1,267 matches
-
discipline, messer Alighieri? La Siena am Învățat cu totul alte lecții! Trei doamne-n jurul inimii veniră... la fel ca În cazul dumitale. Și m-au luminat. — Cine ar fi acestea, În cazul dumitale? — Femeia, cârciuma și zarul. Dante Îl țintui cu o privire Înghețată, pe care celălalt o susținu impasibil. — Zarul e bărbătesc, Îi replică. — Câtă vreme nu Îl corijezi cu ceva plumb. După aceea, devine femeiesc și el și, ca o femeie, se pleacă dinaintea poruncilor stăpânului ei. Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrut să trec prin sticla care despărțea cabina șoferului de restul mașinii și să-i cer socoteală. L-am simțit Încordându-se, cu toate fibrele În alertă. - Vă rog să vă păstrați calmul. E spre binele dumneavoastră, a șuierat individul, țintuindu-mă prin oglindă cu o privire Înghețată. Aproape că am strigat revoltat: - Mă ameninți? - Luați-o cum vreți, dar vă sugerez să nu-mi creați probleme. Răbdare, În maximum zece minute am ajuns... - Unde? - La destinație. Nu-mi cereți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
te și plictisești de la o vreme de atîtea imagini plămădite dintr-un fum alburiu, parcă derulezi negativul unui film, parcă umbli fastuos pe Calea Regală și salamandre speriate țîșnesc din Încîlceala de tulpini tiranice care ștrangulează ruinele. Vezi bătrîni costelivi țintuind cu privirea un zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o țigară, un coniac, the Wall, muzica lui Pink Floyd, scrîșnetul sfîșietor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
câteva obiecte de folosință zilnică de la Dumnezeu. — De Crăciun, soldații au tăiat cu baioneta părul tuturor femeilor care se numeau Maria. Apoi i-au ordonat pantofarului să pună cleiul la fiert - cât mai repede, dacă se poate, altminteri îi vor țintui limba cu gloanțele de calapod - și să le lipească bărbi din firele acelea frumoase de păr, căci de acum încolo ei vor fi micii Isuși și vor apăra țara. Bărbile le ajungeau până la brâu, iar celor mai norocoși, până la genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe lângă mașină, s-a uita la mine cu o privire îngrozită care semăna cu cea a iepurelui de munte când vede că nu mai poate scăpa de animalul care-l vânează. Nu știu de ce am făcut asta, dar am stat țintuit locului până când a pornit mașina predicatorului și m-am uitat cum se îndepărtează cu acea bătrână. Presupun că e încă în azilul de săraci. Soția domnului Williams a mers la biserica predicatorului, așa am aflat despre mama. Domnul Williams mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
colț am zărit-o, prăfuită, pe bătrâna mea Jackson Randy Rhoads, la care am însăilat mai mult în scârbă vreo trei note. Și fără să vreau m-am uitat pe geam. L-am văzut pe Bogdan pe trotuarul de vis-à-vis țintuind cu privirea o gagică superbă. I-am văzut pula sculându-i-se și apoi, ca prin vis, pentru că iar amețisem, pe el cu pula sculată îndreptându-se spre ea. Au schimbat două vorbe și au plecat râzând, la braț. Pula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile celorlalți copiii îi înroșiră obrazul de rușine instantaneu, așa rănit cum era. - Ai dreptate, Elefterie... șopti el din rărunchi, țintuind cerul. - Eu mă joc, domnule Cârpenișteanu! strigă copilul deznădăjduit, crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în mâini capul căzut. - Mă joc, pentru că literatura e încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pierzaniei. Bietul cățel, îngrijorat, ornă împrejurarea cu una dintre intrejecțiile pe care le scotea când era neliniștit, interjecție care s-ar putea transcrie fonetic în orice limbă astfel: „kai!”. Cu un urlet, directorul sări cu picioarele pe birou, unduindu-se, țintuind cu privirea sa goală și verde câteva dintre ciudatele vestigii ce îi împodobeau încăperea. Clossettino înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în abisul neființei - și cum poate fi atât de crudă? Pentru binele nostru, mă-ntreb? Probabil că da. Nici o artă inventată până azi nu poate descrie adecvat oroarea vederii unui corp sau, mai mult, a propriului corp lipsit de viață țintuind cerul bisericii. Pentru numele Tău, Dumnezeule, ce e bucata asta de lemn coșmarescă în care m-am preschimbat eu însumi și de ce sunt gri și rece? Ce sunt degetele acestea descărnate și al cui e scheletul ăsta care urmează să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
avut, oricât de îngrozitor, nu este decât o palidă joacă de copii. Iată, se face acum cu-adevărat că sunt în continuare imobilizat în patul acela în care boala necruțătoare pe care am căpătat-o în urma păcatelor mele neroade mă țintuiește de ani buni ca între scânduri de coșciug și amarnic lințoliu, asemeni îngropaților de vii ai lui Edgar Allan Poe. Ce poate fi mai înspăimântător decât o astfel de realitate, precum și decât întunericul care mă înconjoară de atâta amar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Auzea acum deslușit zgomotul făcut de animalul ce se apro pia. Simțea panica pătrunzându-l până în măduva oaselor. Toată ființa lui îl îndemna să o rupă la fugă dar frica îl paralizase de tot. O amorțeală rece îi cuprinsese membrele, țintuindu-l pe loc. Își cuprinse capul în mâini și închise ochii strâns. De acum, ursul era lângă el. Costi se aștepta să-i simtă răsuflarea pe obraji. Iar se făcuse frig, o adiere înghețată îl învălui dintr-o dată, venind dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi putut intra În voie, căci el visa ochii aceia stinși de pîlpîirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și-l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să-l țintuiască, pentru că ologii care tîrau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și-l implorau bezmetic, nătîng, ridicînd spre el doar brațele schiloade Într-o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de băț de casă și era unul din colțișoarele mele preferate din toată Barcelona. Acolo se cunoscuseră părinții mei În ’32, iar eu atribuiam parțial biletul meu de dus În viață farmecului acelei vechi cafenele. Balauri din piatră străjuiau fațada țintuită Într-o răspîntie de umbre, iar felinarele ei de gaz Înghețau timpul și amintirile. Înăuntru, oamenii se contopeau cu ecourile altor epoci. Contabili, visători și ucenici de geniu stăteau la masă cu mirajele unor Pablo Picasso, Isaac Albéniz, Federico García
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că avea vreo douăzeci de ani cel mult, Însă ceva din atitudinea ei și din modul În care sufletul părea să-i cadă la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă gîndesc că nu avea vîrstă. Părea țintuită În starea aceea de perpetuă tinerețe, rezervată manechinelor din vitrinele de lux. Încercam să-i citesc pulsul dedesubtul gîtului de lebădă, cînd am băgat de seamă că Barceló mă fixa. — Așadar, ai de gînd să-mi spui unde ai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lucrul ăsta. Și mie mi se întâmpla adesea să lâncezesc pe colină cu o carabină ușoară pe care mi-o lăsase Edmond Gachentard, un vechi coleg plecat să cultive varză în ținutul Caux și să aibă grijă de o femeie țintuită într-un scaun cu rotile. Era o mică bijuterie pentru doamne carabina asta cu o singură țeavă care strălucea ca o monedă bine lustruită de douăzeci de centime, iar pe patul puștii din lemn de cireș sălbatic, Gachentard gravase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
au dus la cinematograf, unde pe Amory l-au fascinat comentariile volubile ale unui spectator din rândul din față, cît și țipetele și râsetele nestăpânite ale sălii. — Yoho! — O, dulcele meu, ce mare și puternic ești, dar și ce tandru... Țintuiește-o! Hai, țintuiește-o! — Sărut-o, pup-o pe doamna, nu mai sta! Un grup a Început să fluiere Pe malul mării și publicul a preluat melodia, intonând-o zgomotos. A urmat un cor indescifrabil, acompaniat de mult tropăit, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cinematograf, unde pe Amory l-au fascinat comentariile volubile ale unui spectator din rândul din față, cît și țipetele și râsetele nestăpânite ale sălii. — Yoho! — O, dulcele meu, ce mare și puternic ești, dar și ce tandru... Țintuiește-o! Hai, țintuiește-o! — Sărut-o, pup-o pe doamna, nu mai sta! Un grup a Început să fluiere Pe malul mării și publicul a preluat melodia, intonând-o zgomotos. A urmat un cor indescifrabil, acompaniat de mult tropăit, și apoi o nesfârșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din cap În semn că da, la care el m-a Întrebat cu un accent din Kansai: — N-ai o aspirină? forțându-se să afișeze un zâmbet. Am dat să mă Îndepărtez pentru că mirosea groaznic, dar cuvintele lui m-au țintuit locului: — Ai venit pentru Yazaki, nu-i așa? M-am apropiat de japonezul acoperit de mizerie din cap până-n picioare, Întrebându-mă de câtă vreme stătea acolo, Între gunoaie. Pletosul avea pielea de culoare pământie și o rană urâtă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un boț de brânză... Când vine și ziua sorocită, festinul se înfiripă în jurul modestului cadou. Dietetica lui, concepută ca o etică, și viceversa, îi permite târâș-grăpiș să ducă o existență destul de plină de evenimente până la vârsta de șaptezeci și doi de ani. Țintuit la pat vreo cincisprezece zile - ultimele - de o criză de litiază îah! Montaigne, credincios până la exces maestrului său!), el se îmbăiază, își adună prietenii, bea un pic de vin, face câteva recomandări privitoare la viitorul Școlii și apoi moare, liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cărăruie. Până la vară-i vreme multă, O toamnă, iarnă, cum or trece? Inima mea povești ascultă, Din anotimpul alb si rece. Aleargă vântul printre frunze Jucându-se, le-ademenește, Din când în când își cere scuze, Când la pământ le țintuiește. Ochi de ferestre par s-adune, Ici colo câte o lumină, Eu mă aplec spre rugăciune, În vișin umbrele se-anină.
Rece noiembrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83377_a_84702]
-
de amurgul trist al tăcerii. Am rămas cu gândul la lumina celestă, Uluit de a ta frumusețe angelică neștirbită. Am rămas uitând că visul s-a închis, Eu care-n iarnă inima mi-am deschis. Am rămas la poarta vieții țintuit de al tău dor, Tu care nu-mi lăsai durerea să mi-o măsor. Am rămas cu viscolul hain ținându-i piept, Pentru a fi un om ce judecă curat și drept. Am rămas de dorul tău străin pribeag, Fie
AM RĂMAS de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364304_a_365633]
-
după gât te-ai ridicat în ea cu fata până la nivelul meu și m-ai apăsat așa dulce buzele pe ale mele încât începusem să plutesc..nu mai simțeam nimic altceva, ci doar ceea ce simțeam pentru Tine aevea, ceea ce mă țintuise să par un disperat prin a nu mai vedea pe nimeni altcineva înafara de Tine... Mă concentrasem doar să ies din baltă, pentru că din cauza acelui abandon să nu te scap.. Atât de dulce.. Nu mai sărutasem pe nimeni până la tine
DOMNIŢA IERNII .. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1836 din 10 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364450_a_365779]
-
Ai auzit? Valea, „puxtikoruk” (pătlăgea vânătă, în limba romani, n.a.)! - Am înțeles, barosane... Nu beau aci. Dă-mi o sticlă și dispar imediat, a insistat el, privindu-l pieziș pe barmanul care rupea destul de bine românește. Acesta, inflexibil, l-a țintuit cu privirea, hotărât să-l de afară cu forța, dar l-a văzut atât de tulburat încât l-a prins mila de el. A luat trei bancnote din cele aruncate pe tejghea și i-a dat o sticlă ce nu
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
care i se scurgeau până peste umerii de un alb țipător. Și nu era acea paloare albă, ci un alb neobișnuit de respirabil, care oferea privitului o perdea de lacrimă. Simțea tristețea mută în ochii pe jumătate întredeschiși, care îl țintuiau în mijlocul lumii lui. Ochii erau dezaprobatori, acizi de atât de multă supărare cât sălășuia în ei. Întinse mâna dreaptă spre ochii ei dezamăgiți, dar ea se întoarse cu un gest de aproape dezgust. Tăcerea ei abisală rostea cuvinte în mintea
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]