428 matches
-
expiră adânc. Nimeni nu se ostenește să cerceteze care este voia zeilor. Dacă or avea vreuna. Miracolele sunt implicit etichetate drept semne rele, prevestitoare de catastrofă, pentru că perturbă ordinea naturii... Se destinde, dintr-odată. Dar nu există semn, oricât de înfricoșător ar fi, care să indice un proces fatal și iremediabil. Îi vine să râdă. Se va face apel la înțelepciunea și îndemânarea preoților pentru a-l evita. Aproape chicotește. Redevine brusc serios. Însă garanția succesului nu există. Aici e buba
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să mai așteptăm, spuse Franciscovich, cea calmă dintre cele două. Să vedem ce se mai întâmplă. - Mi se pare că s-a auzit de undeva de p-aici, din apropiere, medită cu voce tare paznicul. Așa cred... - Locul ăsta e înfricoșător, spuse și Ausonio. Era ciudat să auzi asta venind tocmai din partea ei, căci era un agent neînfricat, mai ales când era vorba de stingerea conflictelor care apăreau la tot pasul. Faptul că de multe ori participanții erau cu două capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu două capete mai înalți decât ea nu părea să o deranjeze prea tare. - Greu de spus cu sunetele de felul ăsta. Ma-nțelegeți? Adică, de unde se aud ele... Franciscovich era cu gândul însă la ce spusese partenera ei. Al naibii de înfricoșător, adăugă ea în gând. Începură o meticuloasă cercetare a holurilor, fără a obține însă vreun rezultat. Curând se opriră. Franciscovich făcu un semn din cap spre o ușă aflată la mică distanță: - Ce-i acolo? - A, n-au cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu-i adevărat. Ausonio nu răspunse; la fel ca și partenera sa, privea în jur disperată, încercând să cuprindă fiecare colțișor și fiecare piesă de mobilier în căutarea vreunui indiciu. Era clar pentru amândouă însă că nu vor găsi nimic. Înfricoșător... Toată sala era de fapt un cub ferecat. Căci în afară de cele două uși, nu exista nici măcar o fereastră. Tavanul era din lemn, iar aparatul de aer condiționat și caloriferul erau la doar câțiva centimetri distanță. - Unde? murmură Franciscovich. Partenera îngăimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
îndreptă către sală, cu mâna prudent așezată pe pistol. Întâi, observă că nu exista niciun loc în care suspectul s-ar putea ascunde, lucru care o relaxă pe moment. Odată ce începu căutarea însă, simți o stare de neliniște și disconfort. Înfricoșător... - Rhyme, e ciudat... - Nu te mai aud, Sachs. Își dădu seama că din cauza stării ce pusese stăpânire pe ea, vorbise în șoaptă. - Scaunele din încăpere sunt legate cu sfoară. Și simt miros de nitrat și sulfură. Mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
văzuse, răsucindu-și în permanență capul în căutarea suspectului. Realiză că se simțea neliniștită, la fel ca în acea dimineață la școală, în ciuda faptului că cerul era senin și soarele strălucea, peisaj deloc asemănător cu decorul gotic al interiorului școlii. Înfricoșător... Știa care era cauza acestei stări. Sârma. Când patrulai pe străzi, fie aveai sârmă, fie nu aveai. Era o expresie a polițiștilor. „A avea sârmă” însemna să fii conectat cu locul în care patrulezi. Era mai mult decât o chestiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de vină e doar imaginația ta, alimentată de amintirea imaginii acelui Arlecchino sinistru de pe steagul de la intrarea în cortul Cirque Fantastique din parc, a actorilor mascați și a ororilor săvârșite de Magician. Toate astea o făceau să fie puțin paranoică. Înfricoșător... Las-o baltă. Mutând sacoșa cu mâncare cubaneză foarte condimentată dintr-o mână în alta, continua să meargă alături de Kara pe trotuarul foarte populat, vorbind despre părinți, despre cariere, despre Cirque Fantastique. Și bineînțeles, despre bărbați. Bang, bang... Kara sorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
A dat vreun indiciu despre unde ar fi putut fi? - Kathy a spus că părea agitat. Vorbea șoptit, era greu să-l înțelegi. Așa mi-l amintesc și eu după incendiu. Plămânii i-au fost afectați. A devenit și mai înfricoșător. Nu-mi spune, se gândi Rhyme. - A întrebat dacă știm ceva despre Edward Kadesky. Era producătorul circului Hasbro când a avut loc incendiul. Cam asta a fost tot. Într-adevăr, Loesser nu mai avea nimic de spus, așa că au încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ajut. Jos în Cavou, cei doi agenți care îl încadrau pe deținut și cărora li se spusese să stea tot timpul foarte aproape de el, îl conduseră spre biroul unde avea să fie trecut în registrul de intrări. Nu arată așa înfricoșător, gândi Linda Welles, polițist în Departamentul de Corecție. Era într-adevăr puternic, asta putea simți, dar nici nu se compara cu bestiile pe care le aduseseră aici de-a lungul timpului, acei tineri din Alphabet City sau din Harlem, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
că își simțea capul foarte rigid vorbind în microfon. - E nevoie de toată lumea, șopti Sachs. Subsolul e al naibii de mare. Se afla acum sub Cavou, croindu-și drum pe coridoarele întortocheate. - Locul e atât de sinistru. Ca la școala de muzică. Înfricoșător... - Va trebui la un moment dat să scrii un capitol în cartea ta și despre cum să investighezi o crimă în astfel de locuri ciudate, glumi ea, simțind cum teama o cuprinde. Acum trebuie să închid, Rhyme. Te sun mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și să descrie peisajele care se derulau la fereastra compartimentului său. Trenul devine vehiculul cu ajutorul căruia se poate ajunge În cele mai ascunse locuri ale inconștientului. Freud făcea, de asemenea, distincția Între „heimlich“ (care Înseamnă familiar, cunoscut) și „unheimlich“ (necunoscut, Înfricoșător, neliniștitor), iar cei doi termeni au creat de-a lungul timpului numeroase confuzii. Numim „unheimlich“ ceea ce trebuie să rămână secret, ascuns, Însă care se manifestă. „Unheimlich“ se referă la o apariție stranie, neașteptată, care ne face să trăim un sentiment
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
cazacii lui Vasea, strângându-și îndelung mâinile, îmbrățișându-se cu respect, ș-apoi, liniștindu-l încă o dată pe jupan Macek în privința succesului misiunii lor, puseră cei doi dinți în traistă și o apucară teleap-teleap spre castelul Potoțki. Castelul își ridica înfricoșător surii păreți pe geana unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vrând-nevrând - că, pentru a fi considerat un profesionist, trebuie să te ții de termenele-limită, am uneori senzația că iadul e făcut din ele, că nu există cuvânt mai terifiant care poate să te aducă până în pragul panicii. Deadline-ul e mai înfricoșător și mai implacabil chiar decât însăși moartea (măcar acesteia nu-i cunoști termenul-limită). De o slujbă cu program fix mai scapi, de deadline-uri, niciodată. Toate lucrurile mișto (iubirea, prietenia, libertatea etc.) nu au deadline. Nu contează cât de organizat ești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
pași. Se gândea deja că după următorii trei va fi pe trotuarul celălalt, dar nu a mai apucat să-i facă... Câteva secvențe de secundă, în spatele pleoapelor sale larg deschise, s-a derulat un film năucitor de rapid și de înfricoșător. În spatele autoturismului, care oprise brusc prin folosirea brutală a sistemului de frânare, și-a făcut apariția o camionetă de transport marfă de culoare albă. Venea în mare viteză. Șoferul a intenționat să depășească, dar în acel moment a făcut explozie
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
serios. Până la urmă, nu chemi oameni de care nu îți pasă în vizită, nu? Mai ales când stau în celălalt capăt al lumii. Nu. Cu toate astea, nu-mi vine să cred ce repede evoluează lucrurile între noi. E aproape înfricoșător. Și totuși nu vreau să încetinesc. S-ar putea să fie dragoste adevărată, așa că de ce să nu mă las purtată de val? —Ai putea să-ți scrii scenariul în camera mea liberă, continuă el. Am un birou mare, foarte drăguț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
sfârșit, epuizată, pe un țărm necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers straniu, în care se simte ca și debarasată de suferințele nevolnice ale corpului ei fizic. Universul în care se găsește nu este nici sumbru, nici înfricoșător. Irizații albastre, dar mai blânde, mai estompate ca fulgerele dinaintea furtunii, străbat această nemărginire și nici o bubuitură de tunet nu le urmează. În schimb, Dora percepe o zumzăială ca de albine care crește și descrește în intensitate. Un ușor parfum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe bandă. — Tot la ăsta ai rămas? Întrebă Norman. — Mda. Pe monitor, Beth Își termina prăjitura, spunând: „Nu cred că ai vreun motiv să fii speriată“. „Este necunoscutul“. „Desigur, dar un lucru necunoscut este mai degrabă inexplicabil decât periculos sau Înfricoșător“. — Faimoasa replică finală, spuse Beth, privindu-și imaginea de pe ecran. — La vremea aceea a părut destul de potrivită ca s-o calmeze, remarcă Norman, Pe ecran, Beth Îi spunea Tinei: „Ți-e frică de șerpi?“ „Șerpii nu mă deranjează“, răspundea Tina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
acest nuc m-a vegheat dintotdeauna, la ora la care deschideam ochii el se afla deja acolo, așteptîndu-mă, a făcut parte din primul meu sistem de repere. a fost un nuc cu care am dialogat întrucît mi se părea oarecum înfricoșător. era atît de rămuros și de contorsionat încît niciodată nu am reușit, de fapt, să mă urc măcar pînă la jumătatea lui. subconștientul meu a înregistrat cu siguranță acest fapt ca pe un eșec. alți copii din cartier, mai dibaci
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fără nici un pic de talent. Nu vii?" Apoi strălucirea ironică a ochilor a înghețat și privirea a devenit încruntată. A urmat o tăcere lungă, în timpul căreia nu știam ce să fac. Deodată, Bătrânul a început să râdă. Lung, în cascadă, înfricoșător. M-am trezit speriat și n-am mai putut să readorm. Cum nu reușeam nici să citesc ceva fiindcă literele îmi jucau prin fața ochilor, m-am îmbrăcat și am ieșit să mă plimb prin oraș. Străzile erau pustii. Nici țipenie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la loc; și pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit cu o creangă groasă de salcie. Când a terminat, i-am zărit fața. Era înfricoșător de luminoasă; față de om fericit. Am înțeles atunci că dragostea Hingherului pentru câini ascundea o ură la fel de totală față de oameni. Nici eu n-am o părere foarte bună despre specia din care fac parte. Ba, au existat momente când am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întîmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la alta, de cum începea să vorbească despre furtună și despre piloții care înfruntă furtunile. Orice urmă de ironie se topea atunci, ochii îi scânteiau, obrajii i se împurpurau și întreaga ei ființă se transfigura într-un mod care o făcea înfricoșător de frumoasă. Parcă înghițea un drog puternic și intra în transă. Am bănuit întîi că avusese un iubit pilot și că rămăsese cu această slăbiciune, dar m-am înșelat. Atracția pentru furtuni era veche, adâncă și nici Laura nu și-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
murea și marea, murea lumina stelelor, murea totul; rămâneam eu și "ceilalți" care închideau ochii odată cu mine, mă pândeau cu pleoapele întredeschise și, dacă mă mișcam într-o parte, în aceeași fracțiune de secundă se mișcau și ei; caraghios și înfricoșător de prompți. Cât privește figura Bătrânului, ea devenea din ce în ce mai îndepărtată de realitate și mai aproape de vis, ca a unui zeu în care crezi fără să-i strângi mâna; care există tocmai fiindcă e invizibil și care a intrat într-un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrânului tremurau foarte rău. De aceea strângea cu toată puterea cărțile. Se încleșta parcă de ele. Mi s-a făcut milă, dar tocmai atunci s-a văzut primul semn al incendiului. ― Ei, am zis, ai pierdut. ― Cine, eu? a râs înfricoșător Bătrânul. De abia acum am câștigat. ― Nu, ai pierdut, am zis din nou, cu ochii la fumul care pătrundea prin ușă. Și ai pierdut chiar ultima partidă. S-a uitat și el la fumul negru, amenințător, și a priceput. În
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și miresmele, și ciripitul-părere, și noaptea, până și imaginile cu apele învolburate îi făceau rău. Toate sunt acum, bune sau rele, dar mâine s-ar putea să nu mai fie. Sau, dacă nu mâine, în altă zi. Curând. Nu era înfricoșător ce simțea, dar n-ar fi putut spune nimănui ce este. Mai mult părere de rău. Ștergându-și mecanic sticlele ochelarilor cu un colț mototolit de batistă, a înțeles că în noaptea aceasta nu va mai reuși să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]