626 matches
-
corpului, poziția corpului, vâscozitatea apei, curenți turbionari, e.t.c. 2.4.2. Rezistența la înaintare Rezistența la înaintare se compune din: a) rezistența frontală, b) rezistența produsă de turbulență (vârtejuri) și c) rezistența de frecare a apei cu pielea înotătorului. a) rezistența frontală se produce de orice parte a corpului care prezintă o suprafață îndreptată către direcția de înaintare. b) turbulența sau vârtejurile se produc ca urmare a incapacității apei de a se scurge în jurul corpului după un model laminar
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
datorită vâscozității apei) este mică în raport cu rezistența, datorită forțelor de presiune. Rezistența se datorează diferenței de presiune din fața și spatele corpului și a formei și poziției corpului pe apă. Această rezistență pe care trebuie să o învingă înotătorul se poate exprima prin relația matematică: Fr - rezistența hidrodinamică ; q -1000kg/m3 densitatea apei ; V - viteza de înaintare (m/s) ; A - aria secțiunii transversale a părții scufundate a corpului ; Cr - coeficientul de rezistență. 2.4.3. Aplicarea principiului lui Bernulli
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
privind natura propulsiei la înot, concluzionând că cea mai eficientă propulsie are loc când forțele de propulsie (portanța) și rezistența sunt combinate pentru a da o a treia forță, rezultanta, cu efect mai mare de propulsie decât componentele ei. Astfel înotătorul trebuie să rezolve următoarele probleme: - modul de pregătire a unei tracțiuni (simțul apei), care odată ce apa a fost pusă în mișcare, să permită îndepărtarea de acest curent de apă pentru a putea veni în contact cu apa mișcată. - modul de
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
n.t.: to crawl - a se târî), în unele lucrări mai vechi este denumit și craul pe piept, iar în cele prelucrate din limba engleza, liber. Tehnica de înot craul apare in anul 1897, fiind demonstrata pentru prima oara la înotătorii australieni. Mai târziu, în anul 1922, a apărut tehnica de înot craul a lui Weissmuller, care a reușit pentru prima data să înoate 100 de metri sub un minut, tehnica lui fiind considerată clasică, coordonarea fiind de 6 mișcări de
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
care a reușit pentru prima data să înoate 100 de metri sub un minut, tehnica lui fiind considerată clasică, coordonarea fiind de 6 mișcări de picioare la un ciclu de brațe. Prin anii 1930, procedeul craul a fost perfecționat de înotătorii japonezi care înotau cu 10 mișcări de picioare la un ciclu de brațe. Tendința actuală a tehnicii de înot în procedeul craul este cea utilizată de Weissmuller, adică coordonare 6-2, cu o poziție adecvată a capului. 3.1.1. Utilizarea
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
presupune „spargerea” suprafeței apei cu călcâiul. Daca întâlnirea membrelor inferioare se realizează în axul longitudinal al corpului, presiunea apei se executa chiar asupra centrului de greutate al 29 corpului, asigurând portanta. Amplitudinea mișcărilor variază între 30-40cm, fiind determinată de constituția înotătorului și de ritmul loviturilor. Mișcările se realizează cu gleznele relaxate și picioarele în ușoară inversie (adducție, supinație, extensie). Faza descendentă este accentuată, reprezentând principalul element al propulsiei și al alunecării înotătorului pe apă. Greșeli: a) faza descendenta: - flexia gleznei - limitează
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
Amplitudinea mișcărilor variază între 30-40cm, fiind determinată de constituția înotătorului și de ritmul loviturilor. Mișcările se realizează cu gleznele relaxate și picioarele în ușoară inversie (adducție, supinație, extensie). Faza descendentă este accentuată, reprezentând principalul element al propulsiei și al alunecării înotătorului pe apă. Greșeli: a) faza descendenta: - flexia gleznei - limitează suprafața de presiune pe apa. - hiperextensia soldului - coapsa se deplasează spre verticala. b) faza ascendenta: - flexie pronunțată a genunchiului - gamba este scoasa din apa, lovitura descendenta consecutiva fiind realizata parțial in
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
inferior. 3.1.4. Coordonarea brațelor Coordonarea apucării presupune că în timp ce un braț se întinde alunecând spre înainte pe sub apă, celălalt braț execută vâslirea (ultima fază a apucării apei și împingerea). Coordonarea continuă este net superioară mai ales în cazul înotătorilor specializați pe probele de sprint și semnifică o suprapunere mai scurtă a drumurilor acvatice (fig.7). În timp ce un braț intră în apă și alunecă, celălalt realizează împingerea (ultima parte a vâslirii). Mișcările sunt sincronizate încât, extinderea brațului avansat sub apă
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
trunchiului pe coapsă până la un unghi de aproximativ 140° - 160°. Traiectori a centrului de greutate nu mai poate fi modificată, se poate schimba doar poziția segmentelor, însă cu efecte negative asupra lungimii zborului. În concursul preolimpic desfășurat la Moscova (1980Ă, înotătorii ruși au încercat accelerarea zborului prin mișcarea picioarelor în aer, dar această execuție nu si-a dovedit eficiența. Pătrunderea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic față de suprafața apei, aproximativ 40°- 50° În locul unde pătrund mâinile trebuie
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
picioarelor, iar brațele erau scoase alternativ din apă, înotând spate din craul răsturnat. Între anii 1930-1940 japonezii perfecționează poziția pe apă, printr-o poziție mult mai culcată a corpului pe apă. În anul 1936, la J.O. desfășurate la Berlin, înotătorul american A.Kiefer câștigă proba de 100m cu timpul 1:05,9, folosind o mișcare redusă a brațelor, care intră în apă flexate la nivelul încheieturii cotului, puțin deasupra umărului. În anul 1948 se practică „vâslitul în elice”, prin flexia
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
semicirculară, ci una dreaptă, paralelă cu corpul. Structura actuală a procedeului spate se datorează francezului Georges Vallery, care a fost campion european în anul 1948 în proba de 100m cu timpul 1:07,6. Îmbunătățirile ulterioare au fost aduse de către înotătorii olandezi, americani, dar mai ales de înotătorii australieni, care au adoptat o poziție mai orizontală și au mărit lungimea vâslirilor, acestea realizându-se din acel moment sub forma literei S culcat. 3.2.1. Utilizarea procedeului: Competițional: procedeul spate se
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
Structura actuală a procedeului spate se datorează francezului Georges Vallery, care a fost campion european în anul 1948 în proba de 100m cu timpul 1:07,6. Îmbunătățirile ulterioare au fost aduse de către înotătorii olandezi, americani, dar mai ales de înotătorii australieni, care au adoptat o poziție mai orizontală și au mărit lungimea vâslirilor, acestea realizându-se din acel moment sub forma literei S culcat. 3.2.1. Utilizarea procedeului: Competițional: procedeul spate se înoată în probele de 100m și 200m
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
faza descendentă a mișcării de picioare craul. Deosebirea majoră între aceste structuri motrice o constituie faza ascendentă, unde genunchiul este mai flexat decât la procedeul craul, în faza descendentă. Amplitudinea mișcărilor variază între 20cm și 30cm, fiind influențată de constituția înotătorului, de forța brațelor și de ritmul loviturilor de picior. Gleznele sunt relaxate și în ușoară inversie pe durata ambelor faze, iar în timpul bătăii se pune accent pe faza ascendentă. Coordonarea picioarelor: Când un picior atinge punctul cel mai înalt al
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
O formă a acestei întoarceri este practicată în proba de mixt, întrecerea de la procedeul spate la procedeul bras. În acest caz, propulsia se realizează pe o parte, revenindu-se cu fața în jos, spre fundul piscinei. Întoarcerea prin rostogolire permite înotătorului să se răstoarne cu fața în jos (decubit ventral) după ce brațul de atac a depășit mediana corpului. Dacă la celelalte tipuri de întoarceri, întoarcerea propriu-zisă se realizează către brațul de atac, în acest caz este efectuată spre partea opusă. De
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
Componentele structurale din care se compune tehnica procedeului bras sunt următoarele: - mișcarea picioarelor - mișcarea brațelor - coordonarea brațe - picioare - coordonarea brațelor cu respirația - startul - întoarcerea 3.3.2. Mișcarea picioarelor În procedeul bras, picioarele au un rol foarte important în propulsarea înotătorului, preluând de la mișcarea brațelor faza de împingere. Acțiunea este simultan-simetrică și se realizează în principal în plan orizontal. Se execută în două faze: Prima fază pregătitoare - picioarele depărtate la nivelul lățimii umerilor, realizează flexia genunchilor simultan cu o ușoară flexie
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
momentul în care picioarele și laba piciorului, au ajuns în punctul maxim al flexiei, mișcarea nu trebuie oprită sau încetinită pentru că ar fi necesar un efort suplimentar pentru a le mișca din nou. Mișcarea de propulsie pe care o execută înotătorii, este o mișcare moderată care crește treptat ca 55 forță, pe măsură ce labele picioarelor se apropie de faza următoare. Faza a doua, faza propulsivă sau împingerea, asigură înaintarea și alunecarea pe apă. Pe parcursul extinderii progresive a genunchilor, tălpile presează apa
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
prin extinderea spre înainte a brațelor și orientarea palmelor în jos. Această mișcare se execută energic, cu palmele mâinilor cât mai apropiate sau lipite una de cealaltă pentru a învinge rezistența apei și pentru a nu frâna alunecarea și înaintarea înotătorului. Mișcarea se poate executa pe sub nivelul apei, dar și cu palmele pe deasupra apei, la o distanță foarte mică de suprafața acesteia. Pe sfârșitul fazei de tracțiune, când brațele încep să se apropie, umerii se ridică din apă, pentru inspirație și
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
de suprapunere, pe timpul fazei pregătitoare a mișcării picioarelor (gruparea picioareloră începe apucarea apei. Astfel, picioarele realizează împingerea când brațele revin înainte. Cea mai eficientă este coordonarea de suprapunere, deoarece asigură cursivitatea propulsiei. Acest tip de coordonare este utilizat de majoritatea înotătorilor de performanță. Greșeli: - flexia genunchilor și șoldurilor prea devreme pe tracțiune - crește rezistența la înaintare, diminuând eficiența vâslirii; - momentul de alunecare după terminarea ciclului este mult prelungit - duce la o importantă pierdere de viteză. 3.3.5. Coordonarea brațelor cu
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
Coordonarea brațelor cu respirația În coordonarea vâslirii se realizează o respirație la un ciclu de brațe. În momentul grupării brațelor la piept, odată cu ridicarea umerilor se realizează inspirația; odată cu revenirea brațelor și pe prima parte a tracțiunii se realizează expirația. Înotătorii de performanță, mai ales în ultimul timp, execută inspirația la începutul executării vâslirii cu brațele. 3.3.6. Startul Primele faze ale startului se realizează asemănător celor descrise la startul de craul (poziția pe blocstart, elanul și drumul aeriană. Singura
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
revenirea la suprafață. Intrarea în apă se realizează la o adâncime mai mare, pentru a permite efectuarea eficientă a lucrului pe sub apă, unghiul de intrare în apă fiind de aproximativ 50° - 70°. Dup ă un moment de alunecare pe sub apă, înotătorul execută o vâslire lungă cu amândouă brațele concomitent, vâslire care se aseamănă cu tracțiunea brațelor pe sub apă la procedeul fluture. După realizarea tracțiunii, brațele sunt duse spre înainte pe sub burtă, la o distanță cât mai mică de corp pentru a
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
cu amândouă brațele concomitent, vâslire care se aseamănă cu tracțiunea brațelor pe sub apă la procedeul fluture. După realizarea tracțiunii, brațele sunt duse spre înainte pe sub burtă, la o distanță cât mai mică de corp pentru a favoriza alunecarea și înaintarea înotătorului. Când brațele, în drumul lor spre înainte, ajung aproximativ în dreptul pieptului, începe faza pregătitoare a mișcării picioarelor, care continuă cu faza propulsivă după terminarea revenirii brațelor. Faza de alunecare este mai lungă și este însoțită în a doua parte a
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
a mișcării picioarelor, care continuă cu faza propulsivă după terminarea revenirii brațelor. Faza de alunecare este mai lungă și este însoțită în a doua parte a ei de tracțiunea brațelor specific procedeului bras. În momentul începerii tracțiunii cu brațele, capul înotătorului trebuie să fie la suprafața apei. Greșeli: a) la intrarea în apă: - pătrunderea în apă la o adâncime prea mică - se revine la suprafață mult prea devreme, fără a se putea efectua corect lucrul le sub apă; - pătrunderea la o
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
la timp la suprafață apei, pentru a se executa inspirația și apare senzația de sufocare; b) la lucrul sub apă: - nu se efectuează lucrul sub apă cum trebuie, nu se apucă apă corespunzător unei tracțiuni eficiente - se pierde din alunecarea înotătorului pe sub apă; - tracțiunea cu brațele este executată incomplet; - ducerea brațelor spre înainte executată cu coatele îndoite; - începerea prea devreme a lucrului cu picioarele - frânează alunecarea înotătorului pe sub apă; 3.3.7. Întoarcerea La procedeul bras, întoarcerea propriu-zisă, împingerea și
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
cum trebuie, nu se apucă apă corespunzător unei tracțiuni eficiente - se pierde din alunecarea înotătorului pe sub apă; - tracțiunea cu brațele este executată incomplet; - ducerea brațelor spre înainte executată cu coatele îndoite; - începerea prea devreme a lucrului cu picioarele - frânează alunecarea înotătorului pe sub apă; 3.3.7. Întoarcerea La procedeul bras, întoarcerea propriu-zisă, împingerea și alunecarea sunt asemănătoare fazelor corespondente ale întoarcerii simple la procedeul craul. Caracteristic întoarcerii la procedeul bras este atacul peretelui care se realizează prin așezarea ambelor palme
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]
-
cu orizontala apei. Lucrul pe sub apă și revenirea la suprafața apei se efectuează identic cu acțiunile efectuate la startul în procedeul bras. Greșeli: - atingerea peretelui cu o singură mână - este o greșeală fundamentală care duce după sine la descalificarea înotătorului din proba respectivă; - așezarea palmelor pe perete prea sus sau prea jos; - tragerea picioarelor spre perete executată cu genunchii prea puțin flexați - duce la întârzierea efectuării întoarcerii; - împingerea în perete cu un singur picior; 3.4. Procedeul fluture Denumirea procedeului
Nataţie: teorie şi practică by Ovidiu Galeru () [Corola-publishinghouse/Science/1832_a_92286]