1,342 matches
-
vândut, București, 1989; Király László, Oastea uitată, București, 1981; Kányády Sándor, Monolog interior cu ușa deschisă, București, 1982; Deák Tamás, Istorisiri nemaiauzite, București, 1982; Szilágyi Domokos, Aterizare forțată, București, 1985; Mózes Attila, Epilog la un adio, București, 1986; Vásárhelyi Géza, Șarja de cavalerie, București, 1987; Farkas Árpád, Cântec de fluier, București, 1988; Markó Belá, Despre natura metaforelor, București, 1989, Timp canibal, Cluj-Napoca, 1997; József Attila, 32 poeme, București, 1995, Poeme, București, 1996; Kiss Gy Csaba, Europa centrală. Națiuni, minorități, București, 1997
DRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286882_a_288211]
-
concesie evidentă făcută „realismului socialist”. De la șaisprezece ani, D. a prezentat diferite piese de teatru unor persoane și instituții abilitate, dar abia în 1934 i se va juca pe o scenă bucureșteană comedia O crimă pasională (publicată în 1941), o șarjă prea dezlănțuită, ce viza moravuri sociale capabile să întoarcă lumea pe dos. Lăudată pentru inventivitate și curaj de unii cronicari, piesa (montată și la Cluj) i-a scandalizat pe alții. O altă satiră - Codrul Vlăsiei, refuzată cam în același timp
DRUMES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286883_a_288212]
-
tensiunea de substrat a cărții. Ca intermezzo între două cărți, F. practică o publicistică la granița cu proza alertă, degajată; secvențe citadine, contraste pitorești (patosul aclimatizării la metropolă, maliții de blochaus și tramcar) nasc replici de un haz destins, spumos, șarje duios vitriolante „à la nenea Iancu” alteori, o satiră subțire a vulgului ubicuu, în „fișe”, schițe de portret, „momente”. Dany, protagonistă într-o altă încercare de roman (din care s-au păstrat fragmente), lua asupra sa ceva din acest duh
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
oarecum generalizată, dar nu și abstractizată”. În actul de valorificare a semnificațiilor, criticul împinge pe scriitor de la spate, aducându-l în prim-plan. Apăsarea insistentă, pentru efecte scenice, pe note de caracter relevante demonstrează la memorialist mai curând propensiune spre șarjă decât dorința pătrunderii psihologice. Moralist sever, criticul își ia toate precauțiile să apară în fața posterității sub masca unui ironist detașat sau chiar a unui observator clasic, educat să cultive serenitatea. Resemnarea, întâlnită frecvent și în corespondență, e negreșit sinceră. Incontestabil
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
viața cotidiană, a cărei banalitate este caricaturizată. Intervenția unei breșe în monotonia existenței - prin intermediul unui element ce sparge tiparul rutinei - provoacă degringoladă, răstoarnă scara așa-ziselor valori, percutează ansamblul stereotipiilor care dau suport traiului de zi cu zi. Efectul de șarjă vine și din studiul de caractere, a căror dominantă, amplificată, ridiculizată, face evident contrastul dintre aparență și esență (Vrăbioiul alb, Trombonul misterios, Jertfa laudei ș.a.). Socialul, politicul intră deopotrivă sub lupa scriitorului, orice amănunt, la prima vedere banal, lipsit de
HOTNOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287457_a_288786]
-
îi sunt proprii, ele se înscriu printre paginile cele mai bune ale genului. Portretizarea subtilă, descrierile ambianței naturale, desenul unor medii, mai cu seamă chipul urbei moldovene, și evocarea lirică, referința la operă și citarea unor caracterizări sau aprecieri memorabile, șarja îngăduitoare și replica epigramatică, amănuntul pitoresc și anecdota savuroasă sunt chemate să stea alături de mărturisirile celor evocați, înregistrate într-o prezentare policromă, predominant lirică, de reală frumusețe. Peste două sute de figuri ieșene (și nu numai), în primul rând scriitori, dar
LEON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287777_a_289106]
-
o ură patologică față de mamă, Zoe - mama vitregă care iubește cu pasiune alt bărbat ș.a.m.d. Septima. Câinii (1902), dramă cu intenții satirice, face din aceeași tagmă a politicienilor, împărțită în „dulăi, potăi, javre”, obiectul unei critici virulente, „sarcasmul, șarja, grotescul fiind fructificate în creionarea unei faune politice care îi prevestește pe T. Mușatescu, G. M. Zamfirescu, M. Sebastian” (Doina Modola). O altă dramă, A zecea. I.N.R.I. (1904), scrisă în versuri, urmărește câteva episoade din viața lui Iisus Hristos. Perspectiva
LECCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287764_a_289093]
-
cărui fantomă - în ipostaze felurite - cutreieră nu o dată prozele lui A. E. Baconsky, n-are cum privi cu mândrie spectacolul acesta atât de puțin sobru al urmașului dedulcit la efectele școlii bizantine”). Se detașează, în sensul gustului conservator al criticului, șarja lansată în direcția experimentală a noului psihologism din anii ’60-’70, căruia nu îi lipseau, e drept, rigiditățile, mimetismele și naivitățile începutului: „Plictisiți de a fi purtat pe umeri atâta vreme un cap normal, unii dintre eroii acestor prozatori prizează
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
parodia ș.a.). Un comentator spiritual, malițios, pus pe arțag se arată a fi R. în Cronicele sale din „Epoca”, reunite în 1888 în volumul Cronicele lui Max (1886-1888). Cu o limbă rea și ascuțită, Max, aflat în opoziție, batjocorește în șarje brutale oamenii politici aflați la putere (liberalii, în speță), speculând cu o regretabilă insistență chiar defectele lor fizice. Când renunță la poanta de un gust dubios, publicistul practică o cozerie acidulată, dezvăluindu-și oarecare aptitudini narative (ca în notele de
ROSETTI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289375_a_290704]
-
caută cu dinadinsul să pună în contrast vechiul, ilustrat de figura odioasă a unui mare moșier, și noul, întruchipat de tineri comuniști. O melodramă, Sărutul în fața oglinzii, ia în dezbatere o temă socială. Nu lipsite de vioiciune, comediile recurg la șarja pe care o provoacă stâlcelile de rostire și încurcăturile de situații (farsa Nepotul din Giurgiu, pusă în scenă la Teatrul Național din București, 1946-1947), dezvăluie o intenție satirică (Domnul director general, reprezentată la Teatrul Giulești în 1954-1955, Calul troian) sau
SAHIGHIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
autohtonă, din creația populară, ea cată să fie „expresia vieții unei nații”. Prețuitor al tradiției, ideea moștenirii culturale („clironomia părintească”) apare, la el, ca o consecință firească. Pe de altă parte, precursor al junimismului prin criticismul său, scriitorul anticipează, prin șarjele împotriva „imitației necugetate” și a stricătorilor de limbă, campania pe care o va desfășura Titu Maiorescu. Cerând unui critic să aibă o „giudecată nepărtinitoare”, el refuză să admită ceea ce numește „socotințile judecătorești”. Unele chestiuni de măiestrie artistică, de stil, de
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
efecte ilare din cauza contrastului între aspirațiile nobile și modalitățile derizorii alese spre a le împlini - condiția ascezei, lupta între spirit și trup. Acolo unde prozatorul abandonează asemenea personaje, propice scrisului său, zâmbetul face loc satirei brutale, cinice, cu apel la șarjă, la indiscreție, iar rezultatele sunt modeste, acuză lipsa de gust, vulgaritatea. De valoare mai scăzută se arată și scrierile pe subiecte laice. Spre a-și asigura existența, sub pretextul criticării unor moravuri, S. produce în serie cărți superficiale, cultivând comicul
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
violent sarcasm în intervențiile pe teme politice (îndeosebi în chestiunea angajamentului României alături de Antantă, opțiune dezastruoasă în ochii săi), K., partizan al Puterilor Centrale, își lansează argumentele și într-o broșurică, Rusia în fața cugetărei românești (1915). O vervă corozivă degajă șarjele lui de pamfletar. Bun cunoscător al literaturii franceze, el se oprește cu un prilej sau altul asupra câte unui scriitor, făcând, în manieră empatic-impresionistă, notații ce pivotează în jurul unor formulări sesizante. Apelul generos la metafore nutrește o frazare nu lipsită
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
și 26 decembrie 1899. Redactată și scrisă în întregime de Al. Cabazan, care iscălea Cz., Alcazar, Ban, Alban, Profetescu, Polin, Tică Ghimpe ș.a., gazeta conține pagini cu un umor de bună calitate, în care critica, superficială, a societății stă alături de șarjele îndreptate împotriva colegilor de breaslă. Se vizează parvenitismul, șubrezenia moravurilor burgheze, cabotinismul unor poeți pesimiști (Radu D. Rosetti), într-o manieră veselă, ușoară, fără fulgerările satirice de mai târziu ale lui Cazaban. Nu lipsesc nici schițele ușor licențioase, pe gustul
BOLTA-RECE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285810_a_287139]
-
decembrie 1938 până la 5 februarie 1939. Director: Alexandru Pogonat. Intenția publicației e de a aduce, în spiritul ironic și mușcător al lui G. Topîrceanu, o notă de pitoresc și inedit, dar mai ales de amuzament în viață literară locală, prin șarje amicale și ironii bine direcționate la adresa unor excese și fenomene de „personalism” exagerat ale unor „vedete” ale literaturii momentului. Colaborează cu versuri George Lesnea, Ștefan Ciubotărașu, D. Florea-Rariște, Petre Stați. Proza publică Alexandru Pogonat și Adrian Păscu, acesta din urmă
STATU PALMA BARBA COT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289888_a_291217]
-
adună laolaltă încercări critice ponderate, adesea mărturisind o remarcabilă justețe și acuitate a opiniilor, cu amintiri revelatoare despre scriitorii pe care autorul i-a cunoscut (St. O. Iosif, D. Anghel, Panait Cerna, Emil Gârleanu ș.a.) și cu portrete, uneori chiar șarje, în care ironia de calitate face casă bună cu aciditatea notelor pamfletare (N. D. Cocea, D. D. Patrașcanu). Cartea include fericit și rândurile dedicate lui Mihail Sadoveanu, prieten ceva mai vârstnic, cunoscut în perioada viețuirii la Fălticeni. Informațiilor biografice, prețioase
SAVEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
lor, cu poreclele care îi transformă, pe unii, în personaje. Sunt și secvențe aburite de tristețe, însă episoadele amuzante (farse, pozne, felurite năzbâtii) precumpănesc. E parcă o întrecere între șugubeți în „pururi vesela și animata societate a Junimii”, calambururile, poantele, șarjele cordiale sau corozive (nu toate debordând de umor) înlănțuindu-se ca într-un „carnaval”. În înmănuncherea de medalioane Mușchetarii literaturii române moderne S. își controlează pînă la un punct pornirea de a privi lucrurile în latura lor jucăușă. Nu convinge
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
sunt ilustrate și prin traduceri din literatura dedicată înfruntărilor militare. Sunt tipărite tălmăciri din Alphonse Daudet (Stegarul, Cea din urmă lecție. Povestirea unui mic alsacian, Asediul Berlinului), Guy de Maupassant (Războiul, Bătrânul Milon), L. N. Tolstoi (Pentru ce?), Émile Zola (Șarja de la Rozenville), Arthur Conan Doyle (Contele din Castelul Negru). Unele texte au caracter ideologic (Romain Rolland, Din două rele, cel mai mic. Pangermanism, panslavism?). Altele sunt reportaje de front, semnate de autori diferiți atât sub aspect valoric, cât și ideologic
SAPTAMANA RAZBOIULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289483_a_290812]
-
ȘARJA, publicație apărută la Bârlad, săptămânal, în două serii, de la 26 noiembrie 1922 până la 22 aprilie 1923 și de la 26 martie până la 12 noiembrie 1933. Are subtitlul „Organ de polemică literară, politică și socială”. De la numărul 3/1922 prim-redactor este
SARJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289501_a_290830]
-
privind activitatea sindicatelor provoacă mari nemulțumiri care se manifestă În Capitală la Începutul anului 1902. La 12/25 februarie 1902 s-a ajuns chiar la confruntări violente Între manifestanți și armată În fața sediului Camerei Deputaților din dealul Mitropoliei și doar șarjele cavaleriei au putut să disperseze mulțimea. Au fost operate numeroase arestări, peste 150 . Carol I scrie surorii sale, Maria de Flandra, la 20 februarie/5 martie 1902: „Camerele noastre discută momentan legi care conțin mult material exploziv și Bucureștiul (căci
REGELE CAROL I ŞI CRIZA FINANCIARĂ DIN ROMÂNIA (1899-1902). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SORIN CRISTESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1274]
-
maltratat, declară greva foamei. Nutrind simpatie pentru opțiunile lui Marin Oprea sau expunând principii troțkiste, revoltatul Bordea pare mereu partizan al vreunei erezii. El suportă cu mai multă ușurință lagărele de prizonieri decât lumea profitorilor de război. Sub tonul de șarjă umoristică, adoptat în relatarea episoadelor din lagăr, la fel ca în memoriile lui George Banea sau ca în producțiile versificate ale lui T. însuși din perioada prizonieratului, se deslușesc pregnant ororile războiului. Scriitorul a cultivat și cronica rimată sau parodia
TODIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290205_a_291534]
-
al memoriei afective, narațiunea este sincopata, planul interiorității îl înglobează pe acela exterior. Lumea provinciala apare configurata de o privire proaspătă, într-o gamă de înfățișări tratate în registrul observației realiste, în cel al reveriei juvenile sau în cel al șarjei caricaturale. Interesantă este, tipologic, „existența celor trei tineri «furioși»” (Cornel Regman), creionați cu dezinvoltura. O carte de povești și povestiri morale, Nufărul alb (1982), preceda alt grup de române: Urmașii lui Euclid (1986), explorare epica a mediului școlar din Brașovul
TOPOLOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290229_a_291558]
-
la elemente mitologice, balade și chiar romanțe. Ironia își află locul și în povestirea scurtă, în anecdotă și în epistolă. O formă adecvată pentru afirmarea unor opinii critice îndrăznețe, des folosită de redactori, este schimbul de replici pline de subînțeles. Șarja este de multe ori rezultatul unor parafrazări după proverbe și maxime. Însoțite, de cele mai multe ori, de texte versificate, caricaturile sunt destul de reușite. Cel mai adesea acestea ilustrează alegerile de deputați pentru Dietă, divergențele politice și moravurile familiale. În 1865 și
UMORISTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290338_a_291667]
-
pătăranii despre care „nu multă lume știe”. Trezește interes curiozitatea diaristului pentru fenomenele stranii, care depășesc înțelegerea imediată. Suculente sunt secvențele din lumea teatrului, ce tind să se rotunjească încet-încet într-o istorie anecdotică și pitorească a scenei românești. Între șarjă și „autoșarjă”, U., pe cale de a deveni el însuși un personaj, își dezvăluie, dar rar și cu fereală, filonul de gravitate. Dacă îi plac hoinăreala și câte o prelungită zăbavă cu amicii e și din „teama de singurătate”, ce poate
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
ridiculizat prin echivalare cu personaje grotești, colorate cu umor acid sau negru, precum Popeye sau „piticul sulfamidă”, probabil fără pereche în literatura românească din epocă: „Spanacul de tip nou îi seamănă leit/ lui Popeye - numai frunză, nici o floare - / și prima șarjă din acest spanac/ suge un deget-pai din autodotare. De-abia-și mai mișcă Popeye ochiul vânăt/ de-atâta întuneric proclamat drept văz/ el, impostorul muribund, încă șoptește:/ «Mănânci, tu, neam al meu, mănânci (o)văz!?»” sau „Cum aș putea să-i iert
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]