența sa este un rezultat, nu o premisă fixată deliberat”319
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cele mai evidente sunt, pe de o parte, descriptive, portretistice sau de prezentare a spațiilor de joc, pe de altă parte, epice, în sens deopotrivă comportamentist și analitic, introspectiv”361, afirma Ion Bogdan Lefter în legătură cu ciclul mopeteiana, adăugând apoi, cu îndreptățire, că memorabil este mai cu seamă protagonistul, mopete, „un fel de Charlot cu veleități culturale, un individ pe care, la prima vedere, nu îți vine să dai prea mulți bani”362. Vom încerca, în cele ce urmează să analizăm acele
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
provoace idiosincrazii, iar inerția perpetuării comode a prejudecățiilor (inclusiv a acelora estetizante) îi stârnește apetitul parodic și verva iconoclastă. Încă din volumul de debut, toate aceste aspecte transpar în mod cât se poate de clar. S-a remarcat, nu fără îndreptățire, că, dincolo de „exercițiul de digitație”381 pe care îl presupune Singur printre poeți, se poate întrezări aici și „tentația (rămasă de altfel fundamentală) a demistificării literaturii înseși”382. Volumele următoare, anterioare ciclului La Lilieci (Poeme, Moartea ceasului, Tinerețea lui Don Quijote
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu seamă ca reflex al detașării ironice (subminată în antifrază, orice rostire devine „dublă”), însă acum se poate observa fără echivoc cum - întocmai ca în Florile de mucigai - mizei parodice, caricaturale, îi corespunde, complementar și contrapunctic, tendința mitizator-elegiacă. Nu fără îndreptățire, Eugen Simion a identificat aici mărcile unei „dedublări” sui-generis a vocii poetice: „Un poem tipic pentru iscusința lui Marin Sorescu de a uni cele două voci este La Lilieci, istoria unui praznic în cimitir. De ziua morților, tot satul se
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
române scrise sub comunism și ea nu a fost abordată decât în treacăt și adeseori superficial. Să amintim, pentru moment, care erau datele definitorii ale respectivului context: în condițiile în care criza de realitate proprie lumii comuniste se adâncea (cu îndreptățire s-a vorbit despre acest fenomen în termeni de psihopatologie sau schizoidie socială), scriitorii care nu-și pierduseră cu totul luciditatea s-au văzut nevoiți să reacționeze cu mijloacele - puține și fragile - pe care le aveau la îndemână: de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
numeroși scriitori au căzut victimă acestui sistem, mulți fiind împușcați sau decimați prin regimul greu din închisori. În 1989 la Uniunea Scriitorilor sovietici a fost creată o "comisie federală pentru moștenirea scriitorilor victime ale represiunii"; Monica Lovinescu se întreabă cu îndreptățire: "de ce în timp ce foarte conformista Uniune a Scriitorilor sovietici (din care o treime pierise de altminteri sub marea teroare) iniția o astfel de comisie, Uniunea Scriitorilor Români, ce se pretinsese uneori și fusese o citadelă a opoziției "estetice", nu a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
populații nu au avut de suferit pe cît s-a pretins de pe urma comuniștilor, din moment ce îi mențineau în posturi de conducere sau îi realegeau?" Cunoscuta carte în cinci volume a lui Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, merită cu îndreptățire a fi inclusă în programa școlară, doar așa crede cu putință Monica Lovinescu că societatea românească și-ar reveni în fire o fire sucită și răsucită timp de o jumătate de secol. Doar în închisoarea politică legea morală și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Însă te vor învinui și-ți vor închide gura alții care au izbutit a face cele mai mari fapte. Tu poate având și femeie nu te înfrânezi, pe când un altul și fără femeie își păstrează întreaga-cugetare. Deci ce cuvânt de îndreptățire vei avea, nepăzind măsura cumpătării, pe când acela sare peste primejdie? Nu sunt așa, zici tu, din pricina firii trupului, și nu din pricina voirii. Nu ești așa fiindcă nu voiești, și nu că n-ai putea”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
vol. 3, p. 138) „Dar ereziile nu fiindcă trebuiau să existe sunt bune, ca și când ce e rău n-ar putea să existe; căci și Domnul trebuia să fie vândut, dar vai de vânzător! Nimeni deci să nu afle aici vreo îndreptățire a ereziilor”. (Tertulian, Despre prescripția contra ereticilor, XXX, 4, în PSB, vol. 3, p. 160) „De altfel, dacă unele erezii cutează să se răsădească singure în epoca apostolică pentru ca să pară astfel lăsate chiar de Apostoli, fiindcă ar fi existat chiar
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
Germina Nagâț (care, în calitate de director al Direcției de Investigații din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a primit Premiul GDS pe anul 2013), Magda Cârneci, Ion Caramitru, Ioan T. Morar, Horia-Roman Patapievici, Adrian Cioflâncă și Gabriel Liiceanu, cel care cu îndreptățire constată la un moment dat: „În același timp, este foarte greu să nu accepți că există momente în istorie în care relativitatea și jocul cu nuanțele își pierd sensul, în care partajarea dintre Bine și Rău capătă o tranșanță absolută
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2741_a_4066]
-
României Mari se simțeau ,,rupte" de țara lor de origine. Cam tot textul dlui Iorgulescu este așa. Notă la care ar trebui să adăugăm glumele ușor îndoielnice pe seama cunoștințelor de turist ale americanului despre România ori ale lipsei lui de îndreptățire să acuze România de poluare cînd se știe că SUA sînt cel mai mare poluator mondial, bla-bla!. Un ton serios (poate prea!) are, în schimb, dl Andrei Brezianu, și d-sa însă din cale-afară de enervat. E oarecum neașteptată enervarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15738_a_17063]
-
proaspătă a unui magician. Onoare părea un cuvânt atrăgător. Îl întâlnisem de nu știu câte ori pe drum, și tot de-atâtea ori îl pierdusem. De fiecare dată când credeam că pot să respect ceea ce-mi propusesem, că am puterea și îndreptățirea să mă deplasez într-o direcție, trăgând și lumea din jur după mine, mă simțeam flatat. Mergeam cu capul înainte; necazurile de-aici începeau. Inventam discret, continuu, agreabil. Cu cât debitam mai multe năzdrăvănii, cu-atât inspiram mai multă convingere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asemenea. Împrejurarea că există mai multe școli de economiști și că școala liberului schimb nu predominează absolut spiritele este o dovadă în favorul oricui că e îndreptățit a se alătura la seria de idei pe care-o crede adevărată. Această îndreptățire ne dă totodată și tonul în care asemenea discuții trebuie să se poarte. A ne întrece în înjurături cu evreii nu credem de cuviință, de vreme ce aceasta e partea lor cea tare, ajutată și de... cunoscuta vitejie evreiască. Dar "Fraternitatea" susține
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
însă că Austro-Ungaria n-ar fi în stare, prin votul ei decisiv în Comisie, să câștige dictatura pe Dunăre, ba nici Comisia însăși n-ar fi în stare de-a tinde la dictatură. De unde dar a dedus discursul de tron îndreptățirea de-a se plânge că "o putere singură" ar putea să exercite preponderanță asupra Dunării de Jos? Monarhia noastră nu cere decât ceea ce rezultă din natura și tradițiile ei de mare putere în Orientul Europei, din greutatea firească a raportului
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]