KorAP: Find »[drukola/base=șopron & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...36 >

899 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

drumul și trebui să se întoarcă înapoi. Acu iar începea să se mânie. Dar când ajunse într-un târziu la casa chihaiei, îndârjirea căzu: carul sta gol în mijlocul ogrăzii și boii mestecau o leacă de iarbă la adăpost, subt un șopron. Intră în tindă. Îndată simți blândețea focului. Dar lângă vatră, jos, slab și sfârșit, plin de noroi, hoțul de lemne. L-am adus... zise încet, c-o privire ciudată, chihaia Gavril. Tare-i slab... A mai avut el un val

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în toate părțile, în urmă, de unde venea el, și spre răsărit până la apa Prutului. Călcase poște, fără să dea de o așezare omenească; ținuturile de la Jijia și de la Prut pe-atuncea erau niște pustietăți. Niță trecu printre coșere. Într-un șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe ceea lume... Grăind așa, pășea mărunt, și opincile-i nerase de porc fâșâiau prin bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu la bordeiul lui săpat în pământ. Intră el întăi, coborând; intră după el și drumețul într-o încăpere mică, lipită cu lut și humuită. Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine. Nici curtea n-avea împrejmuire. Prin șoproane umblau oameni: argați aduceau caii în grajduri; prin dosul curții trecea o cireadă de vite într-o pulbere deasă, care se înălța până la cer. Glasurile haidăilor sunau necontenit, chemând, îndemnând, amenințând. Din când în când izbucneau sudălmi aspre și vuiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ș-atâta bănet?“ Într-o zi liniștită de brumar, sâmbătă după-amiază, flăcăul se sui în deal la bordeiul humelnicului. De când venise pe moșie, nu mai dăduse pe-acolo. Las’ că nici n-avusese vreme. Moșneagul era pe lângă vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu, moș Tentea ieși cu scurtătura și cu sudălmile lui. Ai, bată-te șepte draci! marș, Colțun!... Dulăul se trase mârâind la un dos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lunece așa de ușor din mână. Simți numai că a fugit de lângă dânsul; auzi ușa bordeiului închizându-se și zăvorul sunând. Iar Colțun începu iar să latre cu mare mânie. —Care-i acolo, măi? răcni iar glasul cel somnoros de la șopron. Și Niță se strecură repegior pe drumul pe care venise și se lăsă la vale. „Șerpoaică fată, se gândi el. Știe cum să vorbeascăși cum să se poarte la vreme de noapte... Parc-am auzit-o râzând după ce-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
că nu-i la tine. Credeam că te-ai dus fără buzdugan la fata lui Tentea. —Bade Sandule, lasă-mă... Eu n-am inima dumnitale... Își trase pe ochi gluga, și stătu un răstimp la îndoială: să se îndrepte spre șoproane, ori s-apuce drumul, spre zarea necunoscută. Faliboga îl privea țintă; parcă aștepta ceva. Apoi iar îl apucă pe Niță de cot și-l întoarse în loc. —Măi Niță, zise el scurt și mai răgușit parcă: nu te mai duce, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
durere, cum n-am fost eu! Târziu suiră din căldura bordeiului în noaptea neagră de toamnă. Bătrânii se pregăteau de culcare; numai Gheorghe Barbă ieși învălit în suman, ca să mai vadă ce fac boii boierești și flăcăuașii care dormeau în șoproane cu ei. Niță Lepădatu mergea alăturea de Faliboga și Iana umbla înaintea lor. —Iano, zise vătaful, tu intră și te culcă. Eu mi-oi lua calul să dau un ocol - și mă-ntorc îndată... Femeia dispăru în umbră. Faliboga își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se trăgea îndărăt. Pe când se întorceau, Faliboga mormăi: —Iaca, acu-i vremea cea bună... O cunosc eu... Pot veni doi-trei și-ți scot cele mai bune vite, dacă n-a fi o leacă de pază... Trecând iar pe la coșere și șoproane, strigă, cu glasu-i aspru, și oamenii de pază îi răspunseră somnoroși. Tot așa de somnoroși și de înăbușit zăpăiau și dulăii - o dată, de două ori, pe urmă parcă-i apăsa în amorțire negura ploii. Târziu se opriră înaintea curții. —Doarme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se domoliră ploile, dar vremea rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță: Începe iarna ca nealtădată, zise el; semn rău, măi prietine!... Dă, răspunse flăcăul, iernile-s grele, și noi suntem în mâna lui Dumnezeu... Ți-i bun cojocul? ai opinci largi?... te-i întoarce și tu cu spatele la ea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
suntem în mâna lui Dumnezeu... Ți-i bun cojocul? ai opinci largi?... te-i întoarce și tu cu spatele la ea și-i lăsa-o să treacă... Apoi altceva ce-i de făcut?... răspunse Lepădatu râzând. Vătaful trecu cu calul spre alte șoproane. Acuma în jurul curții murmura viață mai multă. Ciobanii aduseseră oile la vale, în perdele. Vitele toate erau îngrămădite în șoproane. Toată gospodăria întinsă a boierului se strângea la un loc de frica iernii. Vântul cel rău parcă-i răscolise pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i lăsa-o să treacă... Apoi altceva ce-i de făcut?... răspunse Lepădatu râzând. Vătaful trecu cu calul spre alte șoproane. Acuma în jurul curții murmura viață mai multă. Ciobanii aduseseră oile la vale, în perdele. Vitele toate erau îngrămădite în șoproane. Toată gospodăria întinsă a boierului se strângea la un loc de frica iernii. Vântul cel rău parcă-i răscolise pe toți. Umblau în toate părțile în sara asta de început de iarnă, vorbeau mai vioi, strigau și-și chemau cânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
se puse un abur pe ochii albaștri. Bordeiele acestea îmi aduc aminte de poveștile cu cărbunarii pe care le ceteam la pension... Grămada bordeienilor venea ca o turmă sfioasă și mulțumită în urma lor. Și boierii cotiră spre perdele și spre șoproanele vitelor. —Gospodăria mea e foarte sumară... șoptea cuconu Jorj, c-un ușor zâmbet de stânjenire pe față - dar aici nu putem face altfel. Suntem în pământuri nouă. Ea îl privi zâmbindu-i dulce. Era într-adevăr foarte frumoasă și gingașă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
să cercetez dacă s-a împlinit ce am poruncit dimineață... Porni mormăind într-o parte, și Grecușor o împunse la fugă ca o iazmă, sărind cu pași mari prin troian. Cu dulăul la picioare, Niță Lepădatu așteptase pe stăpâni lângă șopronul vacilor. Îi văzuse îndreptându-se spre el, se descoperi de departe; dar privirea care scânteia în blănița albă lunecase numai asupra lui, trecuse în altă parte; boierii se întorseseră și Niță rămăsese la locul lui, cu căciula în mână. Faliboga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe la noi, căci secerătorii i-au datla pământ tot holde grase... Aici e binecuvântat pământul. Gheorghe Barbă, din fundul bordeiului, grăi și el. Atuncea, la secere, zic și eu că-i de trăit aici. Bărbați și muieri, de umplu toate șoproanele... Ș-apoi vorbă și râsete și cântece, sara, pe la focuri... Așa-i când îi lume multă. —Spune, măi Barbă, spune! zise Faliboga. Atuncea-i de tine! Atuncea cânți tu și șăguiești cu fetele... Îți aduci aminte de pe când erai tânăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
alte nopți tot între ele dorm!... răspunse flăcăul depărtându-se. Întăi îi veni gândul să se repeadă până în deal la bordeiul humelnicului, să mai vadă pe Marghiolița și să mai schimbe două vorbe cu ea; dar pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de ghiață și omătul mărunt își căuta cu îndărătnicie loc în toate ungherele îmbrăcămintei; iar pe sus se simțea că lunecă un fel de șuvoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de ghiață și omătul mărunt își căuta cu îndărătnicie loc în toate ungherele îmbrăcămintei; iar pe sus se simțea că lunecă un fel de șuvoi nemărginit și iute. Până la șopron, Lepădatu simți că vifornița s-a întărit. Găsi pe flăcăuași strânși la un loc; îl așteptau. Îi sări și Sărmanu înainte și prinse a i se gudura la picioare. Vitele stăteau neclintite prin întuneric. Niță le simți neliniștite, cu capetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
văd că pe voi v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi... Duceți-vă și vă hodiniți... Băieții se strecurară spre bordeie și închiseră poarta de stuh în urma lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai mult se bizuia pe buzduganu-i de alamă. Îl scoase și-l așeză să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întuneric, căuta să privească în juru-i; se gândea ce să facă pentru astâmpărul vitelor. - Dar și cânele și vitele simțiseră ceva, înaintea omului. Și când simți și omul, era prea târziu. Cu zgomote năprasnice și ascuțite începură să pârâie legăturile șopronului. Îngrozite, vitele se tălăzuiră și se izbiră în toate părțile. Bătut și de valul acesta greu, șopronul începu să se surpe. Mugind, vitele scăpau prin spărturi. Sărmanu avu un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și vitele simțiseră ceva, înaintea omului. Și când simți și omul, era prea târziu. Cu zgomote năprasnice și ascuțite începură să pârâie legăturile șopronului. Îngrozite, vitele se tălăzuiră și se izbiră în toate părțile. Bătut și de valul acesta greu, șopronul începu să se surpe. Mugind, vitele scăpau prin spărturi. Sărmanu avu un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă uriașă plesni pe Lepădatu. Se plecă amețit, căutându-și buzduganul, voind să se apere de un dușman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
paie căzu greu peste el. Se simți pierdut; numai o clipă mai auzi urletul cânelui; chemările-i înăbușite se stânseră în sunetele vijeliei. Dar Faliboga se întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

e de mirare că dăm cu capul de pereți... Îmi place să-mi consider apartamentul din West London drept un cuibușor de playboy, ceea ce, de fapt, nu are nici un efect asupra apartamentului meu, care rămâne o locuință, un bârlog, un șopron - un ogeac nenorocit. Miroase a burlac, a burlăcie: până și eu o simt (nu lăsa singurătatea să îți intre în casă, în oase. După un timp singurătatea îți va pătrunde în oase). Ca un adolescent, tremurând și cu gura deschisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

a răspuns Media, venind către ea. Stop. Domnul Norbert Page era un ins micuț. Purta ochelari bifocali mici, cu rame de argint. Mergea cu pași mici. Bea în cantități mici. Mâinile-i schițară mici gesturi nervoase când descoperi că ușa șopronului nu era încuiată. Alex devenea mult prea bun la mânuirea scobitorii aurii. împinse ușa și Alex îi zâmbi larg, numai inocență și farmec copilăresc. — Alex! spuse Norbert Page, amenințându-l cu un deget pe cât de sever putea. Nu cumva ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]