1,670 matches
-
închidă ușa la loc. Se cunoșteau de undeva? Se mai întîlniseră înainte? N-avea nici o importanță, deși trăsăturile chipului Delfinei îi aduceau aminte vag de una din fețele schițate de el în registrul cu coperți tari. Tunsă băiețește, cu cîteva șuvițe de păr crescute mai lungi în dosul urechilor. Nu simți nevoia să-i ceară nici o explicație, de la bun început parcă simțise despre ce era vorba. De la început fusese sigur că la rîndul lui, este urmărit de cineva, însă pînă în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
piciorușelor sale de aproape patru anișori, Încera să tragă ușor oblonul greu de deasupra cuptorului, icnea și prin mica deschidere Îl zărea pe Vizanti care stătea În picioare, foarte atent și foarte gata de atac dacă ar fi observat prima șuviță din părul năclăit al copilului care venea cu solia de Împrietenire. Prin Încercări succesive se ajungea Învariabil la momentul când Va scotea prima porțiune de cap, cu o chică răvășită și plină de cenușă, cu fața, fruntea și urechile mânjite
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
La 4 dimineața pânza păianjenului se țesea în urzeală de lună plină. Noaptea se refugia prin ungherele târgului. Umbrele se ascundeau sub tencuiala zidurilor. Cântecul cucuvăilor a pustiu chema pustiul în leagăn. Păianjenul țesea în inimă firul tors precum o șuviță de întuneric. Sub grindă, la 4 dimineața, sângele lega noduri. Spălătorul, la capătul holului. Frig. Apa, cristale ascuțite, lichide, mușcau epiderma violacee. Frig. Pe jos, mozaicul îmbibat cu urină și clăbuci de săpun "Cheia". Câteva pete roșiatice suprapuse întregeau patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care nu te găsești, cel care nu te găsești în cel care nu te recunoști. Insalubră, Doamne, este această suburbie a gândurilor gândite cu plapuma trasă peste icoană. Se simțea rău, o durea capul, amețea, făcea febră, obrajii împrumutau nuanțele șuvițelor de păr, păpădie coaptă era primăvara. Ce-i cu tine, domnișoară? Alo! Cu tine vorbesc. Uite cum se uită la mine! Ce-i cu fața asta de îndrăgostită? Te-a pălit astenia, te descompui, fetițo, te descompui? Am irosit orzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nasturi de la bluziță (focul se întâmpla în inimă), și-a dezvelit un umăr din greșeală (luna încorseta în elastic). Conturul sânilor stârnea nesațul, gurguiul reliefau disponibilitatea, limba ca o ademenire de șarpe în scorbură. Domnișoara și-a trecut mâna printre șuvițele rebele. Fruntea înrourată, ochii a ploaie, buzele a fulgere. Domnișoara a zâmbit sfioasă ca un copil, timidă ca o fată mare, stângace ca o adolescentă. Ei, părinte, cum nu știm să primim ceea ce Dumnezeu ne îngăduie. Am fost și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
schimb, chipul era același. Privirea mea scufun dată, deșteptată brusc, urcase pînă aproape de suprafață, iar acum o contempla În voie. Nici nu puteam s-o văd altfel decît ca-n urmă cu mai bine de 25 de ani — cu o șuviță galbenă lunecîndu-i pe frunte ca ea s-o dea mereu la o parte, cu ochii de o culoare neobișnuită și cu pielea atît de albă, că eu, sora ei, Eva, și sora mea, Lia, susțineam că, dacă va conti nua
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu tocuri pe drumul spre casă, nici măruntă nu mai era ca În copilărie, după cum mi-o Înfățișa retina mea interioară ori de cîte ori Îmi retrăgeam mîna de pe trupul ei. M-a rugat chiar să nu-i mai caut șuvița galbenă de pe frunte. Nu mai avea cum să se găsească acolo, iar părul, În răstimpul de două decenii și jumătate, căpătase o culoare ceva mai Închisă. Eu trebuie să fi avut cel mult zece ani cînd o zărisem pentru ultima
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mult decât noi, decât casele, decât drumurile... și chiar decât porțile de care era așa de mândru satul nostru. Așa se face că și porțile parcă erau cuvinte: nici una nu semăna cu cealaltă, deși pe fiecare era același model : doua șuvițe răsucite pe un stâlp, o singură șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și chiar decât porțile de care era așa de mândru satul nostru. Așa se face că și porțile parcă erau cuvinte: nici una nu semăna cu cealaltă, deși pe fiecare era același model : doua șuvițe răsucite pe un stâlp, o singură șuviță pe celălalt stâlp, iar pe bolta porții, unde se uneau, se împleteau așa, în trei, cum se împletea în cozi lungi, purtate pe spate sau strânse în coc, părul fetelor la horă. Pe stâlpii porților, din loc în loc, un rotund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acasă, mănâncă ceva și dormi, iar mâine dimineață mergi cu noi și o să vezi...(se întorc și ies) III Același interior ca în scena I, dar femeia pare cumva mai în vârstă, părul, la fel de bogat, strâns la spate dar cu șuvițe albe, din abundență, are un sari în alte culori, mai terne, stă în genunchi în fața unei candele aprinse; așezată pe un așternut verde de frunze, în fața candelei, o tavă cu fructe (banane) și un bol cu lapte ; apare spectatorului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
primit pentru o asemenea trebușoară? ― Cred că mi-ați dat o idee. Nu cred să știți că am un fecior născut de două zile. Și la noi, În Pomârla, la un an după botez, se taie din moțul finului o șuviță de păr, pe care nașa o fixează cu picături de ceară din lumânarea de botez pe o monedă; de argint sau... de aur! Ce bine mi-ar prinde la tăierea moțului măcar un „cocoșel” de aur! ― Să știi că povești
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Ia ascultați aici, măi, și dacă nu v-o plăcea, să nu-mi dați nici un gologan! O să-ți zicem Gologan!... propuse un glas subțirel de fată și în jur răsunară chicoteli vesele. Poetul își dădu cu mâna pe spate câteva șuvițe de păr rebele, care-i tot cădeau pe frunte, și îi cuprinse pe studenți cu o privire țanțoșă: Ia ascultați, măi năcăjiților, și nu mai bleștiți atâta asupra căișorilor mei!... Ăia cu aripi... Ia-n ascultați!... repetă poetul și, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
putut să dea de urma ei. Avu, în schimb, ocazia să-l zărească odată pe profesorul Călinescu plecând de la universitate cu un aer preocupat și academic, de maestru ajuns la apogeul carierei, și cu păru-i albit căzându-i în șuvițe rebele peste frunte. Și tot în timp ce adăsta pe holul de la intrarea în facultate, întorcând capul spre ușă de câte ori se deschidea pentru a mai lăsa pe cineva să intre, mai avu ocazia să-l revadă pe tânărul și adulatul poet cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
readuce la realitate : Eu părăsesc chiar acum spitalul. Gata ! S-a terminat ! Mă simt cu mult mai bine ! Vin ai mei să mă ia de aici ! Dora o examinează. Părul lung, de un blond prea blond, iese într-o singură șuviță de sub bandajul larg care îi strânge fruntea și este de aproape aceeași culoare cu cea a chipului care trădează multă suferință. Înțelege bine că tânăra este dornică de conversație și, deși nu are chef de nimic, Dora întreabă : Ați stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și mă poreclește "hârțogar", dar asta este pasiunea vieții mele, după cum a lui este muzica. Dora îl analizează. Are o înfățișare complet diferită de a lui Dragoș. Este, sau mai curând pare să fi fost blond, căci acum doar o șuviță răsucită cu grijă pe chelie în forma unei cochilii de melc lasă să se vadă culoarea a ceea ce cândva au fost probabil pletele cu care se mândrea în tinerețe. Gura mică, străjuită de o mustăcioară blondă, tunsă scurt, îi dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
aburiți. Ploaia cădea, ploaia cădea. Un câine vagabond se izbea de pereți. Și ploaia cădea lin, înălbită. Lumina ce ne privea era albă de timp. Ploaia se desprindea în șuvoaie ce mergeau spre izvor. Îmi plăcea ploaia. Îmi plăcu ploaia. Șuvițele de ploaie o luară pe cărăruia care duce la pârâu. Luminița ce se uită înspre noi era puternică, vie, tânără. Și ploaia cădea lin. Fu numai ploaie, numai deșărtăciune, numai noroi. Niște pisoiași se jucau, mititeii, cu stropii mici. Ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
te uiți bine la ele. Mici și delicate. Mici și delicate erau și mâinile mele, care se jucau în părul lui. Și vântul care bătea, cam rece, mă făcea să-mi ascund degetele prin păr, să mă învelesc cu vreo șuviță pe care o găseam rebelă. Atunci el mă luase în brațe, protector. Îi simții atunci masculinitatea și îl simții, deasupra tuturor, și mai aproape de mine decât era. Vântul bătea din ce în ce mai tare, îmi șfichiuia fața, așa că mi-o lipisem de fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a mâinilor compromițătoare. Alteori ne sprijineam unul pe celălalt într-un fel piramidic, adică ne susțineam lăsându-ne greutățile unul pe altul. Și mai erau dăți când ne făceam că unul din noi are o scamă pe geacă sau o șuviță de păr pe față pentru a-l atinge pe celălalt. Ne făceam curte în cel mai firesc mod. Trecu o zi, trecură două, ne luam cu casa, una, alta. Și a treia zi o petrecurăm afară, la un picnic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Mi-e rușine, Matei! Vino, o ia de mână și o urcă mai mult forțat în mașină. Stai! Nu pot să merg așa ciufulită ca mama pădurii. Am să te aranjez ca pe Zâna cea bună, îi pune în ordine șuvițele de păr. —Te porți ca un puști. Ce avocată sunt eu să merg așa cu tine, se uită în oglinda retrovizoare, Cecilia. —Ești cea mai frumoasă fată, ți-o spune un chirurg cu experiență. —La bisturiu sau la femei? — La
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
trandafirii în apă, pe măsuța din mijlocul camerei și-a pus geaca în cuier, s-a așezat pe un scăunel lângă patul ei privind-o cum dormea. A găsit-o fermecătoare cu păru-i răvășit pe pernă, cu una din șuvițe rătăcită pe frunte, cu obrajii rotunzi ca două mere, cu buzele cărnoase îmbufnate de somnul profund ca-ntr-un tablou de Grigorescu. Lipsea albastrul ochilor frumoși acoperiți de pleoapele mărginite de genele-i lungi, dar acest albastru se regăsea pe
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
plăcea. îi venea să-i spune de ce a îmbrăcat o asemenea urâtanie, dar gândindu-se la vis se abține, scoțând în evidență un fapt pozitiv. Ce frumos îți stă cum te-ai tuns, îl mângâie pe păr și-i aranjează șuvițele rebele. Te prinde foarte bine tunsoarea aceasta. —Tu ești atât de drăguță azi și-atât de blândă, o complimentează Aurel mângâind-o și mirându-se de amabilitatea ei sporită, neștiind nimic despre visul Nataliei. Au trecut zile, au trecut săptămâni
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
pensie), îmbrăcat în costum din trei piese, care-și freacă fără jenă umbrela de blugii mei, într-un transparent act falic. Mă dau la o parte, scârbit, în timp ce venerabilul îmi dăruiește cu magnanimitate un zâmbet. Lângă mine, două punk-iste, cu șuvițele vopsite într-o sobră nuanță violet (părul tău auriu, Margarete...), își dau coate. Afară, în Orcus, cerberii, în fuste roșii sau galbene, străjuiesc neobosit bulevardul. Sendai, 2005, toamna. Frunzele de arțar (momiji) au însângerat deja intrările la temple, înlocuind hortensiile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sunt din nou în posesia mea. Și îmi amintesc seara când a venit învățătoarea. O chemase tata. Când a coborât spre Avaliden pe bicicletă, pelerina de ploaie brună îi flutura în urmă. Avea o bască neagră, pe lângă urechi îi ieșeau șuvițe de păr galbene și crețe și semăna cu pinii subțiri de jos, de lângă golful Rentjärn. A intrat în bucătărie. Eu fugisem din calea ei și mă vârâsem sub masă. Dacă se uita cu atenție, ar fi putut vedea cum răsuflarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
întrebat. Eu nu înțeleg exact ce vreți să spuneți cu „a înțelege“, am zis eu. Am auzit adesea oamenii spunând: Da, înțeleg. Dar nu înțelegeau nimic. înțeleg, a spus directoarea. Cred că de pe atunci luasem deja obiceiul să-mi răsucesc șuvițe din barbă între degetul mare și arătătorul mâinii drepte, obicei pe care îl mai am și acum. Dar admit, am zis, că în general pricep vorbirea umană obișnuită. Dacă nivelul de abstracțiuni nu este prea ridicat. Unele subiecte pot, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în vreme ce îmi îndeplineam în felul acesta sarcinile de angajat al muzeului, privirea mi s-a fixat pe una dintre bătrânele care ascultau cu atenție. Era cea mai scundă și mai cocârjată dintre toți, din păr îi mai rămăseseră doar câteva șuvițe albe, iar chipul îi era așa de zbârcit, încât trăsăturile generale - nasul și gura și obrajii - abia se mai deosebeau unele de altele. Și totuși o recunoșteam. Era clar că și ea mă recunoscuse. Ochii ei mici, afundați în orbite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]