343 matches
-
erau în principiu dragi. Dar mă așezam într-o parte mai îndepărtată a sălii. Într-o zi, m-am așezat accidental între ei doi. Afară era o căldură de infern. Corpurile lor emanau o răcoare atât de plăcută, atât de învăluitoare, poate din cauza culorii, încât mi s-a părut că mă refugiez pe pământul viu al copilăriei mele. De atunci nu m-am mai mișcat de lângă ei. Mă atrăgeau perceptiv, tactil, olfactiv. Am scăpat, prin apropierea fizică de ei, de forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nască atunci pline de arome de timp vechi, încărcate de aburul greu al nostalgiilor și amintirilor nenăscute încă. Cuvinte tăinuite până atunci în cine știe ce cotloane de suflet și el chemându-le, născându-le și mistuindu-le apoi în dansul acela învăluitor. Se sprijini ușor de umărul lui, cu ochii închiși, lăsându-se dusă de insul acela apărut din senin. Se juca ușor cu degetele pe spatele ei și se înfiora de atingere, ca și cum o pisică ar fi pipăit-o cu ghiarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
e gen greu), nu era teatru „de proză”, nu știm unde să încadrăm spectacolul, era teatru „de vioară” sau „la vioară”, dacă putem spune așa, dar Octavian Iacob (ajutat de un violonist strălucit și el) cântase în fiecare spectacol live, învăluitor, captivant, cucerise publicul din săli, se știa de mult că farmecă lumea, că vocea lui caldă înflăcărează oamenii, ar fi putut să-i poarte după el, să-i ducă unde ar fi vrut, parcă le ștanțase memoria - erau ca puii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
speranță și de îndoială? Încă n-am spus nimic. ― Brad? spun eu în sfârșit, când mi-am recăpătat suflul. El nu spune nimic, doar încuviințează din cap, după care mă cuprinde în brațe și mă îmbrățișează. E o îmbrățișare imensă, învăluitoare, și în cele câteva secunde cât sunt în brațele lui, mă simt ca și cum am așteptat toată viața acest moment. ― Nu-mi vine să cred că ești aici! spune el în cele din urmă, când îmi dă drumul. Stăm amândoi acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de câteva minute și eu mă străduiam pe ascuns să-l zăresc în agitația umană. A pornit-o în zigzag prin piață fără să spună un cuvânt, i-a scrutat marginile, după care a traversat iar locul prin căldura dogoritoare, învăluitoare. Nici urmă de câine, nici urmă de Shadow. Ne-am despărțit și am alergat în cercuri tot mai largi, întorcându-se tot mai rar pentru mângâierile de încurajare. O oră mai târziu alergam de unul singur pe Seventeenth Street, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de a-și petrece timpul e să râdă. Ce bine de el! — Ar trebui să aprinzi lumina, i-am sugerat Ioanei, căci glasul ei în întunericul crescând suna din ce în ce mai departe. Razele lămpii, trezite din beznă, ne readuseră în cal dul învăluitor al încăperii încărcate de amintiri. Foto grafiile, tablourile, instrumentele muzicale, culorile și volumele își reluară prietenoase locul uzurpat de lăsa rea nopții. — Iar m-ai păcălit! M-ai pus să vorbesc numai eu, se încruntă Ioana. — Nu e încă timpul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
fiecare lună, brațele lor se făceau mai puternice, Drusus și Gajus se înălțau. Era o pornire de orgoliu: „Toți trei, viitorii stăpâni ai lumii pe care ne-au furat-o“. Ea rămânea tăcută în strânsoarea îmbrățișării lor, care era - multiplicată, învăluitoare, caldă - cea pierdută a lui Germanicus. Dar, fără ca ea să-și dea seama, după moartea tatălui lor, băieții erau schimbați, de nerecunoscut, într-atât încât viața surorilor lor mai mici era cu totul separată de a lor. Primul născut, Nero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Cu toate că nu era membru al consiliului și deci nu avea cum să prindă glas pe acolo, când s-a propus proiectul de hotărâre în privința aceasta, a pornit să cuvânteze el. Niciodată nu am auzit un glas mai dulce și mai învăluitor, care îndemna să votăm cea ce dorea el, vorbea atât de frumos, de curgător și convingător încât simțeai de emoție cum îți sar, pe rând, toate plombele din gură. După o asemenea cuvântare, demnă de un discipol strălucit al preacuviosului
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
și cu părul ei roșu. S-a dus acasă și-a tirat rochia a roșie pe hoit și, deodată, 50 DANIEL BĂNULESCU străduiau să ne înfășoare, treptat, în pânza de păianjen a sporovăielilor lor... - Pe al cincilea monarhist - reluă strategia învăluitoare negriciosul - l-a ouat mă-sa cu șmecherezul de-a se găsi, cu hoitul, exact în aceiași vreme, în două locuri complect diferite... Bei, ca exemplu, aici cu el o bere în București, la cârciumioara de-i zice "Rateu", dar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
declanșă în București, la Sala Palatului, o plenară a Partidului Comunist Român. La puzderia de plenare ale Partidului, n-ar fi avut de ce să fie considerată nici atâtica, eveniment major. Oha, eveniment major! Firesc, cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu se întinse învăluitoare și plicticoasă pe șesul celor șase ore obișnuite. Cârmaciul o pronunță la fel de bâlbâit. O coregrafie, fluturând din brațe, cam la aceleași pasaje. Atâta doar că, spre final, din mijlocul seninului pasaj destinat tradițional siderurgiei, Brav Conducătorul își zburli părul de pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de nenorocirile care năpădesc peninsula, trupele lor fiind acuzate că aduc cu ele epidemii și distrugere. Mai trebuie să convingem Veneția, Milano și Florența să-și dea uitării disputele, pentru a face front comun împotriva imperialilor. Își luă o voce învăluitoare și se aplecă în față, așa cum făcea de fiecare dată când voia să facă o confidență: — Am socotit de asemenea că trebuie începute negocieri cu otomanii. În ce mod? Nu știm. După cum nu știm nici ce am putea obține. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
noi, apoi ne-a părăsit. Nu mai voia să se lase fiert de aparenta mea indiferență cu care mă lăsam purtat printre acele ruine ale durerii, părând doar preocupat să nu-mi cadă cumva mâna de pe behind-ul Esterei, atât de învăluitor legănat prin tot acel ținut al groazei. I-am dat dreptate inginerului care, scuzându-se că are treabă la comandament, ne-a spus că mai putem să ne plimbăm încă o jumătate de oră. „Nu mai mult“, a precizat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ei. Doar să fiu cât mai mult lângă Lia. Când mă plictiseam, ieșeam afară și o așteptam, plimbându-mă prin jurul Bibliotecii. Mă atrăgea mai mult grădina de la „Cina“. Răzbăteau de acolo zumzet de voci și sunetele unei orchestre, cu melodii învăluitoare. Îmi era însă rușine să intru la „Cina“. Mi se părea că sunt prea țăran pentru un astfel de local. Una dintre primele mele experiențe bulversante din contactul cu Bucureștii am trăit-o însă la colțul străzii Boteanu cu actuala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
întruna draperiile trase. „Ascultă“, mi-a spus Ghidale, trecând în fața mea. A început să îngâne o melodie într-o limbă necunoscută. Îi auzisem de multe ori pe evreii din R. vorbind, dar cuvintele cântate acum de prietenul meu sunau altfel, învăluitoare, chemătoare, venite parcă pe o pală de vânt. Cântând, Ghidale făcea și unele gesturi, de parcă implora spre cer, parcă îi arăta Celui de sus că îmi cântă mie cântecul acela neînțeles, bucurându-se că poate face asta în fața mea, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ce, n-aveam și la Moscova votcă?“ L-am urcat în taxi. Aproape adormise. I-am spus șoferului unde să-l ducă. Matvei începuse să cânte ceva. Avea o voce groasă, răgușită, venind parcă din plămâni cavernoși. O voce ciudată, învăluitoare, ca un geamăt de om bolnav, crustat de tăieturi adânci, care nu se mai ostoiesc. O voce stranie, în trupul lui firav, de lungan gata parcă să se îndoaie după cea mai mică pală de vânt. Părea fragil Matvei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ea. Oricât am încercat să mă feresc, tot o simțeam pătrunzând în mine (sau eu în ea?), într-o abandonare neputincioasă, fără rezistență. Una din obișnuitele atingeri în înghesuiala din transportul în comun. Agasantă și scârboasă, uneori. Excitantă și învăluitoare, alteori. Oricum, prilejuri de apropiere dintre necunoscuți, anoste, animalice și efemere. Nu astfel de apropieri, de atingeri mă fascinau la ea. Cât misterul unor coincidențe din acestea. Începusem să fac din aparițiile ei un fel de semne prevestitoare ale celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în R. și despre Ghidale, cu timbrul lui cu marele fluture care tot zbura. I-am spus atunci și despre cântecul de Hanuca pe care mi-l cântase Ghidale, melodia lui zglobie și cuvintele acelea neînțelese pentru mine, dar calde, învăluitoare. A zvâcnit din pat și, făcând o adâncă plecăciune, a murmurat câteva cuvinte. „Astea erau?“, a zâmbit Ester. Și tot ea a adeverit. „Astea, că le cântam și noi în copilărie, la Botoșani. Ne lua bunicul de mână și înconjuram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rușinam, ca niciodată, de dorința izbucnită. Mă lăsam doar copleșit de mica taină pe care Ester o oficia chiar atunci, pogorâtă ca dintr-un timp din care nu mai răzbeau decât lumina stinsă a orașului de afară și cuvintele acelea învăluitoare, ciudate. Păreau, într-adevăr, cuvintele pe care mi le cântase Ghidale. Am rugat-o să-mi traducă acele versuri. Ester a izbucnit în râs: „De ce vrei să afli ceea ce nu-i pentru tine? Nu se pot traduce astfel de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel de râcă a sufletului, o surdă neliniște: dar dacă, totuși, mi-a fost dat să scriu ceva și nu voi mai reuși să-l scriu? Dacă mi-am irosit viața doar pe câteva himere? Și pe băutură... Tot mai învăluitor sentimentul singurătății. Mă simt fără liman. Cei foarte apropiați mie, de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care le-au purtat, care le-au dezmierdat. Uneori, ștergându-le de praf, simt parcă, încă vie, căldura strânsorii mâinilor de peste timp. O solidaritate, blândă și supusă mângâiere de peste vremi, venită de la cei de demult, întăritoare în zădărnicia ei, dar învăluitoare, amețitoare ca un sorb care te cere, te ia și te duce iar și iar în golul acela de timp în care instinctiv te ascunzi când toate pierdute îți par. În golul de timp al istoriei tale din străfunduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și de Lia. Întărâtat i-am spus: „Vreau să te fut“. O împingeam spre o bancă de lângă cuier. „Ce te-a apucat?“ „Vreau s-o facem acum!“ M-a privit dintr-odată schimbată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
strice și l-am învățat. Sculptorul ridică ochii în tavan. ― Ce oameni, domnule! Ăla, complet sonat, aude pași, asta... Gata! Eu unul m-am săturat! Las dracului totul și plec! Dar știu în aceeași clipă că nu va abandona. Glasul învăluitor al Melaniei Lupu însăila o melodie dulce. ― ... un studio elegant... cele mai scumpe modele din Paris... o galerie personală. În Haiti, ca Gauguin... studii la Roma... femei încîntătoare... Gîndiți-vă, domnule Matei, gîndiți-vă bine. Matei scrâșni din dinți. " Mă ard, dar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
încercați! Apoi se făcu liniște. Se auzeau doar hohotele sculptorului. Bătrâna îl atinse. ― Hai, domnule Matei! ― Pleacă! Nu vreau să mor... Dinții îi clănțăneau. Striga bezmetic: Alecu... moartea... nu vreau... Melania Lupu se aplecă și mai mult. Glasul avea accente învăluitoare. ― Vă iert! Trebuie să mă ascultați, să scrieți câteva rânduri. ― Nu sânt Moș Crăciun, scânci celălalt. ― Câteva rânduri, doar, le scriem împreună. După aceea veți dormi. Nimeni n-o să vă mai supere. ― ... are un sac cu ghips... și sânge... cum
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]