344 matches
-
mă sperie, am trăit aici lucruri mult mai rele... Își pusese atunci mîna peste a ei, iar ea Închisese ochii, lăsîndu-l definitiv singur. În sala mare a infirmeriei, pe care o supravegheau doi paznici nemișcați, Arthus nu mai auzise decît șuierul continuu al aparatului de monitorizare. Lucas și Marie, aflînd de moartea lui Yvonne, avură măsura cinismului teribilului bătrîn. Le dădu prin minte bănuiala că poate avea și un amestec În moartea ei, dar raportul medical era categoric: moartea fusese indubitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ulcioare pline Ce-n hangița-aduce must Mă îmbăt, sînt treaz, te gust Cît în brațe te-oi mai ține Berze-n sud își poartă gușa Ploi cu frunzele valsează Cât pe câți îi enervează Că e vremea să-nchid ușa... Șuier Pe-un peron, în lung de gară Unde timp nu mai există După dragostea de-aseară Ochii tăi nu cer, insistă Să nu plec, să nu-mi las greul Să se prindă el cu tine C-atunci Domnul e ateul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
asemenea forță de nestăvilit a naturii. cu toate că știai că ea nu poate aduce decât necazuri. — Oameni buni, a zis ea cu o privire fioroasă, aruncându-și peste umăr părul ca făcut din bumbac cu asemenea forță încât am auzit, realmente, șuierul biciuitor al mișcării. Câțiva dintre editori au zâmbit agitați, foindu-se pe scaune. Ceasul de pe perete ticăia zgomotos. În mod straniu, toată lumea părea paralizată de prezența ei. Într-un final, Dawn și-a regăsit calmul. — Bună, Vivian! a spus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lui, cu orchestra lui Stan Kenton drept întăriri. Croșee de stânga și de dreapta. Lovituri după ceafă. Țipetele fetei îl acopereau pe Marele Stan Kenton. Pilangiul mă înjura și de mamă, și de tată. Mi s-a părut că aud șuierul sirenelor și că simt în nări mirosul de carne vie din depozit, deși știam că nu poate fi adevărat. Boschetarul bătrân bolborosea „Te roooog!“ M-am împleticit până la telefonul public din colț. Am băgat o fisă și am format numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
-i spuse: - Noi folosim asta pentru cu totul altceva, dar e bună și să arate umbra soarelui, dacă vrei. Acum tânărul nostru prieten te va face să te simți ca pe pământ. Și deodată Auta ascultă cu gura căscată cum șuierul de văpaie se mută din coada luntrei, deasupra ei, și văzu cum luntrea își încetinește mersul și se oprește apoi, atârnată în văzduh. Vru să strige "Cădem!", dar nu apucă: în aceeași clipă, vâjâind ușor, partea din față a acoperișului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
clipă o mână se așeză pe ea și o împinse în jos. Un glas șopti: - Porunca este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe soclul ei o statuie mică de marmură a unui zeu. Tot atunci auzi un șuier prelung. Când să arunce statuia în soldatul ce se apropia de el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi trecu prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar în aceeași clipă auzi strigătul cîrmaciului: - Fugi! Ne-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe soclul ei o statuie mică de marmură a unui zeu. Tot atunci auzi un șuier prelung. Când să arunce statuia în soldatul ce se apropia de el, Auta auzi că șuierul se întețește și un gând fulgerător îi trecu prin minte: "Pleacă fără mine. Se tem!" Dar în aceeași clipă auzi strigătul cîrmaciului: - Fugi! Ne-au luat luntrea! Auta ridică ochii în sus și înțelese: luntrea zbura trecând spre miazăzi. Cine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în patru colțuri, fiecare cârlig (așa îl socoteau oamenii) având un soi de cutie cu pâlnie. Min se dădea la o parte și mișca un mâner de pe un fel de tobă. Din cele patru pâlnii îndreptate în jos pornea un șuier și un fel de văpaie, iar la altă mișcare a lui Min lespedea se muta spre locul ales și se așeza peste altă lespede. Până să încheie terasa, Hor coborî sub lespezi o ladă. Auta se uită foarte mirat. Hor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
circumspect cu privire la talentul doamnei Arghezi. Aceea care îi fu prezentată drept doamna Blaga îi păru o molâie. Doamna Ion Barbu avea limba tăiată, despicată, ca de șarpe și oricât s-ar fi străduit cu dânsa, nu se putea obișnui cu șuierul ei. Doamna Coșbuc era gospodină. Doamna Alecsandri, pisăloagă. Doamna Minulescu, de viață. Doamna Topîrceanu, sprintenă. 354 DANIEL BĂNULESCU - Nu mai e femeie. E cadavru. - "Uitasem cât de drăgălașă izbuteai să fii. Asta-i cutremurătoarea urgență pentru care am fost invocat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ți-am mai povestit-o, nu-i așa? Era spre sfârșitul anului 896. Toate drumurile ce duceau spre Vega erau de acum în mâinile castilienilor, iar proviziile se făceau tot mai rare. Zilele Granadei nu mai erau punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat, cu sufletul chircit, să aud șuierul locomotivei, garnitura să se urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Lumea frumoasă e cea mozaicată. Cultura și civilizația trebuie să funcționeze simultan, nu consecutiv. Oamenii inteligenți știu să armonizeze marile necazuri ale vieții cu micile ei bucurii. Munca - un conservant care ne amână putrefacția. Când scriu, parcă nu mai aud șuier de coasă prin preajmă. Speranța trebuie să mizeze pe complicitatea lucidității. Creația este un conglomerat de obsesii sublime. Apropie-te de esență! Chiar dacă frige. Femeia superioară este mai mult mister decât țesuturi. Fascinația poate fi superlativul iubirii. Oamenii de valoare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
liziera pădurii și se afundă în întunericul dintre trunchiuri. Începu colindul după pradă. Noaptea asta va trebui să-și astâmpere foamea pe mai multe zile; știa că urma vremea grea a foametei, în care prădătorii stateau ascunși prin prăpăstii. Cu șuier ascuțit, vântul izbea zăpada în trunchiurile fagilor uriași. Doar șoapta zăpezii se auzea... încolo, o liniște deplină stăpânea în padurea întunecată. Niciun sunet nu se înălța deasupra pământului... nici bufnițele nu mai pufăiau, doar, din depărtare, de pe crestele lui Mârzac
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Îi pun deja pe buze cuvintele care trebuie. Și nici n-o să se plângă. E publicitate. — Dar trebuie să-l găsesc pe hamalul care-mi ține bagajele. Toată lumea părăsea restaurantul. De câte ori se deschidea și se Închidea ușa, strigătele hamalilor și șuierul aburului pătrundeau slab până În locul unde stăteau ele. Janet Pardoe apelă iarăși la domnișoara Warren: — Trebuie să mergem. Dacă mai vrei gin, te las cu el. Dar domnișoara Warren nu-i răspunse. Domnișoara Warren o ignoră. Janet Pardoe se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
era groasă de câțiva centimetri. Undeva, În depărtare, o scânteie roșie strălucea intermitent, ca un girofar printre rafalele albe. — Nu e o gară, spuse el. Doar un semnal care ne ține În loc. Încremenirea roților reduse noaptea la tăcere, cu excepția unui șuier intermitent de abur care o spărgea. Ici și colo se trezeau niște călători care scoteau capul pe fereastră și vorbeau unul cu altul. De la vagoanele de clasa a treia, din partea din spate a trenului, răzbătea sunetul unui arcuș de vioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bem În sănătatea iubitei mele. Mult timp rămaseră tăcuți, adăstând asupra cuvântului și sugestiei sale de confort și permanență, aproape de respectabilitate. Apoi ea clătină din cap: — E prea frumos ca să fie adevărat. Dar expresia ei de neîncredere se pierdu În șuierul aburului și scrâșnetul roților ce se puseră În mișcare. În timp ce cuplajele dintre vagoane se Întinseră și semnalul, având acum o lumină verde, trecu În smucituri lente prin fața lor, Josef Grünlich spunea „Sunt președintele Republicii“. Se trezi tocmai când un gentleman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un trunchi nemișcat de copac prindea viață și devenea un „güio“, înfricoșătoarea anacondă care paraliza de groază cu privirea. În ramurile de sarrapia urlau, sinistru, maimuțele araguatos și din când în când se auzea - ca scăpat din înseși peșterile groazei - șuierul de nedescris al „păianjenului-maimuță“, cel mai înfiorător sac de venin pe care și l-ar putea imagina mintea omenească. Șerpi corales veninoși, pirania și cuamacandelas se furișau și ei pe lângă mal încercând să-și înfigă colții gemând de venin, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să vâslească fără grabă. Canalele începură să se lărgească și coroanele stejarilor și ale arbuștilor încetară să se mai atingă de la un mal la celălalt. În ramurile de sarrapia urlau, lugubru, maimuțele araguato și, din când în când, se auzea șuierul de nedescris al păianjenului-maimuță. Observă bătaia din aripi a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul liliac, detector de insecte, până la prudenta cucuvea cenușie, vânătoare de șerpi și de șoareci... Soarele a răsărit a doua zi... Și a treia... Și încă multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un sfat, de fapt. E stânjenitor, așa că o să ți-l spun în șoaptă. Se întinse și își schimbă poziția, trăgând tivul sacului de dormit aproape de urechea mea odată cu ea. — Bine. Infinit de slabele micro-sunete produse de gura ei, ticăitul și șuierul care înconjurau fiecare cuvânt șoptit. — Să știi că atunci când o fată se dezbracă în fața unui băiat, de obicei înseamnă ceva. Cineva îmi aprinse o cutie de artificii în stomac. Am rămas fără aer; artificiile explodară ca o bombă în mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nou huruitul unui avion. Tirul antiaerian răsună din ce În ce mai aproape, iar zgomotul monoton făcut de avion continua să se audă - „Unde ești? Unde ești?“ - pînă cînd, deodată, casa fu din nou zguduită de salvele unui tun din apropiere. Apoi se auzi șuierul unui proiectil, Îndreptat parcă anume asupra acestei clădiri neînsemnate. Bomba explodă, cu o jumătate de milă mai Încolo, făcînd să se cutremure pămîntul. — După cum Îți spuneam, reluă străinul, dar Își pierduse, o dată cu aplombul, șirul gîndurilor, părînd acum un biet infirm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe, căruia-i era, totuși, milă de omul acesta; căci Își dădea seama că dacă lui personal nu-i era frică, asta se datora nu atît curajului, cît singurătății sale. S-ar putea să nu fie... Trebui să aștepte ca șuierul să contenească, urmat de explozia bombei - de data asta foarte aproape - probabil la colțul străzii vecine (exemplarul din Micul duce căzuse). — ...să nu fie mare lucru. Așteptară să mai cadă cîteva bombe, de parcă traiectoria i-ar fi urmărit pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
valuri se spărgeau În aceeași peșteră, cu o monotonie exasperantă. Pe fondul acestei muzici, urechea lui desluși răsuflările celor din jur, trădînd teama unora și emoția Încordată a altora. Domnișoara Pantil avea un fel ciudat de a respira, cu un șuier uscat, pe cînd răsuflarea domnului Cost era egală și grea, dar nu atît de grea precum aceea a unui alt invitat, pe care Rowe nu-l putea identifica pe Întuneric. Stătea cu urechea la pîndă și aștepta: va avea răgazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu un zîmbet amar și parcă nostalgic, ca și cum ar fi auzit glasul unui prieten ce pleca pentru totdeauna. Rowe stătea pe prima treaptă, În așteptare: bomba venea de-a dura spre ei. Omulețul se ghemui și mai mult În fața pisoarului. Șuierul păru să se potolească, apoi bomba explodă, făcînd să se cutremure pămîntul sub picioarele lor. După care se așternu o tăcere grea, curmată doar de fîșÎitul molozului ce se scurgea pe trepte. Peste cîteva clipe, o altă bombă se rostogoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
decât pierdut În desișul Încurcatelor traiecte ale gândirii. În Înălțimea singuratică a postului de conducere, polițistul părea un girofar care Împrăștia lumină În toate cele patru zări, un misionar civilizându-i pe sălbatici cu Codul Rutier În mână. Cu un șuier amplu, el a trezit la viață autobasculanta eșuată Într-un braț al intersecției, cu o fluturare a palmei drepte a descâlcit micul vârtej din flancul sudic, În timp ce morișca antebrațului stâng turna untdelemn În blocajul care se produsese spre Via Moccacino
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
rezonanță. Anette plângea În interior, din ochii uscați lacrimile Îi curgeau prin catedrala de os a țestei, unind stalactitele de stalagmite. Tot ceea ce trupurile imobile mai aveau de oferit lumii, ultimele fire de nisip rămase prin colțurile buzunarelor, oftaturi, chiorăituri, șuiere, fluierături, ieșeau din ungherele lor spre a se alătura micilor zgomote ale uzinelor care ne țineau În viață. Cum toate organele minerind În străfunduri nu mai reușeau să transporte viața la suprafață, vagoneții, lifturile și scripeții fiind blocate, iar multe
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]