529 matches
-
mă mai șoca. — Când eram de vârsta ta, am mers în oraș, a spus ea. Și am ascultat la fereastra unui loc unde se mânca. Acolo se găsea o mașinărie cântătoare. Cânta ceva despre o creatură deșteaptă și pusă pe șotii, numită prepelicar. Se teamea de creatură. Și eu m-am gândit: iată un nume de viteaz bun pentru mine. într-o stare de semi-șoc, am întrebat-o: — Dar Demonii? Și vocea mi-a temurat. — Cum ai scăpat de Demonii învolburați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
CINCIZECI ȘI UNU — Neapărat, spuse Iocasta. Du-te neapărat. Virgil stătea în fața ei ca un școlar chiulangiu, își freca mâinile și tot închidea și deschidea gura, ca și când ar fi fost veșnic pe punctul de a oferi o explicație acceptabilă a șotiilor sale. — Du-te, repetă Iocasta. Dacă lucrurile pe care le-am făcut noi pentru tine, lucrurile pe care le-am făcut eu pentru tine înseamnă atât de puțin, atunci, te rog, pleacă imediat. întoarce-te la ea. Aia o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alunițe istorice” iar analizele psihologice sunt „marafeturi uzate” și nu trebuie aplicate în practica creației. Principiul adecvării personajului cu mediul, al legăturii artei cu realitatea este exemplificat printr-o povestire plină de tâlc despre viziunea artistului (un școlar pus pe șotii) asupra pofesorului cu riglă și nas mare: „el puțin ne importă - ce simțim noi la vederea lui, aceea importă și aceea o avem aici întreagă”<footnote Ibidem, p. 37. footnote>. Cultul senzației în locul analizei psihologice la Caragiale a fost observat
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
sfârșește numai pentru a reîncepe”<footnote B. Elvin, op. cit., p. 5. footnote>. Într-un joc mecanic, ființe complet „despersonalizate” prin caracterul mimat al acțiunilor și sentimentelor parodiază existența. Acordând interes formelor „primitive” de teatru, pantomimei, marionetelor, comediei dell’arte și șotiei, circului, farsei populare, Caragiale ne prezintă imaginea unei lumi menținând sub travestiuri și „despersonalizări” impresia că viața se desfășoară într-un circuit închis și fără perspective „un spațiu închis, fără ieșire”<footnote I. Constantinescu, op. cit., p. 100. footnote>. Din acest
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
picior, strigându-ți: „Hai, prinde-mă!“ O ascultam înmărmurită. Era oare cu putință să dăm anii înapoi, să ajungem amândouă pe același culoar al timpului, s-o luăm împreună de la început? — De ce nu? chicoti la capătul firului mătușa, pusă pe șotii. Totul e să mă prinzi! — Într-o carte? am tresărit. — Da, se entuziasmă Ioana deodată. Ne-am putea ascunde printre filele ei, să ne jucăm, așa cum n-am avut norocul s-o facem până acum. Îți promit că din când
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
într-o situație asemănătoare: insuficient pe întîiul, insuficient pe al doilea, și vreo două trei notări cu "rău" pe al treilea! Aceste note proaste se datorau în bună parte neștiinței noastre, însă dușmănia cea mare a profesorului ne-o atrăseseră șotiile nenumărate pe care i le făcuserăm în decurs de un an de zile, spre marea satisfacție a clasei și spre ușurarea sufletului nostru. Ah, dar cu toate acestea, ce plin de amărăciune priveam Cișmigiul pe ferestrele laboratorului, în aceste zile
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
notele, nici prin cap nu-i trecea Chimistului! Dacă mă-ntreba ceva și-i răspundeam frumos, nu-mi punea notă, dacă, însă, nu știam, imediat îmi mai înmulțea seria cu un "rău"! Ce era de făcut? Îmi pierise gustul de șotii și năzdrăvănii. Mai aveam două săptămâni până la sfârșitul anului, și repetenția îmi bătea la ușa. Mă apucai serios de carte și-nvățai într-o zi și o noapte ce nu-nvățasem în două luni de școală; acum știam chimia organică
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ca mine ― doar tatăl lui Hercule se cheamă că am fost, nu?! ― îmi trebuia o duzină de pumni de zeițe... și acelea de categoria grea! CAPITOLUL X GLUME... GLUME... GLUME... Cel mai mare farmec al vieții noastre școlărești îl constituiau șotiile și poznele pe care le făceam. Singurii profesori la care n-a îndrăznit nimeni să facă nici o șotie niciodată au fost: Barosanul și Atila. Încolo n-a existat dascăl să ne predea în cursul superior și care să fi fost
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de zeițe... și acelea de categoria grea! CAPITOLUL X GLUME... GLUME... GLUME... Cel mai mare farmec al vieții noastre școlărești îl constituiau șotiile și poznele pe care le făceam. Singurii profesori la care n-a îndrăznit nimeni să facă nici o șotie niciodată au fost: Barosanul și Atila. Încolo n-a existat dascăl să ne predea în cursul superior și care să fi fost scutit de vreo poznă. Multe și felurite au fost glumele și micile noastre năzbâtii, dar cele mai multe le făceam
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
scârțâia îngrozitor. Oricât de încet și de atent ai fi mers, nu se putea să nu se audă. Și acum, în liniștea impresionantă a nopții, orice zgomot, oricât de mic, căpăta o rezonanță neașteptată! Băieții nu s-au lăsat de șotii nici de astă dată, și s-au apucat să schimbe pantofii pasagerilor, puși în fața ușii, spre a fi lustruiți a doua zi de dimineață. Chiar și pe-ai suplinitorului! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ― Scoală-te, mă... n-auzi, că e șase! ― Aăăăăăoh!... Cât mă
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și Încercă să nu se clatine. Trăia cu această spaimă de ani Întregi. De la Început, de când era doar o fetiță zvăpăiată care Învăța să călărească și să lupte cu sabia de lemn sub privirile bucuroase ale tatălui ei. De când făcea șotii prin casă și de când Îl certa pe fratele ei, Bogdan, că stă prea mult cu cărțile și nu știe ce minune de vară a cuprins Moldova și i-a Înfiorat pădurile. De când aflase că mama ei a dispărut prea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
picior, strigându-ți: „Hai, prinde-mă!“ O ascultam înmărmurită. Era oare cu putință să dăm anii înapoi, să ajungem amândouă pe același culoar al timpului, s-o luăm împreună de la început? — De ce nu? chicoti la capătul firului mătușa, pusă pe șotii. Totul e să mă prinzi! — Într-o carte? am tresărit. — Da, se entuziasmă Ioana deodată. Ne-am putea ascunde printre filele ei, să ne jucăm, așa cum n-am avut norocul s-o facem până acum. Îți promit că din când
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
podele, țîșnind printre degete o hoaspă întărită. În schimb Didina era cochetă și zglobie. Își întrebuința limba ca să strîmbe pe urîcioși, în timp ce Gheorghe nu folosea în acest scop decît pumnii lui de repetent. Dacă mintea băiatului se dovedea greoaie, la șotii era iute. Venise odată cu două aripi de curcan prinse la căciulă. În dorința de a-i zmulge de pe cap podoaba, toți colegii îl ghionteau cu admirație. Uneori maică-sa îl aducea la școală bătut măr. Sătul de batjocură, Gheorghe nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
căzuseră În spinarea lui Lică, el fiind cel mai mare dintre cei patru frați. Nu se pricepea Încă să coacă pâine, dar mămăligă știa. Făcându-se că nu bagă de seamă stânjeneala celor doi, râse ca și cum ar fi pregătit o șotie cuiva și ar fi așteptat cu nerăbdare să vadă ce urma să se Întâmple: „I-am lăsat pe ăia micii fără mâncare. Tata e la muncă. Să vezi chirăială când s-or trezi. N-are nimica! Să mănânce și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că n-am chef acuma de glumele tale tâmpite!”. Ectoraș ciulise și el urechile și se puse pe așteptat răspunsul. Vieru, fără să Întoarcă drăcuiala, cu glas cumpănit și grav care Îi făcu pe ceilalți să-l bănuiască de vreo șotie, Începu să-i lămurească: „Nu v-am spus până acuma nimic pentru că sunteți amândoi gură-spartă și În câteva ore ar fi colcăit pădurea de săpători”. Apoi le povestise, În scârțâitul pedalelor și al lanțurilor, cum Tușa, care În vremuri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-și alunge lacrimile și slăbiciunea. Băiatul Își drese glasul: „Am crezut c-ai dat colțul, băi, Îmbătrânitule În rele, de-aia nu te-am căutat”. „E”, oftă Canafas cam cu năduf, dar și cu glas glumeț, care parcă prevestea o șotie, „păi ai picat cum nu se poate mai bine. M-au atârnat aicea și s-au dus să-și ascută sculele ca să mă belească. Pentru pielea mea răpciugoasă bătrânul Câinaru a și pregătit un butoi cu argăseală. Hoitul o să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unei nopți zbuciumate.Trenurile lor păreau să nu mai vină. Gândurile li s-au așezat alăturea, pe șine, și păreau că se pierd în dansul nebunesc al timpului... Se priveau furiș și nu se mai recunoșteau, de parcă cineva pus pe șotii le schimbase fețele. Nici nu știau că la cele două capete de linii îi așteptau crucile încă mirosinde a vopsea proaspătă.Cruci care le aparțineau și care se asemănau de parcă au fost cioplite din trunchiuri gemene... Și totuși mâinile lor
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
că altfel nu te descurcai. Sigur, sume mici, dar în atâția ani se adună. Și nu i-ai răspuns niciodată. Niciodată, Tolea, niciodată. N-ai răspuns, n-ai mulțumit, n-ai scris un rând. Așa că... dacă nu e cumva altă șotie de-a ta... poți să promiți. Cine știe, ți-ar face și bine. În felul ăsta ai o preocupare, uiți de cele zilnice. — Ce muzică, doctore! Ce benzi... În definitiv, e scrisoarea cumnatei, nu poți ști cine a gândit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până am parcat în fața restaurantului. Întrebarea e: ce motiv avea cineva să ne facă o porcărie ca asta? — O sută de motive, domnu’ Glass. Poate niște copii puși pe năzbâtii. Știți cum e, o mână de adolescenți plictisiți, puși pe șotii. Genul ăsta de vandalism se practică mereu pe-aici. Sau cineva care nu poate să-i sufere pe newyorkezi. V-a văzut numerele de înmatriculare și s-a hotărât să vă dea o lecție. — E ridicol. Să nu vă mirați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
s-a întâmplat în noaptea aia la vila lui Cremenaru, așa încât i-ar plăcea ca Vandam să-l umple de sânge, cum i-a făcut Velicu ei... — Cum îți zice de fapt? — Păi, tot Vandam, rânji el, pus parcă pe șotii. Ce, nu-ți place? — Cum să nu. Îmi place la nebunie, dar presupun că ăsta-i numele de scenă. Poate mai ai și altul. — Toți îmi spun Vandam și mi-ar place ca și tu... Chiar ți se potrivește. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
în gazdă trei soldați tineri. Ei dormeau în casă, lângă cuptor. Noi dormeam sus, în pod. Soldații se spălau la fântână și-și scoteau singuri apă cu ciutura. Armele și le rezemau de fântână. Unul din nemți era pus pe șotii. Ne arăta nouă, copiilor, tot felul de jocuri cu chibriturile, iar pe fratele meu, unchiul tău, l-a lăsat să tragă câteva fumuri din țigară. Poate de atunci s-a ales el cu metehne. Pe de altă parte, poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pun mâna peste plicul cu radiografiile, acel cod secret care va aduce la lumină misterul ce plutește amenințător deasupra noastră. Hai să ne uităm pe ele, îi sugerez eu, încercând să dau vocii mele un ton de fetiță pusă pe șotii, iar el, cu obediența pe care o căpătase în dimineața aceea, îmi spune, nu, nu avem voie să facem așa ceva, de parcă ar fi fost vorba despre o scrisoare intimă a medicului către asistenta sa, iar noi nu eram decât simpli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să înjur, dar în sfârșit cedează. Bineînțeles că sunt isterică: Jake cu siguranță că va aștepta la ușă destul ca să am timp să scot capul pe fereastă; doar n-o să sune și apoi să fugă, precum un puști pus pe șotii. Dar când simți ceva destul de puternic pentru un bărbat care se află sub fereastra ta și care sună la tine la ușă la miezul nopții, logica nu e tocmai cel mai important lucru la care te gândești. Mă aplec puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
încoace, tocmai de la bază! Un pufulete, o potaie hazlie, bearcă, încrucișare ludică de fox-terrier cu maidanez, erupe din întunecime zigzagat, în tumbe și năvălește ca un glonț, direct în pieptul lui Dănuț. De unde se azvârle iarăși la pământ, chitită pe șotii, amușinându-i curioasă pe ciudații companioni ai Lunganului, cu scâncete și cu zvâcnituri frenetice, dintr-un mertic de coadă! Cățelușul mic, mic, mic, ce-avea el pe sub buric? o alintă Dan. Potăița se rostogolește pe jos, printre foi veștejite de brusture
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mai trăiește cumva Todiriță Chitic, prietenul lui cel mai bun din copilărie, din adolescență și din vremea când au intrat în rândul flăcăilor satului. De el îl leagă cele mai multe amintiri, pentru că au făcut împreună cele mai multe năzdrăvănii copilărești, apoi glume și șotii până când au plecat în armată. Fiind duminică, toate verișoarele au venit să-l vadă. Și Todiriță a fost găsit acasă și când a auzit cine îl cheamă, a scos un chiot de bucurie ca atunci când era flăcău. El, după ce s-
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]