1,477 matches
-
silința a face bine când vede câte se împotrivesc fericirii legitime a fiului dumneavoastră și a fetei jupânului Macek, Malgorzata? — Fiu? Care fiu? - clipi doamna Potoțki. — Fiul dumneavoastră, Zbignew - răspunse Metodiu. — Am eu un fiu? - făcu doamna. — Cred - zise Metodiu șovăind - că dumneavoastră sunteți cea mai în măsură să cunoașteți acest lucru. — Știu eu?... - zise doamna. E posibil... Dar, preacuvioase, eu am stat mereu atât de retrasă încât nu țin minte să fi călcat vreodată în străchini. — Nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vai! - făcu Fibbia amintindu-și. — Și după aceea? - zise Tresoro. — Păi aici e aici - continua Amada - că după ce ne-au scos de sub morman, trei săptămâni am umblat ca bete, timp în care am greșit enorm. — Vreți să spuneți că...? - zise șovăind căpitanul Tresoro. — întocmai! - răspunse Amada. Am făcut totul. Am greșit în serie. Se lăsă o tăcere adâncă. Uscată complet, urma de sos se desprinsese de pe bărbia bătrânelului și-i căzu învârtindu-se în poală. Dacă bunul nostru tată, surugiul, auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
făcu Ruxăndrița. — Poftim? - nu înțelese Vodă. — Mi-ai mai zis așa - repetă Ruxăndrița. Te-ai ramolit de tot. Cum ți-am zis? — Așa, „plaiul meu drag”. Nu mai ții minte? — Când? - zise Vodă. — în toamnă, la Soveja - răspunse Ruxăndrița. — Atunci - șovăi Vodă căutându-și cuvintele - hai scoală-te, țărișoara mea scumpă, că ne-apucă noaptea. Episodul 194 FUGA (IIÎ în sfârșit, tânăra domniță Ruxăndrița coborî din așternut și începu să se îmbrace c-o lenevie studiată, prilejuindu-i bătrânului Vodă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îndârjirea care transformaseră biserica creștină într-o instituție bicefală, cu creierul într-o parte și ideile într-alta. Unul din iezuiți, mai tinerel, avea fața ciupită de asceză. Când se-ncrucișară, iezuiții salutară cu tărie: — Ad majorem gloriam Dei! Metodiu șovăi o clipă, apoi găsi compromisul retoric salvator: — în veci, amen! Episodul 202 PAPA în vremea când se petrec întâmplările din această istorisire, pe scaunul pontifical odihnea Papa Grigorie al XV-lea. Se născuse într-o familie săracă din împrejurimile Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ce dracu’ vrei să văd? Pariez pe un coi că jigodiile astea n-or să apară nici morți. Încercăm sau așteptăm să se întunece? — Noaptea s-ar putea să fie și mai rău, și nu e vreme de pierdut. Armeanul șovăi câteva clipe, dar apoi ridică brațul și, în timp ce bolborosea ceva, făcu un semn hotărât, indicându-le să avanseze: — Ce-o vrea Dumnezeu! Apoi strigă din răsputeri: — Desfășurați-vă! Repetă ordinul prin radio, pentru ca al doilea grup, care aștepta pe partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
alții. — Vântul se întețește - șopti pe neașteptate armeanul. — Spre est se menține constant, deocamdată - răspunse beduinul. Roagă-te să continue așa, că altfel o să-ți pierzi camarazii. Cel mai rău va fi în zori. — De ce? — Atunci e momentul când vântul șovăie dacă să se potolească sau să bată cu furie. Vulturii ne vor da de știre. — De ce vulturii? — Aici miroase a hoit. Dacă sosesc în zbor de departe, înseamnă că vântul se liniștește. Dacă-și caută adăpost și-și ascund capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
erau în putere, agitau brațele cu disperare, cu toate că știau aproape sigur că cei de sus nu puteau să-i vadă. Aici, aici! - strigau într-un impuls din cele mai stupide și inutile. Soarele începu să se înalțe la orizont. Vântul șovăia. Vântul a fost și va fi întotdeauna, până la sfârșitul veacurilor, regele de incontestabil al deșertului, cel care dă naștere râurilor de dune, cel care îngroapă cele mai mari orașe și cele mai fertile oaze sau cel care, pe neașteptate, descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
seama, o înălțime de aproximativ opt metri și o suprafață de, să zicem, tot cu aproximație, o sută de metri pătrați. Perdele masive și mov, pline de praf, aproape că acopereau geamurile la care mă tot holbasem în vreme ce încă mai șovăiam în fața clădirii, astfel că foarte puțin din lumina naturală putea pătrunde în interior. Un candelabru asemănător celui din încăperea precedentă, numai că aprins, era motivul pentru care acești oameni se prelingeau scăldați într-o lumină galbenă și bolnavă, deși puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ori ar fi fost mai potrivit să acționeze de unul singur. Influența pe care o avea bătrânul asupra oamenilor era prea mare și, deși i se părea puțin probabil, se temea ca nu cumva chiar unii dintre băieții lui să șovăie, ori poate chiar mai rău, să-i ia apărarea. Pentru prima dată, durul căpitan spetznatz era pus în dificultate. Se gândea chiar că nu va izbuti să ducă la bun sfârșit misiunea primită. Nu mai avusese de a face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la culcare. Pic de somn. — Cel puțin deschide-ți cadoul Înainte să mergi să te culci, a zis tata. Mi-a arătat pachetul Învelit În celofan pe care Îl depusese cu o seară În urmă pe masa din sufragerie. Am șovăit o clipă. Tata a Încuviințat. Am luat pachetul și l-am cîntărit. I l-am Întins tatei fără să-l deschid. Cel mai bine ar fi să-l returnezi. Nu merit nici un dar. — Darurile se fac pentru plăcerea celui care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ale pieptului său luxuriant. Tata bătu din nou: — Fermín. Hai, deschide-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se auzeau de la Căpitănie. — Tu, Daniel, du-te și-l caută pe doctorul Baró, care stă aici, la doi pași, pe Riera Alta la numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să-i spun lui frate-meu și are să-ți smulgă capul ca pe un dop. I-am Întins mîna. — Mi se pare corect. Prieteni? Mi-a oferit-o pe a ei. — La ce oră ieși de la școală vineri? am Întrebat. Șovăi o clipă. — La cinci. Am să te aștept În claustru la cinci fix și, Înainte să se lase noaptea, am să-ți dovedesc că există În Barcelona ceva ce Încă n-ai văzut și că nu te poți duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nerăbdătoare să iasă din locul acela. — Aproape, am zis. Mai Înainte mi-ați spus că, la puțin timp după ce Julián a plecat la Paris, a venit o scrisoare pentru el, Însă taică-su v-a spus s-o aruncați... Portăreasa șovăi o clipă, apoi Încuviință. — Scrisoarea am pus-o În sertarul de la comoda din antreu. Dacă cumva franțuzoica s-o Întoarce Într-o zi. O fi tot acolo... Ne-am apropiat de comodă și am deschis sertarul de sus. Un plic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
tot ca nomazi, prin mijlocirea forței și a fricii, copleșind demografic și economic lumea, băgând groaza în europeni, care se așteaptă ca în orice clipă să vadă aceste imense armate apărând la orizont. Apoi această primă formă de organizare negustorească șovăie: insecuritatea din Asia încetinește schimburile la foarte mare distanță; răcirea climei reduce pofta pentru călătorie. în 1348, o teribilă epidemie de ciumă venită în Europa prin Turcia și Mediterana ucide o treime dintre europeni și întrerupe circuitele de schimb; porturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
stranii și teribile, în caracterul său exista ceva scandalos, iar soarta pe care a avut-o a cuprins nu puține elemente patetice. La timpul potrivit s-a născut o legendă plină de atâtea amănunte, încât un istoric înțelept ar fi șovăit, s-o conteste. Dar cu siguranță că reverendul Robert Strickland e departe de a fi un istoric înțelept. El a scris biografia lui Charles Strickland în mod declarat „pentru a îndepărta anumite concepții greșite care s-au răspândit“ cu privire la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mult la el. Mi-a zâmbit ca să-și ascundă sfiala și am avut impresia că se teme să nu fac și eu vreo ironie dintre acelea pe care o asemenea mărturisire i-ar fi stârnit-o negreșit lui Rose Waterford. Șovăi o clipă și ochii ei căpătară o expresie de duioșie: — Nu pretinde că ar fi un geniu. Nici măcar nu câștigă prea mult la bursă. Dar este extraordinar de bun și de cumsecade. Cred că mi-ar plăcea foarte mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că viața de altădată s-a sfârșit definitiv. Era imposibil să mai menținem conveniențele sociale. — Presupun că ați prefera să plec, i-am spus colonelului, ridicându-mă. Bănuiesc că ai auzit că ticălosul ăla a părăsit-o, izbucni el. Am șovăit puțin. Apoi am răspuns: — Știți și dumneavoastră cum bârfește lumea. Mi s-a spus vag că ceva nu e în regulă. — A fugit. A plecat la Paris cu o femeie. A lăsat-o pe Amy fără un sfanț. — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că nu el e omul care ar trebui să meargă. N-o să facă decât să strice lucrurile, și pe altcineva nu văd pe cine să rog. Glasul îi tremura puțin, drept care am simțit că aș fi o brută dacă aș șovăi cât de cât. — Bine, dar n-am schimbat nici două vorbe cu soțul dumitale! Nici nu mă cunoaște. Probabil o să-mi spună să mă duc la naiba. Asta n-o să-ți facă nici un rău, răspunse zâmbind dna Strickland. — Dar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Deodată chicotit: — Groaznică sarcina asta a dumitale, nu? — Mde, nu prea știu, i-am răspuns. — Păi uite ce e, dă-i drumul, ca să scapi de ea, și pe urmă putem să avem și noi o seară agreabilă și distractivă. Am șovăit. — V-a trecut oare prin cap că soția dumneavoastră e teribil de nefericită? — O să-i treacă. Nici nu pot descrie răceala extraordinară cu care mi-a dat acest răspuns., M-a descumpănit, dar mi-am dat toată osteneala să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la mijloc o femeie. Presupun că a cunoscut vreuna din astea... din prietenele cu apucături artistice, și aia i-a sucit capul. Deodată, în obrajii palizi ai dnei Strickland a apărut o pată de culoare. — Cum arată femeia asta? Am șovăit puțin. Știam că ceea ce voi spune va cădea ca o bombă. — Nu e nici o femeie la mijloc. Colonelul MacAndrew și cu nevastă-sa își exprimară neîncrederea, iar dna Strickland sări în picioare: — Vrei să spui că n-ai văzut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dat fiori de gheață. — Mai știi ceva de soțul dumitale? Nu. N-am mai auzit nici un cuvânt. Se prea poate să fi și murit. S-ar putea să-l întâlnesc la Paris. Ai vrea să-ți aduc vești de la el? Șovăi o clipă. — Dacă e la mare ananghie, sunt gata să-l ajut puțin. Am să-ți trimit o mică sumă de bani și i-ai putea-o da treptat, după nevoie. Foarte drăguț din partea dumitale, i-am răspuns. Dar știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
caracterului său. Pentru că simțeam acest lucru, spre deosebire de alții, mie Dirk Stroeve nu mi se părea pur și simplu un motiv de batjocură. Colegii lui de breaslă nu-și ascundeau disprețul pentru lucrările lui, dar el câștiga destui bani și nu șovăia să-și deschidă larg punga. Era mărinimos, iar cei nevoiași, râzând de el pentru că avea naivitatea să creadă poveștile referitoare la necazurile lor, împrumutau cu nerușinare bani de la el. Era foarte emotiv și totuși simțămintele lui atât de ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dna Stroeve. Râzând, Dirk se întoarse către mine ca să-mi explice: — Vezi tu, l-am poftit într-o zi să vină aici și să se uite la tablourile mele. Ei bine, a venit, i-am arătat tot ce făcusem. (Stroeve șovăi o clipă jenat. Nu știu de ce începuse povestea aceea care nu-i era deloc favorabilă. Acum simțea o oarecare ezitare s-o mai continue. Totuși o reluă.) S-a uitat la... la tablourile mele și n-a zis nimic. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bezna cea mai adâncă, venea de la o lucarnă. — Strickland! am strigat. Nici un răspuns. Totul, era într-adevăr teribil de misterios și mi s-a părut că Stroeve, aflat la un pas în urma mea, tremura din tot trupul. O clipă am șovăit dacă să aprind un chibrit. Am deslușit cu greu un pat aflat în colțul camerei și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai un chibrit? Glasul lui Strickland, venind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se smulse din îmbrățișarea lui și se șterse la ochi. — Lasă-mă în pace! zise ea, dar cu oarecare blândețe. Iar apoi mi se adresă mie, încercând să zâmbească: Ce părere ți-ai făcut despre mine? Stroeve, privind-o perplex, șovăi. I se încruntase fruntea și gura roșie se bosumflase. Îmi amintea în mod ciudat de un cobai agitat. Va să zică răspunsul tău e nu, iubito? zise el în cele din urmă. Ea făcu un gest de plictiseală. Era istovită. — Atelierul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]