1,988 matches
-
să mai facă. Or, eu chiar că nu mai știam ce să fac. M-aș fi desprins de pe talpa sandalei, dar cădeam tot pe piatră. Și m-aș fi uscat așa, în pustiu, aiurea. Măcar în buzunarul acela sărac și întunecos era tot pustiu, da' măcar stăteam la umbră... stăteam și așteptam. Sigur că nu m-ar fi mâncat. Cine bagă în gură o biată sămânță rătăcită cine știe de când în buzunar ? Doar și firimiturile alea de pâine stăteau uitate acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o scurtă analiză a situației, Toader a acceptat ideea lui Păpădie. Cât ai clipi, Păpădie era deja la câțiva pași de traseul șoselei, ștergându-și din mers urmele cu una din crengile aduse cu noi. Îndată și-a arătat profilul Întunecos șirul de camioane grele. „Ce-o fi În ele?” - mă Întrebam, urmărind cum miriapodul se târâie pe albul zăpezii. Îl invidiam pe Păpădie. Știindu-l Însă dotat pentru cercetășie, aveam mare Încredere că va fi cu o mie de ochi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
scară în spirală, luminată slab din loc în loc de câte o ferestruică cu geamurile murdare. Când ajunseră la ultimul etaj, se opriră puțin ca să-și tragă sufletul și să se orienteze, apoi o luară spre dreapta, pe un coridor strâmt și întunecos, cu miros de aer umed și stătut, de-a lungul căruia se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
întreruptă de vorbele aspre a doi bărbați necunoscuți care au venit să ne scoată din beci și ne-au urcat fără nici o explicație într-o căruță la care era înhămată o vacă. Unul din ei a luat dintr-un cotlon întunecos al beciului gemăntănașul meu cafeniu, dar când am făcut un gest să îl recuperez am fost imediat oprită cu o lovitură brutală. Simțeam că nu mai puteam suporta lovituri și m-am lăsat păgubașă. După peste trei ore de hurducături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
care dânsa a învățat să scrie, să citească, să deseneze și pe care și-a descărcat o parte din ofurile unei adolescențe chinuite cum nu ar trebui niciodată să existe. Continui deci. Trei săptămâni de așteptări în gări pustii și întunecoase, așteptări angoasante a sinistrelor sunete metalice : se atașau noi vagoane, alte și alte vagoane roșii. Nu cred că îți poți imagina promiscuitatea, lipsa totală de igienă în care am petrecut cele trei săptămâni, cu toate că cei din familia Cozmei erau oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
seama c-o fac și greu mă controlez. Dar, ei bine, da! În profunzimea ei, ființa umană este un univers fantastic afundat tot numai în bezne, iar, dintre toate sufletele, al meu pare că se găsește în străfundurile cele mai întunecoase și mai umede. Să mă ia dracu’, dacă mă mai înțeleg vreun pic! De fapt, mă simt de parcă aș fi deja cu un picior în iad... Dar, la urma urmelor, cui i-o fi păsând? Absolut nimănui, știu, și cred
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
bucată bună de timp, mai ieșea puțin la vedere. În momentul când băiatul a avut puțin timp să se uite la cer, Soarele tocmai atunci părăsea bolta cerească și Noaptea în brațe cu Înserarea se grăbea să-și întindă mantia întunecoasă și aripile reci peste pământ. În acel moment Norocel și-a luat la revedere de la tata până a doua zi, hotărând că este vremea să facă cale-ntoarsă. De această dată a hotărât să urmeze sfaturile zânei. A legat lanterna în jurul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
este în parte se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil, când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin. Acum rămân acestea trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
a mea. Ambuscada În martie, noaptea se lasă devreme. Mai dăinuia o spuză de lumină sus pe cer; dar străzile strâmte, sub streșinile Întunecate ale acoperișurilor, erau negre ca gura lupului. Căpitanul Alatriste și colegul lui aleseseră un drumeag Îngust, Întunecos și pustiu, pe unde cei doi englezi urmau să treacă obligatoriu ca să ajungă la Casa cu Șapte Hornuri. Un mesager le transmisese ora și itinerarul. Le mai furnizase ceva, și anume cea mai recentă descriere a călătorilor, pentru a preîntâmpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sale spre gâtul aceluia și Își retrase puțin cotul ca să i-l străpungă fără probleme și să Încheie afacerea. Cruțați-l pe camaradul meu. Auzi dumneata. Trebuie să fii bătut În cap sau englez ca să strigi așa ceva pe o străduță Întunecoasă din Madrid unde plouă cu pumnale. Și atunci, din nou, englezul făcu ceva ciudat. În loc să ceară Îndurare pentru sine sau - era clar că era un băiat viteaz - să apuce micul jungher inutil pe care Îl purta la cingătoare, Îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
care să Încurce lucrurile. Ba chiar, În cel mai rău caz, italianului putea să-i vină cheful să se Întoarcă fluierând tiruri-ta-ta, cu Întăriri, ca să-și termine treaba. Gândul acesta Îl făcu să arunce o privire preocupată drumeagului Întunecos din spatele lui. Trebuia s-o șteargă, neapărat. Cine v-a trimis? insistă englezul. Fără nici un răspuns, Alatriste se duse să-și ia capa și și-o aruncă strânsă pe un umăr, lăsându-și liberă mâna ce manevra spada, pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
privește. Englezii schimbară iar câteva cuvinte. Cel În gri părea să reflecteze, cu brațele Încrucișate și cu bărbia sprijinită pe degetele mare și arătător. Un gest neobișnuit, plin de afectare, mai potrivit cu palatele elegante din Londra decât cu o străduță Întunecoasă din partea veche a Madridului, dar la el probabil uzual; ca și când era deprins să ia adesea poze Îngrijite În fața oamenilor. Așa alb și blond cum era, avea aerul unui fante sau al unui curtean; dar adevărul e că se bătuse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-și dizgrația regală și totodată necălcându-și promisiunea, să manevreze suficiente apropouri, gesturi, subînțelesuri și tăceri grăitoare, pentru ca atât monarhul, cât și favoritul său să Înțeleagă, Îngroziți, că imprudenții călători fuseseră cât pe ce să fie lichidați pe un drumeag Întunecos din Madrid. Explicația sau cel puțin câteva din cheile care Îi fură suficiente lui Diego Alatriste ca să-și facă o idee despre cine și ce era În joc Îi parveniră prin gura lui Guadalmedina; acesta, după ce Își petrecuse jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
istoria suedeză a despăduririlor prin foc. VIGNETA Pianul mecanic pe care bunicul îl primise în dar de Crăciun și care, ca să spun așa, ar fi trebuit să ia locul bunicii mele moarte a fost mutat în camera din spatele bucătăriei, încăperea întunecoasă de sub brazi. Mi-amintesc cu adevărat toate acestea? Mama la pian, capul tăiat al Sfântului Ioan Botezătorul, tata în pantaloni verzi, cu jambiere, gândurile lui despre creierul decongelat al bunicului, numele aruncătorului de flăcări, Tempus, melodia „Când scorușii înfloresc“, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
mai rămânea în compartiment / doar scheletul de sticlă / dinafara trupului / privindu-te cu niște ochi nevinovat de mari / și aici / și dincolo / deja nicăieri". Alteori, poemele dezvoltă o retorică spectaculoasă. Iar discursul pare să aparțină unuia care, înaintând prin locuri întunecoase, încearcă să le desțelenească: se revoltă, își explică, se căinează, se revoltă, își mângâie spiritul însingurat. Poemele sunt scrise, mai întâi de toate, pentru a umple niște prăpăstii din propriul interior. Dacă au fost, totuși, exprimate, este pentru că au hotărât
Bijuterii întoarse pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7385_a_8710]
-
Am trecut pe lângă Universitate, dar n-am intrat. Probabil că nu s-a schimbat nimic. Acum ceva timp am trecut pe acolo, a fost o întâlnire cu studenții, și mi s-a părut că nu se schimbase nimic. Era la fel de întunecos, îndrăgostiții se așteptau ca de obicei unii pe alții la cele două statui din hol, culoarele erau în continuare sumbre și răcoroase. Doar oamenii tineri schimbă ceva din tot acest peisaj. Îmi plac pentru că sunt critici, iar atitudinea critică e
Gabriela Melinescu - „Vulnerabilitatea, asta e marca talentului“ by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7410_a_8735]
-
din zilele petrecute acolo lumea literară mi s-a părut mai frumoasă decît e în realitate și mi-am dorit foarte mult să ajung să fac parte din ea. Dar nici mai tîrziu, cînd i-am descoperit și zonele mai întunecoase, nu aș fi schimbat-o cu alta, în iluzia că ar putea să fie mai bună. Lumea fabuloasă din care veneai mi s-a arătat prin emoțiile transmise de poeziile primei tale cărți Pasărea tăiată, Puii din scorburi, Sturionii. Cînd
Ileana Malancioiu: „Dumnezeu nu ne pune la nesfîrsit mîna în cap" by Lucia Negoiță () [Corola-journal/Journalistic/6761_a_8086]
-
e totodată un criteriu al succesului. Un teren numai bun pentru a construi pe el bucăți antologabile. Cele trei gradații ascendente, chiar dacă dispuse altfel în decupajul versurilor, conduc la o aceeași concluzie, de două ori mai intensă: „înaintez pe culoare/ întunecoase și reci. cât un copil lepădat/ mi s-a făcut inima. aici între ziduri/ ca-ntr-o bulă de liniște/ zac cei care-au trecut prin zidurile realității/ psihopații/ paranoicii/ oligofrenii/ mama// aici totul e verde/ zidurile ușile aerul nebunia
O poezie de succes by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6776_a_8101]
-
țărmului. își plecă o dată botul uscat spre luciu, apoi iar rămase neclintită. Din nesfîrșite depărtări răzbăteau vibrările melancolice ale cornului, tot mai stinse; bătaia copoilor amuțise; sara venea, și prin bradul de pe pisc trecu o oftare. în liniște, pe cerul întunecos din fundul apei, începu să tremure lacrima de aur a celei dintăi steluțe. Căprioara avea un muget abia auzit, și ochii îi luceau în cea din urmă lumină a malului. Așa sta singură și murea, sub pletele mestecenilor cu trunchiuri
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
metode". Cîinele bun, cîinele rău? Cel care ți se uită în ochi, te ghicește și te ajută, te apără? Cel care te latră, te mușcă, se uită la tine ca un diavol, te urmărește să te termine într-un colț întunecos dintr-o noapte de toamnă cețoasă? Pare că azi nu s-a schimbat nimic de milenii. Cei cărora le e frică și strigă "la luptă!" și, deopotrivă, cei cărora le plac patrupedele și strigă "în tranșee!" au, desigur, cîte ceva
Cîine bun, cîine rău by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7824_a_9149]
-
mieunat simplu, dublu și triplu./ M-am răsturnat din ceasul în care eram multiplu" (Pisicile cerului) În sfârșit, pre bucuria multora, antologiei nu-i lipsesc japonezismele (Sei șonagon), chinezismele ("E foarte greu de prins o mâță neagră într-o cameră întunecoasă, mai cu seamă când ea nu-i acolo" - Proverb chinezesc), ba chiar și parabolele budiste. Care este oare deosebirea dintre un câine și o pisică? Răspunsul îl dă Ira Lewis: "Cel dintâi cugetă într-astfel: Ei mă hrănesc, mă protejează
Din lumea paralelă a pisicilor by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7683_a_9008]
-
ci mi-am luat picioarele la spinare alergând prin mlaștini. Și în urmă mea alerga Sânto, pe jos, urlând înjurături în engleză și spaniolă. Am reusit sa ajung la ocean fără să mă prindă din urmă, pentru că era o noapte întunecoasa, fără luna. Am zărit un stâlp de debarcader, m-am agățat de el și m-am scufundat sub structura platformei, rămânând suspendat chiar la nivelul apei. Am încremenit în această poziție până când Sânto, care nu era un ogar de vânătoare
Tennessee Williams - Memorii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/7113_a_8438]
-
esenței lui. Îți pierzi naivitatea și putința de idealizare, căpătînd în schimb acea formă de cinism matur care echivalează cu stingerea vînei creatoare. Un medic, obișnuit să-și păstreze vigilența la treapta lucidității raționale, nu mai are înțelegere pentru laturile întunecoase ale talentului. Tot ce e tenebros și irațional îi repugnă, iar talentul cere un teren premorbid și tulbure. Vrem nu vrem, predispozițiile artistice nu-și ating apoteoza decît pe fundalul unei naturi patologice. În sine, ele nu sunt nici morbide
Între caduceu și liră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7148_a_8473]
-
-o legau de-un simțământ al propriei importanțe, ca și de-acela de a-și plânge de milă. Inima-mi evadă, deși eram pe stradă - acum înaintam în altă lume. Căci totul intrase în comuniune, arborii șiroind de apă, străzile-ntunecoase și picurătoarea lumină a stelelor, ce-și răspândea unda în sufletul meu. Barcă Vocea ta - îmi făurește spațiul unde, cutezând să intru, voi viețui eliberată. E-o călătorie afectuoasă, precum îmbrățișarea unor arbori. Ei își îndoaie ramurile, se pleacă de
Poeme de Morelle Smith by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7165_a_8490]
-
în dormitoare se auzeau dușurile și radiourile. M-am dus pe faleză și am așteptat autobuzul la nesfârșit. Nimeni și nimic nu mă aștepta. Am mers ore în șir pe Quinta Avenida și până la urmă am luat-o pe străduțele întunecoase din Miramar ca să scurtez drumul. Dintr-o vilă se auzea o muzică deosebită. Era jazz, ultraclasic, bine ritmat. Se auzeau zgomote de farfurii, iar râsete stridente acompaniau pianul. L-am recunoscut imediat pe Frank Emilio. Militarul care păzea casa era
WENDY GUERRA by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/4921_a_6246]