393 matches
-
picturi de vitrină se frământă agonic hidoșenia ne-omenescului. În viziunea ateului, ferocitatea animalică desprinsă din jungle ancestrale domină esența unui astfel de spirit care, ratând orgolios tocmai sesizarea acestei realități a interiorității sale, se entuziasmează constant de sine necunoscând înfiorarea în fața propriei firi revelate drept grotesc și ipocrizie. Înaintând poate către deschideri și mai profunde, misticul indică corupția eului ca aderare și prăbușire în tentația aruncată de malefica inteligență a demonului. Susținând autoiluzionarea celui decăzut, el îl controlează transformându-l
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
visările nu durau mult În anul lui Dumnezeu 1989, pentru că nu prea aveau spre ce să se Îndrepte - viitorul nu putea să fie altceva decît umbra mai obosită, mai uzată și mai Înfricoșată a prezentului. Puteai, urmîndu-ți firea și micile Înfiorări de vanitate, să-ți visezi gloria, dar ai fi făcut-o Înregimentat Într-o turmă de oameni ai muncii - În linii mari, cam asta e tot ceea ce ne dădea voie Regimul să fim; dacă Îți doreai mai mult, meritele te
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fel de excrescență pe cercul perfect al vieții sale, ceva cu totul din afară. John Robert a reflectat profund asupra acestui fapt și a ajuns la concluzia că fenomenul persista. Începuse să se gândească la nepoata lui cu o obscură înfiorare. În fața ei, însă, nu-și dezvăluia nici un strop de emoție. Mai târziu, mult mai târziu, aveau, uneori, să-l roadă remușcările, acel mușcător „Dacă aș fi...“ care își perforează drum până în miezul sufletului și se statornicește acolo, iscând o durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
foarte curând, începuse să vadă în el nu chiar un monstru ci, în mod profetic, un strigoi. Acum, devenit de două ori strigoi, îi apăru în fața ochilor minții, asociat într-un fel cu pescărușii hulpavi, și iscându-i o vagă înfiorare rece. Părea, într-adevăr, cu neputință să intri în mare din acel loc. Dar George explorase în copilărie această zonă favorită a lui, în timpul numeroaselor vizite pe care le făcuse înainte ca Alex să fi cumpărat mult râvnita casă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dar și înduioșare -, scriitorul pornește, în mod firesc, dinspre concret spre abstract, la nivelul volumului putându-se identifica două mari etape în care e surprinsă strada mea, peste care, după răscrucea în care se află, în proximitatea neființei, simte cu înfiorare suprapunerea străzii lor. Momentul amintit este cel care pare a remodela perspectiva asupra „străzii”, însă, având în permanență sprijinul ludicului în abordarea lumii, acesta îl susține în diminuarea deliberată a tragismului sau, mai degrabă, a imaginii suferinței pe care o
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
rugul rațiunii? Cine, cum și cât ar fi în stare să amestece benefic planurile, infuzând duh în febrilitatea senzorială și dulci răceli reflexive în creuzetul epidermic? Întrebări tipice adolescentului năuc, pentru care coincidența contrariilor și teoriile sufismului au impus cu înfiorare sinteza lumânare-flacără ca închipuire a relației trup-suflet. Una fără cealaltă, ca plinătatea fără suportul golului, nu pot supraviețui în bogată conlucrare. Booon. Vă scutesc de teoria chibritului și vin la țenchiul voroavei. După ce mi-am scris fără condiționare și cu
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
volnicie. Mi-am aruncat privirea pe manuscris. Bătrânul și-a dat seama că sunt cam tulburat de cele scrise în cartea lui vodă. Cu voce domoală, m-a îndemnat. „Poate te înduri și îmi citești și mie, fiule.” Citesc cu înfiorare: „Carte de volnicie dumisale vel agă, să dea poruncă cu tărie tuturor aparilor domnești, boierești, mănăstirești, ca de s-ar întâmpla a să aprinde foc în oraș undeva, care să ferească Dumnezău, fieștecare apar, cum o vedea foc, îndată să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
îi făcea fața mai albă încă. Bietul Maxențiu! Poetic și inconștient de starea lui! Surâsul lor glumeț devenise o umbră blinda în care învăluiau pe sărmanul 256 absent. Maxențiu îi ținea, astfel, permanent, într-o stare de emoție si de înfiorare în jurul iubirii și a morții. Ce ar fi câștigat aducîndu-1? O agonie tristă pentru toți. Prințul nu mai trăia decât din artificiul medical, din grația climatului generos și din noua substanță a misticismului de care era cuprins, în adevăr, lui
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
vuietul mulțimilor uitate, În mintea lor sînt Întipărite mii de imagini ale timpului trecut și deodată, prin fața ochilor lor gata să se stingă, trece pentru o clipă imaginea dureroasă și amară a unei amintiri șterse, Încremenite, iluminate de strălucirea morții: Înfiorarea unei frunze pe un ram, scrîșnetul unei roți lîngă bordură, vuietul Îndepărtat, tot mai stins, al unui tren pe șine. Garfield, Hayes și Harrison erau din Ohio; Însă numai numele lui Garfield căpătase strălucire prin sîngele său. Dar nu ascultaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
al unor picături de apă căzând la intervale rare, amintind, prin monotonia misterioasă a plescăitului lor, de veșnicia peșterilor pe care le explorează reporterii de la Discovery. Și ce văd ochii noștri e greu de arătat, după cum e dificil de povestit înfiorarea romantică care ne cutreieră în ruinurile acelei atât de expresive stații de pompare pentru irigații aparținând de drept COMTIM-ului. Imaginile care ni se înfățișează ar putea prea bine fi folosite de Tarkowski pentru filmări ca acelea din neuitatul film
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
În lume demoni care stătuseră pînă atunci legați fedeleș În file de povestire, legați cu frînghii de narațiune. Diavolul vede aceste frînghii plesnind și filele zburînd care Încotro, lăsînd la vedere creaturi medievale răuvoitoare la care și el privește cu Înfiorare. Wakefield este pe deplin conștient că se afundă În groapa pe care și-o săpă singur. Decide să schimbe ritmul - e un actor, la urma urmei. Va intona mantra Încrederii În sine, de care acești străini ar avea nevoie, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
însemne fiecare. Pampu îl asculta fascinat și încrezător, iar Zogru se gândea cu sinceritate că n-ar fi rău să-l părăsească pe Pampu și să exploreze și alte locuri ori situații. Dar nu s-a întâmplat nimic. Realiza cu înfiorare că s-ar putea ca toată viața să-i treacă astfel, legat de Pampu, slugă de boier. Se gândea totodată că ar putea să plece, cu Pampu cu tot, prin cetăți, ori așa, ca să mai vadă cum trăiesc și alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de drepți, părea să creadă că execuția câinelui era o ceremonie de oarecare noblețe. Am împușcat câinele în ceafă. Detonația pistolului a fost slabă, ieftină, ca o ușoară scuipătură a unei puști cu aer. Câinele a murit fără nici măcar o înfiorare. Bătrânul soldat a venit la mine, arătându-și interesul de profesionist pentru genul de rană pe care ar putea-o face un pistol atât de mic. Cu vârful bocancului rostogoli trupul câinelui, găsi glonțul în zăpadă, murmură ceva judicios, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mai vedem noi! - Rozi, suspină Valentina, nu mai fi speriată, dragă. E-așa de frumoasă viața și tu.... Nici nu-ți dai seama ce sentiment am trăit pe viu. Nici când am citit Luceafărul prima dată nu am avut așa înfiorare. Un misticism al trăirii. Înțelegi? - Băi, fată se răsti Rozalia. Fii realistă. E teroarea de pă lume acu’, nu cu sentimente. E plină lumea de ăia, aduși de Tomnea. Dimineață ce, parcă, n-am văzut și io cum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
decât țărână și umbră...asta suntem!” a mai adăugat gândul. Clopotul bătea, bătea întruna... Glasul lui de bronz părea un fior, o chemare... o tânguire înălțătoare spre Cer, ingânând un psalm care nu mai era vibrație de metal, ci o înfiorare cutremurată în carne... Cimitirul își are rostul lui...își are viață proprie, aproape în uitare între cer și pământ. Doar, la câte o inmormântare oamenii își aduc aminte de cimitir. Unii uită, mulți uită că el este acolo, gata...și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
slujbei. Pentru că în fericire ne dă înțelegere și statornicie... iar în necaz ne alină și învie cerească nădejde!... Dumnezeu ne ocrotește! Să tragem nădejde... Amin!” La Biserica Sf. Gheorghe, din cimitir, Sf. Liturghie se terminase, dangătul clopotelor vibra aerul cu înfiorare în carne. În genunchi lângă mormânt, Iorgu cu ochii închiși se ruga... Pentru o clipă nu mai văzu nimic înaintea ochilor... Dădu să strige dar glasul nu-l asculta, parcă un clește îl strânse de gât. Un întuneric beznă se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în noaptea albastră, dincolo de văzduhuri... ... Si de la Barnovschi, de la Bărboi și Golia și altele și altele din apropiere, porniră chemânduse în noapte, căutându-se, murmurând un singur Psalm, cel al Învierii... care nu mai era vibrații de bronz ci o înfiorare cutremurată în carne. O cucuvea, într-un copac, despică liniștea nopții chemând o dată de două ori perechea și tăcu. Cu făclia Învierii aprinsă, Iorgu intră în casă, și ca deobicei, din hol, strigă: ”Hristos a Înviat, Fata!”... dar, ea n-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
amical cu mâna. Ajuns acasă, intră de-a dreptul în odaia Otiliei și căută poeziile lui Samain. Le răsfoi, se lăsă pe un scaun cu ele în mână, apoi se-ntinse pe sofa. Atmosfera aceea vaporoasă, mătăsoasă îl umplea de înfiorări noi. Nu-i plăcea în fond poezia, o găsea prea prețioasă, dar pricepu prin ea reveriile Otiliei, tumulturile ei tăcute de fată. Pe marginea mesei zări un degetar și o păpușă de stofă. Din paginile volumului căzu un mic ac
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ci și relevanța. De aceea, scriitorul refuză să stăruie asupră-le, considerând că tocmai din cauza „rarității lor” aceste materii nu merită „decât puține cuvinte foarte alese într-un discurs despre natură echitabil compus”251. (subl.n.). În ceea ce privește carnea, tocmai prin înfiorarea pe care o provoacă din pricina aspectului său „zvâcnitor”, aceasta impune „cea mai mare discreție”. Prin urmare, privilegiate în această „ierarhie” sunt materialele neutre, precum lemnul și cărbunele. O asemenea preferință poate desigur să surprindă, dar ea își află, la o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
revendicându-și-l drept precursor 349 și neglijând în mod deliberat împrejurarea că, la autorul nostru tocmai ironia este cea care conduce adeseori, și în mod paradoxal, la intuirea unui straniu sens al fragilității, la „o muzicală evanescență, o rece înfiorare în fața Absenței”350. Aproape toți comentatorii au recunoscut însă - pe bună dreptate - natura livrescă a inspirației ivănesciene, aportul covârșitor al memoriei culturale și rolul crucial al intertextualității. Ne aflăm, după câte ne dăm seama, în fața unui scriitor care nu a
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n sus” (ibidem). Starea de „Înfiorare” În care intră obiectele În pragul poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se simte Într-o clipă binecuvîntată „ușure”, gata să devină un pieton al aerului: „Adevărat ușure n-aveam nici o povară.” În Mihaiada, unde Înfățișează cîteva ființe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
universului. Față de obiectul liric, Heliade arată o impetuozitate, un nesapu care se potolește Îndată ce obiectul este cuprins, retorizat. Figura spiritului său poetic mi se pare a fi (spre a-i folosi o imagine) hrăpirea, provocată de o stare de mirare, Înfiorare În fața lucrurilor sublime „din afară”. Heliade caută mereu compania elementelor sublime, „hrăpirea” este starea ce deschide drumul spre marile viziuni. „Nu este om - zice el Într-un loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublime, „hrăpirea” este starea ce deschide drumul spre marile viziuni. „Nu este om - zice el Într-un loc - care, văzînd sau Închipuindu-și aceste objecte despre care vorbirăm sau alte asemenea, să nu vie Într-o stare de mirare, de Înfiorare sau să nu se vază Într-o stare oarecum de hrăpire, adică să nu se simtă sublimul ce se pricinuiește sau din Înfățișarea lor sau din descrierea ce i se face despre dînsele” (Pentru stil). CÎteva pagini mai Înainte, retoricianul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
astfel de stare de hrăpire a sufletului, aceea este sublimul.” Las necomentate ideile estetice din aceste pasaje, mă interesează doar acțiunea (imaginară) care decurge din starea de hrăpire a poetului În prezența obiectului său liric. Acțiunea presupune, Întîi, surescitarea (mirarea, Înfiorarea) subiectului, urmată de agresiunea față de obiect. O exaltare, totuși, care nu duce la pierderea rațiunii, o agresiune care se ferește să „desfigureze” obiectul. Surescitarea este totdeauna controlată la Heliade, agresivitatea este luată În primire de retorica abundentă a poetului. Violența
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vreodată fruntariile orașului Napoli și nicicând nu se aventurase de una singură pe vreo cărare de țară. Închipuindu-și-l pe acel călugăr, chiar dacă robust și spătos, în bătaia stihiilor de tot felul, le făcea să scoată strigăte discrete de înfiorare și suspine molcome și vlăguite. Eu nu m-aș duce de una singură și pe jos nici până în port, se trezi vorbind nevasta unui baron, soțul meu m-a poftit de nenumărate ori să văd moșiile, eu însă am refuzat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]