1,138 matches
-
fapt în cameră era o liniște nefirească, iar fața ei, ce încerca să se arate senină și calmă, era albă de parcă pierduse sânge, sau de parcă își pierduse cumpătul ei feminin de-o viață la vederea sângelui. Trebuie că fusese tare înspăimântată și zguduită din temelii ca să încuie astfel ușa, însă se hotărâse că trebuie să se întoarcă, și, palidă ca o coală de hârtie, să-și restabilească influența. Dar ceva lipsea. Chiar și cățelul jerpelit și pufăitor a cărui blană albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cum se naște viața și să afli unul din cele mai profunde secrete ale ei. O să fii mai înțelept decât Sfinxul. Te vei uita la misterul universului cu înțelegere deplină! A continuat să-iI zică pe tonul ăsta. Eu mă simțeam înspăimântat și copleșit. Nu numai de furtuna minții lui, măreață cum va fi fost, ci de faptul că încă o dată îmi apărea sub ochi semnul zodiei de recrut în care fusesem născut. Îți spun că asta e o șansă nemaipomenită, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și în grădină . Era cenușie și rece, ca un val înghețat, și făcuse să se aplece capetele florilor nici măcar roua serii nu se mai așezase pe-acolo pe unde cursese tristețea. Știa ce-o să se întâmple: copilul o să se trezească înspăimântat și obosit, mama n-o să mai cânte (și ce glas duios avea!...), n-or să vorbească unul cu celălalt, iar ceea ce este acum doar cenușiu, o să se întunece încet-încet, dar noaptea durerii nu are niciodată bunătatea catifelată și dulce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să fie. Puțin după aceea, am căzut din barca lui taică-meu, m-am lovit și... asta a fost tot. Sunt vreo 30 de ani de atunci. Am uitat cum arăta maică-mea, abia dacă-mi aduc aminte de fața înspăimântată a tatii când m-a scos din apă, știu cum arătau valurile și ciotul acela de stâncă cenușiu, lunecos... dar cam atât. Pe ei însă n-am putut să-i uit: îi văd mereu în noaptea mea și ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nu, nu te strâmba ! Unde-ai mai văzut tu doctorie bună ?! (apoi, spre copilul de pe scaun:) Mâine dimineață mă întorc ; dacă îi e tot așa, îl ducem la spital. (și iese, târșâind pașii "bătrânește") Copilul de pe scaun : (se ridică, pare înspăimântat; ceea ce urmează spune frângându-și mâinile și mergând încoace și încolo, câțiva pași prin "cameră") Nu se poate ! Asta nu se poate ! Cum o să-l ducă pe frate-miu la spital ? Ce să fac ? Ce să fac ? (aleargă la pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cam de vîrsta ta, prima și singura mea iubire, a întins la fel brațele spre mine, spunînd cam aceleași vorbe. Apoi, la cîteva zile, cînd tatăl meu a fost închis, m-a părăsit. Ba mai mult: cînd l-am căutat, înspăimîntată de ce-i cu mine, rugîndu-l să mă ajute, s-a eliberat violent din atingerea mea și a ieșit trîntind ușa mare a Universității, nu înainte de-a-mi fi spus: Ce dovadă ai că-i al meu? Cine-o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să se întoarcă. Dacă-ți face scandal Theo, crezi că ăla-și mai amintește? Cum să nu?! Dimineață a venit de și-a cerut scuze că mi-a zis nu știu ce aseară. Mai rar oameni ca dom' Muraru! Muraru?! tresare Maria înspăimîntată. Da. Inginerul Muraru de la noi, de la Sinteză; înainte a fost conferențiar în Iași. Nevastă-sa ce ți-a zis cînd i l-ai dus aseară beat? întreabă Maria vrînd să pară indiferentă. Cine a văzut-o? Era după ușă, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
parte prin faptul că sunt mult mai bătrână și că ți-am fost un fel de mamă. Nu te-am lăsat să crești. Lucrul ăsta trebuie recunoscut mai curând sau mai târziu. Sorbi din pahar. Nu mai arăta atât de înspăimântată. — Scutește-mă de aiurelile astea medicale, pentru numele lui Dumnezeu, am spus, mi se face silă. Părăsește-mă pentru că ai chef de alt bărbat, hai să spunem lucrurilor pe nume, să nu ne-ncurcăm cu explicații pseudoștiințifice. Dar de plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
unde locuiau români intelectuali și prosperi, alături de familii evreiești Înstărite. Pentru a ilustra subiectul, autorul a ales locatarii unuia dintre imobilele cu locuințe de pe Aleea Alecsandri, blocul nr. 5. Acești cetățeni români au fost puși, pe neașteptate, În fața unor evrei Înspăimântați, plini de sudoare, bătuți și sângerând (parte dintre ei erau grav răniți, deoarece fuseseră Împușcați În timp ce Încercau să evadeze), care au Încercat, cu ultimele lor eforturi, să fugă de o moarte sigură, conduși doar de instinctul primar de autoconservare, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
Rozanov, o metodistă dârză, ciolănoasă, deloc intimidată de faimosul ei fiu, fusese bună cu George. Nu voia să-și mai amintească de acea zi. Probabil că fusese foarte fericit atunci. Acum, în sfârșit, bolnav de îngrijorare și de o bucurie înspăimântată, ajunsese în fața ușii și își apăsa degetul pe sonerie. Părerile difereau în privința faptului dacă John Robert Rozanov era „în felul lui“ un bărbat chipeș sau dacă era una dintre cele mai urâte creaturi care existat vreodată. Era înalt, fusese întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
meduză uriașă. Se opri din înot ca să se uite la hidoasa apariție și descoperi că era un mic mamifer patruped, cățelul Zet. George scoase un strigăt de surpriză și milă. Acum vedea clar botișorul ținut cu disperare în sus, ochii înspăimântați, labele care abia mai mișcau. O clipă mai târziu, câinele dispăru, ridicat cu forță pe coama unui talaz. George îl urmă cu repeziciune, încordându-și disperat ochii ca să poată desluși micuța creatură neajutorată. Dar privirea îi fu distrasă de imensitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
auzi. Storurile Papucului, coborau acum, unul câte unul obturând lumina care scăldase peticul de pajiște. Afară se porni un murmur dezaprobator, urmat de râsete. Tom alergă spre casă. Hattie, întinzându-și brațele ca să tragă storul din camera de zi, strigă înspăimântată văzând o față ivindu-se de cealaltă parte a geamului. Tom bătu în geam: — Nu te speria, sunt eu! Pot să intru? Hattie îl privi fix o clipă, apoi trase storul cu un gest violent. Tom, țopăind în fața altei ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și ai avut dreptate. Mi-ai acordat încrederea dumitale și ai avut dreptate să mi-o acorzi. Nu sunt o persoană coruptă. Am vegheat asupra lui Hattie ca asupra unui obiect sacru - și acum sunt atât de răscolită și de înspăimântată... am făcut tot ceea ce ai dorit să fac și v-am slujit pe dumneata și pe Hattie cu absolută loialitate și dăruire. Ba chiar mai mult de atât. Nu poți înțelege? O iubesc pe Hattie și te iubesc pe dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să stea rigidă și să se uite la el. George sorbi o înghițitură de whisky, continuând să citească scrisoarea. Apoi își înălță privirile către ea. — Ce s-a întâmplat? A, Tom. Așază-te aici lângă mine. De ce ești atât de înspăimântată? N-ai de ce să fii. Haide, așază-te. Diane se lăsă pe canapea, alături de el, și George îi cuprinse umerii cu brațul. Ea își îngropă fața în mâneca lui. — Am crezut că ai să te superi pe mine din cauza lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mâna lui Ruby în mâna ei și să-i spună: „Ruby, dragă, suntem împreună de foarte multă vreme, încă de pe când eram copii, și acum am ajuns amândouă bătrâne. Vino să stai de vorbă cu mine. Nu te teme. Ești înspăimântată? O să am grijă de tine, n-am să te părăsesc“. Alex se întrebă: „Oare știe că am de gând să plec? Ea are un al șaselea simț sau așa ceva. Poate să știe?“ Nimic n-ar fi împiedicat-o pe Alex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deschise, în sala de baie. Când repetase scena din imaginație, George se văzuse împingând cu mare precauție patul în baie, și apoi oprindu-se să se asigure dacă marginea dinspre căpătâi se afla direct deasupra bazinului arhiplin. Acum însă, graba înspăimântată și îngrețoșătoare care pusese stăpânire pe trupul lui îl făcu să împingă cu violență patul de îndată ce pătrunsese în sala de baie, astfel încât partea din față alunecă pe lespezi; patul s-ar fi prăbușit de-a dreptul în bazin dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pietre din pavaj sau cocktailuri Molotov, figuri Încrîncenate sau În plină suferință, un șir de scutieri ai miliției Înghesuind un grup, oameni ale căror chipuri abia se ghicesc, pentru că sînt făcute terci, apoi poze cu mineri care umblă printre civili Înspăimîntați ținîndu-se de gît, Îmbrăcați mizerabil, murdari, fluturînd pe deasupra capetelor răngi sau cozi de lemn, dar foarte veseli... un astfel de grup vorbind deasupra unei grămezi care a fost pînă nu de mult o persoană, un om, un braț i-a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de întrebări roiesc în jurul acestei idei pentru a-i determina substanța. Și El e singur, și singurătatea Lui e fără îndoială tristă ca toate singurătățile”. Marga Popescu tresări. O asemenea vorbire nu mai auzise până atunci și se întrebă, aproape înspăimântată, dacă-i aparține sau nu. „Nu, nu se poate”, gândi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gândurilor, dar căldura după-amiezii de vară îi moleșea, voința că rămase întinsă, fără vlagă pe canapeaua joasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Își întoarse privirea către mine, zâmbi: - Nu-ți fie teamă, primul judecător îți vei fi tu însuti, iar tu nu ai greșit, pentru că între lege și neputință, ai salvat ideea de bine în slujba bunei-credințe. - Așa ceva nu se poate, strigai înspăimântat... El dispăru, și noaptea aceea de vară mi se păru colosală când, de teama singurătății, deschisei ferestrele. 4. De atunci totul căzu în uitare. Era la sfârșitul verii când o scrisoare a învățătorului ne anunță, pe mine și pe soții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de documente cu nume ciudate și complicate. Secretarul, ca să râdă de el, Îi dădea lămuriri anapoda ori ridica din umeri. Porcii se speriau, dar nu aveau loc de Întors ori de țopăit, că s-ar fi scufundat În mâl. Grohăiau Înspăimântați și se grăbeau, cu micii demoni În spinare, să străbată apele Împuțite. Cum ajungeau la mal și prindeau pământ tare sub copite, se scuturau și o luau la goană. Oamenii, care nu uitau niciodată să-i aducă aminte că Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât putu de tare către bătrânul care se făcuse mic de tot, În josul coastei: „Uite ce-mi face, nea Mitule, nici acuma nu vezi că-și bate joc de mine?” - și-i arătă fața de guzgan, fără să se vădească Înspăimântat, ci mai degrabă cu Încântarea celui căruia i se adeveriseră vorbe ce nu fuseseră crezute. Mitu Păcătosul și Necredinciosul se Întoarse către el cu tot cu Ied, Îl cercetă cu luare-aminte, clătină din cap cu bunătate și Îngăduință, apoi urlă la rându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
proptindu-se, ca la armată, pe coate, palme și genunchi, Rândașul izbutise, până la urmă, să pună mâna pe un vițel alb, cu ochii nefiresc de mari. Îl târâse până În mijlocul țarcului și-i sucise capul. Vițelul se prăbușise, mișcându-și Înspăimântat și cu disperare picioarele În aer. Rândașul se azvârlise peste el și-l ținea bine, ca pe o ibovnică nărăvașă. Veterinarul părea că se bucură de priveliște. Se uita zâmbind la omul cu minte puțină care se zbătea În murdăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
suspendase - Într-o zi ploioasă - scroafa pe care trebuia s-o taie de Crăciun, așa cum văzuse el că se Întâmpla la abator, ca să nu se mai tăvălească nici animalul, nici oamenii ca toți dracii prin nămol. Frânghia de care porcul Înspăimântat atârna cu picioarele din spate În sus s-a rupt În zvâcnetul suprem de Împotrivire, când cuțitul pătrunsese, căutând beregata. În agonie, porcul o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
portiera hodorogită Împinsă cu umărul, și Învelitoarea de pe banchetele sparte. Pe ea, apoi, fără să știe, se așezase, proptind cu brațul sănătos pe cel frânt, În curtea plină de bălării a unui profesor bețiv, ca să privească, mai mult fascinat decât Înspăimântat, incendiul care Își repezea flăcările până la cer. După ce soldatul Cătănuță fusese Încătușat, cu tot brațul care Îi atârna, și zgomotele se potoliseră În curtea Îmburuienată, poetul și pictorul Marin Foiște găsise acea pânză pătată de sânge și plină de țărână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
arătarea cu ochelari de motociclist peste un chip de iepuroi zâmbăreț și care ținea În labele fără degete o pușcă În toată regula. Strânsese, fără să-și dea seama, hățurile În palme și scăpase lanterna aprinsă printre picioarele calului care, Înspăimântat, bătuse de câteva ori pe loc din copite și o luase la o goană turbată, mușcându-și zăbala și Însângerându-și botul. Băieții se despărțiseră fără vorbe multe, mersese fiecare la casa lui și a doua zi se arătaseră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]