385 matches
-
cere eu dacă... Am înțeles și ce mi-ați cerut, cred eu, destul de bine... Nu știu dacă toate amintirile... s-au întrunit într-un tot unitar..., nu știu dacă voi reuși să fiu coerent, dar promit..., promit să încerc... E înfiorător să rămâi agățat... într-o asemenea stare..., să asculți, adică... să auzi că este vorba despre tine... și să nu ai nicio posibilitate... să te faci înțeles... În sfârșit! Încerc să vă ofer... date concrete... Sunt amintiri prețioase... pentru mine
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
monument imens va fi ridicat pe acest loc, alege să spui un monument înalt cât un bloc de zece etaje va fi ridicat aici. De asemenea, când dorești să folosești cuvinte care să îl atragă pe telespectator (teribil, devastator, îngrozitor, înfiorător, groaznic etc.) fă-o cu atenție și discernământ: în primul rând, nu exagera. Dacă folosești un astfel de cuvânt atunci când situația chiar o cere, în caz de calamitate sau în cazul unor evenimente extrem de grave, este în regulă. Dacă însă
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
să-i spună și restul poveștii? Cât din știința ei putea să le Împărtășească celor ale căror povești le aflase prin intermediul magiei? Patruzeci de minute mai târziu, În partea cealaltă a orașului, Asya intra pe ușa de lemn, ce scârțâia Înfiorător de la Café Kundera. — Hei, Asya! a strigat vesel Caricaturistul Alcoolic. Aici! Sunt aici! A Îmbrățișat-o și apoi, când ea s-a desprins din brațele lui, a spus: — Am vești pentru tine, una e bună, alta e proastă, iar alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de netăgăduit de mistuitoare, Încât era de nestăpânit. Lumea fusese un loc mohorât de când Începuse să o scrie și acum trebuia să o termine fără Întârziere, de parcă de ea ar fi depins ca aceasta să devină un loc mai puțin Înfiorător. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Porumbel Rătăcit. Însă te avertizez de pe acum că dacă aud vreun lucru trist Îmi desfac aripile și Îmi iau zborul. După ce Hovhannes Stamboulian a fost luat de soldați, familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
foarte aproape. — Isuse, șopti Barnes. Este chiar afară, aproape de noi. O bufnitură sinistră În peretele habitatului. Ecranul se aprinse: SUNT AICI! Imediat simțiră primul șoc, care-i dezechilibră pe toți, răsturnându-i pe podea. În jurul lor, habitatul gemea și scârțâia Înfiorător de tare. Norman Încercă să se ridice - o văzu pe Fletcher sângerând la frunte - când resimțiră al doilea impact. Norman fu azvârlit lateral, către peretele despărțitor. Se auzi un clanc metalic când se izbi cu capul de perete, simți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pământ. Sau cel puțin să-i amintească faptul că e doar o divinitate de rang mijlociu. Lucrezi la ziarul local, draga mea. Fran simți că vestea că era de fapt redactorul-șef n-ar fi primită foarte bine. Nu e înfiorător de plicticos? Atâtea nunți și atâția dovlecei uriași. Din când în când mai avem și alte subiecte. Ironia ei îi scăpă Camillei. — Oricum, înțeleg că scrii un articol despre Laurence. — Nu despre mine, mamă, o întrerupse prompt Laurence, despre secție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-au împresurat. Cuconul Vasile, de departe, trage al doilea foc asurzitor, bolovanii pornesc, se izbesc și se înfundă pe gura neagră a podețului, mulțimea se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să iau peștele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a și stâns. „Niculiță! Niculiță!“ Tresar. Și într-o clipă, fără să vreau, întrebarea naște: —Unde-i Chiva? Ce-ai făcut cu ea?... Pușcașul rânjește; ochii rotunzi au sticlirea Iezerului. Și deodată un glas - un glas străin parcă, jos, ostenit, înfiorător - glasul lui Marin, totuși pornește: Unde-i? Ce-am făcut? Ce-am făcut eu? Dar tu ce-ai făcut?... Și iar rânji neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit!... El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Te pup.“ Băi, deci omul ăsta e oribil. Cum adică? Rânjește pe față la conversația mea telefonică? În calitate de ce? De electrician sau de psihopat libidinos ce e? Nu mai schimb cu el nici o vorbă. Adio politețuri când ești atât de înfiorător. Ieși afară, mizerabilule și oribilule. Acum termină și-n bucătărie și gata. Mie încă nu mi se oprește ritmul turbat al inimii, transpiratul palmelor (auzi la el, mâini frumoase). — Cât să vă dau? Cât mă costă? (Vai, cum rânjește, Doamne
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
știe că se află într-un salon de reanimare și știe că doar mintea ei ultraexcitată de anestezice deformează sau falsifică lucrurile din jur, dar nu mai are timp să se gândească la ea, pentru că toate se învârt atât de înfiorător de repede, încât e mai mult decât amețită și alunecă dintr-odată, nu alunecă, nici nu are timp să înțeleagă ce se petrece, se prăbușește pur și simplu în ceva fără fund. Dar cum să spună? Ce să spună mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta, când am reușit să-mi târăsc încet picioarele până la oglinda venețiană Îpentru că în cea din dormitor nu mai văd bine) și m-am observat mai puțin palidă Își nu era lumina mai slabă de vină) și nu chiar înfiorător de slăbită Își nu era rochia asta de casă foarte largă de vină), și parcă nu aveam atâtea cearcăne Își nu faptul că stăteam la distanță de imaginea reflectată mă făcea să nu le văd) și parcă îmi tremurau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vină), și parcă nu aveam atâtea cearcăne Își nu faptul că stăteam la distanță de imaginea reflectată mă făcea să nu le văd) și parcă îmi tremurau mai puțin mâinile Își asta nu pentru că îmi lepădasem toate brățările care zăngăneau înfiorător, eu le lepădasem pentru că mi se părea cam exagerată cochetăria mea bătrânească). „Draga mea fiică, mă simt excelent, nu trebuie să-ți faci griji, dacă ești aici, bucură-te de toți prietenii și colegii pe care nu i-ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
două decenii, dar toate astea le-ar fi spus în zadar atunci și, prin urmare, le-a ținut în ea. Trăgând fumul țigării adânc în piept, ștergându-și la răstimpuri cu dosul palmei broboanele de transpirație de pe frunte, în noaptea înfiorător de fierbinte în care până și cămașa subțire i se părea prea mult pe ea, asculta respirația gravă a nopții, dar și respirația mamei sale amestecată cu rare gemete, pe care le auzea chiar de acolo, din prag, de unde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nimeni, n-ai de unde ști cum ar reacționa altul în condițiile astea, nașul meu stins pe când eram elev era mult prea energic și n-ar fi suportat superba monotonie de aici - și bătrâna doamnă: pentru că nimic nu poate fi mai înfiorător decât durerile acelea despre care nu înțelege de unde vin, dar o răscolesc cu totul, încât ar fi cea mai mare stupiditate să creadă în ce spun prietenele ei stafidite când se încumetă să o viziteze, aducându-i fructe ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Nu era nevoie să se apropie. În buzunar avea scrisoarea știută, în urechi îi răsuna glasul știut, memoria lui avea să rețină toate amănuntele. Nu s-a apropiat nici când doamna Cecilia Beldiman a început să icnească și să strige, înfiorător de ascuțit, într-un acces de isterie, numele surorii sale, până au îndepărtat-o de lângă cavou și i-au dat niște săruri. A mai auzit glasul de bariton spunând câteva vorbe, apoi meșterii zidari au închis mormântul. Asta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-l sprijine, nu peste o lună sau o săptămână, ci mâine. Întrebându-se cum să-i înfrângă indiferența. Cum să treacă peste reticențele sale. Cum să-i ceară ceva ce pare foarte firesc, dar lui, Andrei Vlădescu, îi e înfiorător de peste mână. A avut altă idee nefericită: să ceară sfatul noului birou de partid. Al oamenilor cu care discuta despre orice, oricând. S-au strâns toți trei să-l asculte, dintr-odată oficiali, da, desigur, care-i problema - iarăși cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
firele de păr zbârlite și amețit de adierea gravă care răbufnea la răstimpuri, ca o răsuflare de uriaș. „O prostie“, a mai zis. Un corb croncănea foarte aproape deasupra lor și liniștea s-a fărâmat în mulțime de cioburi. „E înfiorător“, a zis Ioana Sandi, prinzându-l cu amândouă mâinile de braț și strângându-se lângă el, cu capul pe umărul lui. „E foarte frumos și atâta liniște și lumina asta înghețată și cenușie, parcă ar fi dintr-o altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
liniște și lumina asta înghețată și cenușie, parcă ar fi dintr-o altă lume. Niciodată n-o să vezi lumina și n-o să auzi liniștea asta fantastică a lucrurilor care dorm, decât iarna“, a zis Andrei Vlădescu. „E frumos, dar e înfiorător“, a spus din nou Ioana Sandi, strângându-i brațul. Cum făcuse în noaptea trecută, se gândea el, când dansa cu capul pe umărul lui și cu brațele-i lungi și goale înnodându-i grumazul sau și mai târziu, când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vedere, cureaua lată și usturătoare sau, mult mai primejdios, el să fie închis, pentru o oră sau două - cînd se stăpânea să plângă sau să ceară iertare sau să se poarte ca un copil - în magazia de lemn din curte, înfiorător de întunecată, în care i se spunea că noaptea mișună, chițcăie șoareci și chiar șobolani. Faptul că se stăpânea să nu plângă și să nu-și arate, mai ales, frica, încât trebuia să-și muște buzele - în vreme ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
precum consulul lui Malcolm Lowry. Deși în fond nu se bea decât votcă. N-avea de ce să ne surprindă discuțiile cu el, de obicei foarte inteligente, erau exagerat de încărcate cu autori, persoane, concepte literare și estetice, termeni specializați, unii înfiorător de rari. Yvonne Alexa se entuziasma de fiecare dată, îi adopta pe loc. Cred că și eu făceam la fel, deși îi uitam imediat și mai târziu mă pufnea râsul. Nici n-am stat să mă gândesc vreodată câți alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
frige gândul ăsta. Își va cumpăra un câine, cum de mult își dorește, va da petreceri în care se va zbengui cât îi e cheful, fără cicălelile maică-sii, va fi admirată și fericită - dar, Doamne, își zicea, cât de înfiorător de încet trece timpul până la clipele acelea! Dar ar trebui să lămuresc odată lucrurile. Lui Andrei Vlădescu nu-i lipsea imaginația, uneori se lăsa cuprins și el de visele Ioanei Sandi. Voia să aibă copii și asta presupunea soție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vis groaznic, ca o revelație, și că în egală măsură fusese foarte conștient și că nu era vis, ci realitate și cu ochii larg deschiși în întuneric încerca să-și pună orânduială în gânduri. Metodic. Ce descoperea i se părea înfiorător. Dar acum nu mai putea da înapoi, pentru că descoperise deja. Era o ipoteză, avea nevoie de verificare. Dar el știa bine că nu-i nevoie de verificare, pentru că lanțul gândit era adevăr, nu ipoteză, întrucât gândul lui era intuiție, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
știut ce este și ce-o să fie...“ „Nu se poate“, a spus Andrei. „Ce anume nu se poate?“ „Toată povestea asta a ta. Nu se poate. E un vis, un coșmar.“ „Nu, e o minunăție pe care o aștept de înfiorător de multă vreme. Mi se pare că plutesc. Îmi vine să cânt și să mă învârt tot timpul și să mă fac frumoasă și să mă admire și mai mult lumea care sunt convinsă că vede ce se petrece cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bănuise că și doctorul Ransome văzuse avioanele. Cu siguranță, doctorul Ransome nu arăta prea bine. De cînd plecaseră de la Woosung, rana de pe obraz Îi infectase tot maxilarul și nasul. Zăcea acum pe podeaua camionului, cu picioarele lui acoperite de pistrui Înfiorător de albe În lumina puternică a soarelui. Dormea, dar părea că se gîndește foarte serios la ceva, cu o jumătate de cap. Ultima dată cînd vorbise cu Jim fusese Înainte de masa de seară, cînd se asigurase ca Jim să primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]